O situaţie complicată (!?)
Dec 12th, 2010 by admin
Deteriorarea situaţiei în peninsula coreeană, divizată între două state cu regimuri politice diferite, nu reprezintă o noutate. Coreea de Nord încearcă din răsputeri să creeze impresia ca este încă o forţă militară redutabilă, în timp ce se pregăteşte pentru a doua succesiune ereditară din istorie. Cele două ţări sunt oficial în situaţie de război, întrucât conflictul intercoreean din 1950-1953 s-a încheiat printr-un acord de încetare a focului şi nu printr-un tratat de pace. De atunci în mod periodic, cu diferite ocazii, s-au produs provocări ale armatei nord-coreene (ciocniri violente între vedetele rapide ale cele doua state în 1999, 2002 şi 2009, scufundarea corvetei sud-coreene Cheonan,bombardamentul insulei Yeongpyeong). Linia de demarcaţie,stabilită în 1953 şi care are o lungime de 250 de kilometri şi o lăţime de patru, se prelungeşte şi în zone maritime disputate. Phenianul nu recunoaşte traseul „liniei de demarcaţie”, care trasează frontiera maritimă dintre Nord şi Sud ce a fost stabilită de Comandamentul ONU după războiul dintre cele două (Linia Maritimă de Nord). De fapt Phenianul doreşte stabilirea controlului peste cinci insule sud-coreene, aflate la nord de linia de demarcaşie terestră constituită de paralela 38 (insulele:Baengnyeong, Daecheong, Socheong, Daeyeongpyong si Soyeonpyeong).
Acestea sunt importante din punct de vedere strategic, fiind foarte aproape de coasta nord-coreeană, şi foarte bogate în resurse piscicole. Peste un milion de militari sunt mobilizaţi de o parte şi de alta a frontierei dintre cele două Corei, în aşa-numita „zonă demilitarizată”(DMZ) care este de fapt cea mai militarizată zonă din lume. Statele Unite au menţinut permanent o prezenţă militară puternică în Coreea de Sud, în prezent având 28.500 de militari. În caz de război, SUA exercită comandamentul militar în Coreea de Sud, conform unui acord de asistenţă reciprocă semnat în 1953. De ce este acum situaţia gravă? Pentru că incidentul din insulaYeonpyeong este primul bombardament de artilerie nord-coreean îndreptat împotriva teritoriului sud-coreean după încheierea armistiţiului. Coreea de Nord pretinde ca motivul schimbului de tiruri de artilerie a fost exerciţiul militar întreprins de forţele sud-coreene în zonă, în imediata proximitate a teritoriului nord-coreean. Trupele sud-coreene care au executat trageri de artilerie şi-au îndreptat tirul celor două baterii de 155 mm spre vest, şi nu spre est, unde se afla coasta Coreei de Nord. Exerciţiul s-a constituit în pretextul atacului nord coreean şi face parte dintr-un scenariu regizat cu câtva timp în urmă la Phenian, menit să inventeze o justificare a bombardamentului îndreptat de artileria nord-coreeană împotriva teritoriului suveran al Coreei de Sud. Barajul de artilerie nord-coreean a rezultat în moartea a doi membri ai infanteriei marine sud-coreene şi a doi muncitori civili din constructii, dar şi în rănirea altor 15 civili şi militari, împreună cu daunele provocate unui numar de 70 de case particulare din zonă. Sute de locuitori ai insulei au părăsit zona în ultimele zile, după atacul nord-coreean. Insula Yeonpyeong este situată la 12 kilometri de Coreea de Nord şi are 1300 de locuitori. Atacul vine pe fondul pregatirilor Coreei de Nord pentru a transfera puterea de la Kim Jong-il, in varsta de 68 de ani, la cel de-al treilea fiu al acestuia, Kim Jong-Un. În a doua jumatate a anului 2008, agravarea subită a stării de sănătate a liderului nord-coreean, Kim Jong Il, a luat Phenianul prin surprindere. A fost momentul în care s-a decis începerea procesului de succesiune. Viitorul conducator al Coreei de Nord, „generalul” Kim Jong Un, trebuie să-şi creeze un curriculum vitae şi să-şi stabilească imaginea de „războinic neînfricat”. La ordinea zilei este crearea unui „stat puternic militar şi prosper economic” ( „Kang-sung-dae-kook”), pănă în anul 2012 când Coreea de Nord va sărbători 100 de ani de la naşterea fondatorului ei, defunct Kim Il Sen. Este anul în care Kim Jong Il, fiul lui Kim Il Sen şi actualul lider al Coreei de Nord, implineşte 70 de ani. Până şi anul naşterii lui Kim Jong Un a fost alterat în documentele şi declaratiile oficiale, pentru a sustine ca viitorul lider al Coreei de Nord implineşte 30 de ani în 2012 ( Kim Jong Un ar avea între 25 şi 27 de ani). Remarcăm faptul că ultima predare de putere în Coreea de Nord a fost, de asemenea, insoţită de o serie de acte agresive menite să consolideze relaţia noului lider cu armata. Coreea de Nord doreşte să