“Cel puternic”, în Orientul Mijlociu
Feb 27th, 2010 by admin
Declaraţii contradictorii anticipează viitorul. „Israelul plantează seminţele războiului în regiune. Este timpul să nu mai joace rolul durului în Orientul Mijlociu,” declara ministrul sirian de externe Waleed Mouallem, cu prilejul vizitei omologului său spaniol, Miguel Angel Moratinos. Acesta, ajuns la Damasc după popasuri în Cisiordania şi la Tel Aviv a replicat: „vin din Israel, după întâlniri cu cei mai înalţi oficiali de acolo şi nu am auzit tobe de război, ci am simţit o dorinţă de pace”. Declaraţiile oficialului sirian erau un răspuns la comentariile ministrului israelian al apărării, Ehud Barak. El arăta că absenţa unui acord de pace cu Siria ar putea declanşa un nou război în Orientul Mijlociu. Siria precizase că viitoarea confruntare va fi “totală”: „Acum ameninţi Gaza, mâine ameninţi Liban, apoi Iran şi Siria,” arăta Mouallem.
Premierul israelian a încercat să modereze dialogul cu Siria, afirmând că este deschis la negocieri. Israelul vrea acorduri de pace cu “toţi vecinii săi,” declara Netanyahu la o şedinţă de guvern, deoarece: „Am făcut-o cu Egiptul şi Iordania. Vrem acorduri similare cu palestinienii şi sirienii. Sper că suntem în pragul reluării negocierilor cu palestinienii. Suntem deschişi la reluarea dialogului şi cu sirienii .” Siria şi Israel îşi dispută Înălţimile Golan, platou strategic capturat şi anexat de Israel în 1967. Siria a cerut retragerea trupelor israeliene din Golan. Netanyahu declara că nu va accepta precondiţii la negocieri.
Israelul are acum patru adversari vizibili: Libanul, Siria, Autoritatea Palestiniană şi Iranul. Medierea este calea spre succes. Înălţimile Golan fac parte din precondiţiile de pace ale Siriei. Retragerea trupelor israeliene nu ar crea o problemă la fel de mare ca retragerea din West Bank, unde trăiesc zeci de mii de colonişti. Aici sunt doar 20.000 de colonişti. În urma retragerii lor, în zonă ar putea rămâne puncte de militare de avertizare timpurie, utile în caz de conflict. Dar, Înălţimile Golan, privite din perspectiva tinerei generaţii israeliene şi a celor peste un milion de evrei ruşi imigranţi, sunt un loc perfect pentru colonizare. Turcia, Iordania sau Egipt sunt mediatori importanţi.
Implicarea SUA în zonă va favoriza un proces durabil. Astfel, reluarea relaţiilor diplomatice ale Damascului cu Washington D.C. – după o întrerupere de 5 ani, când autorităţile siriene au fost acuzate că au stat în spatele asasinatului fostului premier libanez Rafik Hariri – constituie un moment important. Damascul doreşte reinstaurarea influenţei sale în Liban, iar Tel Avivul eliminarea Hezbollahului şi a sprijinului acordat celorlalte grupări teroriste, implicit detaşarea Damascului de axa Teheran-Beirut. Sirienii vor negocia acest obiectiv strategic vizând şi reluarea în posesie a Înălţimilor Golan. Ceea ce va îndepărta Siria de Iran. Vizita precipitată a lui Ahmadinejad la Damasc confirmă teama iranienilor de a lăsa pe sirieni să opteze spre o altă coaliţie. Interesul menţinerii la putere a tânărului preşedinte sirian Assad este mai important decât sprijinirea unui Iran nuclear.
Administraţia Obama a definit o nouă strategie privind Orientul Mijlociu, care are în vedere atât situaţia graniţelor, cât şi statutul Ierusalimului. Trimisul special american în zonă, George Mitchell – artizanul păcii în Irlanda -, l-a făcut vinovat, pentru stagnarea discuţiilor, pe liderul palestinian Abbas, şi a cerut Europei să îl determine să reia dialogul cu Israelul. Secretarul de stat Hilary Clinton preciza că: „agrearea graniţelor rezolvă problema colonizării teritoriilor ocupate, iar rezolvarea statutului Ierusalimului soluţionează problema construcţiilor în perimetrul acestuia…Cred că în loc să privim copacii, trebuie să ne uităm la pădure” Propunerile transmise prin intermediul Egiptului, de către Benjiamin Netanyahu, la ultima sa vizită la Cairo vizează reluarea convorbirilor cu Autoritatea Palestiniană, fără un program prestabilit şi precondiţii. Concomitent, graniţa de nord a Israelului este în vizorul grupării teroriste Hezbollah. Traficul de arme şi acţiunile suicide ale militanţilor sunt la ordinea zilei. De aceea aviaţia israeliană face incursiuni repetate în spaţiul aerian libanez. Israelul susţine că aceste zboruri sunt necesare pentru a monitoriza guerilele Hezbollah şi a criticat forţele ONU de menţinere a păcii din sudul Libanului, cu un efectiv de 12.000 soldaţi, că nu au oprit fluxul de arme spre această grupare teroristă.
