O lecție de democrație: Honk Kong, Revoluția umbrelelor
Dec 7th, 2014 by admin
Marcată de triumful în războiul pentru insulele Falklands cu Argentina, Doamna de fier a politicii engleze, Margaret Thatcher, a plecat, la încheierea ostilităților din Atlanticul de Sud, la Beijing, pentru o ultimă încercare de a păstra Hong-Kong sub autoritatea Londrei, într-o întâlnire cu liderul chinez Deng Xiaoping. Doi ani mai târziu, semna actul de retrocedare către China a Hong-Kong. La 22 septembrie 1982, avionul cu care prim-ministrul britanic se deplasa la Beijing aterizează pentru cea de a doua vizită în capitala chineză (prima vizită a fost efectuată în 1977, atunci în calitate de lider al opoziției britanice). Propaganda chineză anunțase sosirea premierului britanic printre alte știri de importanță, precum vizita lui Kim Il-sung, președintele Coreei de Nord, și reacția minerilor la Congresul național al aparatului de partid chinez. Din delegația britanică făceau parte, printre alții, secretarul privat, Robin Butler, și noul guvernator al Hong Kong, Sir Edward Youde. O delegație ciudată pentru un premier britanic în vizită într-o țară precum China. Misiunea de a păstra Hong Kong în continuare sub control britanic era una imposibilă, singurul lucru posibil fiind acela ca sistemul capitalist să fie prezervat, iar teritoriul să fie transformat într-o zonă economică și politică specială. Propunerea cu care s-a mers la Beijing a fost, în principiu, ca suveranitatea asupra insulei să fie preluată de chinezi iar administrația să rămână la britanici. La sosire, prim-ministrul britanic a fost condus la Casa de Oaspeți Diaoyutai, a administrației chineze, pentru un scurt răgaz de tihnă, urmând ca apoi să se desfășoare ceremonia de primire în Marea Sală a Poporului de prim-ministrul chinez Zhao Ziyang. Un fapt interesant este că a doua zi, îninte de întâlnirea cu premierul britanic, premierul Zhao Ziyang a declarat presei că țara sa va prelua suveranitatea asupra Hong Kong și va asigura stabilitatea acestuia. A urmat, după câteva minute, întâlnirea celor doi lideri politici. La 24 septembrie, s-a petrecut întâlnirea cu „patriarhul” Chinei, Deng Xiaoping. La discuție, Deng a fost flancat de Huang Hua, ministrul de Externe, Zhang Wenjin, viceministru și Ke Hua, ambasadorul chinez la Londra. Deng a început discuția cu următoarele cuvinte: China nu poate altceva decât să preia suveranitatea asupra Hong Kong, în 1997. Asupra unui astfel de truism guvernul chinez va lua în considerare circumstanțe speciale și va adopta politici speciale în vederea menținerii prosperității teritoriului. A fost, de fapt, un ultimatum dat de Deng lui Thatcher. Replica prim-ministrului britanic a fost aceea că înțelege dorința Chinei de a deține suveranitatea asupra insulei, dar administrația trebuie să rămână britanică, pentru a asigura prosperitatea cetățenilor săi. Numai continuând administrația britanică se poate garanta prosperitatea teritoriului. Thatcher a propus, în finalul intervenției sale, continuarea discuțiilor la nivel diplomatic. Deng s-a arătat iritat, deoarece, pentru prima dată din 1972, când relațiile sino-britanice au fost reluate, un oficial britanic contesta dreptul Chinei asupra Hong Kong, începând cu 1997. Deng a repetat afirmațiile sale, respingând categoric orice negociere și a menționat: dacă Marea Britanie nu va coopera la tranziție, China va lua măsuri unilaterale pe care le consideră necesare. Comunicatul final anunța: Liderii celor două țări au purtat discuții într-o atmosferă prietenoasă asupra viitorului Hong Kong. Ambii lideri au declarat, în mod răspicat, pozițiile lor referitoare la viitorul Hong Kong. Ambii au căzut de acord să continue discuțiile prin canele diplomatice după