Europa versus Uniunea Europeană
Sep 22nd, 2011 by admin
Nu citeşte nimeni istorie la Bruxelles? Simon Jenkins(editorialist The Guardian)
The Guardian făcea acum câteva zile, într-un editorial, următoarea afirmaţie: “Trăim un adevarat moment de reorganizare în istoria Europei, când un autoritar şi centralizat Imperiu Roman, care crescuse mare şi arogant sugând de la popor şi-a depăşit puterile şi trebuie să înfrunte o criză a legitimităţii. Caricatura care însoţeşte articolul e foarte elocventă (se vede mai sus). Pe un fundal albastru oamenii încearcă să fugă cu stelele din drapelul Uniunii Europene, fiecare luând câte o stea şi plecând cât mai repede cu ea.
Întrebarea care se pune astăzi este una diferită de cea de acum câteva luni şi ea se referă la când va intra Grecia în faliment? Secenariu:Grecia va intra în faliment, va ieşi din zona euro,va trece la drahmă, care se va devaloriza, iar ceea ce nu a putut să facă politicul o va face economicul. Înşişi grecii par să privească devalorizarea, ce va să vină, ca pe o pedeapsă mai puţin dureroasă decât austeritatea impusă de stat.
Ieşirea Greciei din zona euro ar putea provoca un seism dar în mod sigur rămânerea ei ar fi un dezastru nu numai pentru UE dar şi pentru greci, în cazul în care Europa nu intervine.
Grecia o ţară minunată, cu oameni primitori suferă de încapacitate politicienilor care o conduc şi care din populismul alegerilor de-a lungul anilor au „umflat salariile” şi au raportat date economice eronate la Bruxelles. Două familii au condus pe rând Grecia Papandreu şi Karamalis, a căror alternanţă la putere a dus la situaţia actuală. Grecii trebuie să se pregătească să suporte „un triplu şoc”: „creşterea impozitelor, întârzierea vârstei legale de ieşire la pensie şi îngheţarea salariilor”,
Graniţa cu Turcia şi relaţiile de multe ori încordate au făcut ca, cheltuielile militare, să crească, iar deficitul bugetar să depaşească orice imaginaţie.
Ironia zonei euro, aşa cum supunea Simon Jenkins, este că Germania are o „Constituţia construită de aliaţii de după război pentru a face imposibilă conducerea Europei de către ea. Guvernul german este menit să fie slab, la mila provinciilor sale şi a electoratului. Dacă, aşa cum pare probabil, votanţii Angelei Merkel se satură de salvarea Greciei sau de salvarea băncilor, va fi un final pentru el”.
Lobby-ul pentru euro imploră acum Germania să salveze Europa.
Germanii sunt cei care ar trebui să le spună grecilor să termine cu cheltuielile uriaşe şi să subţieze aparatul administrativ dar şi faptul că politicienii ignoranţi ar trebui să fie scoşi de la putere.
Nu sunt un euroşceptic. Pentru mine aderarea României la UE a fost un pas înainte în adopatarea unor reforme politice şi economice atât de necesare. Însă înţelegerea de după război (al II-lea Război Mondial) a fost menită să elibereze ţările mici din Europa de tipul de tratament imperial, şi nu numai. A fost menită să le elibereze propriile istorii din chingile vechilor tartate dictatoriale, să aducă în concertul european noi tradiţii şi culturi, simbolul unei asemenea independenţe fiind dreptul de a-şi putea stabili singuri propriile taxe, de a-şi determina propriile programe de securitate socială şi de a-şi valoriza propria monedă. Transferul de suveranitate este folositor atunci când regula lui D’Artagnian se aplică pentru toţi.Aşa cum este la NATO. Câştigătorul premiului Nobel, Paul Krugman spunea despre euro că aceasta a reuşit să “aprindă imaginaţia elitelor europene” iar acestea trebuie să înţelegă că şi renunţarea la o politică greşită poate fi o victorie de parcurs spre o Europă a astatelor federale.
Tratatul de la Lisabona prevede condiţiile în care un stat se poate retrage din Uniunea Europeană. Nu există însă niciun cadru legal în care un stat membru să poată părăsi uniunea monetară. Politicienii care au negociat constituirea ei erau perfect conştienţi de această hibă. A fost o eroare cu …premeditare?
Ce ar trebui făcut?
Mai întâi, programele de austeritate impuse de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional trebuie revizuite. Măsurile aplicate în Grecia şi Irlanda nu au făcut decât să adâncească groapa, împingând cele două ţări spre recesiune atunci când ele aveau nevoie de o creştere economică. În Portugalia, planul de salvarea a fost ameliorat, oferindu-se condiţii mai blânde. Şi totuşi, ţara nu va putea să suporte reducerile bugetare şi presiunea fiscală mărită. Recesiunea se întrevede la orizont.
