Alexandru Grumaz

În decursul istoriei, tipurile de războaie, precum cel convențional, asimetric, de insurgență sau terorist, s-au perindat defilând precum renumitele modele la reuniunile de creație vestimentară de la Paris. Noul venit: Războiul hibrid. Utilizat în Ucraina, a luat prin surprindere o Europă întreagă, dar și o Alianță militară care încă savurează dividendele păcii care a urmat după încheierea (?) Războiului Rece. Diferența dintre Occident și Federația Rusă, în ultimii 25 de ani, a fost dată de faptul că Vestul s-a ocupat să asigure o relație importantă cu Moscova care devenea, astfel, un aliat strategic (a construit conducte de gaz, a constituit și dezvoltat o relație politico-militară în cadrul Comitetul NATO-Federația Rusă unde să se discute problemele de securitate europeană, a început un transfer de tehnologie înspre Moscova), iar Rusia a creat, în primul rând, o rețea de sprijin și de influență în Occident, bazată inclusiv pe rețeaua de spionaj a fostului KGB, începând cu media utilizată în propagandă (mai ales după 2008, când a câștigat militar și a pierdut propagandistic în Georgia) sub patronajul a două entități, Rusia Today și Sputnik, a finanțat think-tank-uri în marile capitale ale lumii unde se construiau viitoarele politici ale globalizării, a instalat spioni și oameni de influență în zone-cheie ale vieții politice din Occident, dar și din estul și centrul continentului, unde țările s-au racordat la UE și NATO. Apoi, după o perioadă de derivă (1990-1999), Rusia a reintrat în costumul neoimperial care dorea/dorește refacerea fostului URSS sau, dacă nu, cel puțin într-o Uniune Euroasiatică. Continue Reading »

Tags: Război hibrid, Rusia, spionaj, URSS

În timpul nostru, Orientul Mijlociu pare a fi destinat să testeze toate experimentele istorice simultan – imperiu, stat religios, dominație externă, război sectar toți împotriva tuturor – înainte de a se ajunge (dacă se va ajunge) la un concept de ordine internațională. Până atunci, regiunea va fi, alternativ, când cu Occidentul, când împotriva acestuia, scria Henry Kissinger, în capitolul dedicat islamismului și Orientului Mijlociu din lucrarea sa, Ordinea mondială (Penguin Press/New York/2014, pag. 96). Continue Reading »

Tags: Irak, islamism, Orientul Mijlociu, Wesfalia

Ca reacţie la anexarea Crimeei şi a sprijinului acordat de Federaţia Rusă separatiştilor din Ucraina, la începutul anului 2014, SUA au anunţat măsuri fără precedent: nu statul rus va fi sancţionat, vor fi sancţionaţi cetăţeni ruşi prin îngheţarea conturilor bancare şi a proprietăţilor, dar şi prin interzicerea vizelor de intrare pe teritoriul american. Flota a 6-a din Mediterană nu a fost chemată să intre în acţiune, exporturile către Rusia nu au fost blocate, schimburile culturale şi cele educaţionale nu au fost oprite.  Oficiali ai cabinetului Putin au fost ţinte (Karen Dawisha, Cleptocraţia lui Putin, Editura Simon&Schuster, 2014) Continue Reading »

Tags: Crmeea, Mediterana, Polonia, Rusia, Ucraina

Câștigătorul summitului Normandia de la Minsk nu este nimeni altul decât Lukașenko. Poze cu Lukașenko (ultimul dictator european în funcție), Merkel și Holland și… Sa ne înțelegem clar, de la început: Putin nu este interesat de un acord în privința Ucrainei (are Crimeea și va “îngheța“ estul Ucrainei), ci dorește un acord cu SUA, o negociere între două puteri nucleare, o revenire la o lume bipolară, nicidecum multipolară!

Continue Reading »

Tags: Crimeea, Holland, Merkel, Minsk 2, Putin

Politologul american Samuel Huntington a remarcat, corect, că nu există, în prezent, o ţară care să îşi poată permite asumarea rolului de lider al lumii islamice. Un candidat care s-ar putea califica însă pentru această poziţie este, fără îndoială, Turcia. Fondată de Kemal Atatürk, în 1923, Republica Turcia s-a aflat întotdeauna la răscrucea a două lumi, între Europa şi Orientul Mijlociu, neaparţinând clar niciuneia. În 1952, Turcia a aderat la NATO, fiind privită ca avanpostul estic al blocului capitalist, american, antisovietic şi proeuropean, iar din 1963, când a semnat acordul de asociere la Comunitatea Europeană, a devenit un perpetuu aspirant, vreme de 40 de ani, poate şi datorită guvernelor militare şi loviturilor militare de stat care au marcat istoria ţării, primind, în 2005, statutul de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Continue Reading »

Tags: Erdogan, neo-otomanism, Turcia