Ce ne-a adus Primăvara Arabă?
Oct 27th, 2013 by admin
Schimbarea prin mijloace revoluționare a guvernelor totalitare din țările respective și mult haos. Libia nu este guvernabilă (are un președinte interimar și un premier care deține toată puterea executivă) iar Egiptul este condus după un an de la preluarea puterii de Frăția Musulmană din nou de militari. La doi ani de la revoluția care l-a inlaturat de la putere pe Muammar Gaddafi, guvernul fragil al Libiei luptă cu milițiile tribale și cu militanții islamiști care controlează unele părți ale țării. Prim-ministrul libian, Ali Zeidan a fost răpit de către un grup armat și dus spre o destinație necunoscută fiind eliberat câteva ore mai târziu. Autorii operatiunii au fost forțele rebele autointitulate Camera revolutionarilor din Libia. Ali Zeidan a fost luat cu forța de oameni inarmati din hotelul Corinthia din capitala Tripoli. Premierul Seidan este primul șef de guvern al Libiei după alegerile libere de anul trecut. Cariera sa de oponent al lui Ghaddafi este una lungă. Seidan a trăit în perioada dictaturii în exil, la Geneva, și, pentru perioade mai scurte, în Germania și Irak. Ce acuză răpitorii?
Aceștia au acuzat faptul că forțe speciale străine au putut derula operațiuni în capitala lor în urma cărora au răpit un cetățean libian. Reacția guvernului de la Tripoli a fost una timidă în opinia islamiștilor ea rezumându-se la o chemare pentru consultări la ministerul de externe libian a ambasadorului SUA, declarația făcută după întâlnire sublinia buna cooperare între cele două state. Singura reacție dură a venit din partea Congresului Libian care a cerut eliberarea lui al-Libi de pe un vas militar american din Marea Mediterană. Libienii luptă pentru putere între ei vechile simbioza dintre vechile structuri și cele noi nefiind finalizată. Cum au răspuns americanii la acuzațiile islamiștilor libieni? Secretarul de Stat, John Kerry, a calificat drept adecvată şi legală capturarea unuia dintre presupuşii lideri Al-Qaida în Libia. Statele Unite fac tot ceea ce le stă în putere şi ceea ce este adecvat şi legal pentru a pune capăt ameninţării teroriste, declară John Kerry, aflat la summit-ul Asia-Pacific din Indonezia. El a mai afirmat referitor la acest caz doar că Washingtonul are obiceiul de a nu intra în detalii despre acest tip de operaţiuni cu guverne străine. Statele Unite au efectuat două raiduri săptămâna trecută, unul în Somalia, altul în Libia şi au capturat un presupus lider Al-Qaida. De partea ei, Somalia a anunţat că ea cooperează cu parteneri internaţionali în lupta împotriva terorismului. Ce s-a întâmplat de fapt la Tripoli? Într-o operațiune specială armata americană l-a capturat la Tripoli pe liderul al-Qaida din Libia, Abu Anas al-Libi, operațiune care a înfuriat grupurile militante islamiste. Abu Anas al-Libi a fost gasit vinovat pentru atacurile asupra ambasadelor americane din Kenya si Tanzania, din 1998, în timpul cărora au murit peste 200 de oameni. Una din cele mai mari provocări de securitate în Libia este tocmai dezarmarea milițiilor care au luptat împotriva lui Ghaddafi și care au în continuare mare influență în țară. Multe din aceste structuri militare au fost înglobate în structurile de securitate ale statului și sunt plătite din fonduri publice. Această tactică a fost preferată dezarmării cu forța care ar fi subminat și mai mult autoritatea destul de fragilă a statului libian. Lipsa de autoritate a statului face ca imigrația clandestină să crească iar consecințele acesteia sunt devastatoare pentru Europa de sud, în special pentru țările riverane Mării Mediterane. Așa a apărut drama recentă datorată naufragiului unui vas ce transporta refugiați din Africa de Nord (au murit 300 de imigranți). În anii urmǎtori Europa va fi confruntatǎ de fapt cu milioane de refugiaţi pe care va trebui sǎ-i primeascǎ, sǎ-i hrǎneascǎ, sǎ-i îngrijeascǎ medical, sǎ le ofere asistenţǎ, educaţie și locuri de muncǎ. Acest fenomen este datorat presiunii sudului sub-dezvoltat şi marcat de rǎzboaie şi instabilitate politicǎ asupra nordului aflat în relativǎ prosperitate economicǎ, stabilitate şi pace. Cum va rezolva Europa această situație? Greu de spus poate acum după vizita președintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barosso chestiune să revină la masa discuțiilor. Și probabil acum ar trebui ca Europa să-și întărească structura Schengen cu Bulgaria și România. Repetatele alegeri din țările europene, ba prezidențiale, ba parlamentare au făcut din cele două țări calul de bătaie al imigrației europene când de fapt cetățenii acestora sunt deja cetățeni europeni cu aceleași drepturi ca și ale francezilor sau englezilor fără nicio discriminare. Pericolul vine însă dinspre Marea Mediterană și acum ne aflăm doar la începutul unei crize care nu are momentan decât o soluție paleativă numită Lampedusa, un simbol dureros, al unei Europe care se doreşte cu faţǎ umanǎ dar în acelaşi timp este depǎşitǎ de dificultǎţile misiunilor sale. Africa de Nord, la rândul ei, este incapabilă să-și dezvolte o economie durabilă care să hrănească populația, fiind incapabilă să-și vindece rǎnile trecutului, inclusiv cele ale colonialismului. E nevoie de o febră chineză pentru a porni economia dar și de stabilitatea