„Chimerica”
Sep 13th, 2009 by admin
Relaţiile între SUA şi China au devenit atât dependente dar şi cu potenţial „destructiv” deosebit încât politicienii sau analiştii politici caută cuvinte să le caracterizeze, dar şi soluţii care să ducă la rezolvarea problemelor strategice globale prin efortul celor două. Istoricul Niall Ferguson (specializat în istoria economică şi financiară actualmente în firma GLG Parteners al cărei obiect este investigarea riscului geopolitic al investiţiilor economice) este autorul cuvăntului „Chimerica” iar comedianul Stephen Coldbert (autorul emisiunii de parodii politice The Colbert Report) a termenului „frenemies” (friend & enemies). Cea mai pertinentă soluţie este cea dată de consilierul pe probleme de securitate naţională al fostului preşedinte Jimmy Carter, Zbigniew Brzezinski, care a propus crearea unui G2 între cele două ţări.
SUA şi China pregătesc strategiile politice şi economice pentru deceniile ce urmează. Intensitatea şi dinamismul celor două economii desfid comparaţiile cu alt structuri economice. Statele Unite ale Americii şi China încearcă să facă front comun pentru combatarea crizei economice mondiale, însă, în realitate, se duce o adevarată luptă pentru cine va fi liderul lumii.Cu prilejul Dialogului Strategic şi Economic SUA-China între 27-28 iulie ambele părţi au recunoscut importanţa consultării pe teme economice, însă nu au reuşit să fie de acord asupra unor masuri concrete de cooperare. Wang Qishan, vicepremier chinez şi reprezentant special al preşedintelui Hu Jintao şi Dai Bingguo, consilier de stat, au prezidat dialogul împreună cu secretarul de stat american Hillary Clinton, reprezentant special al preşedintelui Barack Obama, şi Timothy Geithner, ministrul Finanţelor. La ceremonia de deschidere, Wang Qishan a dat citire mesajului preşedintelui Hu Jintao în care se arată că în actuala situaţie economică şi politică internaţională complicată şi schimbătoare, lărgirea consensului prin dialogul strategic şi economic, reducerea divergenţelor, aprofundarea încrederii reciproce şi impulsionarea cooperării bilaterale corespund intereselor comune ale ambelor părţi şi favorizează impulsionarea dezvoltării relaţiilor dintre cele două ţări spre o direcţie pozitivă de cooperare multilaterală. Partea chineză consideră că dialogul are semnificaţii majore şi pentru pacea, stabilitatea, dezvoltarea şi prosperitatea lumii. Wang Qishan a subliniat că o economie chineză mai deschisă şi plină de vigoare va aduce oportunităţi importante pentru dezvoltarea diferitelor ţări ale lumii, inclusiv Statele Unite. Hillary Clinton şi Timothy Geithner la rândul lor, au exprimat satisfacţia deosebită referitoare la importanţa şi semnificaţiile dialogului. Cei doi au relevat în într-un articol publicat în ziarul The Wall Street Journal, în ziua respectivă, că relaţiile şi cooperarea strânsă dintre SUA şi China va favoriza rezolvarea problemelor globale precum criza financiară sau schimbările climaterice. Cele două ţări, au precizat cei doi, trebuie să fie unite în momentele critice. “Deşi punem bazele unei colaborări mai apropiate, acest lucru s-ar putea să nu producă efecte concrete imediate“, a recunoscut secretarul de stat Hillary Clinton, citată de Financial Times. Secretarul de Stat a adaugat, totuşi, că nivelul de cooperare va fi unul nemaintalnit pana acum între cele doua ţări. “Cooperarea dintre China şi SUA va rămane vitaăa nu doar pentru binele celor doua ţări, ci şi pentru sănătatea economiei globale“, a spus secretarul Trezoreriei americane, Tim Geithner. Cu ocazia primirii delegaţiei chineze la Casa Albă preşedintele Barack Obama şi-a exprimat dorinţa ca cele două ţări să-şi accelereze dezvoltarea relaţiilor în domeniul economic, în rezolvarea problemelor legate de schimbările de mediu şi de neproliferarea nucleară. Preşedintele a declarat că „Relaţiile dintre Washington şi Beijing vor determina relaţiile din secolul 21, ceea ce va face din acestă relaţie cea mai importantă relaţie bilaterală din lume. Aceasta este responsabilitatea pe care o împărţim împreună ”
