Iranul la răscruce
Dec 9th, 2011 by admin
Primăvara arabă a aruncat în aer ordinea în Orientul Mijlociu. Efectele s-au făcut simțite până la Munții Hindukuș. Siria, vechiul şi tradiţionalul aliat al Teheranului, se prăbuşeşte din interior. Și totuși, în aceste condiții, Iranul, nu dă nici un semn că ar da înapoi în ce priveşte programul său nuclear. Există, însă, o profundă îngrijorare în cadrul înaltei conduceri a regimului de la Teheran legată de un atac surpriză din partea Israelului sau a SUA. Recent, generalul Amir Ali Hajizadeh, comandantul forţelor aeriene al Gardienilor Revoluţiei declara că dacă Iranul va fi ameninţat de o intervenţie militară străină, va ţinti sistemul antirachetă al NATO din Turcia. Declaraţia a produs nelinişte la Ankara. În urmă cu câteva zile, premierul israelian, Benjamin Netanyahu avertiza că, dacă Iranul va continua programul de îmbogăţire a uraniului, va lua „decizia bună la momentul oportun” pentru „a asigura viitorul şi securitatea ţării“. Abordarea intransigentă a Israelului a fost privită cu îngrijorare la Washington. Leon Panetta, secretarul apărării, avertiza că un atac unilateral al Israelului ar risca „escalada” care ar putea „înghiţi Orientul Mijlociu în confruntare şi conflicte pe care le-am putea regreta“.
Ayatollahul și iminența războiului
Ayatollahul Ali Khamenei, liderul spiritual iranian, a emis o directivă prin care a cerut şefilor armatei din întreaga ţară, şefilor serviciilor secrete şi ai organismelor de securitate să ia toate măsurile necesare pentru a proteja regimul. Drept urmarea comandantul unităţii de elită a Gardienilor Revoluţiei, generalul Mohamed Jaafari Ali, a ordonat forțelor sale să amplifice pregătirea operaţională, să iniţieze pregătiri în vederea unui potenţial război, a unor raiduri asupra instalaţiilor nucleare sau a unor atacuri clandestine. Generalul Jaafari a ordonat unităţilor Gardienilor Revoluţiei să relocheze arsenalul rachetelor Shahab, cu rază lungă de acţiune, în locuri secrete, pentru a fi la adăpost de atacuri inamice şi a putea fi folosite la o eventuală ripostă.
Programul rachetelor balistice iraniene a suferit o întârziere majoră la 12 noiembrie, după explozia principalului depozit al instalaţiilor de testare a rachetelor de la Bidganeh, la circa 50 km vest de Teheran. Însă cea mai importantă pierdere a fost a generalul Hassan Moghaddam Tehrani, şeful programului iranian de cercetare în domeniul rachetelor.
Iranul a mai avut de înfruntat lumea arabă în războiul cu Irakul, când SUA şi toată Europa au pus la dispoziţia lui Saddam Hussein echipamente militare iar irakienii au folosit arme chimice. Atunci Iranul, deși izolat, a reuşit să intre adânc pe teritoriul irakian şi să se oprească tocmai în Basra, cu pierderi militare imense de ambele părți. A fost o altă situație geopolitică și militară. A luptat armata irakiană, cea care în 2003 s-a predat cu tancuri cu tot americanilor. Unitățile speciale americane, au virusat rețeaua militară de calculatoare a irakienilor, iar pe monitoarele PC-urilor a apărut mesajul de a se preda cu tot cu tehnică ca să nu sufere repercursiunile confrutărilor militare ulterioare.
Evenimentele
Recentul atac asupra ambasadei Marii Britanii, desfășurat în capitala Teheran, a dus la creșterea tensiunilor între Iran și Occident. Ministrul Afacerilor Externe din Marea Britanie, William Hague, a explicat că “acțiunea iresponsabilă” de la ambasada din Teheran, va fi luată de Marea Britanie “extrem de serios“, aceasta ducând la “consecințe grave“. Prima și cea mai urgentă va fi expulzarea tuturor membrilor ambasadei iraniene de la Londra. Pentru Teheran, Londra, este portretizată ca Vulpea cea bătrână alături de Răul cel mare (SUA) și Răul cel mic (Israelul).
