Pakistanul aliat sau inamic? (I)
Jan 17th, 2012 by admin
Pe 22 septembrie, președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore al SUA, amiralul Mike Mullen, evalua, în fața Comitetului din Senat destinat Categoriilor de Forțe Armate, situația din Pakistan. El a afirmat ca Islamabadul folosește organizațiile extremiste în scopuri proprii, acestea atacând trupele americane dislocate în Afganistan dar și executând misiuni teroriste asupra vecinilor indieni. Acuze grave care aveau la bază documnte prezentate de serviciile americane de informații. Gruparea Haqqani, spunea amiralul, este brațul înarmat al Serviciului de Informații Interarme pakistanez. Dovezile sunt de necontestat: atacul asupra Hotelului Intercontinental din Kabul din iunie, atacul din septembrie cu camion capcană din Provincia Wardak care a ucis 77 de militari americani și atacul derulat tot în luna septembrie asupra ambasadei SUA de la Kabul.
Cu toate evidențele prezentate amiralul Mullen nu a putut concluziona că Pakistanul a devenit inamicul SUA. Depoziția nu a însemnat în final adoptarea unei strategii diferite a SUA în ceea ce privește Pakistanul. A însemnat însă o reconsiderarea multora dintre direcțiile de cooperare între cele două țări.
Depoziția amiralului Mullen se constituie într-un avertisment ce va duce implicit la reașezarea relațiilor dintre Washington și Islamabad, ea fiind prima declarație dată de un oficial american, despre jocul dublu practicat de Pakistan. Președintele Obama a calmat situația printr-o declarație la radio în care afirma că relațiile dintre cele două state nu vor suferii mari mutații, exprimându-și în acleași timp opinia că în relații dintre Serviciul de Informații Interarme și rețeaua Haqqani, probele nu sunt atat de evidente precum s-ar dori.
Amiralul Mullen a mai afirmat la Senat că Washingtonul trebuie să joace cu Pakistanul dur! A avut dreptate. Blândețea și gingășia unor relații tolerante a trecut. Cine va beneficia de o astfel de atitudine? Veți spune SUA. Nu. Întreaga regiune. Analiză
Pakistanul joacă dublu. Coperează cu Washingtonul și cu coaliția de la Kabul dar și cu insurgenți pentru a face ca războiul din Afganistan să nu se termine.
Pe 28 noiembrie secretarul de presă al Casei Albe a îndulcit depoziția amiralului, precizând că relațiile de cooperare continuă să fie importante dar sunt în același timp foarte complicate. Washingtonul știe că politicienii pakistanezi nu sunt capabili să-și impună voința în viața politică a statului iar situația ar putea deveni mult mai dificilă decât până în prezent. În mod sigur, o încetare a cooperări, ar face clasa politică pakistaneză să înțelegă cât de important este ajutorul financiar dat de Washington. Dar lucrul acesta poate genera consecințe grave.
Anul trecut în noiembrie un atac NATO asupra unui post de graniță pakistanez a dus la moartea a 25 de militari aparținând Islamabadului. Anders Fogh Rasmussen, secretarul general NATO, a declarat ca evenimentul este unul tragic și nedorit. Președintele american Barack Obama și-a exprimat la rândul său regretul față de un incident. De fapt într-un conflict de lungă durată apar divese situații când friendly fire poate da naștere la situații nefericite.
Islamabadul a acuzat SUA, pentru a nu știu câta oară de violarea suveranității teritoriale și a închis punctul de graniță cu Afganistanul situat la Torkham. Cert este că atacul nu a fost unul intenționat, el a fost o gravă eroare operațională. De la acest moment relațiile între Washingto și Islamabad au intrat sub investigația celor două administrații.
Depoziția amiralului Mullen din fața comisiiei senatoriale va râmâne ca un moment de redefinire a strategiei SUA față de Pakistan.