Atat China, cât şi Statele Unite sunt liderii mondiali în acordarea stimulilor financiari, iar Guvernul de la Beijing este de acord cu cel din Washington, care a cerut Chinei să-şi majoreze consumul la nivel naţional şi să-şi reducă dependenţa de exporturi(exportul Cinei a scăzut cu peste 23% în primul semestru al anului 2009). În timp ce Statele Unite au promis să-şi scadă deficitul bugetar, pană în 2013, China a fost de acord să reorienteze economia spre consumul intern, precum era în trecut. De asemenea, SUA au pus accentul pe reglementarea mai severă a sistemului financiar, iar Beijingul şi-a aratat intentia de a liberaliza propriul sector financiar. În actualul context, Beijingul este ingrijorat ca declansarea unei inflaţii mari în SUA care ar putea reduce valoarea deţinerilor părţii chineze în bonurile Trezoreriei SUA, ce depasesc 800 de miliarde de dolari în valoare. Cert este că după doua zile de întâlniri la nivel inalt, ambele părţi au recunoscut importanţa consultării pe teme economice, însă nu au reuşit să fie de acord asupra unor măsuri concrete de cooperare.
Întâlnirea actuală, prima de acest fel de la investirea presedintelui Obama, a fost prefataţată de întâlnirea acestuia cu omologul sau chinez, Hu Jintao, la summit-ul G-20 din aprilie de la Londra, întâlnire în cursul careia cei doi au stabilit principalele subiecte de luat în dezbatere, precum şi programul vizitelor bilaterale ulterioare.Urmează summitul G20 de la Pittsburg. Subiectele de interes pe ordinea de zi s-au referit la cursul de revenire al yuanului chinez faţă de dolar, fixat de Beijing, despre care partea americană susţine că ar genera uriaşul deficit comercial în relaţia bilaterală, protectionismul şi dosarul nuclear nord-coreean cu care americanii sunt mai „relazaţi” în acest moment în urma ultimelor evoluţii diplomatice. Oficialii americani au cerut partenerilor chinezi, din nou, o mai mare flexibilitate a cursului yuanului, în scopul reducerii excedentului chinez şi, implicit a deficitului american, precum şi concesii comerciale referitoare la stimularea consumului intern sau evitarea protecţionismului. La rândul lor, chinezii, care nu par a manifesta solicitudine în chestiunea cursului valutar, au solicitat americanilor să ia masuri mai ferme impotriva riscului inflaţionist. Beijingul este ingrijorat de deficitul bugetar uriaş al SUA, care a depasit deja pragul de 2.000 de miliarde de dolari şi de presiunile inflaţioniste induse de planul de stimulare al Administratiei Obama. Nu în ultimul rând, China a reclamat, şi ea, protectionismul american, manifestat mai ales prin celebra clauza “buy american”, prin care beneficiarii de ajutor financiar federal nu au dreptul să folosească acesti bani pentru a face importuri sau pentru a plati companii nerezidente in SUA. În plan politic, cele doua mari puteri au luat în discuţie dosarele nucleare ale Coreei de Nord sau Iranului, precum şi chestiunea încălzirii globale şi cea a tehnologiilor nepoluante. Dincolo de aceste divergente, însă, ambele au manifestat în final o atitudine conciliantă, dată fiind interdependenţa foarte mare dintre cele doua economii. China este al doilea partener comercial al SUA, ea fiind devansată doar de Japonia, Beijingul fiind „responsabil” pentru 80% din deficitul comercial total al Americii. De asemenea, statutul de prim creditor al SUA, de care beneficiază Beijingul, ca şi dificultăţile cu care se confruntă încă exportatorii chinezi poate influenţa decisiv atitudinea celor doua state unul faţă de celalalt.
APEC
Dicuţiile între cele două mari puteri vor continua la finele acestui an. Astfel între 14-16 septembrie la Singapore preşedinţii Barack Obama, Dimitrie Medvedev şi Hu Jintao vor prezenta de la tribuna forumului APEC punctele de vedere care doresc să găsească soluţiile actualei crizei. Iniţial între 12-14 septembrie peste 800 de oameni de afaceri de top se vor întâlnii aici pentru cel mai important forum internaţional al zonei Pacificului.
