Siria, război total! (datat august 2013)
Oct 27th, 2013 by admin
Încet, dar sigur, în urma Primăverii Arabe rămâne haosul! Pe rând Tunisia Libia sau Egiptul se răscolesc în vâltoarea revoltelor stradale. Apariţia vidului de putere, după înlăturarea dictatorilor, a dus la preluarea conducerii de diferite grupări paramilitare, întărite de accesul la depozitele de armament abandonate de vechile regimuri, dar şi de proliferarea grupărilor radicale care se revendică de la mişcările teroriste clasice ce au transformat într-un câmp de bătălie toată regiunea subsahariană de la strâmtoarea Bab el Mandeb la Sahara Occidentală. Începute ca o luptă împotriva dictaturii și a totalitarismului revoluțiile arabe au fost confiscate de islamiști fundamentaliști iar zona Orientului Mijlociu dar și Nordul Africii s-au transformat în zone de inastabilitate acută. Primăvara Arabă a însemnat resuscitarea forţelor islamiste de toate culorile care au degenerat în forme paramilitare şi teroriste de acţiune şi a readus în spaţiul politic toate formele de islam tip Frăţia musulmană sau variante mai radicale, salafiste. Imposibilitatea integrării acestora în viața politică și economică a dus la lovituri de stat precum cea din Egipt unde coloana vertebrală a societății armata a rămas singura forță capabilă să reinstaureze ordinea. Efectul integrării formațiunilor islamiste a fost dezastros. Accesul în spaţiul politic şi asumarea guvernării a produs demitizarea unei perspective islamiste care ar rezolva automat problemele statelor respective. Și totuși Primăvara Arabă a început un proces democratic în forma sa incipientă a cărui durată va fi una lungă și cu obiective mai puțin ambițioase la nivelul democraţiilor elective. Cât de util va fi procesul rămâne de văzut.
Siria face parte din statele unde Primăvara Arabă a destructrat așa zisa stabilitatea bazată pe regimul totalitar a lui Bashar al Assad. O întrebare legitimă după doi ani de confruntări care au lăsat în urmă 100000 de mii de morți și peste 2 milioane de refugiați: ce mai este Siria astăzi? În opinia mea Siria nu mai există ca stat. O parte este sub controlul clanului Assad, iar altă parte este acum dezmembratǎ şi fragmentatǎ, controlatǎ de tot felul de seniori ai rǎzboiului, de fanatici, de integrişti, de iluminaţi, de ideologi şi poate chiar de mafiile criminale care prosperǎ în context de rǎzboi prelungit. Cine suferă? Populația siriană care suportă ororile unui conflict cu accente interetnice vădite. Gaze toxice, lupte de stradă, răpiri, violuri, crime de drept comun și multă ură sunt caracteristicile unui război civil al cărui sfășit este imprevizibil. Pe 21 august în urma unui atac cu arma chimică derulat la periferia Damascului și atribuit de către occidentali regimului preşedintelui Bashar al-Assad, preşedintele american Barack Obama a cerut Congresului să voteze în favoarea unor atacuri aeriene în Siria. Au murit atunci 1442 de civili în majoritate copii. Serviciul de informații german BND a făcut o serie de declații prin vocea lui Gerhard Schindler, șeful serviciului externe de informații. Acesta a decrat că nu sunt fapte evidente că Assad ar fi ordont atacul, dar că într-o interceptare telefonocă a unei convorbiri între un lidere important din Hezbollahul libanez, care-l sprijină pe Assad, și un membru al ambasadei iraniene (nu se precizează capitala Damasc sau Beirut), funcționarul libanez a admis că Assad și-a pierdut cumpătul și a ordonat un atac chimic. Cancelarul german Angela Merkel consideră o crimă împotriva umanităţii ceea ce s-a întâmplat în Siria şi consideră că acest lucru nu poate rămâne fără răspuns. Guvernul german a semnalat că va aproba o reacţie internaţională împotriva regimului lui Bashar al-Assad dar nu va participa militar. În Germania se apropie alegerile și deși subiectul Siria nu va fi unul de campanie orice derapaj în acest sens poate influența votul final. În acest context, după o serie de convorbiri bilaterale Londra/Berlin, guvernul Marii Britanii a anunţat miercuri că nu va fi nicio acţiune militară în Siria înainte de prezentarea rezultatelor anchetei ONU. