Shanghai, visul oriental
Apr 28th, 2010 by admin
Primarul orasului Shanghai Han Zheng si consulul general al Romaniei Alexandru Grumaz
Nu poţi vorbi despre viitor dacă nu vorbeşti despre China. Încă de pe timpul călătoriilor lui Marco Polo sau ale Spătarului Milescu, cei care se întorceau acasă din acele locuri, povesteau despre bogăţii fabuloase şi rafinamentul deosebit al celor care locuiau teritoriile de la răsărit. China, însă, nu şi-a dezminţit niciodată faima de ţară de nepătruns. Pentru străini a reprezentat o enigmă care merita descifrată. În prezent, China se transformă într-un ritm uimitor. Ce vedem astăzi a început odată cu intrarea Chinei în modernitate. Acest lucru s-a produs în februarie 1972. Atunci, Partidul Comunist Chinez a depăşit resentimentele faţă de SUA şi l-a invitat la Beijing pe preşedintele Nixon, pentru a se întâlni cu Mao Zedung. Artizanul acestei vizite a fost Henry Kissinger, pe atunci secretar de stat. El a utilizat şi un canal deschis de Ambasada României la Beijing.
Au urmat momente de cotitură în istoria contemporană a Chinei. În timp ce conservatorii şi reformiştii se luptau pentru direcţia în care economia chineză trebuia să meargă, sub conducerea lui Deng, de cealaltă parte a globului URSS se prăbuşea. Liderii chinezi au reflectat la manifestările de bucurie ale locuitorilor din Europa de Est. Deng era convins că singura cale pentru supravieţuirea socialismului chinez era continuarea reformelor. Mesajul repetat pe parcursul „turneul din sud” (Nan Xun) a fost: „dacă economia nu poate fi relansată, acest lucru va duce la colapsul partidului comunist” Acelor critici ce l-au acuzat de abandonarea spiritului comunist, Deng le-a răspuns că a face bani nu contravine în nici un fel modului de viaţă socialist.Tribuna aleasă de orator a fost oraşul Shenzhen, situat în sudul Chinei, a cărui economie avea o creştere anuală de 50%. În oraş, zgârie-norii se înălţau la fiecare colţ de stradă şi cursa către ceruri continua, constructorii realizând trei etaje, complet finisate, pe zi.
China, la 30 de ani de la iniţierea reformelor, este acum unul dintre principalii actori ai lumii. Economia sa a depăşit-o pe cea a Germaniei, fiind acum pe poziţia a treia, după SUA şi Japonia. Cu o creştere anuală a PIB-ului în jur de 10% , cu un plan de stimulare de 586 miliarde dolari, cu cu volum de comerţ de peste 1500 de miliarde dolari anul trecut, în timpul recesiunii, când Europa şi Statele Unite erau devastate de criza economică, China câştigă miliarde de dolari din contracte cu Germania, Marea Britanie şi Franţa. Şi este cel mai mare partener comercial al Japoniei şi Braziliei, spulberând supremaţia americană în aceste părţi ale lumii. Chinezii au depăşit pragul de 100 de miliarde de dolari pe an în tranzacţii cu Orientul Mijlociu şi Africa. În ţările africane, de exemplu, lucrează acum peste 700.000 de muncitori chinezi, iar premierul Wen Jiabao discută cu Banca Mondială posibilitatea de a muta aici fabricile de textile din sudul Chinei.