În al doilea rând politica Băncii Centrale Europene (BCE), care s-a mărginit – conform misiunii ei – la controlul inflaţiei a avut efecte limitate. O eroare a mecanismelor de supraveghere a permis explozia creditului care a fost fatală Spaniei şi Portugaliei. Propuneri precum cea a economistului american Roman Frydman – care cere o intervenţie mai strictă a BCE pentru a limita acordările de credite în perioade de expansiune economică – au fost respinse până acum.
Ce va urma?
Mulţi analişti şi observatori cred că situaţia lichidiţilor bancare stă să explodeze, necesitând un răspuns rapid şi direct. FMI şi Banca Mondială s-au pregătit pentru o întălnire comună la Washington pe 23 septembrie, împreună cu reprezentanţii băncilor europene, urmând a stabili măsurile care trebuie luate, pentru a preîntâmpina „contagiunea datoriei suverane”. Sir Howard Davies, fostul presedinte al Financial Services Authority a Regatului Unit al Marii Britanii , a declarat pentru BBC: În următoarele două zile, guvernul francez va trebui să recapitalizeze propriile băncile. Agenţiei de rating Moody declasat două dintre cele mai mari bănci din Franţa – Crédit Agricole şi Société Générale – şi a început revizuirea ratingului celei mai mari bănci din franţa BNP Paribas SA. Creditorii din SUA a redus expunerea lor la bancile franceze într-un efort de a ţine în frâu riscul global, iar preşedintele Barack Obama a cerut liderilor europeni să acţioneze pentru a opri contagiune în sectorul bancar al continentului european. Într-o acţiune fără precedent, Secretarul american al Trezoreriei Timothy Geithner, se va deplasa în Polonia pentru a se întâlni cu miniştrilor de finanţe din zona euro.
Situaţia Greciei ar putea trage în jos economiile şi aşa pline de datorii ale Spania şi Italia. Cu băncile franceze puternic expuse la datoria italiană, această situaţie ar duce la o criză pe piaţa bancară europeană, care ar ameninţa să răvăşească întreaga zonă euro. Economiştii şi investitorii au avertizat că un astfel de scenariu ar conduce la un val seismic, prin intermediul sectorului bancar din SUA şi ar declanşa o altă criză financiară globală. Dacă o astfel de criză bancară se produce, lideri la nivelul mondial nu sunt pregătiţi să emită un răspuns politic coordonat.
Soluţia? Accelerarea integrării fiscale ca o modalitate de a susţine Grecia şi a o păstra în zona euro. Franţa şi Germania au solicitat recent, preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy să elaboreze un cadru pentru o coordonare mai strânsă fiscală, pe care să o prezinte liderilor zonei euro în luna octombrie.
Cu toate acestea, există nemulţumiri în creştere, în rândul conservatorilor din coaliţia de centru-dreapta a lui Merkel, care doresc să lase Grecia în “default” şi probabil în afara zonei euro. În ciuda avertismentul lui Merkel că este în interesul Germaniei să păstreze Grecia în zona euro, ministrul german de finanţe Wolfgang Schäuble lucrează la planuri de urgenţă pentru continent, în caz de nerambursare de către greci a datoriei. Merkel şi Schäuble încearcă scenarii de neconceput acum patru-cinci ani.
Europa este în mod clar la un punct de cotitură. Statele constituente se întorc împotriva mişcării ce dorea un singur stat european cu moneda sa unică, cu fluxurile sale de imigranţi din motive economice şi valurile de subvenţii bine stabilite şi controlate de reglementări naţionale, cu crizele sale de lungă durată. Europa se întoarce la identitatea naţională şi UE nu poate face nimic pentru a opri acest lucru.
Şi peste toate cele de mai sus, care parcă nu se mai sfârşesc, „Prietenul înstrăinat al Europei”, cum îl caracterizează Frankfurter Rundschau pe Abdullah Gül, presedintele islamist moderat al Turciei, a afirmat cu ocazia recentei vizite la Berlin, că Turcia este sătulă să aştepte la poarta Europei : „vom accepta să nu fim un membru al Uniunii Europene dacă locuitorii unui singur stat din ţările sale nu ne vor dori şi vor considera Turcia o povară”.
Degeaba surâd preşedinţii Abdullah Gül şi Christian Wulff, fanii Turciei sunt rari în Europa. În mod oficial Bruxelles doreşte într-adevăr să vadă Ankara devenind membru cu drepturi depline, dar în realitate, Germania, Franţa şi Austria îşi “ţin picioarele pe frână”. Astfel, cele două sferturi din cele 35 de capitole asupra cărora se poartă negocierile aşteaptă încă să fie deschise. Dacă negocierile cu UE vor eşua, “noul tigru al Bosforului”, cea de-a şaisprezecea putere economică mondială, ar putea foarte bine, din frustrare, să abandoneze dosarul european. Eu cred că la Berlin, Ankara a spus deja adio Europei. Niciodată ca astăzi, Europa şi Asia nu par atât de îndepărtate.