Siria si revolutia
Apr 29th, 2011 by admin
Preşedintele sirian Bashar al-Assad se confruntă cu cea mai serioasă provocare a regimului începând cu anii 1980. Forţele de securitate au fost în imposibilitatea de a înăbuşi un val de proteste care a început acum mai bine de o lună în oraşul sudic Deraa şi s-au răspândit în întreaga ţară. Pe 15 aprilie, Siria a cunoscut cele mai mari demonstraţii la care au participat zeci de mii de protestatari ce au mărşăluit din suburbii spre centrul capitalei Damasc. Assad a răspuns iniţial la proteste cu numirea unui nou cabine şi a promis că va ridica starea de urgenţă în funcţiune din 1963. În afară de angajamentul său de a abroga legea stării de necesitate, în termen de zile, a promis să lupte împotriva corupţiei dar şi pentru reducerea şomajului, pentru redactarea de legi noi care ar permite formarea de partide politice şi care să garanteze dreptul la întrunire. Dar Siria are alte legi care să garanteze imunitatea membrilor poliţiei secrete pentru practic orice infracţiune comisă în linia de datorie. Assad a avertizat de asemenea că aceste concesii vor fi urmate de o reprimare. Assad a avertizat ameninţător că guvernul nu va „tolera nici un act de sabotaj”. Noul guvern nu a reuşit să-i liniştească pe sirieni. Nemulţumirile au crescut,iar demonstranţi doresc acum o schimbare totală după patruzeci şi unu ani de guvernare autocratică a familiei Assad. Regimul Bass are o istorie de o violenţă extremă în suprimarea opoziţiei. În 1982 Frăţia Musulmană a declanşat atacurile împotriva ţintelor militare şi civile în mai multe oraşe. Centrul rebeliunii oraşul Hama. Hafez Assad a trimis trupe în oraşul Hama pentru a opri o revoltă islamistă. Forţele lui Assad au bombardat şi distrus zone importante ale oraşului fiind ucişi peste douăzeci de mii de oameni. De atunci, apartenenţa la Frăţia Musulmana a fost pedepsită cu moartea
Retorica lui Assad, pe un ton conciliant, a devoalat „adevăraţii vinovaţi” care au pregătit demonstraţiile şi au aruncat Siria în haos : „naivii” activişti pro-democraţie şi „sabotorii” angrenaţi într-un complot pus la cale de „agenţi străini”(nu este vorba de „agenturi”!?). În refuzul de a face concesii substanţiale, Assad se bazează pe o tactică învăţată de la tatăl său: regimul sirian nu răspunde la presiune în vremuri de criza. În timp ce această abordare a lucrat pentru Hafez Assad, în cursul celor trei decenii, cât el a condus Siria, este puţin probabil ca să reuşească pe termen lung pentru fiul său, care se confrunta cu un tip diferit şi fără precedent a presiunii populare datorate abuzurilor adânc înrădăcinate în societatea Siriană.
Acum sunniţii sunt cheia. În cazul ieşirii acestora în masă pe stradă atunci guvernarea Assad are o mare problemă. Protestele sau răspândit în mai multe oraşe de pe coasta Mării Mediterane, Damasc şi Alep – unul dintre cele mai mari oraşe din Siria, ce a fost odată un centru de rezistenţă la Partidul Bass. Este o situaţie deosebit de grea pentru administraţie. Tulburările au început în zonele sunnite care au sprijinit în mod tradiţional partidul Bass şi au furnizat recruţi pentru armata siriană. Poliţia a arestat aici adolescenţi de cincisprezece ani, care au folosit graffiti anti-guvernamentale pe câteva clădiri din Deraa.
Scopul principal al regimului Assad este acela de a apăra statutul regimului construit pe clanul Alauit într-o ţară dominată de sunniţi. (Alauiţi reprezintă aproximativ 12 la sută din populaţia Siriei, sunt o ramură a musulmanilor şiiţi.) Spre deosebire de revolte în Tunisia şi Egipt, este puţin probabil ca liderul sirian Assad să abandoneze puterea. Cei mai mulţi dintre generalii ţării şi oficiali de top din serviciile de securitate sunt de etnie alauită iar averile lor sunt legate de supravieţuirea lui Assad. Siria se apropie cu paşi repezi de un război civil.
Cine sunt autorii mişcărilor de stradă? Actualul val de proteste este parţial inspirat de predicatori sunniţi (în unele oraşe) dar principala cauză o constituie regimul dur al actualului preşedinte. Ca şi alte răscoale în lumea arabă, cele mai mari proteste au avut loc după rugăciunea de vinerea. Pentru o ţară săracă în petrol cu puţină influenţă economică în regiune, regimul sirian şi-a tras puterea din poziţia sa strategică cultivată cu grijă de alianţe strategice. Siria a jucat rolul unui „intrigant regional” cu un standard de stat ce se defineşte ca fiind apărătorul naţionalismului arab încă din anul 1970, atunci când Hafez Assad a ajuns la putere într-o lovitură de stat militară. Hafez a perfecţionat arta de a face alianţe, implicându-se în probleme din ţările vecine făcându-i pe duşmani să se consume în lupte costisitoare. Fiul lui Hafez, Bashar, nu a avut prea mult timp din 2000 când a preluat puterea să deprindă şi să stăpânească dinamica regională înainte de a confrunta o provocare externă serioasă: războiul din Irak. După invazia din Irak din 2003, administraţia Bush şi-a îndreptat atenţia către Damasc ca posibil candidat pentru o „schimbare de regim”. Siria s-a amestecat în Irak unde a furnizat arme insurgenţilor irakieni. Siria s-a implicat în Liban şi în Israel furnizând arme militanţii palestinieni şi controlând regimul de la Beirut.
Bashar are o singură soluţie pentru a evita o vărsarea considerabilă de sânge. El trebuie să se mişte dincolo de metodele de supravieţuire şi instinctele politice ale tatălui său.
