Rolul Chinei în noua configuraţie mondială
Sep 16th, 2010 by admin
Cine nu ştie şi nu ştie că nu ştie e bolnav – Tămăduieşte-l!
Cine nu ştie, dar ştie că nu ştie, e neînvăţat – Învaţă-l!
Cine ştie, dar nu ştie că ştie, e adormit – Trezeşte-l!
Cine ştie şi ştie că ştie e învăţat – Urmează-l!
Proverb chinezesc
Lumea se schimbă extrem de rapid și dorința de securitate se amplifică de la un moment la altul. Ceea ce ieri părea de neconceput, astăzi este o realitate. În antichitate, ordinea însemna Imperiul. Acesta asigura cultură şi civilizaţie. Sistemul era autoritar, iar promovarea schimbării era interzisă. Dincolo de hotarele imperiale, unde trăiau barbarii, era haos. Imaginea transmisă de un singur centru de putere, ce conferă supuşilor pace şi ordine, a rămas ca o icoană de-a lungul timpurilor, precum Pacea de la Westphalia, din 1648, care a pus capăt războaielor religiose în Europa şi a fixat termenii legitimităţii sistemului internaţional timp de trei secole, până la finele Războiului Rece. Lumea care la începutul secolului XX era divizată între imperiile europene a dispărut. Imperiile Otoman, German, Britanic, Francez, Austriac sau Sovietic sunt acum amintite doar în cărţile de istorie.
Anul care a început nu va fi o oază de linişte sau de bunăstare. Provocări noi sunt tot mai vizibile. Anul 2010 va fi cel al deciziilor importante în domeniile: economic, financiar-bancar, militar şi cel al relaţiilor internaţionale. Dominantă va fi recesiunea. Noile dificultăţi, care vor apare în sistemul financiar american se vor răspândi în lume.Comerţul va fi afectat,chiar dacă este vorba de produse hig-tech ori de resurse. Relaţiile bilaterale, într-o lume globalizată, revin în centrul atenţiei, fiind considerate o soluţie în rezolvarea propriilor problemele economice. Protecţionismul devine o modă, deşi neagreată oficial, cu aplicare în forme subtile. S-au creat comisii speciale de supraveghere a activităţilor financiare ce încearcă prevenirea răspândirii riscurilor sistemice la nivel mondial, într-o viitoare criză. Noua Comisia de Stabilitate Financiară a elaborat o listă cu treizeci de instituţii financiare alese pentru exercitii de supraveghere. Sunt nominalizate 6 companii de asigurări şi 24 de banci din Europa, America de Nord şi Japonia. Noile strategii, ce vor fi elaborate anul acesta, vor ține cont şi de problemele energetice. La toate acestea se adaugă redefinirea politicii americane şi ascensiunea economico-financiară a Chinei.
O nouă ordine mondială este generată la începutul acestui secol. Finele anului 2010 va favoriza creşterea economică sustenabilă în anul următor. Paradoxul geopolitic al viitorului este dat de cantitatea de putere, fără precedent în istorie, reflectată de ordinea globală şi evoluţiile economice, militare, politice sau tehnologice. Accesul la putere a diferiţilor actori diminuează monopolul inițial asupra acesteia. Lumea spre care ne îndreptăm este una a conexiunilor vitale. Realitatea este cea descrisă de Anne Marie Slaughter:„Trăim într-o lume a reţelelor, a interconectivităţii. Războiul e interconectat. Diplomaţia e interconectată. Afacerile sunt interconectate. Media e interconectată Societatea e interconectată,iar măsura puterii e dată de gradul de conectare a statelor în aceste reţele”.Concluzia? Cu cât ai mai multe conexiuni ai şi o putere pe măsură. În studiul intitulat „Tendinţele globale 2025-O lume în transformare” supervizat de Consiliul Naţional pentru Informaţii al SUA se face analiza factorilor care vor afecta securitatea globală. Conceptul de referință este cel de incertitudine. Schimbările rapide pe mapamomd, împreună cu creşterea numărului provocărilor geopolitice vor genera discontinuităţi, şocuri şi surprize pe arena internaţională. Nici un model de societate nu va mai fi predominant, inclusiv cel al liberalismului.Cel puţin pe termen scurt.
Sistemul construit după cel de-Al II-lea Război Mondial nu va mai fi utilizat la finele lui 2025, datorită globalizării economiei, a creşterii influenţei actorilor non-statali, a ridicării puterilor emergente şi a transferului de bogăţie de la Vest la Est. Următorii 20 de ani de tranziţie spre noul sistem vor fi marcaţi de rivalităţi strategice, investiţii în zone cu resursele vitale, achiziţii şi inovaţii tehnologice, care, totuși, nu vor evolua spre scenariile din secolul al XIX-lea, cu o cursă a înarmărilor, expansiuni teritoriale şi rivalităţi militare. SUA rămâne singura putere economică şi militară importantă, deși va pierde din actuala capabilitate de influenţare la nivel global.
