Anul 2012 poate fi mai rău decât 2011 pentru Uniunea Europeană?
Jan 13th, 2012 by admin
Anul trecut s-a încheiat cu cea mai mare criză din istoria, relativ recentă, a Uniunii Europene. O fractură cu consecințe nebănuite s-a produs în interiorul Uniunii. Marea Britanie s-a opus oricărei modificări a tratatelor UE în sensul consolidării disciplinei bugetare și astfel s-a izolat voluntar față de Uniune (probabil numai temporar!). Este moneda euro aprope de un final dramatic? Recunoșterea că experimentul euro este aproape falimentar se află departe de scena publică? La peste zece ani de la introducerea lui oficială în 1999, experimentul este în pragul închiderii, nu datorită unui accident sau a managementului birocratic, ci datorită consecințelor de a impune o singură monedă unui grup heterogen de țări.
Este un moment delicat în istoria Uniunii Europene.
La sud de Mediterană, revoluţiile arabe au înlocuit regimuri dictatoriale dar nu au reușit să instaureze sisteme democratice în Libia, Egipt sau Tunisia și probabil cultura tradițională, islamică, își va spune cuvântul. Chiar dacă Uniunea Europeană nu a fost luată cu asalt de un val de refugiaţi, problema imigraţiei este un factor constant.
Europa are foarte puţine lucruri de oferit democraţiilor emergente.
Acordul de asociere UE – Ucraina, a cărui semnare, prevăzută iniţial pentru summitul de la Kiev din decembrie 2011, a fost într-un final suspendată în contextul menţinerii în detenţie a fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko. În privinţa Belarusului, Uniunea Europeană exercită cu dificultate influenţă asupra preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, care condamnă în mod constant disidenţii. În relaţia cu aceste două ţări, Uniunea Europeană, şi mai ales Polonia, interesată în mod special de apropierea de vecinii din Est, pur şi simplu au eşuat.
Europa nu are viziunea pentru a ieşi din acest impas al construcției federative, ratată ultima dată la Lisabona, cu ocazia redactării tratatului, în timp ce Rusia, atenție, preocupată de reconstruirea imperiului său, nu pierde timpul.
La ce trebuie să ne așteptăm?
Criza datoriilor suverane, fragilitatea sistemelor bancare europene, șomajul de-a lungul Europei, și deficitul imens în schimburile comerciale nu numai cu China dar și cu SUA sunt efectele adverse ale unei zone euro cu reguli financiare și bancare diferite de la un stat la altul. Tensiunile sociale în creştere şi frustrarea tinerei generaţii ameninţă cel mai mult stabilitatea internă a Europei. Dacă adăugăm şi valul politic crescând al populismului politic din Franţa, după cel din Olanda, Finlanda şi Ungaria, obţinem un cocteil exploziv de frustrare socială şi cinism politic, toate alimentate de slăbiciunile Europei.
Țelul de a crea o Europă armonioasă (așa cum vor chinezii să-și construiască propria societate confucianistă) a eșuat. Nu poți s-o construiești, pentru că nu ai o uniune federală precum cea a SUA, iar SUA cu al său Marshall Plan ce a salvat Europa după război, nu mai dorește să tuteleze o Europă care a crescut și s-a dezvoltat, fiind acum pe propriile picioare. Are deja alte probleme de rezolvat în Golf și în Pacific.
Cum văd Republicani americani Europa?
Hai să ne uităm la campania electorală pentru nominalizarea cadidatului la președinția SUA din partea Partidul Republican. În această campania electorală a apărut un vinovat de serviciu: Europa (scrie „Der Spiegel”).
Favoritul (pentru moment) la nominalizarea republicană, Mitt Romney, l-a acuzat pe preşedintele Obama, în cadrul unei dezbateri de acum două zile, că „intenţionează să transforme SUA într-un stat asistat social, de tip european“. La o întâlnire electorală din New Hampshire acelaşi Mitt Romney a declarat: „Nu cred că Europa funcţionează pentru Europa. Şi ştiu că nu va funcţiona aici(n.a. modelul european)… America trebuie să-și rezolve propria criză și să nu mai dea un ban ca să salveze Europa“.