politicǎ, securitatea și o legislaţie favorabilǎ. Și mai este nevoie de investiții și specialiști străini. O consecință a acestei migrații este dezvoltarea mișcărilor ultra naționaliste în Occident, mișcări care vor deveni o voce importantă în Parlamentul European în urma alegerilor din primăvara lui 2014. Recentele sondaje din Franța indică pe primul loc în intenţiile de vot înaintea scrutinului europarlamentar din 2014, cu 24% formaţiunea naţionalistă şi xenofobă Frontul Naţional, care se clasează în fața principalilor contracandidați Mişcare Populară (UMP, centru-dreapta), cu 22%, în timp ce socialiştii (PS), aflaţi la guvernare, sunt creditaţi doar cu 19%. Va candida la președinție liderul formaţiunii Marine Le Pen? În mod sigur răspunsul este afirmativ. Ce-i de făcut pentru a domoli valul imigrației? Europa de astăzi are nevoi de o nouă strategie privitor la imigrație și la acordarea azilului, strategie care nu se poate face fără ajutorul esențial al Germaniei, iar Berlinul refuză o negociere pe acest subiect. Probabil că în prima fază Europa va reconsidera sistemul de pază la granița maritimă și se vor acorda fonduri pentru ca marina de coastă să preîntâmpine astfel de evnimente dramatice. Un alt stat în fierbere este Egiptul. Primăvara Arabă egipteană s-a numit Piața Tahir locul de unde demonstranții l-au înlăturat pe Mubarah. Apoi trecut pritr-o perioadă de frământări electorale care a adus Frăția Musulmană la putere Egiptul s-a întors înapoi la Pița Tahir care de această data a dus puterea de la Cairo a lui Morsi în spatele barelor la închisoare. Este un episod câștigat de armată în încleștarea cu vechii săi rivali – islamiștii. Frăția Musulmană, organizație cu adepți în multe state arabe, a fost creată în 1928 în Egipt, sub comanda lui Hassan Al-Banna. Organizația sunnită și reformistă își fixase atunci două obiective: să elibereze țara de sub dominația britanică și să preia puterea pentru a reinstaura valorile islamului în Egipt. Ideologia mișcării construită pe acțiuni de caritate s-a schimbat după asasinarea ghidului suprem Hassan Al-Banna în 1949. Imediat Frăția optează pentru violență politică și își creează o aripă armată secretă și clandestină. În 1954 organizația dizolvată de președintele Nasser. Apoi represiunea membrilor este una sângeroasă, ceea ce le-a oferit și ocazia de a perpetua mitul persecuției stabilindu-și obiective precum îndepărtarea de la putere a militarilor. Frăția a fost recunoscută totuşi ca organizație religioasă în 1984. Apoi, și-au prezentat la fiecare alegeri candidați ce se prezentau drept independenți. La legislativele din 2005, Frăția Musulmană a devenit cea de-a doua forță politică a țării, după partidul lui Mubarak. Însă locul în Parlament a fost pierdut în 2010, după ce organizația a boicotat cel de-al doilea tur de scrutin. După răsturnarea regimului lui Hosni Mubarak, în 2011, obțin cele mai multe locuri în Parlament, apoi, în 2012, și președinția. Mohamed Morsi, președintele ales în 2012 s-a angajat într-o confruntare cu oamenii forte ai armatei. Au urmat multe lovituri reciproce: dacă militarii au dizolvat Parlamentul, Morsi le-a anulat decizia prin decret. Mai mult, prin noua Constituție, de sorginte islamistă, Mohamed Morsi a încercat să slăbească rolul Amratei prin crearea unui consiliu de securitate naționale compus din civili și care ar fi trebuit să supervizeze armata. Egiptul se pregătea pentru o republică islamică prezidențială similară în multe aspecte cu regimul teocratic de la Teheran. De pe 3 iulie, când a fost înlăturat din funcția de președinte Mohamed Morsi, membru al Frăției Musulmane el însuși, guvernul instalat de armată să conducă țara a trecut la arestări masive. Au fost trimiși după gratii peste 2.000 de membri ai confreriei. Și ne-am întors de unde am plecat. Armata pare că a câștigat din nou bătălia cu islamiștii. În noile condiții SUA și-a recalibrat ajutorul de 1,5 miliarde de dolari pe care-l acorda Egiptului. Președintele american Barack Obama a anulat deja o serie de exerciții militare comune și a amânat livrarea a patru avioane militare F-16 în urma presiunii politice interne din SUA și a întrerupt livrările de elicoptere Appach, tancuri Abrams M2 și rachete Harpoon. America nu a catalogat oficial detronarea președintelui Morsi drept lovitură de stat militară, gest care ar fi suspendat automat, conform legii americane, orice formă de ajutor militar sau financiar. Totuși, Washingtonul a condamnat represiunea regretabilă a manifestațiilor pașnice și a cerut ridicarea stării de urgență și organizarea de alegeri parlamentare și prezidențiale în anul 2014. Concluzionând asupra acestor două state peste care a trecut Primăvara Arabă putem spune că stabilitatea zonei Orientului Mijlociu și a nordului Africii a fost zdruncinată, aceasta fiind transformată într-o instabilitate accentuată care se poate intânde și în zone precum Turcia, Liban, Israel sau Iordania fiind alimentată și de războiul civil din Siria. Siria a devenit centrul de gravitație al Orientului Mijlociu care va decide în final noua situație geopolitică ce ar putea șterge nedreptățile unei geografii arbitrare stabilită de imperiile colonialiste. Asistăm oare la dislouția unor state din Orientul Mijlociu?!
