Alegerile şi reforma diplomaţiei
Nov 21st, 2010 by admin
Prima zi de marţi, din luna noiembrie este, o dată la doi ani, dedicată, în Statele Unite ale Americii, unui scrutin intermediar ( „midterms”). La mijlocul celor patru ani de mandat prezidenţial se schimbă, în cadrul acestor alegeri, configuraţia Congresului iar în paralel sunt aleşi guvernatorii mai multor state. De asemenea, ocazia este folosită pentru consultarea populaţie asupra unor iniţiative legislative locale (anul acesta au fost legiferate 160 de iniţiative). O dată intraţi în miezul lunii noiembrie cu alegerile parţiale finalizate şi cu rezultatele analizate, previziunile pentru viitorul administraţiei au început să căpete deja contur. Republicanii au caştigat majoritatea în Camera reprezentanţilor. Democraţii preşedintelui Obama şi-au păstrat la limită controlul în Senat. Americanii au ales 435 de membri în Camera Reprezentantilor, 33 de senatori şi 37 de guvernatori. Pentru administraţia Obama a guverna în următorii doi ani cu o majoritate de dreapta, conservatoare, în Camera reprezentanţilor, nu va fi deloc o treabă lesnicioasă. În măsura în care liderul de la Casa Albă va avea parte de blocarea propriilor iniţiative, în politica internă americană nu se vor mai putea reforma unele sectoare de interes iar iniţiativele deja avansate vor fi, probabil, blocate temporar. Scenariu este complex şi nu trebuie să uitam că republicanii au acum posibilitatea modificării celor două proiecte legislative adoptate anul acesta de majoritatea democrată-reforma sistemului de sănătate şi cea a sectorului financiar. Sistemul de legiferare urmează să se complice în condiţiile în care controlul Camerei reprezentanţilor va fi preluat de liderul majorităţii republicane John Boehner. În aceste condiţii în mod sigur preşedintele Barack Obama se va concentra asupra unor dosare externe. Pe agendă sunt dosarul nuclear iranian şi cel nord-coreean, dosarul afgano-pakistanez şi, mai nou, dosarul iemenit legat de ascensiunea şi pericolul tot mai amplu reprezentat de reţeaua teroristă Al-Qaida. Dosarul conflictului israeliano-palestinian are şi el un loc principal în lista de priorităţi a Casei Albe. În opoziţie faţă de o majoritate parlamentară ostilă, oscilând între conservatorism moderat şi dreapta radicală, preşedintelui Obama nu-i va veni uşor să menţină raporturile bune ale Washingtonului cu Beijingul, acuzat că stă la baza uriaşului deficit comercial american. Nici relaţiile cu Rusia, sau cu Mexicul, sursa masivei imigraţii ilegale, n-au şanse prea mari de ameliorare. De fapt cu ocazia alegerilor numai două probleme de pe agenda internaţională au făcut obiectul dezbaterilor: relaţia cu Beijingul şi relaţia cu Mexicul. În aceste condiţii orice nouă abordare în relaţiile internaţionale capătă noi dimensiuni însă derularea acestei politici va fi influenţată, în primul rând, de dorinţa noilor congresmeni de a renunţa la rigiditatea poziţiilor şi de a încheia compromisuri, fără de care nu se poate face, realmente, o politică de succes. Deşi alegerile au relevat o repoziţionare a electoratului pe scena politică americană şansele de realegere ale preşedintelui, peste doi ani, au rămas intacte. Există în istoria recentă a SUA trei exemple de şefi de stat care, deşi grav afectaţi la mijlocul mandatului de înfrângeri electorale, au reuşit să-şi revină şi să învingă în cursa pentru un al doilea mandat la Casa Albă: Ronald Reagan în anii 80, Bill Clinton şi George W. Bush în deceniile următoare. Pe linia celor de mai sus Departamentul de Stat a început deja punerea în aplicare a unei noi strategii. Într-un articol intitulat „Leading Throught Civilian Power-Redifining American Diplomacy and Development” (Conducerea prin puterea civilă-Redefinirea diplomaţiei şi asistenţei economice pentru dezvoltare americane), ce va fi publicat în ediţia din noiembrie/decembrie a prestigioasei reviste Foreign Affairs, secretarul de stat Hillary Rodham Clinton devoalează elementele primului document care se constituie într-o analiză aprofundată a situaţiei diplomaţiei americane, document care propune soluţii, a căror adoptare va duce la eficientizarea întreagii activităţi diplomatice şi de asistenţă economică pentru dezvoltare. Modelul documentului este preluat de Departamentul de Stat şi denumit generic Qadrenial Diplomacy and Development Review (QDDR), de la Pentagon unde se găseşte sub numele de Qadrenial Defense Review (QDR). Redactarea QDDR a fost începută anul trecut, urmând ca la sfârşitul acestuia să fie publicată varianta finală. Documentul a stărnit multe comentarii începând cu momentul lansării ideii elaborării lui. Comentariile le gasim pe forumul oficial al Departamentului de Stat, forum destinat schimbului de opinii referitoare la politica externă a SUA. Site-ul este intitulat DipNote (numele provine prin prescurtarea de la notă diplomatică o modalitate de comunicare în arsenalul diplomatic între guverne) şi asigură un dialog constant a cetăţeanului american cu arhitecţii politici externe. Referitor la geneza documentului QDDR, Hillary Rodham Clinton spunea: „De-a lungul prezenţei mele în Comitetul pentru categoriile forţelor armate din Senat, am văzut Departamentul Apărării folosind QDR în a-şi alinia resursele, politicile şi strategiile pentru prezent şi viitor. Nici un astfel de mecanism nu există în Departamentul de Stat sau în Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Departamentul de Stat şi USAID au misiuni şi roluri diferite dar diplomaţia şi asistenţa economică pentru dezvoltare deseori au puncte comune, se suprapun şi de aceea trebuie să lucreze în tandem”. QDDR se focalizează pe trei direcţii importante: (1) modernizarea şi coordonarea diplomaţiei americane la nivelul agenţiilor guvernamentale ale administraţiei,(2) asigurarea îndeplinirii obiectivelor de asistenţă economică pentru dezvoltare şi obţinerea de rezultate consistente şi durabile, (3) crearea unei legături strânse între diplomaţie şi asistenţa econonomică pentru dezvoltare, legătură care să asigure inclusiv coordonare cu partenerii militari în zonele de conflict şi în statele cu stabilitate fragilă. Documentul se remarcă prin sublinierea importanţei pe care administraţia Obama o acordă diplomaţiei şi asistenţei economice pentru dezvoltarea, două priorităţi, două investiţii în stabilitatea şi securitatea naţională a SUA. În aceste condiţii USAID va căpăta o importanţă mai mare, restructurarea prin care va trece incluzând abordarea de noi politici şi un nou sistem de bugetare. Atât secretarul de stat Hillary Rodham Clinton cât şi secretarul apărării Robert Gates au vorbit în această perioadă de „demilitarizarea politicii externe”, noul document sugerând modalităţile de a face acest lucru, utilizând un nou set de resurse diplomatice şi economice ce vor fi îndreptate spre statele fragile, în conflict sau în criză. Pentru a înţelege amploarea efortului Departamentului de Stat este necesar să exemplificăm cele spuse. Parteneriatul pakistanezo-american cuprinde o desfăşurare de forţe impresionantă. Astfel, la Islamabad, ambasada SUA include 800 de membri: 500 diplomaţi care se ocupă de relaţiile cu guvernul pakistanez, călătoriile oamenilor de afaceri şi a cetăţenilor americani în regiune, eliberarea de vize şi 100 de angajaţi ai USAID. De asemenea ambasadorul are în subordine reprezentanţi a 11 agenţii guvernamentale incluzând experţi în reconstrucţie şi eliminarea consecinţelor dezastrelor naturale, specialişti în medicină, energie, telecomunicaţii, finanţe, agricultură, justiţie dar şi personal militar care colaborează cu omologii lor pakistanezi în soluţionarea fenomenului terorist prezent în zone de graniţă şi nu numai, ale Pakistanului. În Washington, Departamentul de Stat şi USAID coordonează activitatea a 10 grupuri de lucru, care reunesc împreună secretari de stat şi experţi din diferite agenţii, în cadrul parteneriatului strategic SUA-Pakistan. Parteneriatul cu India angajază 22 de agenţii, fiind considerat drept un model al secolului XXI, iar cel cu Beijingul, pentru îndeplinirea Dialogului Economic Strategic, înglobează peste 30 de agenţii. Efortul diplomatic de a crea un parteneriat strategic cu China include în discuţiile la nivel înalt găsirea de soluţii pentru o participare comună la derularea unor proiecte economice în ţări de pe continentul african. În zone de conflict precum Irak, Afganistan şi Pakistan se concentrează actualmente peste 20% din totalul personalul diplomatic american existent. În Irak pentru construcţia unui stat multietnic democratic, în Pakistan pentru înlăturarea pericolului terorist şi ieşirea din recesiunea economică, din situaţia de criză generată de inundaţiile masive din această vară, în Afganistan pentru reducerea pericolului insurgenţei talibane, îmbunătăţirea guvernanţei şi promovarea stabilităţii. Din Somalia sau Sudan până în Haiti şi Kirghistan diplomaţia americană este preocupată de stabilitatea statelor fragile. În Irak de la 170000 de militari în 2007 s-a ajuns la 50000 de militari care sunt acum dislocaţi în sprijinul militarilor iarkieni. Pe lângă aceştia mai sunt 1600 de civili care participa la reconstrucţia ţării. De-a lungul timpului Hillary Rodham Clinton a fost un avocat constant al conceptului de „soft power” pentru politica externă a Statelor Unite ale Americii concept care se bazează pe cei trei „Ds” (Defense-Diplomacy-Development) ceea ce însemnă: apărare, diplomaţie şi asistenţă pentru dezvoltare. Noul document se înscrie pe această linie.QDDR este în fapt mai mult decât un document de reevaluare a diplomaţiei americane, el stabileşte priorităţile pentru viitor, comasând resursele pentru a face diplomaţia şi asistenţa economică pentru dezvoltare complementare. Primul QDDR previzionează crearea unui serviciu civil universal care să execute strategia diplomaţiei publice ce va merge dincolo de relaţia dintre guverne. „Astăzi lumea se află la un punct de inflexiune testând leadershipul american-spunea Hillary Rodham Clinton- Problemele globale de la extremismul violent la recesiunea mondială, de la schimbările climaterice la sărăcie, necesită soluţii colective, chiar în condiţiile în care puterea devine din ce în ce mai difuză…Soluţiile necesită cooperare internaţională în condiţiile în care aceasta este greu de realizat. Toate acestea nu pot fi obţinute atât timp cât o naţiune nu-şi propune să accepte responsabilitatea mobilizării resurselor globale. SUA îşi asumă această responsabilitate”. Înscriindu-se pe linia deschisă de Eleanor Roosvelt, cea care a prezidat comitetul pentru elaborarea Declaraţiei Universală a Drepturilor Omului, Hillary Rodham Clinton prin elaborarea QDDR pune piatra de temelie unor profunde trasformări în sistemul diplomatic american.