Armata americană la finele lui 2020
Jun 28th, 2012 by admin
Noua strategie a Pentagonului, “Susţinerea Conducerii Globale Americane: Priorităţi pentru apărare în secolul XXI” oficializează orientarea politicii militare şi externe a SUA dinspre Atlantic și Orientul Mijlociu, înspre Asia.
De asemenea strategia definește în viziunea Pentagonului felul în care va arăta armata americană la finele anului 2020. În mod sigur noua strategie reformează în mod semnificativ cea mai puternică armată din lume. Războiul cibernetic și avioanele fără pilot vor deveni arme de temut în panoplia viitoarelor conflincte.
Documentul de opt pagini proiectează o forță capabilă să câștige un razboi și, în același timp, să impiedice adversarul să-și atingă scopurile într-un al doilea conflict, ceea ce este o schimbare față de vechiul obiectiv susținut multă vreme, ca SUA să poată lupta, avand câștig de cauză, în două războaie, pe teatre diferite și simultan. Secretarul apărării Leon Panetta a citat spre exemplu posibilitatea de a lupta un razboi în Coreea de Nord în timp ce va trebui să facă față unei amenințări navale din partea Iranului în strâmtoarea Hormuz, în acelaşi timp. De fapt Beijingul și Teheranul luptă din răsputeri pentru a bloca forțele americane în Marea Chinei de Sud și în Strâmtoarea Hormuz.
Apariția la finele lui 2011 a președintelui Obama, în camera de situații de urgență a Pentagonului, a făcut parte din programul de lansare a noii strategii militare concepută pentru a reduce peste 450 de miliarde de USD în următorii zece ani, lansare în chiar creierul operațiunilor militare ale Pentagonului. “Armata noastră - declara președintele Barack Obama la Pentagon – își va reduce dimensiunile, dar lumea trebuie să știe că Statele Unite ale Americii își vor menține superioritatea militară, cu forțe agile, flexibile și pregatite să înfrunte toate tipurile de amenințări“.
Odată cu sfârşitul implicării Statelor Unite în Irak şi a reducerilor semnificative de trupe programate pentru Afganistan până la sfârşitul anului 2014, noua strategie serveşte ca o foaie de parcurs pentru cazul în care armata va trebui să prioritizeze resursele în anii bugetari austeri care urmează. Dimensiunea armatei SUA se va micșora la nivelul anului 2007 iar acțiunile de contrainsurgență se vor diminua numeric. Armata americană va deveni una condusă de mărimea bugetului, ceea ce pentru senatorul republican John McCaine, un veteran al războiului din Vietnam, pare un risc ce nu trebuie asumat. Și cu toate acestea Strategia spune că SUA nu poate elimina riscurile la adresa securității naționale printr-un buget enorm care să permită orice fel de achiziție sau să producă capabilități de orice natură. La ca în orice strategie Pentagonul și-a stabilit prioritățile la costurile de care va dispune.
Noua politică militară va pune accentul pe combaterea terorismului, menținerea capacităților de descurajare nucleară, apărarea teritoriului SUA și respingerea agresiunilor unui potențial adversar. Nu este vorba, prin urmare, de capacități sau inițiative noi în domeniul apărării.
Statele Unite vor retrage aproximativ 7.000 de militari stationați în Europa, în cadrul noii strategii americane de aparare și a măsurilor de austeritate care afectează bugetul Pentagonului. Strategia evidențiază interesele incontestabil durabile ale SUA în Europa și în creșterea importanței NATO dar spune în același timp că Europa a evoluat iar situația nu mai este cea din timpul Războiului Rece.
Finalizarea operațiunilor militare din Irak și Afganistan înseamnă necesitatea de a menţine un umăr redus de soldaţi, în special puşcaşii marini pentru operațiunile de luptă împotriva insurgenţilor. Forţele SUA nu vor mai fi dimensionate pentru a efectua operațiuni prelungite și la scară largă pentru menținerea stabilității.