Cu tema “Rebuilding the Global Economy: Crisis and Opportunity” summitul de afaceri este considerat ca cel mai mare eveniment ce se desfăşoară din zona Asia-Pacific. De remarcat că din APEC fac parte: Australia, Brunei, Canada, Chile, Republica Populară Chineză, Hong Kong-China, Indonesia, Japonia, Coreea de Sud, Malaezia, Mexic,Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee, Peru, Filipine,Rusia, Singapore, Taiwan, Thailanda, SUA, Vietnam.
Voribitorii de onoare la summitul oamenilor de afaceri sunt preşedintele Barck Obama, preşedintele Hu Jintao, preşedintele Dmitrie Medvedev, preşedintele Susilo Bambang Yudhoyono(Indonezia), preşedintele Lee Myung-Bak (Coreea de Sud), preşedintele Michelle Bachelet(Chile), preşedintele Felipe Calderon (Mexic), preşedintele Nguyen Minh Triet(Vietnam), primul ministru Kevin Rudd(Australia), primul ministru John Key(Noua Zeelandă) ,primul ministru Abhisit Vejjajiva(Thailand).
Cine sunt vorbitorii din industrie ( Who’s Who list) la summitul CEO : Mr Rex W. Tillerson, Chairman and CEO, Exxon Mobil Corporation; Mr Peter Loescher, President and CEO, Siemens AG; Mr Jiang Jianqing, Chairman, Industrial and Commercial Bank of China; Mr Dennis M. Nally, Global Chairman, PricewaterhouseCoopers; Mr Hermann Ude, CEO, DHL Global Forwarding; Ms Deborah Henretta, Group President for Asia, Procter & Gamble Company; Mr Yngve Slyngstad, CEO, Norges Bank Investment Management; Mr Bader Mohammad Al-Sa’ad, Managing Director, Kuwait Investment Authority; as well as Mr Richard C. Adkerson, President and CEO, Freeport-McMoRan Copper & Gold.Alţi posibili participanţi includ pe Mr Shaukat Aziz, fostul prim ministru al Pakistan; Dr Tony Tan, preşedintele adjunct al GIC, Singapore; dar şi importanţi analisti economici şi politici Dr C. Fred Bergsten, director, Peterson Institute for International Economics; Mr Bjorn Lomborg, autorul cărţii “Cool It: The Skeptical Environmentalist’s Guide to Global Warming”; profesorul Timothy Flannery, preşedintele lui Copenhagen Climate Council, Mr Kishore Mahbubani, decanul lui Lee Kuan Yew School of Public Policy şi autorul “The New Asian Hemisphere”.Summitul are pe agenda din plen şi de pe secţiuni, teme referitoare la refacerea economiei globale, îmbunătăţirea guvernarii corporatiste, schimbarea climatului economic, reglementarea fondurilor de investiţii suverane şi a atribuţiunilor instituţiilor multinaţionale cât şi definirea rolului Chinei şi SUA în cadrul mediului economic global.
“Fără îndoială că economiile care se constituie în organizaţia APEC, economii care includ SUA, China şi Japonia, vor juca un rol important în însănătoşirea economiei globale atât timp cât ele contribuie cu 54.2% din PIB-ul global” a precizat Doamna Chong Siak Ching, preşedintele Comitetului de Organizare APEC CEO Summit 2009 continuând cu „…agenda summitului va asigura sectorului privat idei referitoare la pregătirea pentru situaţia post-criză”. Este anul celei de-a 20-aniversări de la debutul primei sesiuni iar agenda este alcătuită din teme importante precum: (1) accelerarea integrării economice regionale, (2) îmbunătăţirea şi construirea conectivităţii între economiile celor 21 de ţări, (3) realizarea unui model sustenabil de devoltare care să asigure creşteri economice efective ale participanţilor.De menţionat că APEC-ul reprezintă ( conform “Member Economies”) 40.5% din populaţia globului şi realizează 43.7% din comerţul mondial.
Cu ocazia prezenţei la acest summit din Asia preşedintele Barack Obama va efectua şi prima sa vizită oficială la Beijing a anunţat ambasador al SUA în China, Jon Huntsman.
