Revoluţiile din Orientul Mijlociu au măturat guverne care erau la putere de zeci de ani. Ultimul pe această listă fiind guvernul lui Laurent Gbango din Coasta de Fildeş care deşi a pierdut alegerile prezidenţiale a continuat să rămână la putere. Întrebarea care se pune cum de au rezistat atâţia ani acestea? Oare instituţiile internaţionale nu au avut pârghiile necesare să învingă aceste guverne despotice?
Dacă citeşti ultimele rezoluţii ale ONU sau ale altor instituţii internaţionale precum Banca Mondială tragi concluzia că acestea au fost dintotdeauna de partea activiştilor pentru democraţie din ţările arabe şi nu numai. Secretarul General al ONU Ban Ki-moon a ofertat Egiptul pentru consultanţă în ceea ce priveşte constituirea instituţiilor guvernamentale după criterii democratice. În Coasta de Fildeş când Laurent Gbango n-a demisionat, după pierderea alegerilor, Banca Mondială a îngheţat programul de împrumuturi iar Consiliul de Securitate a cerut respectarea rezultatelor alegerilor.
Consensul cu privire la recentele instituţionalizări ale democraţiei în ţările arabe este dat de situaţia unică prin care acestea trec şi nu este un fenomen permanent. Rapiditatea cu care au fost aprobate protestele revoluţionarilor arabi, ale căror mişcări au fost înecate în sânge de regimurile de la putere, a dus la găsirea consensului. De fapt dorinţa Băncii Mondiale de a îngheţa fondurile este o excepție de la regula de a nu se amesteca în politica guvernelor din ţările respective. Este uzual ca instituţiile internaţionale să păstreze „liniştea” când vine vorba să pledeze pentru democraţie în statele care sunt membre ale acestor instituţii. Timp de ani Egiptul şi Tunisia au beneficiat de linii de creditarea de la Banca Mondială.
Agnosticismul a fost legea de bază a universalităţii participării acestor ţări ca membre ale organizaţiilor respective. Însăşi construcţia acestor instituţii a avut la bază greşelile efectuate la constituirea Ligii Naţiunilor, pentru care caracteristica esenţială era instabilitatea calităţii de membru. La constituirea Ligii unele din marile puteri au lipsit. URSS-ul lui Stalin a fost, în schimb, membru fondator al ONU. Atunci s-a schimbat întreaga filozofie de constituire a organizatiilor internationale. După Războiul Rece instituţiile internaţionale au marșat pe rolul „bunei guvernări” şi pe mai multă democraţie în ţările de contact. Numărul mare de state nedemocratice, ascunse în spatele ligilor de neutralitate, precum statele arabe, au limitat acţiunile instituţiilor internaţionale. Valul actual de revoluţii implică şi o reformare a instituţiilor internaţionale inclusiv a Adunării Generale a ONU.
Democraţia trebuie să devină un element de responsabilitate internaţională. Este o chestiune de excludere a membrilor nedemocrati. Orice ajutor trebuie condiţionat de un pachet elementar de aplicare a regulilor democratice. Numim acest lucru „Membership for democracy” la fel cum am numit „Parteneship for Peace”cand Estul a aplicat pentru admisia sa în NATO.
Arabia Saudită s-a angajat în operaţiuni antiteroriste. În Bagdad un guvern şiit a înlocuit unul secular. Violenţele au scăzut în intensitate. Talibanii în Afganistan operează acum în mai mult de 220 de districte din cele 400, comparativ cu cateva, în urmă cu 30 de ani. Mişcarea teroristă Talibanii Pakistanezii susţine insurgenţa la graniţa cu Afganistanul şi răspândeşte teroarea de-a lungul râului Indus ameninţând cu exportul acesteia în India. Iranul şi Coreea de Nord continuă proliferarea armelor de distrugere în masă şi a sistemelor de lansare a rachetelor cu încărcătură nucleară. Libanul nu are guvern. America cedează locul NATO în conflictul din Libia. Marea majoritate a ţărilor din Asia centrală se întorc cu ochii spre Moscova. China îşi dezvăluie strategia de creştere economică până în 2015. Pentru a evita supraîncălzirea economică, Beijingul doreşte o creştere rezonabilă de 7% şi de asemenea să reducă inegalităţile sociale. În schimb China de vest devine mai puţin predictibilă. În Yemen se duce un război civil care necesită asistenţa Arabiei Saudite. Iranul continuă să trimită arme în Liban, Gaza, Eritreea şi Somalia. Noile rachete deţinute de Hammas sau Hezbollah pot atinge Tel Aviv-ul. Programul nuclear al Teheranului continuă cu succes. Problemele par să nu se mai sfârșească la centrala nucleară de la Fukushima, în Japonia. Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy călătoreşte, în Japonia, ţară lovită de un cutremur de nouă grade şi un tsunami devastator. Scopul este unul umanitar sau economic? Industria franceza depinde de componentele fabricate în Japonia iar lipsa acestora duce la închiderea fabricilor în Franţa dar şi la reducerea votanţilor pro Srakozy. De fapt dreapta franceză este în ascensiune conform ultimelor alegeri locale. Le Pen la 23 %?. Dreapta în Europa recâştigă teren? Începute în Tunisia şi Egipt, unde protestele au dus la înlăturarea de la putere a preşedinţilor, demonstraţii anti-guvernamentale au loc în tot mai multe ţări din Orient. Mitinguri ample şi ciocniri au avut loc în Yemen, Siria şi Iordania. Oceanul Indian devine un loc strategic de dispută între China şi America? Se înmulţesc atentatele în Iran sub oblăduirea serviciilor Pakistaneze? Încotro ne îndreptăm? Impredictibilitatea este cuvântul de ordine. Ce se întâmplă de fapt în spatele uşilor închise ale cancelariilor Occidentale? Este criza economică cea care modifică geopolitica globală? Răspunsurile sunt unele da altele nu la aceste întrebări.