Generalul Martin Dempsey, președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore a declarat că noua strategie nu înseamnă că SUA nu va lupta războaie în teren. “Nimeni nu a spus că nu vom lupta în operațiuni de stabilitate. Dar am spus explicit că vom fi capabili să conducem operațiuni de-a lungul întregului spectru de război” a spus Dempsey și a continuat:
“toate tendinţele, cele demografice, cele geopolitice, cele economice şi cele militare provin la ora actuală din Pacific, de aceea provocările noastre strategice în viitor, vor veni, în mare parte, din regiunea Pacificului“
De asemenea trupele de uscat și pușcașii marini vor suferi reduceri între 10% și 15% în următorii 10 ani. Trupele de uscat vor ajunge probabil la 490.000 de soldaţi de la 570000, puşcaşii marini sunt în prezent la 202000 şi vor ajunge la 186800 cifre oricum mai mari decât înainte de 9/11.
Portavioanele sunt un mod eficient de proiectare a forțele marina menţinându-și flota de 11 portavioane. Un alt mod pentru SUA de a-și proiecta puterea în următorul deceniu este dată de achiziţionarea a mai mult de 2.000 de F-35 Joint Strike Fighters. Programul a fost deja asaltat de depăşirea costurilor rezultată din dificultăţile de producţie dar merge înainte.
Strategia actuală trebuie să țină echilibrul între actualele conflicte și pregătirea trupelor pentru noi conflicte; între instituționalizarea capabilităților precum cele ale contrainsurgenței și asistența militară către statele aliate; între a menține cutumele culturale militare care au făcut armata SUA câștigătoare de-a lungul timpului și cele care strică abilitatea de a rezolva situațiile militare actuale de o mare complexitate.
Dezbatere acutală asupra contrainsurgenței și a rolului ei ocupă nu numai sedințele Pentagonul dar și pe cele ale instituțiilor militare de învățământ ale Americii. De fapt dezbaterea este între cei care cred că forțele convenționale trebuie să invingă alte forțe convenționale și cei care cred că pot înlocui conflictele convenționale cu operațiunile de contrainsurgență. În cultura militară trebuie să înțelegem că contrainsurgența nu este un alt tip de război este o strategie prin care o forță convențională abordează un nou tip de război asimetric. Insurgenții, grupări de forțe de mici dimensiuni, bine antrenați și bine motivați, deținând informații de primă mână, ocupă zone bine populate pentru a înfrânge un inamic numeric superior. Insurgenți nu doresc înfrângerea inamicului pentru că nici nu ar putea, dar obiectivul este ca în final, interesul forței superioare să scadă față de înfrângerea insurgenților. Pirații din Cornul Africii nu reprezintă o amenințare statală dar potențialul distrugător este imens. Lumea este plină de puncte de trecere obligatori precum Stâmtoarea Gibraltar, Strâmtoarea Hormuz sau Strâmtoarea Malacca. Aici apare necesitatea operațiunilor și a unităților speciale. Dezbaterea despre contrainsurgență deschide ușa reconsiderării dimensiunilor forțelor și a faptului că o misiune de ocupare a unui teritoriu este necesară în condiții extreme (vezi cazul Libiei).
Care sunt misiunile primare enunțate în strategie? Contraterorismul și războiul iregular unde forțele americane trebuie să continue lupta împotriva forțelor teroriste de tip Al Qaida și a afiliaților lor; descurajarea și înfrângerea oricărei agresiuni ceea ce înseamnă că forțele trebuie să înfrângă orice inamic; proiectarea forțelor în condițiile în care națiunii importante militar încearcă blocarea accesului acestora în zone cu risc deosebit de conflict; operațiuni în cyberspace și în spațiu; operațiuni umanitare. Este de neimaginat să nu pregătești viitorul inclusiv din punct de vedere militar. Suportul pentru programele militare este adânc înrădăcinat în departamentele din Pentagon, iar militarii americani se gândesc la viitoarele echipamente și la noile capabilități pe care acestea le introduc în câmpul operativ. Cert este că forțele convenționale vor juca în continuare un rol important în lupta împotriva extremiștilor și a teroriștilor. Însă unde este posibil măsurile de bună guvernață trebuie să însoțească operațiunile militare, programele economice trebuie să deservească cît și să rezolve nemulțumirile populației din zonele de conflict.
Strategia militară a SUA este un moment de referință într-o situație de criză financiară și economică la nivel global, un document care aduce realitatea în cadrul operațiunilor militare.