
În materie de energie, curentul nu circulă între europeni! Fiecare țară europeană are modul propriu de a produce energie. Germania mizează pe energiile verzi, Polonia investeşte în extracţia gazului de şist iar Marea Britanie anunţă construirea de noi centrale nucleare. Timpul ne va spune dacă energia eoliană şi solară vor oferi siguranţa aprovizionării şi locurile de muncă scontate în “economia verde” sau poate chiar dacă Polonia va scoate la mal alegerea sa mult contestată a gazului de şist. Toate trei sunt modele care permit o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Care este reacția UE la aceste provocări? Comisia Europeană a reacţionat cu o singură propoziţie faţă de proiectul Marii Britanii de a construi noi centrale nucleare, decizie pe care Londra o consideră ca un mod de a răspunde pozitiv la lupta împotriva încălzirii globale: energia este o competenţă exclusivă a statelor membre. Este fără îndoială o frază înscrisă în tratatele europene. Statele europene sunt libere să-şi producă electricitatea din fisiunea nucleară, gaz şi cărbune sau din eoliene şi panouri solare. Politica energetică are de-a face, în fond, cu securitatea națională a fiecăruia dintre membrii uniunii. Ce dovadă mai bună decât atitudinea lui Vladimir Putin care se joacă tot timpul cu robinetul de la țeava de gaz? Continue Reading »
Tags: NABUCOO, NORTH STREAM, SOUTH STREAM, TAP
Posted in Analize politice | No Comments »

Actualmente, zona ex-sovietică prezintă o situaţie din ce în ce mai volatilă şi instabilă. Exerciţiile militare Zapad şi Steadfast Jazz, Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, ultimele acţiuni ale Moscovei faţă de statele Baltice, dar şi faţă de Republica Molodva şi Ucraina întregesc un tablou ce oferă o imagine complexă a unei degradări graduale a relaţiilor dintre Rusia şi vecinătatea sa. Deunăzi, ministrul de externe lituanian, Linas Linkevicius, declara că relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Rusia sunt puse în pericol de ultimele acţiuni ale Moscovei, știut fiind faptul că între cele două țări au existat și există o serie de divergențe privind accesul în zona Kaliningrad controlată de ruși. Fără îndoială declaraţiile ministrului de externe vin în contextul în care Lituania, deţinătoare a preşedinţiei Uniunii Europene pentru următoarele 5 luni este stat organizator al Summitului Parteneriatului Estic și dorește să confere un semnal de încredere statelor ce urmează să participe luna viitoare la Vilnius. Continue Reading »
Tags: Moldova, Putin, Ucraina, Vilnius
Posted in Analize politice | No Comments »

Un lucru pe care l-am spus Președintelui și lidershipului național:Facem raiduri! Asta este ceea ce facem! Zburăm în elicoptere, luăm cu aslat clădirile, prindem băieții răi sau ceea ce se cere și apoi ieșim din zona de conflict. Da, admitem că operațiunile au un iz sportive, dar dacă ne uităm în profinzimea lor constatăm că au o mulțime de ramificații politice, mult risc, din mai multe motive, dar în general sunt similare cu ceea ce facem în fiecare zi- amiralul William Harry Bill McRaven citat dintr-un interviu acordat pentru revista TIME. Continue Reading »
Tags: NDU, Washington, William Harry Bill McRaven
Posted in Analize politice | No Comments »

