Puncte de vedere diferite pentru obiectivele finale
Începem să ne punem diverse întrebări referitoare nu numai la mersul războiului dar și la finalul acestuia. Toți credem sau cel puțin așa gândesc eu că Ucraina are obiective clare care includ independența, o formă liberală de guvernare și restabilirea suveranității pe teritoriul ucrainean. Ceea ce mă nedumerește este faptul că Kievul va trebui să decidă ce înseamnă ultimul obiectiv – acceptarea pierderii terenului suplimentar în est și sud, ”împingerea” pentru restabilirea liniei de contact pre-24 februarie, recuperarea porțiunilor din Donbas pierdute în anii 2010 sau recuperarea tuturor, inclusiv Crimeea, care făcea parte din Ucraina în 2007. Se pare că este extrem de complicată această decizie.
Normal ar fi ca totul să revină înapoi Ucrainei!
Va fi așa sub Putin sau sub alt lider rus? Politicienii ucraineni trebuie să decidă, de asemenea, dacă vor solicita reparații și ajutor pentru reconstrucție și dacă libertatea de a adera la Uniunea Europeană și posibilitatea de a adera la NATO trebuie să facă parte din eventualul acord de pace dacă acesta se va încheia sau conflictul va fi înghețat în buna tradiție rusească din arealul Mării Negre.
De partea cealaltă obiectivele ruseștii s-au tot schimbat de-a lungul operațiunilor militare. La început au vorbit de răsturnarea guvernului Zelenski, ocuparea întregii Ucraine și reducerea țării la statutul similar cu cel al Belarusului, unul fel de client/supus, sau chiar la reîncorporarea acesteia în ceea ce ar fi efectiv imperiu rus. Înfrângerea de la periferia Kievului a forțat o schimbare a obiectivelor rusești. Noul obiectiv s-a concretizat în ocuparea Dombasului (întreaga regiune) și a coastei Mării Negre a Ucrainei, inclusiv Odesa. Totul se îndreptă spre crearea unui conflict înghețat care va paraliza statul ucrainean. Un acord de încetare a focului poate fără un tratat de pace. Între timp, răspunsul occidental surprinzător de robust va face aproape sigur ca scutirea de la sancțiunile financiare și comerciale occidentale să devină un obiectiv crucial al Rusiei sau mai bine zis ”un pod prea îndepărtat”.
”Dacă ar fi păstrat orice formă de control asupra Ucrainei, Rusia ar fi putut pretinde că este liderul unui „imperiu euro-asiatic arogant” în care Moscova i-ar fi putut domina pe non-slavii din sudul și sud-estul fostei URSS. Cu alte cuvinte, fără Ucraina, Rusia nu mai poate fi un imperiu eurasiatic, ci unul doar asiatic „pasibil de a fi atras în conflicte —care-l vor slăbi — cu statele central-asiatice” scrie în cartea „Marea tablă de șah”, Zbigniew Brzezinski, fostul consilier de securitate națională al președintelui Jimmy Carter, în anul de grație 1997.
Cum văd aliații ostilitățile din Ucraina?
Occidentul și-a schimbat și el obiectivele. Inițial, scopul a fost să susțină o luptă curajoasă, convențională, a ucrainenilor, condamnată pentru supraviețuire și să ajute să pună bazele unei insurgențe care ar face Rusia să plătească un preț pentru agresiunea sa. Abia când Kievul a demonstrat un curaj să-i spunem nebunesc în a-și apăra teritoriul, obiectivele s-au schimbat subtil. După cum a spus recent secretarul Apărării Lloyd Austin, SUA urmăresc acum să slăbească Rusia până la punctul în care nu sunt capabile de o agresiune viitoare similară împotriva Ucrainei sau a oricăror state NATO. ”Concluzia este că nu doar obiectivele modelează batalii ci și bătăliile modelează obiectivele” scrie The Atlantic.
