Parteneriatul strategic Franţa Rusia
Jul 7th, 2010 by admin
Pe 23 noiembrie 2009 nava portelicopter Mistral, mândria marinei franceze, ancora la Sankt Petersburg, pentru o vizită de weekend cu conotaţii politice, strategice dar şi comerciale. Guvernul francez vrea să vândă una sau mai multe nave din această clasă în Rusia pentru câteva miliarde de dolari, operaţiune ce va genera locuri de muncă la şantierele navale franceze, aflate în dificultate şi va oferi, conform unor oficiali francezi, atragerea Rusiei într-un,deocamdată indefinit, „spaţiu comun de securitate”, care ar ocoli NATO şi UE şi care ar trece, potenţial, peste politicile europene de apărare comună.
Acest eveniment este repetarea fidelă a celui pentrecut la baza navală a flotei ruse din Marea Balitică, Kronstadt, lângă Sankt Petersburg, eveniment ce a marcat naşterea în 1891 a alianţei franco- ruse. Ţarul Alexandru al III a primit vizita unor nave franceze, ascultănd intonarea, pentru prima dată pe teritoriul rusesc, a imnului naţional francez La Marseillaise. Acordurile semnate în 1892 şi 1894 au oficializat apoi alianţa politico-militară franco–rusă. Din acel moment Franţa a contribuit la modernizarea forţelor armate ruseşti. La Paris ca şi în alte cancelarii ale Europei se instala liniştea „echilibrului de putere” ce nu prevestea primul Război Mondial ce avea să urmeze. Europa liberală şi democrată era şocată de alianţa Franţei cu Rusia. Burghezia franceză a investit o mare parte din propriile economii în obligaţiuni ruseşti. Alianţa s-a încheiat odată cu prăbuşirea Rusiei în 1917 şi a adus ruina financiară a sute de mii de francezi, deţinători de obligaţiuni ruseşti. Problema, nerezolvată nici în ziua de astăzi, a generat un lung şir de procese şi controverse de la nivelurile politice la cele economice.
Rusia consideră Franţa ca fiind puterea europeană asupra careia are cea mai puţină influenţă şi speră să folosească acordurile economice şi pe cele militare pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile cu aceasta. Rusia doreşete ca rolul SUA de partener strategic al Europei, rol deţinut de-a lungul timpului, să-i fie atribuit şi astfel influenţa Washington-ului în Europa să se diminueze. Profită de faptul că Europa este dependentă de resursele energetice ale Siberiei sau ale Caucazului dar în acelaşi timp readuce în prim plan vechile relaţii cu Germania şi Franţa.
În ultimele două decenii, ţările occidentale au oscilat între a se confrunta cu o Rusie prietenă, post-comunistă, sau cu o Rusie care nu este altceva decât un duşman recidivist al Războiului Rece. Această alternare se îndreaptă acum spre partea pozitivă. Întâlnirile la nivel înalt, în mai puţin de două săptămâni, a liderului de la Kremlin cu preşedinţii Obama şi Sarkozy sunt, fără nici o îndoilă, o demonstraţie a spiritului de cooperare ce predomină acum relaţiile Vestului cu Rusia. Rusia are nevoie urgentă de investiţii străine. Rapoarte recente sugerează că sunt necesare aproximativ 1000 miliarde dolari pentru a restabili propria infrastructură învechită, lasată moştenire de administraţia comunistă, o cifră pe care propriul buget nu poate spera s-o acopere. Dacă America a promis sprijin Rusiei pentru a intra în Organizaţia Mondială a Comerţului, ceea ce va duce la responsabilizarea administraţiei de la Kremlin în implementarea şi respectarea normelor internaţionale, Franţa doreşte o Rusie care să se implice în reglemenatrea pieţii finaciare în cadrul G20. Franţa are şi un alt obiectiv dictat în acest moment de criza economică: acela de a reorganiza, în propria favoare relaţiile economice europene. Astfel Parisul doreşte ca volumul de schimburilor comerciale cu Moscova (17 miliarde USD) să devină similar cu cel al Germaniei (53,8 miliarde USD). Oficialii ruşi susţin că Franţa a devenit cel de-al şaselea mare investitor şi cel de-al noualea partener comercial al Rusiei, in conditiile in care comertul intre cele doua ţări a crescut cu 25%, în ultimii patru ani. Efortul francez a fost pus în operă de preşedintele Sarkozy odată cu participarea la cel de-al 13-lea Forum Economic International din Sankt-Petersburg. Mai mult de douazeci de acorduri economice şi contracte, care s-au încheiate între societăţile ruse şi franceze, au fost semnate cu această ocazie. Valoarea acestor contracte este de 5 miliarde de euro dintre care trei miliarde de euro, reprezintă investiţiile franceze în Rusia, şi două miliarde de euro reprezintă investiţiile ruse în Franţa. Merită menţionate câteva din acestea, pentru a creiona adevărata hartă economică pe care Franţa încearcă s-o deseneze în Europa. S-a semnat acordul final privind intrarea GDF-Suez în gazoductul Nord Stream, cu o participatie de 9%, şi un memorandum de înţelegere privind participarea Electricité de France (FED) în consorţiul de gestionare a conductei South Stream. În urma semnării memorandumului GDF-Suez/ Gazprom Franta va obtine un bonus de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia, în fiecare an. Firma Alstrom a semnat un acord tripartit cu partenerul TMH şi caile ferate ruse privind furnizarea a 200 de locomotive de marfa şi modernizarea căilor de rulare. Gigantul alimentar Danone a semnat cu firma rusa Unimilk un contract pentru crearea unui joint-venture, care urmeaza sa fie lider al sectorului produselor lactate in Rusia. Este vorba de o investiţie franceză de 1,3 miliarde de euro făcută de grupul alimentar francez în Rusia. La rîndul său, Arianespace a semnat un contract în valoare de 400 de milioane de euro pentru achizitionarea a 10 lansatoare Soyuz Roskosmos. Dar cel mai interesant moment a fost acela al declaraţiei politice privind crearea unui “centru franco-rus pentru eficienta energetica”, în urma căruia se asteapta beneficii economice importante în viitor pentru ambele părţi. Rusia deşi într-o situaţie economică dificilă râmâne pentru Franţa un partener esenţial în relaţiile bilaterale, în politica energetică, în relaţiile cu UE sau în cele de membru al G20. Relaţia este biunivocă Moscova dorind un „parteneriat strategic”cu Parisul, termen folosit de premierul rus pentru a descrie relaţiile actuale ale Rusiei cu Germania. În concluzie Parisul concurează Berlinul în relaţia economică şi politică cu Moscova şi în acelaşi timp transformă Rusia într-o prioritate Europenă pentru deceniul ce urmează. Parisul încurajează înglobarea Moscovei în parteneriate europene pentru a evita crearea unei zone de instabilitate la graniţa de est. Curtoazia arătată de Paris Moscovei este de fapt o mişcare defensivă a Franţei împotriva a ce însemnă o „alunecare” a Germaniei din cadrul relaţiei UE-Rusia către o bilaterală Berlin-Moscova.