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a afirmat că experţii au nevoie de timp, mai multe săptămâni, pentru a-şi încheia munca la faţa locului și a prezenta concluziile lor. Investigația ONU este, însă, oricum în plan secund, întrucât un eventual atac militar împotriva regimului al-Assad ar urma să aibă loc fără acceptul Consiliului de Securitate al ONU, acolo unde, ca și până acum, Rusia și China s-ar opune fără îndoială unei rezoluții care să mandateze o intervenție militară internațională împotriva Damascului. Bashar al-Asad continuă să fie susținut de cel mai important aliat al său Moscova. Rusia dar și Iranul ameniță Occidentul cu privire la consecințele dezastruoase pe care le-ar avea pentru Orientul Mijlociu o intervenție militară în Siria. Casa Albă prin vocea președintelui Barack Obama a anunţat că nu a luat încă o decizie privind reacţia americană faţă de folosirea de arme chimice în Siria, dar a evocat o lovitură de avertisment menită să descurajeze Damascul și a declanșat procedurile de obținere a aprobării Congresului SUA. Când scriu aceste lucruri se așteaptă decizia forului legislativ american. Ce subliziează această piruetă a președintelui american? Reticenţa Statelor Unite de a se implica durabil în regiunea extinsă Mării Mediteraneene deși conform unor teorii a conspirației rcentele resurse de petrol ar face interesantă zona litoralului cipriot. Desigur, Congresul american poate aproba o intervenție pentru 60 de zile cu o posibilă prelungire la cererea admnistrației la 90 de zile, conform unui memorandum propus de Casa Albă, dar refuzul exprimat de Camera Comunelor din Parlamentul britanic a izolat SUA de partenerul său tradițional, în astfel de situații. Pe lângă Marea Britanie, şi Germania, Italia şi Polonia şi-au exprimat reticenţele de a interveni, lăsând Franţa ca singurul partener viabil pentru Washigton. O concluzie se impune: Mare Nostrum, nu mai este epicentru cultural, comercial şi politic al lumii. Acesta s-a mutat în Marea Chinei de Sud. Primăvara Arabă care stârnise atâta speranțe a eșuat lamentabil în situații conflictuale unde lovituri de stat militare precum cea din Egipt, haosul din Libia sau războiul civil din Siria sunt consecința unor revoluții pornite împotriva totalitarismului și a lipsei de siguranță economică. În Egipt, o lovitură de stat militară, susţinută de o majoritate a populaţiei, a răsturnat preşedintele ales din rândurile Fraţilor Musulmani, care avea tendinţa să adune toate puterile în favoarea partidului său și a întors Egiptul la vreamea din era Mubarh dar pe fondul unei crize economice fără precedent. Posibilităţile de rezolvare a conflictului israeliano-palestinian rămân mai degrabă speranţe decât realităţi în condițiile în care Hezbolahul sprijint de Iran continuă seria provocărilor în teritoriile palestiniene. Turcia, prezentată până de curând drept un exemplu de stabilitate, experimentează astăzi manifestaţii uneori violente. Magrebul, în general, este din punct de vedere politic instabil iar rivalitatea dintre Maroc şi Algeria blochează orice cooperare regională. Populaţia celor 22 de ţări riverane adună un total de 475 de milioane de oameni, care cuprinde diverse origini religioase şi culturale: creştini, musulmani, evrei, europeni, turci, arabi, berberi, israelieni. Marea Mediterană o mare străjuită de trei puncte obligatorii de trecere Strâmtoarea Dardanele, Strâmtoarea Gibraltar și Canalul de Suez este din punct de vedere militar dominată sistemul de securitate al alianței militare NATO unde Flota a VI-a a SUA joacă rolul de pivot. Deși UE a jucat un rol important în recuperarea Estului de sub dominația fostă sovietică flancul sudic a rămas în afara ariei de responsabilitate a Brussels-ului. Crearea unei Uniuni pentru Mediterana, care cuprinde nu mai puţin de 43 membri (cei 28 de membri actuali ai UE, plus Albania, Algeria, Bosnia şi