Este clar pentru mine că unele obiective pot fi enunțate, altele sunt implicite, iar unele abia admise chiar și în privat. Este o lume în schimbare dramatică.
Menținerea unui simț al direcției în război este o luptă constantă pentru liderii politici și militari de la vârf și astfel ofițerii de stat major (și jurnaliștii comentatori) sunt sortiți frustrării. ”Să nu uităm că până în 1945, războiul Americii pentru a limita expansionismul asiatic al Japoniei și a se răzbuna pentru Pearl Harbor a devenit nimic mai puțin decât un proiect de eliminare a imperiilor, de a stabili o ordine economică globală deschisă și de a salva Europa nu doar de nazism ci și de dictatura comunistă”-The Atlantic.
”Aici, acum Ucraina poartă poverile sângelui și a sacrificiilor la o scară nemaivăzută de la al Doilea Război Mondial, iar cauza ei este indiscutabil justă. Are tot dreptul să decidă ce poate și ce nu poate accepta!”-The Atlantic
Cert este că la final nu numai Ucraina trebuie reconstruită ci și Rusia. ”Rusia nu va fi reconstruit din exterior, așa cum au fost Germania și Japonia după al Doilea Război Mondial. Dacă este zdruncinată din interior, este mai puțin probabil să fie dominată de liberali (dintre care mulți au fugit din țară) decât de naționaliștii nemulțumiți”-The Atlantic.
Putin poate pleca, dar înlocuitorii săi vor veni probabil din medii similare din poliția secretă sau, eventual, din armată. Și nu va putea să se alăture comunității internaționale așa cum a fost.
”Aceasta va fi cea mai grea sarcină a politicii occidentale în viitor: să se confrunte cu o Rusie zguduită de înfrângere și umilire, slăbită, dar totuși periculoasă, izolată, dar nu lipsită de simpatizanți sau cel puțin de colaboratori dispuși să o ajute în întreaga lume. Ce va face Occidentul? Occidentul nu va avea prea multe de ales decât să întărească statele de la periferia Rusiei, din Asia Centrală ca și din Europa de Est, și să spere că „omul bolnav al Europei” se va recupera cumva”-The Atlantic.
Nu va exista nicio revenire la normalitate sau la status quo anterior. Va fi doar o așteptare pe poziții de beligeranță.
Ce lecții am învățat în această perioadă de război?
Lecția unu: dronele rusești
Una din lecțiile pe care am să le discut astăzi este cea despre tehnologie. Ne aflăm în fața unui război în care se confruntă tehnologia secolului XX cu cea a secolului XXI. Primadona războiului este drona. Vorbea la TVR un ”mare specialist în drone rusești” (despre care, îmi cer scuze, au auzit numai câțiva inițiați-un înstelat și o doamnă blondă) că acestea ar fi ”mortale”. Pe unde or fi aceste drone rusești nimeni nu poate spune. S-a vorbit în zilele inițiale despre ele la Mariupol unde ucrainenii au folosit sistemele antidrone după care am văzut numai secvențe cu drone rusești doborâte. Majoritatea dronelor militare rusești sunt modele relativ mici, ușoare iar unele sunt chiar concepute pentru a fi lansate manual.
În opinia mea ele sunt fabricate de ”Clubul radioamatorilor din Sankt Petersburg”.
