NATO si Smart Defense
Jun 1st, 2012 by admin
“Nu există gazdă mai potrivită pentru această a 25-a Conferinţă la vârf decât Chicago, oraş care, precum NATO, îngemănează multiple culturi şi e caracterizat prin diversitate, dinamism şi hotărâre. Este acesta spaţiul ideal pentru reînnoirea legăturii vitale dintre SUA şi Europa în secolul al XXI-lea“, a declarat în deschiderea lucrărilor summitului secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen.
La o primă evaluare Summitul NATO de la Chicago poate fi considerat un moment de triumf, deși Alianța traversează o perioadă dificilă, definită de un conflict care se cronicizează, cel din Afganistan şi de realităţile crizei economice din Europa, care impun maximă prudenţă financiară. De asemenea răcirea relațiilor cu Rusia, deși aceasta nu mai este precepută de o serie de state europene precum Franța și Germania ca un pericol imediat dă fiori țărilor Baltice care au generat permanentizarea patrulării permanente în spațiului aerian nordic.
Succesul operațiunilor din Libia a demonstrat că NATO rămâne relevantă, ca organizație de apărare colectivă capabilă să conducă operațiuni militare, dincolo de granițele stabilite de art 5 al Tratatului de la Washington, într-o lume în care revoluțiile arabe (nefinalizate) sau conflictul latent din Marea Chinei de Sud își caută rezolvările. NATO rămâne o sursă esențială de stabilitate într-o lume imprevizibilă.
Și totuși în spatele scenei lucrurile nu sunt așa de roz. Alianța continuă să caute răspunsuri la întrebările privind rolul și misiunile sale în secolul al XXI-lea cât și măsura în care țările ce o compun au capacitatea de a îndeplini misiunile dar și voința politică necesară. În particular întrebarea care s-a ridicat, în cadrul discuțiilor, a fost dacă Alianța va continua misiunile în afara limitelor prevăzute de Tratat sau se va limita la garnițele deja definite?
Veți întreba de unde aceste chestiuni pentru că ele nu sunt oficial pe agenda summitului. Dar ele sunt acolo în spatele scenei și sunt acute: conducerea operațiunilor în afara ariei de responsabilitate, parteneriatele cu țările care nu sunt membre, dezvoltarea de capacități colective de apărare antirachetă.
Trei probleme au dominat agenda summitului: încheirea cu succes a misiunii din Afganistan, implementarea noii doctrine NATO “smart defense”, dezvoltarea globală a perteneriatului cu NATO.
Preşedintele american, Barack Obama, a avertizat la summitul NATO de la Chicago că vin “zile grele” în Afganistan. Asigurarea unei tranziții sustenabile și calme în Afganistan este obiectivul Alianței iar solidaritatea membrilor este necesară.
Liderii Alianței au hotărât ca până la finele lui 2013 să preda securitatea țării liderilor și forțelor afgane iar până la finele lui 2014 să retragă trupele combatante. Au apărut și excepțiile datorate unor politici naționale generate de campaniile electorale (Franța retrage 3400 de militari la finele lui 2013).
O altă problemă importantă pentru atingerea obiectivului în Afganistan este finațarea Armatei Naționale și a Poliției Naționale afgane, pentru care este nevoie de un buget de 8 ori mai mare decât se colectază la bugetul administrației de la Kabul. Acest lucru se va stabili la Conferința de la Tokio referitoare la Afganistan. Semnalul transmis de liderii aflați în Chicago este clar: retragerea trupelor NATO din Afganistan nu înseamnă sfârșitul sprijinului acordat pentru un Afganistan stabil și sigur.