În contextul în care discursul electoral obişnuit e umbrit de criza economică, fiecare dintre candidaţii la nominalizarea republicană se foloseşte de un discurs antieuropean, ori de câte ori i se iveşte ocazia.
Soluții pentru criză?
Franța și Germania au dictat măsuri de austeritate dureroase pentru Grecia și Italia în cazul în care acestea doresc ajutor financiar. Mă întreb acum care mai este rolul Băncii Europene Centrale și cum va fi împărțit ajutorul financiar între membrii europeni? Grecia este în pargul colapsului și este sfătuită de cehi să se reîntoarcă la drahmă. Este o soluție de avarie care însă ar zdruncina serios sistemul bancar european.
În noiembrie 2011, liderii politici şi experţii au evocat în mod deschis, pentru prima dată, posibilitatea unei ieşiri din zona euro a unui stat membru, Grecia, pentru salvarea căreia s-au alocat miliarde de euro şi aproape întreaga energie a Uniunii Europene. Fără a mai ţine cont de disputele cu Italia, care au avut un final fericit, prin retragerea premierului Silvio Berlusconi, înlocuit cu tehnocratul Mario Monti.
Preşedintele Nicolas Sarkozy, a insistat la ultima întâlnirea franco-germană pentru introducerea taxei pe tranzacţiile financiare, așa numita Taxă Tobin. Ce este Taxa Tobin? Este o taxă pe tranzacțiile financiare. În 1971, după ce Statele Unite au abandonat standardul aur (SUA a renunțat la convertibilitatea în aur a dolarului, semnalând intrarea într-o eră a fluxurilor flotante; Pactul de la Bretton Woods, al cursurilor de schimb fixe, ce a durat efectiv din decembrie 1958 pâna în martie 1973 luase sfârșit), economistul James Tobin a propus o taxă de 1% pe toate operaţiunile de convertire a monedelor. Discuţiile pe această temă s-au prăbuşit în momentul în care s-a connstatat că nu are cine să strângă această taxă la nivel global.
Ideea iniţială a taxei Tobin a fost să meţină echilibrul pe piaţa monetară şi să pună o frână specualţiilor cu monede astfel încât economia naţională a statelor să nu fie destabilizată în urma acestora. În actualele condiții, taxa Tobin se constituie într-un instrument de redistribuţie a profiturilor.
Taxa Tobin s-a transformat în „taxa Robin Hood‘‘. Liderii din Franța și Ungaria precum și mişcarea Occupy acuză „marea finanţă mondială‘‘, băncile şi marile corporaţii de toate relele lumii, de la criza financiară şi economică la sărăcia din lumea a treia şi încălzirea globală și sunt interesați de o asemenea taxă prin care băncile şi instituţiile financiare sunt puse să suporte o parte din costurile sociale, la care guvernele sunt obligate să renunțe datorită deficitelor bugetare mari.
În esenţă, taxa Tobin a devenit o declaraţie anticapitalistă.
Taxa Tobin este o monedă de capanie electorală importantă într-o Europa cumprinsă de somaj și austeritate. În fond ținta finală devine acum City-ul londonez.
Puțină istorie? Da.
Crearea Uniunii Monetare Europene și a monedei euro a fost o chestiune politică și nu una economică. Uniunea monetară era destinată creșterii încrederi cetățenilor europeni că aparțin unei zone comune cu aceleași valori financiare iar o bancă centrală la Frankfurt semnala o schimbarea a puterii politice de la cea națională la cea a unei uniuni a întregii Europe.
Trebuie să ne amintim că scopul pentru care s-a creat Uniunea a fost, și probabil a rămas, pe lângă acela de a evita o nouă conflagrație generată de neînțelegerile dintre statele importante, acela de a crește rolul Europei în politica internațională. Mai bine-zis de a vorbi cu o voce puternică în toate situațiile de soluționare a unor probleme.
În 1956 SUA a forțat Franța și Marea Britanie să-și retragă forțele militare din zona Canalului de Suez. Atunci Cancelarul Konrad Adenauer i-a spus unui politician francez că statele europene ca entități individuale nu vor deveni puteri globale: ne rămâne o singură cale ca să jucăm un rol decisiv în lume și acela este o Europă unită..aceasta va fi răzbunarea ta(a francezilor) .