Ele sunt prezente, ca modul distinct-două mașini speciale- în fiecare Grupare Tactica de Batalion (BTG) rusesc din cele 96 prezente în Ucraina. Dronele ISR ale flotei ruse denumite Granat 1, Granat 2, Eleron-3, modelele Zala, Orlan-10, Takhion și Zastava, suficient de mici, pot fi observate odată ce se ridică la altitudinea de operare de 1,5 – 2 km. Rușii s-au lăudat cu ele și în Siria și în Nagorno-Karabah și în estul Ucrainei. Statul Major al Armatei ruse susține ca au o doctrină special dedicată acestui tip de armă. Așa o fi dar rezultatele sunt precare! În loc să asigure o protecție a coloanelor militare printr-o detaliere a câmpului tactic am văzut dimpotrivă o lovire sistematică a echipamentelor militare rusești de dronele turcești ale ucrainenilor Bayraktar TB2. Dincolo de surprinderea coloanelor ruse în multiple localități din Ucraina, care denotă lipsa clară a sprijinului informativ de nivel tactic nu am văzut altceva. Este clar undeva aceste drone au mari deficiențe. Dar de ce să fim răutăcioși poate ca sistemele de apărare aeriană și de război electronic ucrainean par să funcționeze destul de bine până acum. Se pare că decizia de ultimă ora a Ministerul rus al Apărării de a achiziționa drone mai mari și mai capabile este de fapt răspunsul adevărat. Spre ce producător se vor îndrepta?
Lecția numărul doi: dronele americane
Statele Unite au cheltuit aproximativ 3,4 miliarde de dolari pentru a trimite asistență militară Ucrainei de când Rusia a invadat pe 24 februarie (cifra a evoluta în timp). Lista de arme include rachete ghidate cu laser, drone tactice care pot atât supraveghea ținte, cât se pot ”prăbuși în ele/lovi țintele” cu o încărcătură explozivă dar și arme și muniții „non-standard” – un termen folosit de obicei de Departamentul de Apărare pentru a se referi la armele sovietice similare cu cele folosite de trupele ucrainene. Printre acestea regăsim Switchblade o dronă mică cu muniție de dimensiuni miniaturale sau cu mai este denumita ”muniția zburătoare”. Este concepută ca o „dronă kamikaze”, putând să lovească ținta cu un focos exploziv avut la bord pentru a o distruge. Switchblade este suficient de mică pentru a fi purtat într-un rucsac și poate fi lansat de pe o varietate de platforme terestre, maritime și aeriene. Există două variante, Switchblade 300 și Switchblade 600.Ceea ce le diferențiază este cantitate de muniție de la bord și timpul de zbor în aer. Ele lovesc de la distanțe mari ( aproximativ 40 km) și au o viteza mai mare decât dronele turcești, sunt greu detectabile de sisteme de apărarea antiaeriană. Sunt de unica folosință.
Phoenix Ghost, un vehicul aerian fără pilot, a fost proiectat parțial având în vedere Ucraina, spune Pentagonul. Anterior, un alt oficial al Pentagonului a sugerat că ”Fantoma Phoenix” a fost creată special pentru Ucraina, dar Kirby a renunțat la aceste comentarii, declarând că drona fusese în dezvoltare cu mult înainte ca președintele rus Vladimir Putin să lanseze invazia. SUA au trimis 121 de unități de drone în Ucraina. Drona a fost dezvoltată de compania AEVEX Aerospace cu sediul în California, o companie ”secretă” care spune că furnizează „soluții de inteligență aeropurtată cu spectru complet”. Fantoma Phoenix este asemănătoare cu dronele „Switchblade” – cunoscute și sub denumirea de „drone kamikaze” sau „muniții rătăcitoare” – drone pe care SUA le-au livrat deja Ucrainei. În schimb, astfel de drone ”atârnă în aer” înainte de a se prăbuși în ținta lor și de a detona un focos anti-blindate de tip Javelin la impact. „Fantoma Phoenix, ca aproape toate sistemele aeriene fără pilot, are un sistem optic. Deci, poate fi folosit și pentru a oferi o imagine vizuală a câmpului tactic, dar principalul său obiectiv este atacul”, a spus Kirby.