Relatările presei
Potrivit unui jurnalist AFP, aflat la Teheran, zeci de manifestanţi au pătruns în ambasada Marii Britanii fără ca poliţia să intervină şi au dat jos drapelul britanic, înlocuindu-l cu unul iranian. Conform unor martori, protestatarii au ars şi documente din interiorul clădirii. Reuters relatează, citând agentia de presă Mehr, că mai mulți studenți iranieni (în 1979 tot studenți erau cei care au intrat la ambasada SUA), care participau la o demonstraţie anti-britanică, au intrat marţi în ambasada Marii Britanii de la Teheran. Manifestanţii au escaladat poarta misiunii diplomatice, au coborât şi au ars steagul britanic, înalţând în locul său un drapel iranian. Agenţia IRNA a anunţat ulterior că manifestanţii au intrat și în altă clădire a ambasadei UK, de unde au confiscat “documente secrete”. Şase angajaţi ai misiunii diplomatice au fost luaţi ostatici, fiind însă eliberaţi. Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.
Cu toții suntem de acord că fără sprijinul autorităților de la Teheran, atacul nu s-ar fi desfășurat. El vine și în contextul în care Agenția pentru Energie Atomică de la Viena a publicat raportul despre activitățile nucleare ale Teheranului, cu mențiunea că se pot produce arme nucleare în facilitățile pe care le deține guvernul iranian.
Ce a detreminat această recație violentă?
Noile sancțiuni aplicate Teheranului, de guvernul englez, au dus la aceste manifestări…ordonate de autorități (!?). Ele trimit un mesaj clar de necooperare a guvernului de la Teheran cu Occidentul.
Consecințe
Londra a interzis tranzacțiile cu băncile iraniene inclusiv cu Banca Centrală Iraniană cât și investițiile în domeniul energetic. Iranul a răspuns energic în două moduri: a trecut prin Parlament o lege de reducere a nivelului relațiilor de orice fel cu Londra și l-au expulzat pe ambasadorul britanic de la Teheran.
După atacul ambasadei britanice de la Teheran, Londra a luat o măsură dură, greu de imaginat în relațiile diplomatice internaționale, a închis ambasada Iranului în capitala Marii Britanii și a expulzat toți diplomații iranieni.
Izolarea Iranului pe scena internaţională, pretenţia că a doborât o dronă americană şi atacul asupra ambasadei britanice au alimentat şi teama iranienilor obişnuiţi. În plus, aceștia privesc ca pe un semn îngrijorător faptul că sunt din ce în ce mai numeroşi străinii care părăsesc Iranul.
Cauze acestei stări de conflict
Sentimentele de ură împotriva englezilor vin din negura vremilor, cu zeci de ani în urmă, când Anglia și Rusia făceau jocurile în Iran, în timpul celui de al doilea Război Mondial. În 1953 a avut loc o lovitură de stat , pusă la cale de serviciile secrete engleze și americane care l-a înlăturat de la putere pe primul ministru Mohammad Mossadeq și l-a reînscăunat pe regele Mohammad Reza Shah Pahlavi.
Atacul de acum, repetă operațiunea din 1979 de la ambasada americană, cu toate că atunci situația era puțin diferită de cea actuală. S-a schimbat ceva la Teheran din 1979? Nu. Guvernul iranian nu este pregătit de cooperare pe problema nucleară sau pe orice altă problemă, în ciuda rezoluțiilor ONU.
Situația politică la Teheran
Și totuși la Teharan exită o dispută acerbă între susținătorii liniei dure și conservatori. Jocurile se fac pentru două momente ce urmează să aibă loc: alegerile parlamentare din martie 2012 și cele prezindențiale din 2013(când actualul președinte părăsește arena politică). Ahmadinejad este un susținător al liniei dure și nu va mai putea candida, din nou, pentru simplu motiv că poate ocupa poziția de președinte numai pentru două mandate.
Cine va conduce Iranul în viitor? Apele nu sunt clare la ora actuală. Diviziunile interne se manifestă la toate nivelurile vieții sociale iraniene. Starea economiei interne va dicta în final soluția. Khamenei a sugerat recent ca președintele să nu mai fie ales prin vot popular universal, ci să fie ales de către Parlament. Acest lucru ar reduce puterile președintelui și ar influența votanții în cadrul alegerilor.