Africa este în “flăcările” revoluţiilor sociale. Anul revoluţionar 1848 derulat în Europa a prins contur în Africa deşi a venit cu peste 150 de ani mai târziu. Peste un miliard de oameni locuiesc pe continentul african, în 53 de ţări şi teritorii. Mulţi dintre africani fără acces la facilități de baza: apă, electricitate, asistenţă medicală, educaţie. Multe ţări sfâşiate de războaie interne, copleşite de corupţie, bântuite de intoleranţă religioasă sau etnică. Drepturi fundamentale ale omului, începând chiar cu dreptul la viaţă, sunt vorbe goale în multe din aceste ţări. Materialul de faţă încercă o trecere în revistă situaţia din ţări africane mai puţin mediatizate. Situaţia actuală pare a fi a doua mare mişcare de renaştere naţională de la cea de eliberare de sub tutela colonialismului din anii 60. Nigeria Coasta de Fildeş Burundi Sudan şi Uganda vor face obiectul unor scurte previziuni. Cât despre Siria nu mai este cazul, mişcările revoluţionare se amplifică de la o zi la alta, soarta administraţie fiind pecetluită. Totul este doar o chestiune de timp. 2011 a devenit un an important pentru toate ţările africane: în peste 20 dintre ele, vor avea loc alegeri, parlamentare, prezidenţiale sau locale. Printre acestea Zimbabwe, ţara cu economia distrusa de politica aberantă a preşedintelui Mugabe, politică ce a generat corupţie şi o inflaţie galopantă, dar şi Nigeria, mare producătoare de petrol, aur, diamante dar şi de tensiuni interetnice. Pentru ambele ţări, dar şi pentru celelalte 20, anul 2011 este de o importanţă crucială: poate însemna drumul spre libertate, prosperitate, economie funcţională şi progres sau, din contra, poate însemna alunecarea cu mai mare viteza pe panta corupţiei, a războiului civil, a sărăciei. Continue Reading »
Franţa a dat tonul intervenţiei militare în Libia. Deşi pare prematur Parisul este în căutarea unor soluţii diplomatice sau politice pentru a soluţiona criza libiană. În culisele diplomaţiei mondiale se discută din ce în ce mai serios despre un posibil scenariu politic al ieşirii din criză. Situaţia continuă să se inflameze în nordul Africii piesele dominoului fiind antrenate rând pe rând. Marocul se îndreaptă spre o monarhie parlamentară şi devine un model pentru întreaga regiune bântuita de revolte. Celelalte monarhii Bahrein, Arabia Saudită, Iordania şi Oman pot aborda aceiaşi viziune mai ales că legitimitatea religioasă le permite acest lucru (excepţie Bahrein unde monarhul este sunnit iar majoritatea şiită). Lecţiile din Maroc sunt bine-venite iar pe termen lung şi ceilalţi vor fi nevoiţi să le aplice dacă doresc să rămână la putere. Până la finele anului lumea arabă va avea o altă configuraţie bazată în principal pe valorile democratice. Religia determinantă islamul nu a jucat deocamdată un rol în aceste scenarii. Dar odată transferurile de putere efectuate către noile regimuri va intra în scenă. Că în statele Orientului se vor instala democraţii noi sau monarhiile se vor democratiza rămâne să vedem în viitorul apropiat. Continue Reading »
Va propun sa urmariti un video foarte interesant despre interventia din Libia. Partricipanti la discutie: corespondentul ziarului New York Times la Casa Alba-Helen Cooper, corespondentul pentru relatii internationale al NBC – Andrea Mitchell, fostul sef al National Security Agency (NSA) si fost sef al CIA actualmente la Chertoff Group- Michael Hayden, presedintele Council on Foreign Relations- Richard Hass si corespondentul sef al NBC la Pentagon– Jim Miklaszewski. Materialul este in limba engleza.