Lecția numărul trei: The Next Generation Light Anti-tank Weapon
Rachete antitanc-The Next Generation Light Anti-tank Weapon, sau NLAW, devin rapid un simbol al rezistenței luptei în Ucraina. Odată cu creșterea ”victimelor rusești”, zona rurală ucraineană a devenit un cimitir de echipamente – în special, tancuri rusești ”decojite” pierdute în fața apărării ucrainene relativ simpliste, în special dotate NLAW. NLAW este o rachetă anti-tanc cu o rază efectiva de 20 de metri și o greutate de 13 kg. În condițiile în care Ucraina a folosit rachete Javelin sau rachete NLAW Ministrul Apărării al Regatului Unit, Ben Wallace, estimează că Rusia a pierdut peste 600 de tancuri. Dintre cele 600 de tancuri, ucrainenii estimează că 30% până la 40% au căzut sub loviturile rachetelor NLAW. De înțeles, NLAW a devenit „arma preferată” pentru infanteria ucraineană însărcinată cu ”uciderea tancurilor”. Succesul NLAW se atribuie în principal ușurinței de transport și de utilizare a sistemului. NLAW este o rachetă de unică folosință, lansată de pe umăr, concepută pentru infanteriști. Sistemul de țintire „trage și uită” al NLAW se bazează pe un sistem de ghidare Predictable Line of Sight (PLOS), care necesită o pregătire limitată pentru a o opera. Folosind PLOS, un infanterist poate urmări pur și simplu o țintă timp de trei până la cinci secunde prin vizorul de la bord al lansatorului de rachete înainte de a trage. Software-ul de la bordul rachetei extrapolează datele culese în timpul urmăririi de câteva secunde și creează o predicție a rutei, pentru a intercepta ținta în mișcare. Odată tras, un sistem de navigație inerțial ghidează racheta, în mod autonom, de-a lungul traseului de zbor preprogramat către țintă. NLAW are două moduri distincte: atac prin survolare (OTA) și atac direct (DA). Pentru utilizarea OTA, racheta NLAW zboară la un metru deasupra liniei de vedere și se intersectează cu ținta de sus, în mod ideal la un unghi perpendicular. OTA se bazează pe senzori magnetici și un foc de proximitate pentru a detona la o distanță predeterminată de țintă. Fuzeele de proximitate sunt estimate a fi între cinci și zece ori mai letale decât un fulger de contact convențional, pe care NLAW îl folosește în timpul funcționării în modul DA. Pentru a evita detonarea în timpul zborului peste non-ținte, racheta NLAW poate fi presetată să se activeze numai după ce a zburat pe o anumită distanță. Și dacă NLAW nu reușește să-și atingă ținta, racheta se va autodistruge după aproximativ cinci secunde de timp de zbor sau 1 km parcurs. Pe măsură ce forțele ruse s-au adunat de-a lungul graniței cu Ucraina la mijlocul lunii ianuarie, Marea Britanie a început să zboare spre Ucraina cu avioane de marfă C-17, încărcate cu zeci de paleți de rachete fiecare. Până în prezent, Regatul Unit a oferit peste 3.500 de NLAW ucrainenilor. În plus, Marea Britanie a trimis 30 de parașutiști pentru a antrena soldații ucraineni pentru a opera racheta care se montează pe umărul militarului. Fără îndoială, NLAW a fost aleasă pentru viteza cu care noi trupe puteau fi învățate să folosească sistemul rudimentar de foc. La sfârșitul lunii martie 2022, britanicii – recunoscând eficacitatea NLAW în prima lună a crizei ucrainene – s-au angajat să livreze Ucrainei încă 6.000 de NLAW. NLAW a fost dezvoltat ca un înlocuitor pentru vechiul sistem de rachete antitanc LAW-80 din epoca târzie a Războiului Rece. Pe măsură ce LAW-80 a început să fie eliminat treptat, oficialii britanici ai apărării au căutat să dezvolte un sistem antitanc de înlocuire, în special unul care ar putea învinge blindajul în lupta de aproape și să atace buncărele fortificate. Fabricarea NLAW este concentrată în Regatul Unit, în timp ce dezvoltarea sistemului are loc în principal în Suedia, conform memorandumului de înțelegere fundamental semnat de Regatul Unit și Suedia la începutul dezvoltării sistemului în 2009. Pe lângă Regatul Unit și Ucraina, sistemul de rachete antitanc a fost adoptat și de Finlanda, Luxemburg, Suedia, Elveția, Indonezia și Malaiezia. Specificațiile NLAW ne spun că sistemul în sine cântărește aproximativ 12,5 kilograme și are o rază efectivă de luptă de la 20 la 800 de metri. NLAW este o armă deosebit de eficientă în luptele relativ apropiate, unde versatilitatea și desfășurarea ușoară o fac o armă agilă pentru echipajele cu un singur om, așa cum s-a demonstrat în Ucraina. Racheta este capabilă să efectueze atacuri ”Overfly Top” împotriva țintelor blindate și atacuri directe împotriva țintelor neblindate. Utilizarea acestei arme este o schimbare remarcabilă care permite chiar și soldaților ucraineni cu pregătire minimă să mânuiască eficient o armă care le oferă un avantaj puternic pe câmpul de luptă față de oponenții ”blindați”.