Relațiile SUA cu Pakistanul de-a lungul timpului
Decenii de-a rândul SUA a plătit, cooperarea cu Pakistanul, cu ajutoare substanțiale care au depășit, numai după 9/11, 20 de miliarde de USD. De-a lungul timpului însă Islamabadul și-a reorientat poziția considerându-se o țară islamică în structura ei fundamentală, cu puține valori comune cu vestul. Reacțiile față de Islamabad au suferit și ele de-a lungul timpului modificări care mai de care mai speciale.
În 2007 amiralul Mullen declara că Pakistanul este un aliat de nădejde și unul istoric în același timp (n.a. datorită sprijinul acordat de acesta în timpul războilui din Afganistan împotriva URSS).
În 2008 secretarul de stat, Condoleezza Rice, a nuanțat afirmațiile amiralului și a spus că are încredere totală în oficialii pakistanezi și nu vrea, în nici un caz, să-i asocieze cu terorismul. Secretarul de stat american și-a exprimat convingerea că administrația pakistaneză va lupta împotriva acestor teroriști oriunde s-ar afla pe propriul teritoriu național.
De fapt, oficiali americani au petrecut mult timp în compania omologilor pakistanezi astfel că secretarul de stat Hillary Clinton a făcut patru vizite în Pakistan (comparativ cu două în India și trei în Japonia, ultimi doi, aliații de jure ai Washingtonului) iar amiralul Mullen nici mai mult nici mai puțin de 20 de vizite.
Amiralul Mullen nu a fost singurul cu degetul îndreptat împotriva pakistanezilor. În 2008 CIA a blamat Serviciul de Informații Interarme pakistanez de sprijin acordat grupărilor teroriste pentru a bombarda ambasada Indiei din Kabul. În iulie 2011 amiralul James Winnefeld depune o mărturie în fața Comitetului Forțelor Armate din Senatul american în care menționa: Pakistanul este un partener foarte, foarte dificil și cu toții știm asta.
Situația din Pakistan
Washingtonul are de luat o decizie strategică în relația cu un partener ale cărui contribuții sunt considerate esențiale în contracararea insurgenței talibane și nu numai. Dezangajarea ar fi o eroare. Trebuie găsite soluții de cooperare cu militarii și cu serviciile de informații. Modelul poate fi cel uitilizat în cooperarea din războiul împotriva sovieticilor din Afganistan. Guvernele civile din Pakistan rezistă foarte puţin timp până când sunt înlăturate de o lovitură de stat militară. Scenariul s-ar putea repeta în curând.
La Islamabad se simte presiunea crescândă din partea armatei şi a Curţii Supreme.
Premierul pakistanez şi-a concediat ministrul apărării, un general în rezervă agreat de militarii activi și acest lucru a dus la crearea unei falii în relațiile militar-civil. Lumea are interesul ca Pakistanul să fie stabil. Fiecare trebuie să se ocupe de treburile sale. Armata ştie cel mai bine să lupte cu extremiştii. Guvernul trebui să se ocupe de economie, dar şi de restaurarea încrederii societății civile în sistemul politic.
Vorbeam mai sus de Curtea Supremă. Nemulțumirea acesteia față de actualul premier este datorată ne deschiderii unui dosar împotriva unui fost şef de guvern.
Pe tapet mai sunt trecute acuzații de genul că guvernul actual, condus de Yosuf Raza Giliani, este prea stufos şi costă prea mult, în contextul în care Pakistanul suferă din cauza crizei financiare. Executivul are în prezent peste 50 de membri. Trebuie să remarcăm ca în Pakistan, nici un guvern civil nu şi-a dus mandatul la bun sfârşit. Dar acesta a rezistat mai mult ca oricare altul. Poate totuşi e un semnal…deși este greu de crezut, în cazul actualelor tensiuni.
O răsturnare de guvern sau o preluare a islamiștilor ar duce la înrăutățirea relațiilor cu SUA și la complicarea situației din Afganistan poate chiar la un război nuclear cu India. (urmează)