încheierea vizitei, având ca scop menținerea stabilității și prosperității în Hong Kong. Comunicatul prezentat de combatanți a fost rezonabil pentru ambele părți. Dar, la ora 15, comunicatul transmis de Agenția de știri China Nouă (apărut în timpul conferinței de presă a premierului britanic) avea o… adăugire: Poziția guvernului chinez asupra retrocedării Hong Kong este irevocabilă și cunoscută de parteneri. Degeaba a vorbit prim-ministrul britanic despre trei tratate încheiate succesiv cu chinezii, fiindcă finalul a fost cel stabilit de Beijing. China câștigase lupta pentru Hong Kong cu mult timp înainte, în vremea dinastiei Quing. La finalul vizitei, banchetul de adio a avut loc în Marea Sală a Poporului. Singurul înalt oficial care a participat a fost viceministrul Zhao. Ceilalți lideri chinezi au ales să participe la banchetul în cinstea vizitei lui Kim Il-sung, găzduit de aceeași clădire la un alt etaj. În aceeași seară, prim-ministrul britanic a părăsit Beijingul, nu înainte de a-i spune lui Zhao un proverb chinezesc: dacă vezi cu ochii tăi un lucru este mult mai important decât dacă îți vorbesc 100 de persoane despre el.
Revoluția umbrelelor (denumirea vine de la folosirea umbrelei pentru protecție împotriva sprayurilor cu piper folosite de forțele de ordine chineze) este prima manifestare de amploare din fosta colonie britanică, în cei 17 ani trecuți de la transferul de suveranitate. Ea zguduie din temelii conceptul o țară, două sisteme și este un exemplu pentru Taiwan. Explicaţiile pentru ceea ce se întâmplă acum în Hong Kong trebuie căutate în 1997, când regiunea a trecut, după 150 de ani, din subordinea Marii Britanii în cea a Chinei. Beijingul a promis atunci că va permite fostei colonii să îşi păstreze drepturile sale speciale şi autonomia. Promisiunea era şi ca, în 2017, locuitorii din Hong Kong să îşi aleagă pentru prima dată liber conducătorul. Acum, Beijingul a decis calea de urmat, una diferită de promisiunile inițiale. Două decrete au stabilit clar modul în care se aleg candidații și au loc alegerile. În iulie, un decret al Beijingului sublinia că gradul înalt de autonomie al regiunii nu este inerent, ci are autorizaţie din partea guvernului central. Iar în luna august, Beijingul a anunţat condiţiile în care se vor desfăşura alegerile – locuitorii îşi vor putea alege liderul, dar numai dintr-o listă aprobată de guvernul chinez. Prin urmare, oamenii au ieșit în stradă, Hong Kong fiind paralizat de demonstranți. Revolta din Hong Kong a blocat aproape complet activitatea în regiunea autonomă, școlile au fost închise, mai multe companii şi-au suspendat activitatea, în timp ce zeci de mii de oameni continuă să protesteze în stradă. Liderul Hong Kong, ales de Beijing, Leung Chung-ying, a făcut apel la calm şi le-a cerut demonstranţilor să se întoarcă la casele lor: Hong Kong poate să se dezvolte doar când toţi sunt paşnici şi când legea este respectată. Nu vrem să erupă haosul în Hong Kong şi să strice viaţa tuturor. Tinerii prezenți în stradă sunt cei care conduc ostilitățile împotriva Beijingului. Ei vor ca oricine doreşte să poată candida pentru funcţia de lider al regiunii autonome. În prezent, conducătorul este ales de un comitet al Congresului Naţional al Poporului, format din 1.200 de oameni loiali Beijingului. După o săptămână de ciocniri, protestatarii nu au dat niciun semn că vor renunța și s-au angajat într-o luptă de rezistență cu Beijingul, care se teme că demonstrații asemănătoare vor izbucni și pe continent dacă mișcările din Hong Kong nu sunt repede stopate. De fapt, Beijingul a luat măsuri de a bloca principalele rețele de socializare existente în China pentru ca pozele de la aceste manifestații să nu fie difuzate în întreaga Chină.