Creşterea economică va genera ridicarea puterilor emergente. În termeni ai mărimii, vitezei şi direcţiei, transferul de bunăstare se va face de la Vest la Est. Vor fi două surse: creşterea preţului petrolului, pe măsura reducerii volumului extras, cu profituri uriaşe în Rusia şi ţările din Golf; preţul de producţie al bunurilor de consum, în special a celor produse în Asia. Proiecţia PIB-ului, pentru Brazilia, China, Rusia şi India ne sugerează că acestea vor ajunge la nivelul ţărilor din G7, la finele anului 2040.
Dacă trei oameni sunt o inimă,
pământul galben se preface în aur,
dacă trei oameni sunt trei idei,
chiar aurul se transformă în praf.
Proverb chinez
China, cu creşterea actuală va fi a doua economie mondială, în următorii 5 ani.Beijingul şi New Delhi trebuie să decidă cât de mare va fi rolul lor în viitoarea arhitectură internaţională. Rusia are potenţial atât timp cât va investi în capitalul uman şi se va conecta la economia mondială, cu condiţia ca preţul petrolului să rămână între 50-70 dolari/baril. Aceste ţări nu folosesc modelul liberal vestic, ci capitalismul de stat. Africa va rămâne depozitul de resurse planetar. Populaţia acesteia fiind necalificată pentru dezvoltarea unei economii competitive, iar situaţia politică continuând să fie labilă, datorită conflictelor civile. Țările din America Latină, precum Venezuela şi Bolivia, cu politici populiste şi economii în descreştere, vor deveni neguvernabile, datorită frământărilor sociale devastatoare.
O nouă agendă transnaţională va impune goana după resurse, precum energia, hrana şi apa. Extracţia de petrol şi gaze naturale va fi mai mică decât cererea, iar rezervele vor rămâne în zonele instabile politic, cum este cazul Nigeriei sau a Irakului. Lumea este într-o fundamentală tranziţie de la formele tradiţionale de energie la cele alternative.
Banca Mondială estimează că necesarul de alimente va creşte cu 50%, până în 2030. Datorită urbanizării rapide, a lipsei apei, accesul la producţia agricolă se va îngreuna. Astfel, 21 de ţări cu o populaţie de 600 milioane locuitori vor avea dificultăţi majore în asigurarea hranei, alte 14 state împărtășind aceeași soartă până în 2025.
Schimbările climaterice vor exacerba diminuarea resurselor. O serie de regiuni vor suferi din cauza efectelor climaterice. Diferenţele între producţiile agricole se vor mări concentrându-se în regiunile dezvoltate, în timp ce descreşterea în celelalte ţări va duce la pauperizarea multora dintre locuitori şi la pierderea mijloacelor de subzistenţă..Noile tehnologii pot fi soluţii la problemele actuale. Pentru trecerea de la motorină la biodisel, conform studiilor recente, tranziţia tehnologică va dura în jur de 25 ani.
Terorismul și conflictele militare regionale vor submina agenda internaţională curentă. Terorismul va fi alimentat de lipsa locurilor de muncă, de scăderea economică, dar şi de înclinația fanatică, chiar cu prețul unor noi „martiri”. În lipsa asigurării drepturilor legale de exprimare politică, radicalismul şi recrutarea în grupurile teroriste vor fi la ordinea zilei. Grupurile teroriste în 2025 vor continua tradiția actualelor rețele. Și vor opta pentru procedurile moderne de atac sofisticat, prin utilizarea agenţilor biologici sau a dispozitivelor nucleare .
Un Iran nuclear este inevitabil. Acesta va dori aranjamente noi de securitate în Orientul Mijlociu. Conflicte locale sub umbrelă nucleră vor crea un altfel de tip de război, dacă „liniile roşii” nu vor fi clare între aceste state. Ideologia va fi factorul decisiv şi va atrage „tinerii în blugi”, în ţări precum Pakistanul, Afganistanul, Nigeria sau Yemen.Curentul radical Salafist va câştiga teren.
Confruntările pentru controlul resurselor vor schimba agenda ONU și a NATO, având drept efect permanentizarea unei forțe de reacție rapidă pentru combaterea pirateriei.
O difuzie a autorităţii va fi vizibilă în următorii ani, datorită evoluției puterilor emergente pe scena politică, a deficitului de prestigiu a instituţiilor internaţionale, a potenţialului pericol de expansiune a blocurilor militare regionale şi a creşterii influenţei actorilor nonstatali.
