Punct şi de la capăt
Mar 6th, 2011 by admin
Bătălia pentru Libia continuă atât timp cât forţe militare şi mercenarii fideli lui Muammar Gaddafi trag în protestatarii şi contestatarii regimului de la Tripoli. Conform agenţiei de ştiri Al-Jazeera forţele aeriene libiene execută misiuni împotriva protestatarilor în oraşele Ajdabiza şi Az Yawiyah. Aceste acţiuni sunt considerate ”acte de disperare” ale unui regim pe moarte. Televiziunea de stat de la Tripoli relata că trupele loiale liderului Muammar Gaddafi au reuşit să preia controlul unor importante teritorii care căzuseră în mâinile rebelilor. Cert este că forţele rebele au reuşit să preia conducerea în mare parte din teritoriul libian. Sunt adevărate victoriile forţelor loiale lui Gaddafi?
Nu conform multora din martorii. În haosul din Libia trupele speciale din diverse ţări îşi fac apariţia în diferite teatre de operaţiuni. Forţe speciale americane, britanice şi franceze se afla deja în Libia, pentru a-i antrena pe rebelii ce lupta împotriva regimului lui Gaddafi. Un diplomat britanic şi opt soldaţi din trupele SAS au fost capturaţi de rebeli libieni. Rebelii libieni au capturat un diplomat britanic şi opt soldaţi din trupele speciale SAS. Unitatea specială de comando îl însoţea pe diplomatul britanic, aflat într-o misiune secretă ce urmărea stabilirea unui contact cu liderii opoziţiei din Libia. Africa de Nord şi Orientul Mijlociu continua sa fie cuprinse de febra revoluţionară. Consiliul Naţional al Libiei aşteaptă recunoaşterea internaţională din partea ţărilor europene dar şi a celor arabe. Fostul ministru de justiţie Mustafa Abdel Jalil care prezidează Consiliul Naţional al Libiei, cu cartierul general la Benghazi, a numit un comitet executiv format din trei membri pentru a coordona afacerile militare şi internaţionale. În acest timp Interpolul a emis „notificarea portocalie” (Orange Notice) pentru a consfinţi deciziile ONU privind sancţionarea liderilor libieni, colonelul Muammar Gaddafi si alţi 15 lideri de la Tripoli(inclusiv membri ai familiei sale si consilieri apropiaţi colonelului Muammar Gaddafi si a altor 15 lideri de la Tripoli, inclusiv membri ai familiei sale si consilieri apropiaţi). Notificarea sprijină Curtea Internaţională de Justiţie să investigheze crimele de război din Libia şi avertizează statele membre în legătură cu pericolul reprezentat de deplasarea acestor persoane, precum si cu bunurile pe care le poseda în străinătate. Luptele din Libia sunt însă din ce în ce mai sângeroase, iar ciocnirile dintre rebeli şi forţele liderului Moammar Gaddafi continuă cu focuri de arma în Tripoli şi Zawiyah. Intervenţia militară în Libia a comunităţii internaţionale este tot mai des menţionată în ultimele zile. Dacă moralitatea unei asemenea acţiuni nu poate fi contestată, operaţiunea este greu de pus în practică. Consiliul de Securitate a condamnat acţiunile lui Moammar Gaddafi, votând în unanimitate embargoul împotriva comerţului cu arme în Libia şi îngheţul conturilor familiei Gaddafi şi trimiterea celor responsabili de violente în fata Curţii Penale Internaţionale. Măsura devine o premieră pentru Consiliul de Securitate, mai ales că a adus la aceeaşi masă Rusia si China care au votat pentru. Se pare că Libia a devenit un test al modului în care comunitatea internaţională angajează ideea de responsabilitatea în protejarea populaţiilor de proprii conducători. Este o idee veche care are însa forma sa moderna. Este vorba de eşecul comunităţii internaţionale de a interveni în genocidul din Rwanda în 1994. Ancheta ulterioară a ONU a relevat că o forţă militara de doar 2.500 de persoane putea preveni masacrarea a 800.000 de persoane de etnie tutsi. Consiliul de Securitate nu a făcut nici o menţiune, în rezoluţie, a unei eventuale intervenţiei militare. Nu a pomenit nici măcar de impunerea unei zone “no-fly” pentru a împiedica avioanele lui Gaddafi sa masacreze libienii. Este oare o „impotenţă” a ONU? Este ONU gripat în suprastructura birocratică impresionantă? Da. Paralizia ONU este „teribilă şi umilitoare”, aşa cum declara Kofi Annan când ONU derula operaţiuni de menţinere a păcii iar el era subsecretar al ONU. Rezoluţia are şi o parte pozitivă. Ea este privită drept un pas important pentru stabilirea unui sistem global de justiţie. Acesta va fi capabil să-i pedepsească pe cei care comit grave încălcări ale drepturilor omului, indiferent de funcţia pe care o deţin aceştia în ţara lor. ONU se fereşte probabil de un nou Afganistan? Atunci cel mai bun lucru este să ne predăm! Autocraţilor sau teroriştilor?. Nu mai este decât un pas care depinde de noi dacă-l facem sau nu. Între timp Iranul îşi construieşte baze navale în Mediterana, pe ţărmul