La fiecare 4 ani Universitatea Națională de Apărare a SUA (NDU) organizează un seminar pentru absolvenți. Din 1985 NDU a pregătit lideri militari pentru 100 de țări din întreaga lume. Sub conducerea Președintelului Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore absolvenții se reunesc la Washington pentru a discuta noile abordări strategice ce confrută sistemul militar și politic internațional. Strategii Pentagonului prezită absolvenților situația la zi a politicilor militare americane. Universitatea pregătește, în fapt, elita militară și politică a Americii. Cursanții obțin la absolvire Masterul în Strategia Resurselor pentru Apărare, dacă au urmat Colegiului Industrial al Forțelor Armate (ICAF) redenumit acum Dwight D. Eisenhower School for National Security and Resourse Strategy (ES). În calitatea de absolvent la ICAF am fost invitat să particip la lucrările seminarului organizat la Washington. O simplă privire aruncată pe pozițiile curente ale celor care au absolvit universitatea în ultimii ani ne devoalează: 10 poziții de șefi ai apărării, 16 poziții de șefi ai categoriilor de forțe armate la care se adaugă 26 de poziții de șefi de categorii de forțe armate care au fost deținute de foști absolvenți, 4 poziții de comnadați în misiunile ONU sau ale UE plus alte multe poziții în zona politică și diplomatică a țărilor de origine. Este un panou impresionant cu lideri militari. Comandantul universității, generalul maior Gregg F Martin a fost anfitrionul nostru de această dată. Generalul Gregg ne-a primit cu următoarele cuvinte, rostite în deschiderea seminarului în aula universității: Puterea vine din mințile noastre nu numai din puterea armelor pe care le construim, avioane sau portavioane. Puterea vine din gândirea strategică și din pregătirea militară a liderilor noștrii. Noi suntem călătorii către viitor. Cele câteva zile petrecute la Washington au fost dense și pline de întâlniri și brifinguri. Temele abordate au făcut referire la relațiile militar-civil și controlul armamentelor în viziunea Departamentului de Stat, conceptul de Air-Sea Battle, Pivotul american în Asia și viitorul securității maritime în zona lărgită a Asia-Pacific, problemele de securitate din Orientul Mijlociu și Primăvara Arabă, securitatea Europeană și securitatea din America Latină, războiul cibernetic. De asemenea o surpriză pe care am avut-o a fost un brifing al amiralului William Harry Bill McRaven Comnadantul Comandamentului Forțelor Speciale americane, brifing care ne-a ținut cu respirația tăiată. Amiralul este cel care a organizat și condus echipa care l-a anihilat pe cel mai căutat terorist al planetei Osam bin-Laden. Este o onoare și o plăcere să-l asculți. Astăzi am să vorbesc depre prezentarea generalul locotenent Terry Wolff Directorul Directoratului de Politici și Planificare Strategică J5 (următorul material va fi dedicat exclusiv amiralului Willlian Harry McRaven). Continue Reading »
Tags: D. Eisenhower School for National Security and Resourse Strateg, NDU, Washington
Posted in Analize politice | No Comments »

La fiecare 4 ani Universitatea Națională de Apărare a SUA (NDU) organizează un seminar pentru absolvenți. Din 1985 NDU a pregătit lideri militari pentru 100 de țări din întreaga lume. Sub conducerea Președintelului Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore absolvenții se reunesc la Washington pentru a discuta noile abordări strategice ce confrută sistemul militar și politic internațional. Strategii Pentagonului prezită absolvenților situația la zi a politicilor militare americane. Universitatea pregătește, în fapt, elita militară și politică a Americii. Cursanții obțin la absolvire Masterul în Strategia Resurselor pentru Apărare, dacă au urmat Colegiului Industrial al Forțelor Armate (ICAF) redenumit acum Dwight D. Eisenhower School for National Security and Resourse Strategy (ES). În calitatea de absolvent la ICAF am fost invitat să particip la lucrările seminarului organizat la Washington. O simplă privire aruncată pe pozițiile curente ale celor care au absolvit universitatea în ultimii ani ne devoalează: 10 poziții de șefi ai apărării, 16 poziții de șefi ai categoriilor de forțe armate la care se adaugă 26 de poziții de șefi de categorii de forțe armate care au fost deținute de foști absolvenți, 4 poziții de comnadați în misiunile ONU sau ale UE plus alte multe poziții în zona politică și diplomatică a țărilor de origine. Este un panou impresionant cu lideri militari. Comandantul universității, generalul maior Gregg F Martin a fost anfitrionul nostru de această dată. Generalul Gregg ne-a primit cu următoarele cuvinte, rostite în deschiderea seminarului în aula universității: Puterea vine din mințile noastre nu numai din puterea armelor pe care le construim, avioane sau portavioane. Puterea vine din gândirea strategică și din pregătirea militară a liderilor noștrii. Noi suntem călătorii către viitor. Cele câteva zile petrecute la Washington au fost dense și pline de întâlniri și brifinguri. Temele abordate au făcut referire la relațiile militar-civil și controlul armamentelor în viziunea Departamentului de Stat, conceptul de Air-Sea Battle, Pivotul american în Asia și viitorul securității maritime în zona lărgită a Asia-Pacific, problemele de securitate din Orientul Mijlociu și Primăvara Arabă, securitatea Europeană și securitatea din America Latină, războiul cibernetic. De asemenea o surpriză pe care am avut-o a fost un brifing al amiralului William Harry Bill McRaven Comnadantul Comandamentului Forțelor Speciale americane, brifing care ne-a ținut cu respirația tăiată. Amiralul este cel care a organizat și condus echipa care l-a anihilat pe cel mai căutat terorist al planetei Osam bin-Laden. Este o onoare și o plăcere să-l asculți. Continue Reading »
Tags: Asia, Forțe speciale, Pentagon
Posted in Analize politice | No Comments »