Decizii cruciale
Dec 4th, 2010 by admin
Summitul NATO de la Lisabona a fost unul crucial pentru istoria de 60 de ani a Alianţei. Liderii a 28 de state membre au adoptat noul Conceptul Strategic care descrie ameninţările actuale la adresa securităţii lor şi răspunsurile moderne pe care Alianţa le are la dispoziţie. Au trecut 11 ani de la ultimul document care prezenta strategia Alianţei pentru începutul secolului XXI timp în care atît NATO cât şi lumea s-au schimbat profund. Este actualul moment unul crucial ?. Da. SUA este preocupată de competiţia strategică cu China şi de globalizarea rapidă a terorismul, iar Europa este „tulburată” de criza datoriilor suverane, cu consecinţe nebănuite încă acum (vezi Irlanda), fapt ce a dus implicit la reducerea cheltuielile militare. Astfel procentul din PIB alocat pentru apărare a fost, în medie, de 1,7% din PIB, la nivelul statelor europene membre NATO, în timp ce SUA a alocat apărării, în 2009, 3,8% din PIB, cu 0,1% mai puţin decât în precedenţii trei ani. În Europa de azi cand rsicurile falimentului financiar bâtuie pieţele financiare de vest la est, apărarea interesului naţional ia locul, treptat, interesului comunitar, electoratul european radicalizându-se. Declaraţiile alarmiste făcute de şefii de stat şi de guverne referitor la criza irlandeză au declaşat instabilitatea euro şi lipsa de încredere în statele de la periferia zonei euro Portugalia dar şi Spania, state care se confruntă cu o exploxie a preţurilor datorate împrumuturilor externe.China şi Rusia au decis sa renunte la dolar şi să folosească propriile valute în schimburile comerciale dintre cele doua state. Nu este oare o măsură pripită?. Explicaţia constă în protejarea propriilor economii. Suntem martorii unei remodelări a arhitecturii internaţionale, atât din punct de vedere economic cât şi politic. Acest lucru însemna o altă ierarhie internaţională, instituţii noi, noi reguli de joc dar şi noi costuri. Situţia globală se complică pe zi ce trece iar incertitudine devine actorul central. Balanţă de putere pentru secolul XXI trebuie regăndită. La Lisabona aliaţii au adoptat noul Concept Strategic – „Angajament activ, apărare modernă” – ce va ghida acţiunile Alianţei în următorii 10 ani. Liderii NATO s-au declarat hotărâţi să continue modernizarea Alianţei, pentru a putea face faţă provocărilor de securitate din secolul al XXI-lea şi să îi menţină eficienţa, ca alianţa politico-militară de succes. Puncte importante pe agenda summitului au fost războiul din Afganistan, răspunsul la ambiţiile nucleare ale Iranului, resetarea relaţiilor cu Rusia, îngheţate o dată cu invazia Georgiei în 2008. Adoptarea noului Concept Strategic confirmă, de fapt, angajamentul „fondator” (art.5 din Tratatul de la Washington din 4 aprilie 1947) al statelor membre de a se „apăra reciproc împotriva un atac, inclusiv în cazul noilor ameninţări”/principiul muşchetarilor. Documentul, realizat de un grup de experţi civili şi militari din ţările membre ale Alianţei conduşi de fostul secretar de stat al SUA, Madelein Albright, sintetizează noile ameninţări neconvenţionale la adresa NATO: terorismul transfrontalier, traficul de arme droguri şi fiinţe umane, statele problemă care au în dotare arme de distrugere în masă, securitatea energetică, inclusiv apărare infrastructurilor energetice şi a zonelor şi căilor de tranzit importante, prevenirea şi detectarea atacurile informatice (documentul citează ca posibile surse forţele armate şi serviciile de informaţii externe, crima organizată, grupările teroriste sau extremiste). Documentul relevă importanţa parteneriatele cu ţări terţe-Australia şi Japonia respectiv ţările emergente ca India şi China, dar şi gestionarea crizelor susceptibile să degenereze în conflicte precum şi stabilizarea situaţiei postconflict şi participarea la reconstrucţie (alianţa va crea o structură civilă de gestionare a crizei care să interacţioneze eficient cu partenerii civili). Tarile membre ale NATO au convenit să diminueze cu cel putin 35% efectivele structurii permanente ale aliantei şi să reducă numarul agentiilor şi pe cel al cartierelor sale generale. Numarul de state-majore şi de cartiere generale ar urma sa ajungă de la 11, câte sunt in prezent, la 6 sau 7. De asemenea aliaţii au convenit ca cele 14 agentii existente să fie regrupate în trei şi cele circa 400 de comitete ale NATO sa fie reduse la 85.Totul urmează calea negocierilor ce vor trebui incheiate