Lecția numărul patru: artileria de precizie
Racheta antitanc Javelin, care distruge tancurile este vedeta diferitelor arme utilizare în teatrul de operațiuni din Ucraina. Drona turcească Bayraktar TB2 are propriul cântec captivant așa cu zice media.
Dar nicio armă nu a fost mai importantă în războiul din Ucraina decât artileria – și probabil că va deveni și mai importantă în următoarele săptămâni/luni.
Rachetele antitanc i-au încetinit pe ruși dar ceea ce i-a ucis pe ruși a fost artileria ucraineană. Asta a fost ceea ce le-a ”spart unitățile”. În luptele actuale din sudul și estul Ucrainei, unde cele două părți derulează operațiuni militare, artileria este esențială. Astfel versiunile mai sofisticate pe care țările occidentale au început să le ofere Ucrainei ar putea face toată diferența.
Ideea de bază din spatele artileriei este destul de simplă. Puștile purtate de soldați și tunurile montate pe tancuri folosesc ceea ce se numește foc direct: lovesc lucruri pe care le pot vedea. Artileria implică foc indirect, ceea ce înseamnă că ținta poate să se afle peste cealaltă parte a unui deal – chiar și la zeci de km distanță.
Artileria a fost cea care a provocat majoritatea victimelor în Primul Război Mondial și în fiecare teatru, cu excepția Pacificului, în al doilea Război Mondial. Scopul acestei puteri de foc poate fi de a bloca forțele inamice și de a le opri în mișcare sau de a le distruge, adesea pentru a permite infanteriei și vehiculelor blindate să avanseze. Rusia a pus artileria în centrul armatei sale încă de pe vremea imperiului rus și are mult mai multe mijloace de foc decât majoritatea forțelor occidentale, ca să nu mai vorbim de Ucraina. Cum a schimbat Ucraina situația în favoarea lor? În primele ore de război, Ucraina a putut să-și folosească artileria pentru a viza parașutiști ruși ușor înarmați care au aterizat pe aeroportul Hostomel din afara Kievului. Deși artileria a ajutat inițial forțele terestre ruse să avanseze spre sud, spre Kiev, dependența lor de drumurile asfaltate a însemnat că au putut fi observate de forțele speciale ucrainene și de dronele acestora, care au alimentat cu informații despre țintele ruse, tunurile ucrainene. Pe măsură ce forțele ruse s-au apropiat de capitală, au fost supuse unui foc copleșitor și nu au avut niciun răspuns. În teorie, artileria poate fi folosită pentru a contracara artileria. Focul contra bateriei, așa cum este cunoscut, folosește radarul pentru a stabili traiectoria și, prin urmare, originea probabilă a obuzelor care sosesc. Coordonatele sunt trimise imediat la tunuri prietene, care trag înapoi la sursă. Dar Rusia nu s-a luptat cu focul contra bateriei dintr-un motiv prozaic: tunurile sale au fost blocate în trafic pe drumuri înfundate – amintim convoiul de 40 de mile la nord-vest de Kiev – și așadar în afara razei de acțiune. Tunul de 155 MM cu proiectile- M982 Excalibur poate fi asul din mâneca artileriștilor ucraineni, deoarece acest proiectil are o rază de acțiune impresionantă de 40 km și o eroare de câțiva metri datorită sistemului de ghidare. M982 Excalibur este un obuz de artilerie ghidat cu rază extinsă, de calibru 155 mm. Excalibur a fost dezvoltat și/sau fabricat de către contractorul principal Raytheon Missiles & Defense și BAE Systems AB (BAE Systems Bofors).La acesta se