Un aspect important al relaţiei transatlantice actuale este necesitatea de a distribui echitabil cheltuielile operaţionale, suportate acum într-o proporţie covârşitoare de SUA. Introducerea conceptului “smart defense” însemnă de fapt micșorarea distanței dintre capabilitățile militare ale SUA și cele ale țărilor partenere din Europa și reconfigurarea acestora în limita bugetelor de austeritate. Conflictul generat de revoluția libiană a demonstrat necesitatea unui astfel de concept. Zborurile frecvente din primele săptămâni ale conflictului au făcut ca stocul de muniție să se epuizeze rapid iar alimentarea avioanelor în zbor să se realizeze prin utilizarea flotei de alimentare a SUA. Alianța depinde în mod decisiv de capacitățile de culegere a informațiilor, supravegherea și recunoștere ale armatei americane. Cumpărarea celor 5 avioane fără pilot de tip Global Hawk/Block 40, de către 13 țări și folosirea lor în comun de 28 de țări, membre ale Alianței, este un proiect derulat în cadrul conceptului de smart defense ce asigură independență forțelor aliate.
Ce ne spun lecțiile libiene? Lipsa cronică de investiții în echipamentele militare ale țărilor din Alianță. Din 1991 încoace, deși Alianța s-a lărgit spre est, bugetele naționale s-au redus de la 1/3 la 1/5. SUA cheltuie 4% din PIB în timp ce europeni 1,6% din PIB. Fostul secretar al apărării Robert Gates avertiza în 2011 că fără un efort comun, posibilitatea unei apărări colective este irelevantă.
Concept Strategic impune aliaților să dezvolte noi echipamente care să combată de la atacurile chimice la cele nucleare și să crească capabilitățile expediționare ale Alianței. Dilema este: cum va fi subordonată voința politică, într-o perioadă de austeritate, acestor obiective? Răspunsul este limpede: smart defense.
Secretarul general NATO Anders Fogh Rasmussen preciza: smart defense însemnă construirea securității cu bani mai puțin și muncind împreună și devenind flexibili. Pentru Alianță acest lucru este politic corect în timp ce intră în coliziune cu dorința națională de a păstra propria industrie de apărare.
A treia temă a construcției unui parteneriat global, cu partenerii internaționali critici, înseamnă întărirea rolul de centru de gravitație al Alianței, în cazul managementului crizelor și acest lucru derivă din situația de securitate internațională difuză și complexă față de perioada Războiului Rece. În timp ce europenii din est se focalizează pe o Rusie revanșardă NATO se focalizează pe terorism, statele dictatoriale, proliferarea nucleară, pirateria navală, rachetele balistice, atacurile cibernetice, insecuritatea energetică și resursele minerale reduse. Un parteneriat constructiv între UE și NATO în condițiile managementul unei situații de criză devine esențial. Sub auspiciile art 10 din Tratul de la Washington orice democrație europeană, și sunt 4 aspiranți Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia și Georgia au ușa aderării deschisă.
După ce America s-a îndepărtat de Europa şi a decis că în prezent centrul intereselor sale este Asia, acum ea se vede din nou obligată să se apropie de bătrânul continent, pe fondul unui conflict posibil cu Iranul…În Asia este și Pakistanul care refuză un acord cu SUA asupra liniilor de aprovizionare a aliților. Întâlnirea atât de așteptată dintre președintele Obama și președintele Zadari a fost anulată în lipsa acestui acord. Ea s-a produs doar pe holul reuniunii, pentru cateva minute.
Relația NATO cu Rusia devine pe zi ce trece una coplicată și complexă, dar Alianța trebuie să-și mențină determinarea în construirea sistemului antirachetă și a lărgirii NATO spre Est. Noua arhitectură defensivă, centrată pe scutul antirachetă, cu elemente în curs de amplasare în patru state europene va continua desfăşurarea până în anul 2018.Declararea capabilității interimare a sistemului NATO antirachetă este o decizie extrem de importanta, pentru ca ea vine în continuarea unui proces de conturare conceptuală care poate fi identificat încă de la Summit-ul de la Bucuresti.
România participă la proiectul american EPAA – European Phased Adaptive Approach, care este coloana vertebrală pe care se construiește sistemul NATO antiracheta. Summit-ul de la Chicago a dat asigurarile necesare că la nivelul anului 2015 cand siteul din Romania va deveni operational va intra în sistemul NATO antiracheta. Summitul de la Chicago a demonstrat, încă odată, dacă mai era nevoie, că NATO rămâne o ancoră a securității globale.