Rolul G20 în noua ordine mondială
Oct 4th, 2009 by admin
În noiembrie 2008, la Washington D.C., George W Bush a convocat Summitul G20[1] focalizat pe provocările crizei economico-finaciare. Acest brainstorming a facilitat schimbarea dramatică şi de lungă durată în guvernarea mondială. Alegerea ulterioară a lui Barack Obama, ca şef al Executivului de peste Ocean, cu o politică externă diferită de cea a predecesorului său a schimbat viziunea asupra colaborării economico-financiare internaţionale. Cele două momente au influenţat decisiv evoluţia ulterioară a Lumii Libere.
Practic, criza declanşată a îndreptat comunitatea mondială către un sistem diferit de guvernare globală, cu un set de valori noi, un leadership autoritar, dar şi schimbări esenţiale în cadrul instituţiilor internaţionale vizând, în final, noua ordine mondială. Anterior, statul naţiune era punctul de plecare, fiind importante, pentru politica externă, suveranitatea ţării şi interesul naţional. În contrast, noua ordine promovează societatea globală, în care interdependenţa şi recunoaşterea intereselor comune sunt reperele principale ale relaţiilor externe. Vechea ordine se baza pe un singur model economic şi politic, unanim acceptat. Noua ordine propune acceptarea oricărui sistem economic şi politic, inclusiv a competiţiei între acestea. Iată diferenţele: politica externă a secolului XX, versus cea a veacului XXI, sau Hard Power, versus Soft Power!
Creşterea demografică – ce afectează stabilitatea alimentară -, dezechilibrarea balanţei economice, apariţia ameninţărilor asimetrice şi nevoia unui sistem global eficient de guvernare sunt factorii care au produs schimbările actuale. Prima şi cea mai importantă modificare produsă de actuala Mare Recesiune – în guvernarea economică a lumii – a fost aducerea economiilor emergente în calitate de parteneri egali ai celor care nu de mult erau grupaţi în selectul club G8. Ce constatăm acum? Refacerea economică este incompletă. Şomajul a atins cote alarmante. Condiţiile pentru refacerea cererii interne şi externe nu sunt realizate. Iar în faţa necesităţii restabilirii sănătăţii economiilor afectate de criză stau noile provocări date de schimbările climaterice sau lipsa acută a resurselor. În aceste condiţii, creşterile economice ale Chinei şi Indiei mută treptat hub-ul economic în regiunea Euro-Asia!
Închiderea industriilor tradiţionale, lipsa locurilor de muncă, reducerea salariilor, colapsul fondurilor de pensie subdimensionate, odată cu îmbătrânirea populaţiei sau a ieşirii la pensie vor genera resentimente anti-globalizare şi mişcări de stradă violente. Creşterea preţurilor la energie şi mâncare, riscurile de mediu tot mai evidente, pandemiile ce vor afecta în special populaţiile din ţările sărace – unde lipsa educaţiei şi corupţia guvernelor nu pot rezolva situaţia – vor resuscita confictele transfrontaliere şi terorismul internaţional.
Schimbarea este totuşi inevitabilă. Tradiţiile ce dau încredere în metodele utilizate sau reţetele „excepţionale”, care continuă să modeleze minţile autorităţilor/populaţiei, vor genera noua paradigmă. Credinţa fără restricţii în virtuţile pieţei libere şi în impozitele reduse, influenţa privind interesele speciale de protecţie (în agricultură, muncă sau sistemul bancar) subminează eforturile în această conturată paradigmă. Statele membre UE au cedat o parte din suveranitate instituţiilor supranaţionale. Nu şi atunci când a fost vorba de conducerea pe care o deţin acum în forurile financiare internaţionale.
Ce s-a promis la Summitul G20 din Pittsburg? Evitarea retragerii premature a stimulilor din economie, strategia de ieşire din această situaţie a acordării lor, lansarea cadrului pentru creşterea economică durabilă şi echilibrată, reforme privind adecvarea capitalului financiar şi a drepturilor salariale bancare, schimbarea arhitecturii globale prin reformarea instituţiilor existente, inclusiv alegerea preşedintelui FMI pe baza competenţelor şi nu a apartenenţei naţionale (preşedintele Băncii Mondiale era un american, iar al FMI un european), realocarea cotelor de vot în cadrul FMI, eliminarea treptată a subvenţiilor pentru combustibilii fosili, încheierea cu succes a rundei Doha în 2010, ajungerea la un acord privind schimbările climaterice la Compenhaga, în decembrie 2009, stabilirea următoarelor întâlniri în 2010 - în Canada şi Coreea de Sud. Iată reforma care necesită guvernarea globală.
Ce va fi mâine? SUA va rămâne cea mai importantă putere militaro-economică. Dar lumea va deveni multipolară! China, India şi Brazilia vor trebui să fie active nu numai la nivel regional, ci şi global. G8 va deveni punctul de echilibru pentru G20, iar apariţia „summit-urilor cu geometrie variabilă” este o chestiune de timp. Acestea vor implica, pe teme punctuale, şi alte ţări în elaborarea strategiilor globale.
S-a afirmat la Pittsburg că a fost „desemnat G20 ca forumul cel mai important pentru cooperarea internaţională”. O precizare esenţială. G20 a demonstrat voinţa reală de a acţiona a liderilor mondiali, pe baza unui program vast de reformă. Acolo a fost doar începutul. Iată de ce nu trebuie să rămânem sceptici.
[1] Fondat in 1999, la Cologne, în Franţa. Prima reuniune a avut loc la Berlin în Decembrie 1999. Grupul 20 include: Canada, SUA, Japonia, Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Uniunea Europeană, China, Argentina, Brazilia, Rusia, India, Australia, Mexic, Coreea de Sud, Indonezia, Arabia Saudita, Africa de Sud şi Turcia.