Herţegovina, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Mauritania, Monaco, Muntenegru, Maroc, Autoritatea Palestiniană, Siria, Tunisia şi Turcia) a rămas o soluție neoperativă din cauza dimensiunii şi guvernării sale. Europa care ar putea susție politic o relație importantă cu Orientul Mijlociu Lărgit prin acorduri bilaterale se lovește acum de lipsa propriei unități dar și de lupta dintre puterile regionale Arabia Saudită, Turcia, Iran şi aliaţii lor respectivi care în prezent se defăşoară pe scena unei Sirii însângerate. Această luptă va duce la destabilizarea pentru mult timp ţărmul sudic al Mediteranei și va crea un val de refugiați comparabil cu invazia popoarelor migratoarea care au profitat de declinul Imperiului Roman. Bilanțul violențelor izbucnite în Siria în martie 2011 a creat o criza umanitară fără precedent, taberele de refugiații din Liban, Iordania, Turcia, Egip și chiar cele europene din Bulgaria, Grecia și Italia, fiind suparpolpulate. Președintele Obama a respins ideea unei intervenţii americane menite să susţină rebeliunea, în contextul în care puterea siriană este vizată de o revoltă populară declanşată cu doi ani în urmă. Și cu toate acestea Casa Albă prin vocea lui Obama au conchis că Guvernul sirian a comis (atacul) şi, deci, este necesar să existe consecinţe internaţionale. Preşedintele american analizează o paletă de opţiuni împotriva Siriei, ca răspuns la atacul cu armă chimică din apropierea Damascului. Care ar fi aceste opțiuni? În primul rând o lovitură militară chirurgicală plecată de pe navele Flotei a VI-a din Mediterană. O adevartă armadă este prezentă în Mediterană formată atât din nave ale alianței NATO cât și din cele ale Flotei rusești de la Marea Neagră. În Mediterană sunt mobilizate patru portavioane (două americane, unul britanic şi unul francez), nave de luptă de tipul crucişătoarelor şi submarine care sunt amplasate deja în largul coastelor siriene. Zona dispune de baze aeriene din Turcia, Italia, Cipru și Grecia pe care le au în regiune de unde pot decola avioanele de luptă Tornado GR4 şi F-16, care sunt înarmate cu temutele rachete Storm Shadow şi Tomahawk. Flota a VI-a americană din Mediterană a decis să lase în zonă distrugătorul USS Mahan care rămâne astfel în misiune de luptă alături de alte trei nave, distrugătoarele Barry şi Gravely şi Ramage. Fiecare dintre navele americane staţionate acum în apropierea Siriei sunt nave purtătoare de rachete de croazieră, dispunând de sisteme Mk 41 cu lansare verticală pentru rachete RIM-66 SM-2, BGM-109 Tomahawk sau RUM-139 Vl-Asroc, două dintre nave având şi elicoptere de luptă SH-60 Sea Hawk. În armamentul standard totalizat de cele patru nave de luptă se află aproximativ 400 de rachete de croazieră. Primele ţinte posibile în cazul unui atac generalizat pot fi: staţiile radar, bateriile de rachete P-800 Yakhont utilizate în defensiva navală, bateriile de rachete sol-aer tip Batsner vândute Siriei de ruşi acum doi ani pentru protecţia locaţiilor strategice şi care acţionează la joasă altitudine precum şi celelalte baterii sol-aer dimprejurul Damascului, precum şi bazele aeriene şi centrele de comunicaţii aflate în zonă. Ruți au desfășurat în zonă o flotă impresionantă. Nava rusească de debarcare Novocerkask, având la bord o unitate de puşcaşi marini, a fost trimisă în Mediterana pentru a îndeplini misiuni de luptă alături de navele Şabalin, Admiral Nevelski şi Peresvet care sunt deja desfăşurate în Marea Mediterană. Grupul naval include, de asemenea, nava antisubmarin Admiral Panteleev, nava amiral a grupului mediteranean, şi crucişătoarele lansatoare de rachete Moskva şi Variag. Rusia lui Putin nu are dorința unei implicări militare dar sprijină logistic cu armament regimul de la Damasc. Și asta până când situație din teren nu se va întoarce în mod decisiv împotriva lui Assad. Și totuși, o știre de ultimă oră ne anunță încercarea Moscovei de a organiza o întâlnire cu subiectul Siria la care să participe combatanții din Siria dar și cancelariile