Relaţia Israelului cu Iranul tensionează Orientul Mijlociu, fiind marcată de declaraţii belicoase şi o adevărată întrecere tehnologică. Israelul are cea mai dezvoltată tehnologie militară din regiune. Iranul vrea să reducă decalajul actual. Ambele state au plasat sateliţi pe orbite circumterestre. Pentru Iran asta facilitează realizarea rachetelor intercontinentale. Israelul are deja peste 200 de rachete Jericho – îngropate în silozurile din munţii Iudaici. Iranul doreşte acelaşi lucru. În acelaşi timp, Emiratele Arabe Unite au finalizat un centru strategic de supraveghere aeriană, bazat pe tehnologie franceză. Centrul va procesa semnalele primite de la sateliţii italieni COSMO-Sky Med şi IKONOS folosiţi de forţele aeriene din emirate. Este o măsură de retorsiune la creşterea arsenalului iranian de rachete tip Shehab-3.
Israelul are deja sateliţi pe orbită de tipul Ofek şi se pregăteşte să lanseze seria 8 din acest program. Iranul va avea pe orbită 3 sateliţi Tolow, Ya Mahdi şi Mesbah. Şi pentru ca arsenalul să fie complet, Israelul a lansat un UAV-Eitan („cel puternic” – în limba Hebrew) de dimensiuni impresionante, a cărui anvergură a aripilor este similară cu a unui Boeing 737 (24m lungime), cu o greutate de 4,5 tone, o autonomie de 24 de ore, o altitudine de zbor de 13.000 metri şi o încărcătură explozivă de până la o tonă (rachete aer-sol Helfire AGM-114) Aceasta minune a tehnicii este destinată distrugerii sistemelor de apărare antirachetă iraniene – şi nu numai -, fiind utilizată împreună cu prima navă fără pilot, în tehnologie stelth, Rechinul Morţii, aflată deja în uz în apele Golfului.
Şefii serviciilor de informaţii din SUA, Israel, Egipt şi Iordania s-au întâlnit în noiembrie 2009, la Aman în Iordania. Gazda întâlnirii, generalul Muhammad Raqed a primit pe omologii de la CIA şi DIA, alături de şeful Mosad, Meir Dagan însoţit de şeful serviciului de informaţii al armatei, generalul de brigadă Amos Yadlin. Era prezent şi ministrul informaţiilor egiptean, generalul Omar Sulliman. Au discutat situaţia din Orientul Mijlociu, îndeosebi dezvoltarea programului nuclear iranian. Ulterior, ministrul israelian al apărării Ehud Barak a poposit la Washington D.C., unde s-a întâlnit cu secretarul apărării Robert Gates şi secretarul destat Hilary Clinton, dar şi cu consilierul pe probleme de securitate naţională, generalul James Jones. La New York a avut discuţii cu secretarul general al ONU, Ban Ki Moon. Au abordat aspecte ale negocierilor cu palestinienii, ale programului nuclear iranian, ale relaţiilor Israelului cu Siria şi Liban, precum şi modul de a menţine capabilităţile operaţionale ale Forţelor de Apărare.
Ce se pregăteşte în Orientul Mijlociu? Pace sau război? Când studiam la Universitatea de Apărare a SUA am avut un bun coleg, care a ajuns ulterior general în armata israeliană şi şef al Direcţiei de Resurse Umane. Este vorba de generalul maior Elazar Stern. De la el am înţeles dârzenia cu care liderii politici şi militari israelieni au apărat şi apără statalitatea Israelului, integritatea sa teritorială şi capacitatea disuasivă faţă de orice agresor al identităţii naţionale. Elazar şi camarazii săi servesc forţa unică a evreimii în Orientul Mijlociu.