Rusia şi Franta au avut în mod tradiţional relaţii de afaceri extrem de bune. Franţa a fost una dintre primele puteri occidentale care a investit în Rusia în secolul al XIX-lea in constructia de cai ferate. Parisul nu se teme de ascensiunea Rusiei ca putere pe scena relaţiilor internaţionale, dar o percepe în schimb ca o piaţă unde are un avantaj competitiv faţă de aliaţii săi din vest. Atfel recentele vizite la Paris ale ptreşedintelui Medevedev şi al premierului Putin au devoalat trendul ascendent al relaţiilor economice dar şi a celor culturale. Cu prilejul celei de-a 14-a reuniuni a Comisiei de Cooperare Bilaterală Ruso-Franceză s-au întâlnit la Paris premierul Rusiei, Vladimir Putin, şi preşedintele Frantei, Nicolas Sarkozy. La aceasta întalnire s-a pus în discuţie potenţiale achiziţi de echipamente militare de către Rusia dar şi investiţiile producatorului auto francez Renault în compania rusească Avtovaz, precum şi proiecte referitoare la domeniul energetic. Contractele militare s-au referit în primul rând la vânzarea către Rusia a patru nave portelicopter Mistral, în valoare de 600 de milioane de euro fiecare. Dacă afacerea Mistral ar fi încheiată, aceasta ar fi prima mare achiziţie rusească de echipament militar dintr-un stat NATO şi prima tehnologie straină importantă folosită vreodată de armata rusă. Susţinătorul acestui proiect este nimeni altul decât premierul francez Francois Fillon, care s-a opus vehement la summitul NATO din 2008 aderării Georgiei şi Ucrainei la Alianţă. Motivaţia: aderarea celor două ar rupe echilibrul de putere în Europa şi ar defavoriza Rusia. Totuşi ultimul cuvânt îi aparţine preşedintelui Srakozy, iar relaţiile acestuia cu premierul nu excelează. De remarcat că în timpul vizitei la Paris de anul trecut al premierului Putin preşedintele francez s-a aflat mai mult sau mai puţin întâmplător într-o vizită în America de Sud.
Inaugurarea Anului Rusiei în Franţa şi al Franţei în Rusia reprezintă unul din principalele evenimentele culturale centrale din cadrul realţiilor bilaterale Franţa Rusia. În mod tradiţional, relaţiile dintre Moscova şi Paris au un caracter „binevoitor”, după cum se exprimă diplomaţii prudenţi acreditaţi la Paris. În spatele acestei formulări se ascunde un fapt real: contactele dintre cele două ţări se dezvoltă permanent iar ritmul acestora a crescut simţitor în ultimii ani. Amploarea expoziţiilor, schimburilor culturale, spectacolelor, prezentărilor şi altor manifestări dedicate Anului Rusiei în Franţa este fără precedent (peste 400 de manifestări diferite). Este evident că realizarea unui asemenea proiect este posibilă doar datorită existenţei unui caracter deosebit al relaţiilor interstatale.
Atat Franta cât şi Germania sunt importante pentru Rusia, întărirea relaţiilor cu acestea ajutând puterea de la est să dobandească influenţa politică în doua ţări cheie ale Uniunii Europene. Italia şi Germania depind de Rusia în ceea ce priveşte furnizarea de energie. Franţa însă îşi trage resursele din sectorul nuclear foarte bine reprezentat în această ţară. Deşi Franţa ar putea să nu devină niciodată la fel de dependentă economic de Rusia precum este Berlinul, Moscova va folosi oportunităţile de afaceri şi cele militare pentru a-şi apropia Parisul. Întrebarea este dacă interesele economice vor prima sau Franţa va accepta Rusia doar ca pe un partener politic. Răspunsul Moscovei la solicitările urmaşilor celor care au investiti în Rusia înainte de 1917 ar putea fi cheia … viitoarelor evoluţii.