Viziunile diferite ale liderului suprem, clericul Khamenei, și ale actualului președinte Ahmadinejad asupra unui număr mare de probleme cu care se confruntă Teheranul, au devenit deja publice. Să ținem cont de faptul că liderul suprem conduce Garda Revoluționară. De asemenea liderul suprem controleză politica în domeniul apărării, chestionează, prin propriul birou, viața politică internă verificând legislația emisă de administrație, aprobă sau nu promovările în justiție și contolează Consiliul de Securitate Națională, care dezbate o serie pivotală de probleme. Deci contolează societatea în ansamblul ei.
Ayatolahul este un fel de Papă pentru iranieni.
Ce face Washingtonul?
De mai multe decenii Washingtonul încearcă să penalizeze regimul totalitar de la Teheran. Peisajul s-a schimbat recent prin noua rezoluție ONU, 1929, care permite țărilor să sancționeze acțiunile Teheranului, în mod individual. Australia, Canada, Japonia, Norvegia, Coreea de Sud și UE au redus investițiile în Iran. Congresul SUA a impus sancțiuni împotriva companiilor care vând benzina produsă în rafinăriile proprii în Iran sau care investesc în rafinăriile sau câmpurile petroliere de acolo. În mod colectiv măsurile luate au stors economia iraniană.
Ce face Beijingul?
China, condusă de interese economice, nu a aderat la astfel de măsuri decât parțial. Beijingul acceptă tacit comerțul unor companii chineze cu Iranul. China extrage petrol, din terenurile iraniene, îl prelucrează, apoi o parte din benzina produsă o vinde pe piața locală. De asemenea, China face prospecțiuni pentru găsirea de noi rezerve de petrol și-și consolidează poziția pe piața iraniană a energiei (în 2004 compania National Iranian Oil Company și SINOPEC au semnat un memorandum pentru exploatarea terenului petrolier de la Yadavaran, unul dintre cele mai bogate din lume). De altfel Compania Națională de Petrol (NOC), aparținând Chinei, compensează plecarea altor firme Occidentale din Iran. Teheranul asigură 12% din consum de gaz și 16% din cel de petrol al Chinei. Beijingul are atât interese financiare cât și politice opunându-se embargoului american în Iran. China este al doilea mare importator de petrol din lume. Rezervele Iranului de petrol și gaze naturale sunt între primele din lume iar Teheranul este al treilea mare furnizor de petrol pentru Beijing. Cu toate acestea, producția de petrol a Iranului este sub nivelul celei din 1979, masive rezerve de gaz și petrol, rămânând neexploatate.
În pofida sancţiunilor internaţionale un general de la Beijing a declarat recent că ţara sa este gata să să intre într-un al treilea război mondial dacă Iranul este atacat. Sună exagerat, însă nici o declaraţie venită de la cineva din aparatul de stat, fie el şi un profesor la o academie militară, nu este întâmplătoare în China, semnalul fiind înţeles acolo unde trebuia.
Care sunt implicațiile poziției celor două mari puteri?
Poziția Chinei în Iran și răspunsul Washingtonului vor avea implicații atât pe piața energiei cât și în relațiile internaționale. Dacă chinezii vor continua livrarea de benzină, SUA are două opțiuni: ori sa aplice sancțiuni companiilor chineze ori să le ignore acțiunile. Ambele variante sunt dezastroase. Odată cu extinderea companiilor chineze în Iran, competitori care au plecat de bună voie sau siliți de guvernele lor, datorită embargoului, vor să se reântoarcă punând presiune pe propriile administrații.
Americani nu au accesat posibilitățile oferite de rezoluțiile ONU de a sancționa firmele chineze care continuă cooperarea cu Teheranul și au preferat cooperarea cu Beijingul în probleme internaționale precum Coreea de Nord, schimbările climaterice sau noua ordine economică mondială. Sancționmarea companiilor chineze ar fi crescut tensiunile dintre Washington și Beijing, tensiuni care s-au accentuat continuu din 2010 încoace. Administrația Obama trebuie să găsească o cale de mijloc fără să aplice sancțiuni care să fragmenteze și așa fragila alianță anti Teheran.