adaugă sistemul de radar care detectează focul de artilerie. Sistemele radar ajută la apărarea personalului militar ucrainean și a civililor împotriva atacurilor cu rachete și artilerie, cea mai letală amenințare pentru personalul și civilii ucraineni din punct de vedere istoric. AN/TPQ-36 este un sistem radar mobil dezvoltat de Hughes Aircraft Company și fabricat de Northrop Grumman și ThalesRaytheonSystems. Este un radar cu rază scurtă de acțiune extrem de mobil, care poate localiza mortierele, artileria și rachetele de precizie. Nu tocmai o tehnologie nouă, AN/TPQ-36 a fost dezvoltat inițial în anii ‘70 și pus în funcțiune la începutul anilor ‘80. Există mai multe variante ale acestui sistem radar și nu a fost anunțată varianta trimisă ucrainenilor. Războiul ne-a demonstrat că rușii deși au o artilerie net superioară ucrainenilor le-a lipsit o imagine bună a locului în care se aflau pozițiile dispersate ale ucrainenilor. Ucraina, între timp, primea informații americane despre pozițiile rusești. Artileria a jucat mult timp un rol proeminent în luptele din Donbas. Ucraina a folosit următorii opt ani, de după ocuparea ilegală a Crimeei în 2014, pentru a construi tranșee, fortificații și alte poziții defensive. Spargerea lor va necesita o putere mare de foc. În schimb ucraineni și-au dezvoltat cu forțe proprii sisteme inteligente de management al focului. Sistemul se numește GIS Art for Artillery, iar un analist militar din Statele Unite l-a descris ca un fel de ”aplicație de ridesharing” (practica de a împărții informațiile cu mai multi utilizatori- sisteme de foc) pentru tunuri. Este un program care adună informații despre mișcările de trupe ale inamicului din toate sursele posibile, fie că vorbim de drone, avioane, sateliți sau date primite de la spionajul vestic. Un operator desemnează o țintă în sistem, iar toate gurile de foc – tunuri, obuziere, mortiere sau rachete – aflate în raza de acțiune primesc datele de care au nevoie ca să deschidă focul. Între momentul când este dată comanda pentru sprijin de artilerie și când cineva trage sunt 30 de secunde. Același interval, în cazul armatei Statelor Unite, este de o oră, deoarece mai sunt și alți pași de făcut.
Tehnologie din secolul XX contra tehnologie din secolul XXI
De fapt acesta este războiul din Ucraina. O armată din fostul URSS cu o armată creată în fosta URSS dar dotată pe lângă tehnica sovietică cu arme de ultimă generație. Într-o postare pe Twitter din 26 februarie, Mykhailo Fedorov, viceprim-ministrul și ministrul pentru transformarea digitală al Ucrainei, i-a cerut directorului executiv al SpaceX, Elon Musk, să furnizeze Ucrainei terminale Starlink pentru a permite comunicațiile prin satelit. În mai puțin de 48 de ore, kiturile de utilizator Starlink au ajuns în Ucraina, îmbunătățind imediat capacitatea de comandă și control a armatei ucrainene. Pentru mine personal ca om din sistemul de achiziții și care studiez procesul de achiziție al NATO, este aproape imposibil să-mi imaginez că Alianța identifică o cerință și adoptă o soluție atât de rapid, indiferent cât de urgente ar fi circumstanțele. Printre numeroasele provocări ar fi structura de guvernare elaborată, bazată pe consens, a Alianței, precum și interesele divergente și mecanismele de finanțare dintre cele 30 de state membre.