Occidentale. Rusia încercă o reuniune a părților implicate și a cancelariilor occidentale la Moscova. Atunci Putin va presa pentru discuții diplomatice la Geneva. Oricum Europa este împărțită și va prelua din plin efectele acestei nehotărâri. Pentagonul este în febra pregătirilor de război împreună cu partenerii occidentali și arabi. O reuniune a șefilor de stat major ai armatelor din Marea Britanie, SUA, Italia, Arabia Saudită, Qatar și Iordania, care a avut loc pe 25-27 august la Amman. Acolol generalul Martin Dempsey a prezentat (conform unor surse israelene apropiate de armată) un plan în 11 puncte în vederea soluționării conflictului din Siria (soluția prevede printre altele crearea unei zone de interdicție aeriană și a unei zone tampon la granițe, crearea unui comandament de conducere a operațiunilor militare din Siria ale viitoarei alianțe în Iordania, responsabilități pentru vecinii Siriei, Turcia, Israelul și Iordania, inclusiv locul capitalei provizorii orașul Deraa). Deși nu se prevede o operațiune terestra, SUA au sute de pușcași marini în zonă, în special la baza King Abdullah II, la nord-est de Amman, Iordania. Acolo se află Divizia I Blindate, trimisă din această primăvară, precum și rachete Patriot și avioane F16 ce nu au mai fost retrase după un exercițiu militar din luna iunie. Cu ce poate răspunde Siria la o asemenea desfășurare de forțe? Marina siriană nu dispune decât de două fregate și de mai multe nave mult mai mici. Forțele aeriene numără 150 de aparate, majoritatea fiind MiG 29, Sukhoi 24 și Sukhoi 22. Acestea sunt însă fără resursă de zbor atacurile împotriva insurgenților efectuîndu-se cu avioane de antrenament L-39 Cele mai importante rămân rachetele antiaeriene, Siria dispunând de 707 rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune și 8.000 de rachete cu rază scurtă de acțiune. Se mai presupune, că Siria are câteva sute de rachete Scud-B și Scud-C, însă doar 50 de lansatoare. Regimul al-Assad are unul dintre cele mai mari arsenale de rachete din Orientul Mijlociu, majoritatea furnizate de Rusia, incomparabil ca dimensiuni cu armele deținute de regimul Milosevici, Gaddafi sau chiar de către regimul lui Saddam Hussein. Rusia și Siria au semnat un contract pentru livrarea acestor sisteme către Damasc. De atunci, Rusia a anunțat în mod oficial că a livrat Siriei sisteme antiaeriene Tor/SA-15, BukSA-17 și Pantsyr/SA-22. Cât privește temutele S-300, Moscova a anunțat că nu a livrat niciun sistem Siriei(!?). Rămâne complet neclară dorinţa Chinei şi Rusiei de reacţie militară şi nu numai de viguroasă condamnare politică. La fel, imposibil încă de estimat care va fi reacţia Iranului cu care, cel puţin teoretic, Siria are un acord de cooperare militară care prevede sprijin reciproc în caz de agresiune militară. Foarte sigură însă va fi recţia disperată a celor din Hezbollah, dar cu puţină relevanţă directă asupra cursului unei operaţiuni militare de amploare. Cine ar beneficia de pe urma războiului? În primul rând vecinii:Iordania,Turcia și Israel. Arabia Saudită ari fi unul din principalii beneficiari pentru că în războiul pe care=l are cu Iranul ar rupe linia șiită Teheran-Beirut și ar calma spiritele naționale care acuză regimul de secularism și occidentalizare. Lipsa de sperață într-o intervenție militară occidentală a transformat ideologic luptătorii opoziție siriene tendință care devine din ce în ce mai periculoasă pentru Siria după Assad. Nu este neobișnuit pentru luptătorii siriene să spună ceva asemănător cu: Ce a făcut Occidentul pentru noi ? Acum îl avem doar pe Dumnezeu!
Si totusi surprizele continua iar Moscova este principalul organizator al acestora(!?). Propunerea lui Serghei Lavrov ca Damascul sa predea armele chimice comunitatii internatioanale, propunere care vine la cateva ore dupa declaratia lui John Kerry cum ca Siria are o sansa sa nu fie atacata daca renunta la armele de nimicire in masa , intoarce situatia la punctul zero. Traim in plin suspans mediatic si traim periculos.