Și cu toate aceste înțelegeri privitoare la resurse, relațiile dintre Teheran și Beijing transced aceste acorduri. Sunt alte activități precum cooperarea în domeniul producției militare sau miniere, a trasporturilor, a realizării de grupuri energetice și a producției de bunuri de larg consum care au făcut din Teheran al doilea partener comercial al Chinei.
Atât Beijingul cât și Theranul se admiră reciproc pentru cultura multiseculară, neamestecul în trebuirile interene și politica anti americană. Cu toate acestea Beijingul a dat dovadă de prudență în investiții, suma alocată iranienilor fiind considerabil mai mică decât cea vehiculată de media de 100 miliarde USD. China este precaută. Petrolul importat în 2010 a scăzut cu 35% chinezi acuzând prețurile mari pe baril. Presiunea Washingtonul asupra Arabiei Saudite de a asigura petrolul necesar consumului la Beijing face ca China să se apropie mai mult de aplicarea sancțiunilor împotriva Teheranului.
Dar vigilența clericilor de la Teheran nu are limite. Au lansat o anchetă în ceea ce privește relații sino-iraniene după ce Beijingul a fost de acord cu ultimele sancțiuni aplicate de Consiliul de Securitate al ONU. Clericii au denunțat contractele acordate preferențial chinezilor. Este adevărat că importurile chinezești au dus la falimentul firmelor mici iraniene, fapt care s-a petrecut peste tot în lume unde micii comercianți și producători dispar de pe piața invadată cu chinezării. Astfel 170 de produse chinezești au fost calificate ca fiind sub deminitatea cumpărotorului iranian.
Naționalismul iranian
Iranienii sunt foarte diferiţi de arabii din jur. Ei au conştiinţa că sunt un popor vechi şi nobil de indo-europeni, care a influenţat profund civilizaţia, nu doar în regiune, ci şi Europa. Se consideră egalii americanilor, iar pentru ei energia nucleară este un drept legitim al Iranului. Acesta face parte din cultura lor.
Concluzie
China trebuie să se mute spre centru scenei în relația diplomatică dintre Washington și Teheran, devenind un partener indispensabil în această ecuație. Beijingul trebuie să înțeleagă că o lovitură militară în Iran crește prețul petrolului pe o piață și așa scumpă, într-o perioadă de criză, iar alternativa aplicării unor sancțiuni este relevantă și necostisitoare. Dacă Washingtonul vrea să contracareze Iranul, va trebui să promveze Beijingul, de la rolul de partener tăcut la cel de aliat viguros.
Și cine știe… mai este o primăvară și anul viitor!
Post Scriptum
Două chestiuni de interes:
Washingtonul a deschis o ambasadă americană virtuală pentru iranieni, iar lucrul acesta a înfuriat guvernul de la Teheran. Este, în opinia mea, un fapt demn de notat care va influența mult opinia publică din Iran.
Un UAV american de tipul RQ-170 Sentinel a fost pierdut în Iarn. Iranieni s-au grabit să informeze opinia publică cu faptul că ei l-au doborat. Avionul a fost pierdut în extremitatea vestică a Afganistanului, fapt confirmat de NATO-ISAF. RQ-170 este un avion cu caracteristici invizibile reduse spre deosebire de performanțele stealth al modelelor evoluate. El a fost fotografiat pentru prima dată în 2007 pe aeroportul din Kandahar, iar existența lui a fost recunoscută în 2009. Este construit de firma Lockheed Martin’s Skunk Works și operează la o altitudine de peste 1000 m. Carteristicile, de avion invizibil, reduc semnăturile pe care le generază dar nu le elimină în totalitate. Teheranul are o unitate de război electronic (Avtobaza Electronic Intelligence), livrată de ruși, care a interferat cu sistemul de comandă al UAV-ului preluând controlul asupra lui. În Irak rușii au testat sisteme de blocare și bruiaj al GPS-urilor americane în timpul conflictului din 2003. Rusia și China sunt interesate de fiecare componentă a avionulului fără pilot pierdut în Iran.