Jocurile Olimpice de la Beijing au marcat intrarea Chinei în rândurile puterilor globale. Urmează EXPO 2010, al cărui dicton este „Un oraş mai bun, o viaţă mai bună”. Cu o populatie estimata la 20 milioane de locuitori, Shanghai-ul este cel mai mare port al lumii, dar si cel mai important centru comercial, cultural, financiar, industrial din China. Are un farmec deosebit, datorat în mare parte, exotismului local, dar şi influentei străine din anii ‘20-’30. Este supranumit “Parisul Estului” sau “Regina Orientului”. Atracţii istorice de primă mărime se întâlnesc printre zgârie-nori. Gradinile Mandarine (Yuyuan), oraşul vechi – situat pe malul stâng al Fluviului Galben, străzile comerciale Nanjing Lu si Huaihai Lu, Templul Buddha din Jad şi Pudong, partea modernă a Shanghai-ului, unde se află al treilea şi cel mai înalt turn de televiziune din lume, Oriental Pearl. În mijlocul oraşului se înalţă maiestoasă sala de concerte. Situată peste drum de Muzeul de Istorie şi de Piaţa Poporului, unde sunt instituţiile guvernamentale. Sala construită în 1930, sub denumirea de Nanking Drama Hall a suferit un proces de translatare cu peste 60 de m de pe locul original, pentru a face loc unei autostrăzi suspendate care traversează centrul oraşul. Aici, în 2009, după 30 de ani a revenit într-un magnific recital de pian, în prezenţa a 1200 de spectatori, maestrul Dan Grigore. A fost un regal pentru sărbătorirea celor 90 de ani de la 1 Decembrie 1918. Shanghai-ul este şi cel mai mare şantier urban de construcţii din lume. La ora actuala, oraşul se mândreste deja cu peste 640 de zgârie-nori, în timp ce alţi 300 sunt în construcţie, majoritatea în noul cartier financiar Pudong. În comunitatea diplomatică din Shanghai, din care am avut onoarea să fac parte în calitate de consul general, circula o butadă ce apărea pe buzele diplomaţilor în momentul în care se ivea o invitaţie la un restaurant: – Ai verificat rezervarea?- Da. Nu sunt probleme. Masa este reţinută. – Nu vorbeam de masă, restaurantul mai există? Şi asta datorită ritmului de construcţie infernal din oraş. Cartierul ultramodern Pudong găzduieşte industrii de vârf (microelectronică şi biotehnologie), alături de numeroase instituţii financiare. Arhitectura modernă are un stil unic, mai ales la etajele superioare, unde resturantele seamănă cu farfurii zburatoare din Star Trek. Mândria Pudongului este, de departe, Shanghai World Financial Center a doua clădire ca înălţime din lume (495m). Din Pudong pleacă primul tren Maglev, care foloseşte tehnologia numită levitaţie magnetică. Acum, acesta leagă Aeroportul Internaţional Pudong de gara Long Yang. Cei 30 de km sunt parcurşi în doar 8 minute, viteza maxima fiind de 431 de km/h. Calătoria este relativ scumpă pentru chinezi, aproximativ 5 euro, dacă ne gândim că, pentru aceeaşi sumă, un taxi străbate oraşul dintr-o parte în alta.
Shanghai va găzdui expoziţia mondială, la care România va lua parte cu un pavilion propriu. EXPO 2010 utilizează o suprafaţă de 5,28 kilometri pătraţi, pe ambele maluri ale rîului Huangpu, între podurile Nanpu şi Lupu. Aici sunt amplasate pavilioanele celor 242 de state şi organizaţii internaţionale participante. “Este cel mai mare şantier din China“, declara Xu Bo, asistentul comisarului general al Chinei, Hua Junduo. Se estimează că peste 70 milioane de vizitatori vor trece pragul expoziţiei. Evenimentul din China are un puternic mesaj ecologist dacă ne gândim la genericul expoziţiei şi la cele cinci subteme: Amestecul multicultural în oraş, Prosperitatea economiei urbane, Inovaţia ştiinţei şi tehnologiei în oraş, Promovarea unor comunităţi urbane armonioase şi Interacţiunea oraş-sat. Expoziţia cuprinde şi o selecţie de proiecte de succes realizate în diferite oraşe ale lumii. Expoziţia Mondială va fi deschisă în perioada 1 mai -31 octombrie 2010. Aceasta va fi cea de-a 41-a expoziţie mondială. Prima a avut loc în anul 1851, la Londra.