Noile puteri nu vor contesta sistemul internaţional, cum au făcut Germania şi Japonia în secolele 19 si 20, dar, din cauza ponderii lor în PIB-ul mondial vor avea un grad ridicat de libertate în personalizarea politicilor economice, ignorând adoptarea normelor occidentale. În plus vor dori să-și păstreze libertatea politică de a manevra, refuzând povara soluţionării concrete a problemelor ridicate de terorism, schimbările climatice, proliferarea, şi securitatea energetică.
Autonomia crescândă a regionalismului asiatic va genera trei centre globale de comerţ – America de Nord, Europa şi Asia de Est, cu implicaţii în stabilirea unor noi acorduri la nivel global. Aceste centre vor crea standarde transregionale pentru produse din IT sau biotehnologie, reguli privind drepturile de autor şi alte aspecte ale „noii economii” Absenţa cooperării în regiunea Asiei va face tot mai vizibilă dura competiţie între China, India şi Japonia spre exemplu, pentru resurse.Dar nici o entitate politică nu va deveni dominantă în această regiune.
SUA va rămâne singura superputere, un actor economic important, cu un avans deosebit în tehnologie şi ştiinţă, şi cu o forță militară de prim rang. Statele Unite vor menține echilibrul necesar în Orientul Mijlociu şi în Asia. Americanii vor continua campania împotriva terorismului, având pe britanici ca principali aliați. America poate influenţa și schimbările climaterice necesare unui cadru adecvat de reducere a emisiilor poluante. Relaţiile speciale cu parteneri precum Ruisa şi China vor marca politica externă a SUA.Binomul SUA-China va modela arhitectura sec XXI.
Viitorul va fi unul al discontinuităţilor, cu şocuri şi surprize. Tranziţia în domeniul energiei este inevitabilă. Când se va produce şi cât de abruptă sau lină va fi? Consecinţele vor fi dramatice pentru ţările din Golf. Vor deveni China sau Rusia democraţii în adevăratul sens al cuvătului? China va avea o clasă de mijloc, dar nu şi şanse reale de democratizare, puterea fiind acaparată de naţionalişti. Pentru Rusia, preţul stabil al petrolului şi al gazelor naturale poate duce la liberalizarea economică şi politică. Politica demografică va avea implicaţii majore în Europa și Japonia.
Tehnologia, imigrarea, sistemul de sănătate publică, sistemul legislativ, rolul crescut al femeilor în viaţa publică vor afecta creşterea sau scăderea economică. Lumea de mâine are nevoie de un leadership forte, bazat pe un număr de puteri, inclusiv cele emergente.
Se hrăneşte o armată timp de o mie de zile;
se foloseşte soldatul doar un moment.
Proverb chinezesc
Nu poţi vorbi despre viitor dacă nu vorbeşti despre China. Încă de pe timpul călătoriilor lui Marco Polo sau ale Spătarului Milescu[1], cei care se întorceau acasă din acele locuri, povesteau despre bogăţii fabuloase şi rafinamentul deosebit al celor care locuiau teritoriile de la răsărit. China, însă, nu şi-a dezminţit niciodată faima de ţară de nepătruns. Pentru străini a reprezentat o enigmă care merita descifrată. În prezent, China se transformă într-un ritm uimitor. Cu o creştere de aproape 10% anual şi un boom fără precedent în domeniul construcţiilor urbane, oportunităţile de investiţii par uriaşe. Ce vedem astăzi a început odată cu intrarea Chinei în modernitate. Acest lucru s-a produs în februarie 1972. Atunci, Partidul Comunist Chinez a depăşit resentimentele faţă de SUA și l-a invitat la Beijing pe preşedintele Nixon, pentru a se întâlni cu Mao Zedung. Artizanul acestei vizite a fost Henry Kissinger, pe atunci secretar de stat. El a utilizat un canal deschis de Ambasada României la Beijing.
Au urmat momente de cotitură în istoria contemporană a Chinei. În timp ce conservatorii şi reformiştii se luptau pentru direcţia în care economia chineză trebuia să meargă, sub conducerea lui Deng, de cealaltă parte a globului URSS se prăbuşea. Liderii chinezi au reflectat la manifestările de bucurie ale locuitorilor din Europa de Est. Deng era convins că singura cale pentru supravieţuirea socialismului chinez era continuarea reformelor. Nan Xun sau „turneul din sud” a marcat reimpusionarea procesului de reformă cand acesta se afla la pământ. Mesajul repetat pe parcursul celor patru zile a fost: „dacă economia nu poate fi relansată, acest lucru va duce la colapsul partidului comunist” Acelor critici ce l-au acuzat de abandonarea spiritului comunist, Deng le-a răspuns că a face bani nu contravine în nici un fel modului de viaţă socialist.Tribuna aleasă de orator a fost oraşul Shenzhen. Situat în sudul Chinei, economia lui avea o creştere anuală de 50%, PIB-ul fiind evaluat la 3,5 miliarde dolari. Zgărie-norii se înălţau la fiecare colţ de stradă şi, cursa către ceruri continua, constructorii din oraş realizând trei etaje, complet finisate, pe zi. În decembrie 2009 s-au împlinit 30 de ani de la decizia lui Deng Xiaoping de a iniţia reforme economice substanțiale și ireversibile.