Ce face Beijing-ul ?
Beijingul nu intenţionează, pentru moment, să intervină direct în conflict însă guvernul central se opune ferm oricărei activităţi ilegale care ar putea prejudicia statul de drept şi liniştea socială. Pentru administrația centrală a Chinei, un nou Tiananmen ar fi catastrofal. Soluția este acceptarea petiției demonstranților sau găsirea unui compromis.
Cine sunt principalii dizidenți?
Grupul Occupy Central with Love and Peace, care a creat pe Facebook o pagină destinată presei străine, intitulată Era nesupunerii (The Age of Disobedience). Grupul, fondat pe principiul nesupunerii civice a blocat centrul financiar al insulei. Liceenii şi studenţii sunt şi ei în grevă, din 22 septembrie, uneori cu acceptul școlilor. O remarcă trebuie făcută la adresa demonstranților: sunt civilizați, bine informați și dau dovadă de spirit civic. Solidaritatea cu protestatarii se întinde în întreaga lume, mai ales în mediul universitar, studenți din zeci de universități din SUA aliindu-se demonstranților din Hong Kong. Grupul de hackeri Anonymous a declarat război autorităților chineze din Hong Kong. Deși o revoluție impune dezordine, pe strazile din Honk Kong nu poți găsi decât mulțime adunată care protestează față de oficialitățile chineze. Pe moment, se pare că protestatarii din Hong Kong vor continua să curețe străzile după ei, să își facă temele, dar, în același timp, vor rămâne concentrați pe cererile pe care ei le consideră cruciale pentru viitorul Hong Kong, scrie BBC. După o noapte de ciocniri cu poliția, protestatarii au făcut curațenie, studenții strângeau mucurile de țigari și recipientele de plastic, cerându-și scuze celor care dețin magazine în zona manifestațiilor pentru că le afectează comerțul. Și încă un lucru despre protestatarii politicoși: o fotografie publicată în ziarul South China Morning Post înfățișa un număr mare de protestatari care au ținut cont de semnele care îi rugau să nu calce pe iarba din fața memorialului de război. În ciuda mulțimii din jurul memorialului de război, nicio persoană nu stă pe iarbă. Acolo este amplasat un nou indicator care le spune oamenilor să nu calce pe iarbă, scria publicația din Hong Kong.
Concluzii
Scenele dramatice cu masa de protestatari de pe străzile din Hong Kong definesc un moment crucial în evoluția politică a insulei. Este o criză a guvernării, iar viitorul Hong Kong este în cumpănă. Orașul are reputația de a fi un loc propice afacerilor, dar și un loc extraordinar pentru a trăi în siguranță. Este și motivul pentru care, în 1997, au fost stipulate în documentele de predare a insulei către autoritățile chineze noțiuni precum stabilitatea și prosperitatea.
Ce se va întâmpla cu Hong Kong? O întrebare la care răspunsul este greu de anticipat. Legea din 1980 (a intrat în vigoare în 1997), care stabilește modalitatea de alegere a guvernatorului, nu a fost pe placul populației, dar avea un amendament, la articolul 45, în care se preciza că alegerea se face prin sufragiu universal pentru candidații nominalizați de un comitet reprezentativ al populației insulei. Legea nu prevedea însă un grafic al activităților ce se derulează la alegeri. În 2012, Legislativul de la Beijing acceptă sufragiul universal, cu prilejul alegerilor din 2017. Ulterior, au apărut decretele care au reglementat strict alegerea candidaților, lăsând apoi sufragiul universal la mâna votanților. Este momentul unor reforme și această criză poate fi un punct de cotitură, inclusiv o lecție de învățat pentru autoritățile de la Beijing. Cert este că o nouă criză zguduie sistemul global în unul din cele mai importante centre financiare ale lumii. Următoarea mutare pe tabla de șah pare să aparțină acum Beijingului. Ce vor decide autoritățile din capitala Chinei? Vom vedea în perioada imediat următoare.