în iunie 2011 pentru ca miniştrii apărarii din NATO să poată tranşa noua structură în cadrul reuniunii de la Bruxelles. O chestiune îndelung discutată în preambulul redactării documentului a fost angajamentul NATO menit să „creeze condiţiile pentru o lume fără arme nucleare”. Acest angajament nu impune în mod explicit excluderea rămânerii ca o alianţă nucleară „atât timp cât vor exista arme nucleare în lume”. Disuasiunea se constituie ca un element central al strategiei NATO: forţele nucleare oferă „garanţia supremă” pentru securitate, deşi condiţiile pentru o recurgere la arma nucleară sunt „extrem de improbabile”. Pe tema armelor nucleare discuţiile pre-summit au fost îndelungate şi numai abilitatea secretarului de stat american Hillary Rodham Clinton, cu prilejul întâlnirii miniştrilor de externe, ai statelor din NATO, desfăşurată la Tallin, a evitat un fiasco. Propunerile făcute de partea americană au fost acceptate de toate ţările membre. Astfel: NATO rămâne o alianţă nucleară, statele membre asumându-şi riscurile şi responsabilităţile; NATO va reduce numărul şi rolul armelor nucleare; aliaţii trebuie să sprijine eforturile construirii sistemelor de apărare antirachetă teritoriale; NATO va dezvolta planuri pentru viitoarele controale de armament şi discuţii bilaterale cu Rusia. Constant însă Germania a cerut retragerea armelor nucleare de pe teritoriul naţional. Deşi NATO a retras peste 85% din armele nucleare tactice şi a rămas cu numai 200 de avioane de bombardament dislocate în baze situate în Germania, Olanda, Belgia, Italia şi Turcia, vocile care se opun acestora sunt încă puternice la Berlin. În schimb ţările Baltice cât şi cele din estul Europei consideră prezenţa armelor nucleare o garanţie a propriei lor securităţi mai ales de când Rusia a efectuat o serie de exerciţii militare la graniţa Alianţei. Într-o lucrare publicată la Centrul European pentru Reformă, un think-thank din Londra condus de fostul secretar general al NATO, Lordul George Roberson, analiştii argumentau faptul că Germania deschide o cutie a Pandorei prin provocarea unei dezbateri pe problema nucleară o problemă agreată şi rezolvată de membrii Alianţei. Autorii fac referire la cele 5400 de arme nucleare tactice ruseşti dintre care 2000 sunt instalate în diferite locaţii ele fiiind în stare operaţională. Mai mult în recenta doctrină a Rusiei este subliniată importanţa armelor nucleare ca răspuns la slăbiciunile propriilor arme convenţionale. De remrcat faptul că avioanele germane Tornado pot fi echipate atât cu armament convenţional cât şi cu armament nuclear. Aceste vor ieşi din uz în 2015 şi Germania nu s-a hotărât încă dacă avioanele Typhon care le vor înlocui vor avea capabilităţi „dual-use”-nuclear/convenţional. Este acesta un act unilateral al Berlinului? 2015 este încă departe.Vom vedea reacţia nemţilor în final.La summit statele membre NATO au convenit împreună cu preşedintele rus Dimitrie Medvedev să extindă cooperarea bilaterală în cadrul Consiliului NATO-Rusia, inclusiv în privinţa realizării scutului antirachetă. NATO şi-a definit capacitatea de apărarea împotriva unui atac cu rachete drept unul dintre elementele centrale ale apărării sale. Sistemul astfel realizat va fi capabil să intercepteze rachete ce ar putea fi trase din Orientul Mijlociu, din ţări precum Iranul.Totodată sistemul îşi propune să-şi dezvolte capacitatea de a apăra teritoriul european şi american de rachetele balistice intercontinentale ce ar putea fi lansate , de pildă, din Coreea de Nord. Realizarea unui scut atirachetă necesită însă cooperarea tuturor partenerilor euroatlantici. Aici România a demonstrat viziune în abordarea proiectului fiind prima ţară care a aderat la iniţiativă. Rusia s-a opus permanent realizării unui astfel de proiect, care, susţin militari ruşi ar fi îndreptat împotriva capabilităţilor nucleare ale Moscovei. De fapt Rusia nu stie încă foarte clar cum va arăta scutul antiracheta şi care ar putea fi rolul Moscovei în acest sistem. Primul rezultat cert a fost întelegerea părţilor privind realizarea unei analize atotcuprinzatoare a condiţiilor de colaborare în domeniul apararii aeriene. Proiectul este unul ambiţios care prevede ca interceptoarele anti-rachetă ale SUA să fie plasate strategic în întreaga Europă, pentru a proteja fiecare ţară de pe continent. Costurile proiectului se estimează a fi în jur de 250 de milioane de dolari, în următorii 10 ani. Vor exista baze în