Acesta este motivul pentru care, în 2016, Consiliul Internațional de Auditori a concluzionat că NATO se luptă să ofere comandanților capabilitățile necesare la timp și a estimat că capacitățile finanțate în comun au necesitat în medie 16 ani de la dezvoltare până la livrare.
Este clar despre ce vorbim? De exemplu, în 2018, NATO a adoptat un nou model de guvernanță pentru capabilitățile finanțate în comun. A întreprins eforturi pentru a spori colaborarea între comenzile strategice (Allied Command Operations în Mons, Belgia și Allied Command Transformation în Norfolk, VA), a cerut explorarea unor strategii alternative de achiziție pentru a sprijini dezvoltarea tehnologiei și a creat Office of the Chief Information Officer pentru a accelera livrarea sistemelor informatice.
În plus, în octombrie 2021, NATO a lansat primul Fond de inovare de 1,1 miliarde de dolari și luna trecută a anunțat crearea primului Accelerator de inovare în domeniul apărării pentru Atlanticul de Nord, pentru a valorifica tehnologiile de ultimă oră ca parte a agendei NATO 2030. Aceștia sunt pași valoroși, dar nu abordează provocarea fundamentală a dobândirii rapide a capacităților comune. Există încă multe procese reziduale în care controlul bazat pe consens este în mod inerent prioritizat față de viteza, flexibilitatea, inovația și implementarea prototipurilor la sfârșitul fazelor de dezvoltare.
NATO are nevoie de o modalitate de a se conecta cu partenerii din industrie din întreaga alianță, valorificând inovațiile de la întreprinderile mici și startup-urile folosind mecanisme de contractare noi și flexibile. În prezent, Alianța nu dispune de instrumentele necesare pentru a adopta rapid tehnologiile comerciale. Două politici conexe ar contribui la îmbunătățirea capacității noilor tehnologii de a se conecta la sistemele existente. Pentru a crește eficiența operațională, NATO ar trebui să folosească standardele de interoperabilitate care să permită diferitelor sisteme să funcționeze fără probleme într-un mediu cu mai multe domenii. O abordare similară ar fi adoptarea unor abordări ale arhitecturii sistemelor deschise pentru armele NATO (open system). Acest lucru ar oferi companiilor informații de proiectare pentru dezvoltarea componentelor care ar putea funcționa cu sistemele existente folosind o abordare „plug and play”. Ambele politici s-ar baza pe puterea tradițională a NATO de a dezvolta standarde, făcând în același timp aceste standarde relevante pentru companiile inovatoare. Sunt multe de spus dar nu vreau să devin prea tehnic pentru dumneavoastră. Este suficient atât.
Vă puteți întreba uneori: de ce contează această invazie rusă?
Pentru a răspunde la această întrebare, merită să reexaminăm remarcile sincere ale Președintelui Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore de la Pentagon general Mark Milley, care a vorbit cu Jim Sciutto de la CNN pe 26 aprilie 2022: „Dacă acest lucru este lăsat în picioare, dacă nu există un răspuns la această agresiune, dacă Rusia scapă fără costuri, atunci așa va merge așa-numita ordine internațională, iar dacă se întâmplă asta, atunci intrăm într-o eră a instabilității serios crescute”, a spus Milley. „Ceea ce este în joc este ordinea internațională de securitate care a fost instituită în 1945. Acea ordine internațională a durat 78 de ani, a prevenit războiul marilor puteri și, subliniind acest întreg concept, este ideea că națiunile mari nu vor conduce o agresiune militară împotriva națiunilor celor mai mici, și exact asta s-a întâmplat aici, o agresiune militară neprovocată a Rusiei împotriva unei națiuni mai mici”.
Lecțiile ucrainene sunt extrem de importante pentru viitorul războiului!