China este acum unul dintre principalii actori ai lumii. Economia sa a depăşit-o pe cea a Germaniei şi Japoniei, fiind acum pe poziţia a doua , după SUA. Cu o creştere a PIB-ului de 8,5 în 2009 şi una estimată la 9,5 în 2010, cu un plan de stimulare cu o valoare de 586 miliarde dolari, cu cu volum de comerţ de peste 1500 de miliarde dolari în anul 2009, în timpul recesiunii, când Europa şi Statele Unite erau devastate de criza economică, China continuă să câștige miliarde de dolari din contracte cu Marea Britanie, cu Franţa. Și a devenit cel mai mare partener comercial al Japoniei şi Braziliei, spulberând supremaţia americană în aceste părţi ale lumii. Chinezii au depăşit pragul de 100 de miliarde de dolari pe an în tranzacţii cu Orientul Mijlociu și Africa. În ţările africane, de exemplu, lucrează acum peste 700.000 de muncitori chinezi, iar premierul Wen Jiabao discută cu Banca Mondiala posibilitatea de a muta aici fabricile de textile din sudul Chinei.
Jocurile Olimpice de la Beijing – cele mai spectaculoase din istoria competiţiei – au marcat și intrarea Chinei în rândurile puterilor globale. EXPO 2010, al cărui dicton este „O viaţă mai bună, un oraş mai bun” este un eveniment fastuos încă în derularea. Shanghai, oraşul ce găzduieşte expoziţia mondială, la care România are un pavilion propriu, s-a pregătit intens pentru acest eveniment. EXPO 2010 utilizează o suprafaţă de 5,28 kilometri pătrați, pe ambele maluri ale rîului Huangpu, între podurile Nanpu şi Lupu. Aici s-au amplasat pavilioanele celor 242 de state şi organizaţii internaţionale. La un moment dat unul din cei mai importanţi vice-primarii ai Shanghaiului, Tang Dengjie spunea despre oraş: ”Este cel mai mare şantier din China“.
Oficialităţile din Shanghai au alocat 300 de miliarde de yuani/34 de miliarde de euro, pentru lucrările de infrastructură necesare desfăşurării expoziţiei. Metroul din Shanghai va trece de la şapte la 11 linii, din care cinci vor deservi pavilionul expoziţiei. Principalul aeroport internaţional din Shanghai, Pudong, a fost extins, mărindu-şi capacitatea de patru ori, urmând să primească 80 de milioane de pasageri pe an. A intrat în renovare şi celebrul Bund, considerat centrul istoric al oraşului, o zonă mitică situată de-a lungul fluviului şi principala atracţie turistică din Shanghai. Imensa alee care trece prin Bund, lată cât o autostradă pe opt benzi, aplasată în subteran, pentru a lăsa loc la suprafaţă unei adevărate explozii de verdeaţă. Se estimează că peste 70 milioane de vizitatori vor trece pragul expoziţiei. Ideea organizatorilor este de a oferi chinezilor, din care foarte puţini au călătorit în străinătate, posibilitatea de a cunoşte ţări şi culturi diferite.
Astăzi sectorul privat chinez reprezintă peste jumătate din producţia industrială a Chinei. Societăţile cu capital străin şi firmele mixte reprezintă cealaltă jumtate. Abia o cincime provine din intreprinderile de stat. În mod asemănător, doar o cincime din forţa de muncă neangajată în mediul rural lucrează în industria de stat.În consecinţă, destinul companiilor chineze şi al angajaţilor acestora se croieşte pe piaţă. Unii numesc acest fenomen „socialism de piaţă”, alţii „socialism cu specific chinezesc”, sau „capitalism cu mască chineză”.
Însă oricare ar fi denumirea, acesta schimbă China – uimitor de repede! Visul devine realitate acolo unde o „armata de teracotă” îşi aşteaptă replica modernă.
Celui ce ştie să aştepte,
timpul îi deschide porţile.
Proverb chinezesc
[1] Spătarul Milescu-Cârnu. A studiat la Colegiul Patriarhal din Constantinopol şi, după ce se întoarce la Iaşi, este numit Cancelarul Prinţului Gheorghe Ştefan. Între anii 1660 şi 1664 a fost reprezentantul ţării în Imperiul Otoman şi apoi trimis ca sol la Berlin şi Stockholm. A fost scriitor, călător, geograf şi diplomat. Milescu vorbea limbile română, latină, greacă şi rusă. A călătorit în China, ca trimis al Ţarului Alexei. După călătorie a lăsat urmașilor Descrierea Chinei.