“Preşedintele Obama (…) va efectua o vizită la jumătatea lunii noiembrie“, a spus ambasadorul continuând “Până la sfârşitul anului, după ce preşedintele se va întâlni cu oficialii chinezi, sper că relaţiile dintre Statele Unite şi China vor fi mai solide ca oricând“. Ambasadorul nu a pus la dispoziţie date certe despre vizită dar a anunţat în principal probelmele de pe agendă. Acestea se referă la relaţiile economice, schimbările climaterice şi combaterea pericolului nuclear generat de Iran şi Coreea de Nord.
Huntsman,a fost Guvernatorul Republican al statului Utah dar şi fost ambasador în Singapore.Huntsman este vorbitor de limbă Chineză (mandarină) învăţată pe vremea când era misionar Mormon în Taiwan.A fost confirmat ca ambasador pe 7 august şi a depus jurământul pe 11 august. Huntsman îi succede lui Clark Randt care a fost cel mai longeviv diplomat SUA la Beijing(între 2001şi ianuarie 2009), de la instalarea relaţiilor diplomatice stabilite între SUA şi China în 1980. Huntsman a fondat compania Huntsman Corp. care are operaţiuni în China dar şi o fabrică de produse chimice în Shanghai. Unul din cei şapte copii ai săi a fost adoptat în China.
Misiunea sa în calitate de ambasador este una foarte importantă care trebuie să managerieze relaţiile economice China-SUA şi mai ales deficitul masiv al SUA în această relaţie, dar şi obiecţiile chineze la vânzările de arme americane către Taiwan. Ultimul eveniment şi anume întâlnirea dintre Şeful Statului Major al Armatei Populare de Eliberare a Chinei Chen Bingde cu Şeful Statului Major al Trupelor de Uscat al SUA Generalul George Cassey a adus în discuţie din nou în discuţie vânzarea de arme câtre Taiwan ce ar afecta „interesul naţional al Chinei” şi ar submina relaţiile militare dintre SUA şi China. De altfel o serie de confruntări între navele militare SUA şi China au avut loc în Marea Chinei de Sud unde SUA operează de multă vreme, ca cea mai mare putere navală. Important că în această direcţie sunt şi veşti bune precum cea a organizării unui exerciţiu militar comun având ca tema simularea unei acţiuni comune în caz de dezastru natural.
De ce G2 ? Pentru că sunt câteva lucruri esenţiale în cadrul acestui dialog. Astfel:
- China trebuie să permită propriei monede să se aprecieze faţă de dolar;
- China şi SUA trebuie să coopereze în problemele ridicate de încălzirea globală, fiind cei mai importanţi producători de noxe;
- Cele două trebuie să coopereze în domeniul crizei financiare şi a remodelării sistemului finaciar mondial;
- Cooperare în domeniul investiţiilor chineze în bonurii de trezorerie (801 miliarde USD), China exprimându-şi temerile asupra securităţii investiţiei şi încearcând la ora actuală să le treacă pe termen scurt;
- China nu a pus suficientă presiune asupra Phenianului pentru oprirea programului nuclear şi trebuie să acţioneze în consecinţă;
- Obama doreşte suprapunerea unui dialog politic cu China, peste cel economic sau cel financiar, condus de Trezorerie (finanţe), din administraţia Bush;
- China trebuie considerată ca o forţă de progres şi tratată în consecinţă;
China este o superputere care se ridică în Asia. America o forţă economică şi militară care are responsabilităţi globale şi care este la începutul unei noi strategii globale. Preşedintele Obama spunea „ Cineva în China spunea că America va contra ambiţiile Chinei; altcineva în America crede că este ceva ce trebuie să creeze frică în creşterea Chinei. Am să iau o viziune diferită ” Astfel preşedintele a prezentat perspectiva ca cele două ţări să fie „parteneri dar nu din necesitate sau din oportunitate” .
În China sunt două curente unul îndreptat spre SUA : China doreşte reîntoarcerea la “business-as-usual” odată cu relansarea economiei americane ceea ce înseamnă o relansare a exporturilor chineze şi altul îndreptat spre politica de consum intern. Aândouă ţările se îndreaptă însă spre politici pe termen lung şi nu pe ceea ce cred sau nu despre răspunsurile unui sau a celuilalt.Aceste politici trebuie să fie sinergice pentru economia globală.