creeze impresia că forţele sale armate sunt puternice, gata de luptă, şi dedicate trup şi suflet familiei conducatoare. Importantă este o altă concluzie reieşită din analiza evenimntelor derulate acum la Phenian faptul că o lupta internă pentru putere în Coreea de Nord este, de asemenea, considerată a fi în curs de desfasurare, şi ea însăşi prin natura ei ar fi putut stârni acţiuni militare. Prezicerea intenţiilor Coreei de Nord este considerată una din cele mai grele provocări în lumea informaţiilor.Un lucru este cert. Atenţia comunităţii internaţionale, a SUA şi a Coreei de Sud trebuie îndreptată spre aniversările naţionale, zilele de naştere ale „iubiţilor conducători”,evenimentele politice majore, exerciţiile militare planificate şi anunţate, când provocările pot rezona atât în Coreea de Nord cât şi în Coreea de Sud. Dacă analizăm actuala situaţie pe baza faptelor istorice găsim trei raţionamente posibile pentru explicarea actualelor evenimente: (1) Coreea de Nord îşi consolidează succesiunea politică a lui Kim Jong-un fiul iar asemenea acţiuni militare sub comanda celui „nou ales” conferă acestuia legitimitatea internă necesară (ordinul de atac privind scufundarea corvetei Cheonan în care au murit 46 de marinari sud-coreeni a fost semnat de noul pretendent la fotoliul prezidenţial); (2) creşterea explozivă a problemelor economice şi financiare interne datorită contracţiei economice accentuate, a lipsei sprijinului economic al sudului şi a adâncirii dependenţei de China; (3) Coreea de Nord utilizează în mod frecvent provocările militare ca o pârghie prin care să-şi consolideze poziţia în cadrul negocierilor privind programul nuclear versus programele alimentare sau programele finaciare. Succesiune nu a început aşa cum a fost planificată. Kim Jong-Il poate trece în nefiinţă mai repede decât s-a prezis iar noul lider nu are o poziţie consolidată. Situaţia internă se deterioreaz în primul rând datorită competiţiei pentru puţinele resurse disponibile dar şi datorită unei posibile crize umanitare. Astfel istabilitatea internă se reflectă în acţiunile externe provocate. Leadershipul de la Phenian încearcă distragerea atenţiei elitelor nord coreene de la problemele interne urmând ca cei care se opun unei astfel de situaţii să fie eliminaţi. La fel a procedat Kim Il-Sung în 1960. De fapt Coreea de Nord vrea să-i fie recunoscut statutul de putere nucleră şi să fie tratată cu respectul impus de acest statut.În condiţiile perpetuării actualul regim al familiei Kim, Phenianul va continua să ameninte pacea si securitatea Asiei cu programul sau nuclear.De partea cealaltă a liniei de demarcaţie opţiunile Coreei de Sud sunt reduse. Preşedintele sud-coreean Lee Myung-bak, a declarat după atacul lansat de Phenian, că este nevoie de o „retaliere de proporţii” pentru a opri Coreea de Nord. Astfel sub presiunea părţii conservatoare a propriului partid preşedintele sud-coreean a mai declarat că: „..de aici încolo Coreea de Sud nu va mai tolera nic iun act provocator al Coreei de Nord şi va acţiona într-o apărare proactivă…Dacă apele teritoriale, spaţiul aerian, teritoriul vor fi violate militar, ne vom exercita imediat dreptul de auto-apărare”. În acest contex Coreea de Sud şi-a modificat recent regulile de acţiune şi angajare în caz de conflict pentru a permite o mai mare flexibilitate de acţiune operaţională propriilor forţe armate. Managementul relaţiei cu Coreea de Nord este unul complicat pentru Seul. Astfel de la incidentul corvetei Chonan, Phenianul a închis linia militară directă satbilită de comun acord în 2004 pentru evenimente navale urgente desfăşurate în Marea Galbenă. În acelaşi timp, în mod regulat, partea nord-coreeană închide faxul ONU considerat ca punct final al linie de legătură cu Zona Demilitarizată de la Panmunjon. Un coridor de comunicaţie intreţinut de ministerul de externe al Coreei de Nord este biroul de legătură de la New York dar acest canal este unul lent şi nu poate fi folosit în caz de criză. În acest timp Statele Unite şi Coreea de Sud au început ample manevre navale comune în Marea Galbenă. Exerciţiile militare navale au fost planificate de Washington şi Seul înaintea evenimentelor căpătând după atacul provocat de nord-coreeni o nouă dimensiune. Scopul maneverlor navale a fost de a asigura pregătirea comună a marinarilor din cele două armate. Phenianul a avertizat asupra „consecinţelor imprevizibile” ale prezenţei militare americane în largul Peninsulei. Exerciţiile ce s-au desfăşurat într-o zonă sensibilă, între Peninsula Coreeană şi China, au