Oficialităţile din Shanghai au alocat 300 de miliarde de yuani/34 de miliarde de euro, pentru lucrările de infrastructură necesare desfăşurării expoziţiei. Metroul din Shanghai va trece de la şapte la 11 linii, din care cinci vor deservi pavilionul expoziţiei. Principalul aeroport internaţional din Shanghai, Pudong, a fost extins, mărindu-şi capacitatea de patru ori, urmând să primească 80 de milioane de pasageri pe an. A intrat în renovare şi celebrul Bund, considerat centrul istoric al oraşului, o zonă mitică situată de-a lungul fluviului şi principala atracţie turistică din Shanghai. Imensa alee care trece prin Bund, lată cât o autostradă pe opt benzi, va fi subterană, pentru a lăsa loc la suprafaţă unei adevărate explozii de verdeaţă. Bund, care inseamnă indiguire, reprezenta casa celor mai puternici oameni de afaceri din Shanghai la finalul anilor 1800. Bund este un loc grozav pentru a vedea exemplele istoriei arhitecturale bogate a Shanghai-ului, unul dintre ele fiind clădirea HSBC, construită in 1923, despre care se zice că ar fi “cea mai luxoasă cladire dintre canalul Suez şi Stramtoarea Bering.”
România participă la expoziţiile mondiale începând cu anul 1867. Atunci, comisarul general al Principatelor Române pentru Expoziţia universală de la Paris a fost Alexandru Odobescu, care a încredinţat construcţia Pavilionului României arhitectului francez Ambroise Baudry. Edificiul a avut drept model principal Biserica Episcopală de la Curtea de Argeş. A fost remarcat faptul că Pavilionul Principatelor a fost expresia tipică a unei arhitecturi aflate la confluenţa a două lumi extrem de diferite, Orientul si Bizanţul. Actualul pavilion al României la Shanghai, denumit Greenopolis, este o construcţie, realizată în şase luni, de o companie chineză (Shanghai Zhongyuan Construction Group), după un concept românesc al firmei M&C Strategy Development SRL şi reprezintă un măr verde din care s-a tăiat o felie. Vizitatorii ar urma să găsească aici săli de expoziţii, panouri, ecrane multimedia, o sală de conferinţe, o scenă în jurul căreia pot sta 2.500 de spectatori şi, nu în ultimul rând, un restaurant cu specific românesc, unde ospătarii chinezi… vor servi delicioasele sărmăluţe în foi de viţă. Construcţia a costat aproximativ 2,5 milioane de euro. Aflat în apropierea pavilioanelor Croaţiei, Austriei, Olandei şi Luxemburgului, „Mărul” are pe dinăuntru cinci niveluri. Fiecare ţară participantă are dreptul la o „zi naţională” în cadrul Expoziţiei mondiale. Ziua României va fi pe 29 iulie şi se va termina cu un concert în sala din „Măr”, susţinut de Orchestra Naţională Radio, Corul de Copii Radio, Grigore Leşe şi Damian Drăghici. La eveniment va fi prezent şi preşedintele Traian Băsescu.
Fără îndoială că tot ce ţine de China este urmărit cu interes pe tot globul. Economia este pilonul central al evoluţiei Chinei moderne. Astăzi sectorul privat reprezintă peste jumătate din producţia industrială chineză. Societăţile cu capital străin şi firmele mixte reprezintă cealaltă jumtate. Abia o cincime provine din intreprinderile de stat. În mod asemănător, doar o cincime din forţa de muncă neangajată în mediul rural lucrează în industria de stat. În consecinţă, destinul companiilor chineze şi al angajaţilor acestora se croieşte pe piaţă. Unii numesc acest fenomen „socialism de piaţă”, alţii „socialism cu specific chinezesc”, sau „capitalism cu mască chineză”.
Însă oricare ar fi denumirea, acesta schimbă China – uimitor de repede! Visul devine realitate acolo unde o „armata de teracotă” îşi aşteaptă replica modernă.