România şi Polonia. Turcia va găzdui elemente ale scutului antirachetă sub rezerva unor condiţii: Ankara vrea ca scutul antiracheta sa fie unul al NATO, şi nu unul exclusiv american; scutul trebuie să ofere acoperire pentru toate statele membre ale Aliantei; acest sistem să nu transforme Turcia într-o ţară de frontiera, asa cum a fost cazul în timpul Razboiului Rece. Ankara a mai isistat ca în acest proiect NATO să desemneze un comandant turc pentru a supraveghea scutul şi de asemenea a insistat ca documentele ce stau la baza scutului antiracheta să nu mentioneze ca amenintari state concrete – Iran sau Siria. Anterior, oficialii turci au semnalat de mai multe ori ca Ankara nu se simte ameninţată de vecinii săi. Toate aceste discuţii au făcut extrem de dificile negocierile. Statele Unite sunt deja în curs de dezvoltare a unui sistem care vizează contracararea rachetelor cu rază lungă de acţiune şi planifică să aducă părţi ale acestui sistem în Europa, începând cu navele Aegis staţionate în Marea Mediterană (2011) şi continuând cu rachete terestre în România (2015) şi Polonia (2018). Dmitri Medvedev a propus o initiativa surprinzatoare, sugerand „crearea unui scut antiracheta care să permită Rusiei sa protejeze Europa de eventualele ameninţări cu racheta, în schimbul unor angajamente similare din partea Occidentului.Ce se are în vedere? Rusia şi Occidentul să creeze un perimetru unic de securitate antirachetă, cu elemente de aparare aeriană si antirachetă. Altfel spus, Moscova este gata sa doboare orice proiectil care ar zbura în direcţia Europei survoland teritorul ei. In egala masură, NATO trebuie să-şi asume responsabilităţi similare vizând sectorul său ori sectoarele care vor fi acoperite de statele membre ale Alianţei. Actualitatea acestei propuneri este justificata de faptul ca, în prezent, nici NATO, nici Rusia nu sunt gata să permită accesul altora la sistemele lor de aparare, dorind să păstreze controlul suveran asupra lor. Acest lucru ar implica în final ca pachetul de instrumente – senzori, radare, rachete de interceptare – să fie orientat spre spaţiul exterior şi să nu se afle pe linia de delimitare a Rusiei cu Alianţa. Un subiect de o importanţă vitală a fost Afganistanul. Retragerea progresivă a trupelor NATO din Afganistan se va hotărî pe districte, începând din primăvara viitoare, pentru a asigura succesul transferului total în domeniul securităţii către forţele afgane până la sfârşitul lui 2014. Amiralul Michael Mullen, Preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore a SUA afirmă că primele transferuri de autoritate vor începe în primăvara lui 2011, „în funcţie de condiţiile din teren, recomandarea aparţinând generalului Petraeus (care comandă trupele internaţionale din Afganistan – n.r.), pe districte” (districtele sunt unităţi administrative între comună şi regiune). Strategia retragerii trupelor NATO din Afganistan, prevăzută pentru urmatorii patru ani, va oferi Moscovei prilejul de a castiga bani mulţi făra să mişte, practic, un deget. Moscova a pus la dispoziţie căile ferate ruse pentru transporturile militare lae NATO. Potrivit MAE rus, transportul unui singur container pe teritoriul Rusiei costa 1.800 $. O cifra care trebuie înmulţită cu cel puţin 10.000. In ceea ce priveste evacuarea pe calea aerului a efectivelor armate (aproape 55.000 de oameni), traversarea spatiului rusesc va aduce vistieriei de la Moscova alte cateva sute de milioane de dolari. Summitul a fost în mod categoric unul de succes care va schimba faţa Alianţei în următorii ani.Totuşi în diplomaţie cuvintele sunt menite să ascundă adevărul. Întrebarea care se naşte este: în ce constă „cotitura istorică” produsă în relaţia NATO-Rusia? Afirmaţiile preşedintelui Medvedev despre „participare totală” par a spune că Moscova doreşte dreptul de veto asupra deciziilor Alianţei în problemele de securitate europeană. De fapt dacă ne uităm în urmă constatăm că Moscova a obţinut în ultimii ani:oprirea extinderi NATO spre Est (la Bucureşti), conservarea sferei de influenţă în sud (războiul din Georgia 2008) şi redistribuirea centrelor de putere în Europa şi Asia, controlul resurselor energetice şi a liniilor de transport către Euroapa şi Asia. Dacă mai punem la socoteală şi cererea Moscovei ce menţionează că NATO nu are voie să desfăşoare pe teritoriul fostelor state comuniste mai mult de 3000 de soldaţi (o brigadă) ne întrebăm pe când un nou tratat de securitate europeană?