Un an mai târziu Tratatul de la Roma a lansat Piața Comună. În 1967 Piața Comună s-a transformat în Comunitatea Europeană iar în 1992 după semnarea Tratatului de la Maastricht în Uniunea Europeană, care a creat o piață de liberă circulație a mărfurilor și a forței de muncă și a stabilit un grafic al adoptării unei monede unice și a unei piețe comune a serviciilor și comerțului.
Aici apare prima întrebare legată de necesitatea unei monede unice în schimburile comerciale? Astfel de uniuni pot supraviețuii și în condițiile în care monede sunt diferite (Acordul Comercial Nord American care include SUA, Canada și Mexicul). De fapt Germania a rezistat decizie de a utiliza o monedă unică, ceea ce implica renunțarea la marcă, la stabilitatea economico-financiară și la bunăstarea create în țară după cel de-al II-lea Război Mondial. Parisul a convis Berlinul până la urmă și în 1999 a fost lansată zona euro.
Germania și-a pus cu prisosință amprenta pe construcția financiară europeană: a cerut independența băncii cetrale astfel create cu sediul la Frankfurt, o regulă de no bailout pentru țările în insolvență, o politică de stabilitate a prețurilor și reguli de penalitate pentru depășirea cu 3% a deficitului bugetar și pentru depășirea cu 60% din PIB a datoriei suverane. Reguli, reguli …dar nu pentru toți și nici oricând! Când Germania și Franța au încălcat regula deficitului Consiliul de Miniștri al UE a votat neaplicarea sancțiunilor. Deci regulile au deveni complect neimportante până …astăzi când criza s-a dezlănțuit. Și dintr-o dată a trebuit recalibrat sistemul.
Uitându-ne în viitor, zona euro va mai rămâne pentru o vreme în componența actuală, sau, mă rog… aproximativ. Provocare este acum să se schimbe purtarea economico-financiară a țărilor componente. Mandatul constituțional de buget echilibrat adoptate recent de Germania, Italia și Spania va pune pe o cale sustemabilă fiecare buget național. Noile politici financiare vor limita volumele naționale de import la ceea ce se poate finanța prin export și prin investițiile străine directe. Asemenea măsuri pot susție în viitor formula zonei euro fără a crea tensiuni în cadrul Europei.
Eu personal cred că Europa va performa bine anul acesta din punct de vedere economic, ceea ce va face ca Uniunea să se consolideze. Euro va supraviețui dar la o paritate aproape egală cu dolarul. Diferența va fi însă dată de programele de austeritate. Deci vom trăi mai greu, cu mai puțini bani în buzunar, în următorii 7-10 ani. Asta nu spun politicieni. Și mai trebuie știut un lucru: tehnocrația este cea care va scoate Europa din situația actuală.
În primăvară, probabil că vom asista la extinderea Spaţiului Schengen. Chiar înainte de Crăciun, Olanda a renunţat la opoziţia faţă de admiterea Bulgariei şi României în spaţiul european de liberă circulaţie. Prin urmare, cele două ţări vor adera la Schengen, cu condiţia ca viitoarele rapoarte ale Comisiei Europene privind situaţia sistemului judiciar şi reformele în materie de politică internă să fie favorabile. Sofia şi Bucureştiul, membre UE din 2007, trebuie să accelereze eforturile.
În privinţa zonei euro, se conturează o uniune fiscală mai strânsă şi, chiar dacă liderii politici resping vehement ipoteza unei destrămări a Europei, se poate întâmpla și un accident total nefericit. În mod cert, în primele luni ale acestui an vor fi căutaţi bani pentru alimentarea Fondului European pentru Stabilitatea Financiară (FESF) şi va fi negociat noul acord interguvernamental. Din grupul de lucru care elaborează noul pact fiscal vor face parte şi reprezentanţii Poloniei (stat care rămâne în afara zonei euro, dar care doreşte să semneze acordul respectiv), precum şi cei ai Marii Britanii (ţară care a boicotat acest acord).
Perspectiva reunirii tuturor la aceeaşi masă este optimistă.
Post Scriptum: caricatura