determinat Beijingul şi-a declarat opoziţia „faţă de orice acţiune militară neautorizată în interiorul zonei economice exclusive (240 mile) stabilită de China”. La presiunea Beijingului, iniţial, prezenţa navală americă era una redusă. Odată cu atacul nord-coreenilor americani au deplasat în zona portavionul nuclear USS George Washington (CVN 73) împreună cu grupul de atac care-l însoţeşte. Urmează în zonă exerciţiile comune ale forţelor navale americane şi japoneze în Decembrie. Coreea de Nord a desfăşurat rachete SA-2 sol-aer pe coasta de vest, de la Marea Galbenă,în largul căreia SUA şi Coreea de Sud au lansat exerciţii navale comune. Rachetele SA-2, de fabricaţie sovietică, au o rază de acţiune cuprinsă între 13 şi 30 de kilometri se alătură rachetelor Samlet şi Silkworm, cu rază de acţiune de până la 95 de kilometri,ce au fost plasate pe rampele de lansare pe coasta vestică. Care este pozitia Chinei? Ce rol joacă Rusia în acest conflict? China este cel mai important partener militar şi economic al Phenianului.80% din schimburile comerciale se derulează cu Beijingul care asigură Phenianului 45% din produsele alimentare necesare consumului şi 80% din bunurile de larg consum. Pentru China Coreea de Nord este o zonă strategică tampon care asigură protecţia faţă de alinaţele ce înconjoară Marea Galbenă şi în acelaşi timp asigură contracararea prezenţei americane în Asia. China nu a condamnat categoric scufundarea corvetei sud-coreene Cheonan iar acum Beijingul a făcut apel la calm de ambele parti deşi pare că a fost afectat în mod real de comportamentul impredictibil al Phenianului. Beijingul a sugerat prin Wu Dawei negociatorul nuclear şef, reluarea convorbirilor în şase, propunere refuzată de Phenian care ar dori negocieri trilaterale cu SUA şi Corea de Sud. Beijingul, deşi avea o vizită a ministrului de externe Yang Jiechi planificată la Seul, a trimis un emisar al preşedintelui Hu Jintao la Seul,cu rang mai mare decât al ministrul de externe chinez,Dai Bingguo.În acelaşi timp China pregăteşte o vizită a lui Dai Bingguo la Phenian. Phenianul, la rândul său, a trimis la Beijing pe pe Choe Tae Bok preşedintele Adunării Supreme a Poporului din Corea de Nord la invitaţia preşedintelui Comitetului Executiv al Congresului Naţional al Poporului din R P Chineză,Wu Bangguo.Conflictul generat de Phenian, într-o perioada când cele două sărbătoresc 60 de ani de la intervenţia militară a Beijingului în Războiul Coreean subminează de fapt credibilitatea internaţională a Chinei. Condiţiile actuale sunt dificile având în vedere relaţiile tensionate dintre Tokio şi Beijing iar o răcire a relaţiei cu Seulul ar fi un dezastru în zona Mării Galbene. Cu toate beneficiile aduse de relaţia cu Phenianul, Beijingul are acum probleme de credibilitate din cauza acţiunilor imprevizibile ale liderilor din Coreea de Nord şi acest lucru face ca relaţiile strategice din zonă să se deterioreze.Vizita preşedintelui chinez Hu Jintao la Washigton, de la începutul anului viitor, va aduce în mod sigur mai multă deschidere în zona Pacificului. Federaţia Rusă are relaţii bune cu Seulul şi a evitat adoptarea unei poziţii tendenţios favorabile Phenianului, criticând în două rânduri reacţia acestuia. Rusia încearcă să-şi recupereze autoritatea în Asia de nord-est şi să-şi creeze un rol mai activ în zonă. În întâlniri oficiale şi neoficiale, reprezentantii regimului de la Phenian au afirmat, în repetate ocazii, ca obiectivele Coreei de Nord sunt: normalizarea relatiilor cu Statele Unite (prin stabilirea unor legaţii diplomatice sau chiar de relaţii diplomatice); colaborare economică cu SUA şi alte state, incluzând obţinerea de investiţii pentru dezvoltarea economiei nord-coreene; inlocuirea armistitiului din 1953 cu un tratat de pace; şi, în ultima instantă, denuclearizarea întregii peninsule coreene. În aceste condiţii Phenian plasează denuclearizarea ca ultim obiectiv, în timp ce SUA consideră denuclearizarea completă, ireversibilă si verificabilă a Coreei de Nord ca pe o precondiţie a normalizarii relaţiilor cu Phenianul,a asistenţei pentru dezvoltare şi a schimburilor economice. Coreea de Nord şi Coreea de Sud nu au fost niciodată apropape de război din 1953 încoace din cauza consecinţelor devastatoare ale unui astfel de conflict pentru ambele părţi. Jumătate din populaţia Coreei de Sud trăieşete în raza de acţiune a artileriei nord-coreene cele 12000 de tunuri şi rachete (90 km de DZM) gata să distrugă ce a creat Seulul în 50 de ani. O concluzie este clară: războiul este aproape…dar nu se vede la orizont.