Siriei. Nava Khark cu un deplasament de 33 mii tone tdw şi fregata Avaland au fost în vizită în porturile siriene. Iranul devine un participant la securitatea Mediteranei(!?). Jocul real al Iranului se înscrie în jocul global al resurselor şi a deţinerii acestora de către şiiţi sau sunniţi. Rutele principale ale petrolului trec prin zonele populate ale şiiţilor majoritari in Iran. Sudul Irakului este dominat de şiiţi şi produce 2 milioane de barili pe zi pompat prin conducte către platformele de încărcare din Golful Persic. Marea zonă petrolieră Burgan din Kuweit, produce 1,7 milioane de barili pe zi, are o magistrală de transport care trece printr-o zonă şiită instabilă în drumul său către Golf. Ghawar – terenul petrolier cel mai productiv din lume (5 milioane de barili de petrol pe zi), situat în Arabia Saudită, este poziţionat în jurul oraşului Al Hofuf, a cărei majoritate este şiită (populaţie de 650 mii). Traseul acestei conducte urmăreşte traseul celorlalte două conducte saudite care ajung în Golful Persic. Ele trec prin zone şiite care în ultimul timp au devenit nesigure iar Iranul, şiit, are tot interesul să macine puterea Irakului, Kuweitului şi Arabiei Saudite. Orientul Mijlociu este în fierbere iar preţul petrolului deşi pe moment s-a oprit este pe un trend ascendent. Iranul se vede pe „cai mari”. Situaţia s-a complicat datorită nerezolvării conflictului din Libia. Între timp în Asia liderul Kim Jong Il se baricadează la propria reşedinţă şi se înconjoară cu… armament greu. Reşedinţa liderului Nord Coreean devine o fortăreaţă. Împotriva cui? Revolutia de iasomie se apropie?În acest timp îşi pregăteşte fiul (urmaşul –Kim Jong Un) pentru o vizită la Beijing. Tot în Asia ministrul de externe al Japoniei, Seiji Maehara, a demisionat. Situaţia tensionată cu Rusia şi palida ripostă japoneză la situaţia insulelor Kurile a generat această demisie. Japonia rămâne sensibilă la vechile probleme nerezolvat de la cel de-l II-lea Război Mondial. Rusia se pregăteşte de noi achiziţii militare cumpărând de la Rheinmetall Chempro vehicule blindate de transport personal. Două alte ştiri ne atrag atenţia: prima vine din Zimbabwe unde preşedintele “nu se simte pre bine” şi pleacă la un consult medical in Singapore iar a doua vine de la Teheran unde fiul lui Rafsanjani, Mohsen Hashemi, a demisionat din funcţia de director al Companiei de Construcţie a Metroului din Teheran din cauza lipsei fondurilor, datorata în primul rând, sancţiunilor internaţionale. În acest timp primul ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu, pregăteşte un nou plan de reconciliere cu palestinienii, ce va fi prezentat în faţa Congresului SUA. Şi ca totul să fie senzaţional (!) liderul Al Qaida Ayman al-Zawahiri cheamă lumea islamică la: stabilirea regulilor islamice în Egipt(!?). Dar despre Frăţia Musulmană şi liderul Al Qaida vă promit o continuare intr-un numar viitor. Să nu uităm Europa. Finanţarea coridorului energetic Nord Stream s-a încheiat. Prima parte va fi gata în aprilie 2011 şi a doua parte va fi gata în aprilie 2012 urmând ca din noiembrie 2012 magistrala să fie operaţională. Ura!. Vom avea mai mult gaz rusesc!. Eu cred in Nabucoo… nu numai pentru ca a fost o opera senzationala. Vizita primului ministru al Poloniei la Washington a adus în atenţie desfăşurarea de escadrile F16 în Polonia dar şi de aeronave Hercules ale Forţelor Aeriene ale SUA. Rachete Patriot vor fi plasate la 100 de km de zona Kaliningrad. Deocamdată atât in Europa. Egiptul nu s-a liniştit şi manifestaţiile continuă. Libia este în flăcări. Iranul zburdă de ici acolo. Ce vom avea în continuare. Instabilitate în Egipt, Irak, Libia şi Bahrein. Iranul îşi consolidează poziţia în Liban şi Siria. Ce carte joacă Rusia în Siria? Ce carte joacă Turcia? Cât va mai suporta Israelul presiune militară a vecinilor? Aş aminti pe final faptul că România a reuşit o performanţă lăudabilă prin evacuarea românilor din Libia. Management impecabil. Desigur militar. Şi totuşi dacă îmi aduc bine aminte când un secretar de stat pentru armamente a cerut, undeva în anii 2006, ca 11 aeronave C 130 Hercules să fie achizitionate din SUA, unii dintre oficialii români a ripostat că armata noastră nu are nevoie de astfel de aeronave de transport trupe iar că cele existente de tip Antonov sunt suficiente şi sigure(?!). Desigur timpul a trecut, România a evoluat iar armata a adus şi alte aeronave de transport trupe pe lângă cele americane (4 bucati). Ce ar fi fost dacă nu aveam capacitatea de transport trupe în/din teatrele de operaţii?Cât am fi plătit? Asta este bineînţeles o intrebare retorică. Vom continua această derulare a evenimentelor în funcţie de… timpul nostru din fiecare seară.