Am să închei cu câteva fragmente preluate din articolul „Trezirea globală” scris de Zbigniew Brzezinski în International Heral Tribune:
Chiar dacă leadership-ul SUA a fost esenţial pentru stabilitatea şi dezvoltarea globală, efectele cumulative ale autosuficienţei naţionale şi iresponsabilităţii financiare, un război şi încălcări etice au discreditat acest leadership.
Criza economică globală a înrăutăţit lucrurile. În plus, probleme precum clima, sănătatea şi inegalitatea socială devin mai acute deoarece au ieşit la suprafaţă în contextul a ceea ce eu numesc „trezirea politică globală”.
Pentru prima oară în istorie, aproape întreaga umanitate este activată politic, conştientă politic şi interactivă politic. Activismul global generează căutarea respectului cultural şi a oportunităţilor într-o lume bântuită de amintiri legate de dominaţia colonială sau imperială.
Aceasta are legătură cu o altă schimbare fundamentală: dominaţia globală timp de 500 de ani a puterilor atlantice se apropie de sfârşit, odată cu noua preeminenţă a Chinei şi Japoniei. India şi poate o Rusie însănătoşită aşteaptă în culise, chiar dacă ultima este foarte nesigură în legătură cu locul ei în lume. În această lume în continuă schimbare, criza leadership-ului american ar putea deveni criza stabilităţii globale. În viitorul apropiat, niciun stat sau combinaţie de state nu poate înlocui rolul de osie pe care America îl joacă în sistemul internaţional…. SUA ar trebui să caute acorduri care să întărească stabilitatea globală, să promoveze reducerea numărului armelor nucleare şi să se confrunte cu probleme regionale precum Iranul. America şi Europa vor trebui să găsească o cale să-şi reafirme angajamentul faţă de integritatea Ucrainei şi Georgiei, convingând Rusia că interesul lor în cele două state este legat de construirea unei Europe democratice mai largi şi nu este menit să ameninţe Rusia….. “Pacificarea” cere efortul SUA pentru a evita împotmolirea în vasta zonă dintre canalul Suez şi India.
Procesul de pace israeliano-palestinian trebuie să fie o prioritate. Preşedintele Obama ar trebui să spună răspicat că un compromis paşnic între cele două părţi trebuie: (1) să implice un stat palestinian demilitarizat, poate cu o prezenţă a NATO pentru a întări sentimentul de securitate al Israelului, (2) înţelegerea teritorială trebuie să fie bazată pe frontierele trasate în 1967, cu schimburi echitabile care ar permite Israelului să încorporeze aşezările mai puternic urbanizate apărute la limita acelor linii şi (3) amândouă părţile trebuie să accepte faptul că refugiaţii palestinieni nu se pot întoarce în Israelul de azi, chiar dacă ar trebui să primească o compensaţie şi asistenţă pentru a se stabili în statul palestinian independent. În ultimul rând, israelienii vor trebui să accepte faptul că o pace durabilă cere împărţirea Ierusalimului pe post de capitală a celor două state.
SUA va trebui să poarte negocieri serioase cu Iranul. Asta înseamnă abandonarea poziţiei actuale a Washingtonului, conform căreia Teheranul trebuie să facă concesii unilaterale ca precondiţie pentru discuţii.
În final, strategia Americii în privinţa Afganistanului şi Pakistanului necesită o reevaluare fundamentală. Accentul trebuie mutat de la angajamentul militar la un efort mai subtil de căutare a unui compromis politic cu acele facţiuni talibane dispuse să negocieze. O acomodare reciprocă ar trebui să implice disponibilitatea talibanilor de a elimina orice prezenţă a Al-Qaida, în schimbul retragerii militare a occidentalilor de pe teritoriul respectiv.
Permiteţi-mi să concluzionez într-o notă provincială:…Barack Obama va trebui să-i facă pe americani să înţeleagă dimensiunile neobişnuite ale realităţilor globale. Fără să par excesiv de partizan, cred că Obama are daruri intelectuale şi retorice unice pentru a o face. Aşa că permiteţi-mi să-mi sfârşesc comentariul spunând simplu „Da, putem!”