Bashar al-Assad la răscruce!
Feb 5th, 2012 by admin
În Orientul Apropiat este aproape imposibil să fie vreodată liniște. Care sunt cauzele acestei neliniști? Multiple și diferite de la o țară la alta. Ele se înscriu pe o lungă listă, de la disputele sectare la disputele teritoriale venite din negura istoriei. Levantul a fost disputat de-a lungul istoriei de toate marile imperii. Levantul conține cele două orașe care sunt locuite din cele mai vechi timpuri în mod continuu: Jericho și Byblos. Au fost locurile unde s-a născut creștinismul și iudaismul. Dar despre istoria Orientului Mijlociu vom vorbi altădată, într-un scurt serial.
Ce se întâmplă în Siria? În cazul Siriei, de pildă, în pofida bogățiilor numite petrol și gaze naturale, doar puțin mai mult de un sfert din teritoriu este pământ arabil. Frustrările au mai ales caracter politic și militar datorate anilor de dominație ai familiei Assad și a unei miniorități alawite (o comunitate de 3.000.000 de oameni situați în provincia Al Ladhiqiyah din nordul-vestul Siriei-o grupare care încorporează aspecte religioase din islamul sunnit sau cel șiit dar și elemente din alte religii în special din creștinism).
Disputele teritoriale cu vecinii sunt primele pe lista problemelor. 1.300 de kilometri pătrați sunt ocupați de Israel, în vreme ce muntele Hermon este în dispută cu același stat. De altfel, Damascul a fost considerat epicentrul conflictului arabo-israelian din 1948 (Razboiul de independență al Israelului). Tot Siria a constituit subiectul central al conflictului armat de șase zile (5-10 iunie 1967). La acea vreme Egiptul și Iordania s-au alăturat Siriei în cadrul războiului izbucnit între Damasc și Tel Aviv. Ce a urmat se știe. Israelul și-a trecut în cont o suprafață de patru ori mai mare decât înaintea izbucnirii bătaliei, prin anexarea Fașiei Gaza, a Peninsulei Sinai, Platoului Golan și a Cisiordaniei.
Actualul conflict, ce durează de peste nouă luni, a devenit din ce în ce mai sângeros. Siria numără în jur de 6000 de morți în cea mai mare parte civili. De la început reacția comunității internaționale nu a fost determinantă pentru a schimba cursul evenimentelor. Lumea era preocupată de Libia.
Cum au reacționat cancelariile și organizațiile internaționale?
În noiembrie anul trecut, ministrul de externe francez Alain Juppe a propus comunității internaționale o intervenție militară care să creeze un coridor umanitar, la granița cu Turcia, pentru a asigura demonstranților medicamente și alimente.
Înaltul Comisar pentru Refugiați al ONU, Navi Pillay, l-a acuzat pe președintele Bashar al-Assad de crime împotriva umanității și s-a declarat în favoarea unor măsuri urgente pentru a proteja cetățenii sirieni.
Turcia a anuțat creearea unei zone buffer la granița cu Siria și a construit totodată un lagăr de triere a refugiaților sirieni. Deunăzi a anuțat inclusiv acordarea de azil politic țări pentru Assad și familia sa în cazul renunțării la putere. Turcia se situează în prima linie a eforturilor de soluționare a crizei Siriene dar este și vecinul unei considerate inamic. Granița este pavată de o parte și de alta cu zeci de câmpuri de mine gata să anuleze orice tentativă de intrare ilegală.
Înaintea următoarei reuniuni Consiliului de Securitate ONU, secretarul de stat american, Hillary Clinton, a cerut Naţiunilor Unite să acţioneze pentru încetarea violenţelor din Siria: “Consiliul de Securitate ONU trebuie să transmită clar regimului sirian că membrii comunităţii internaţionale consideră acţiunile sale ca fiind ameninţări la adresa păcii şi securităţii“.
Washingtonul a fost mai rezervat până acum în ceea ce privește o intervenție militară, dar ia în considerare crearea unui coridor umanitar de protecție a civililor la granița cu Turcia se pare singura soluție a acestei ore.
Constituirea în august 2011 a Consiliu Național al Siriei, format din figuri importante ale opoziției siriene reunite la Istanbul, a avut drept urmare coordonarea luptei împotriva regimului de la Damasc și crearea infrastructurii politice necesare pentru umplerea vidului de putere după plecarea președintelui sirian Bashar Al-Assad.
La fel ca și Consiliul Național al Libiei, Consiliul Național din Siria a început să capete recunoștere internațională, deși este format numai de 7 luni. Libia este prima care l-a recunoscut iar Tunisia a promis că o va face în următoarea perioadă de timp. Franța a declarat că actualul Consiliu Național Sirian este un interlocutor viabil.
Lipsa de experiență este o caracteristică a Consiliul Național Sirian. Ea rezidă în inabilitate declarațiilor politice, de cele mai multe ori contradictori sau a acțiunilor de genul acelora în care s-a refuzat ajutorul pentru militarii dezertori din armata siriană. Datorită acestor fapte protestatarii sirieni au ajuns, în unele părți ale Siriei să blameze și guvernul și Consiliul Național Sirian.
Consiliul nu a reușit să adune sub umbrela să toate fracțiunile dizidente din Siria și mai ales nu a stabilit un parteneriat cu Armata Siriană Liberă. În funcția de consilier militar a fost numit, în cadrul Consiliului Național, Akil Hachin un emigrant sirian care trăiește la Seattle. Această numire înseamnă un pas important în apropierea de Armata Siriană Liberă (FSA).
Deocamdată FSA rămâne o forță independentă cu o diplomație externă proprie, formată după unele surse puțin cam exagerate, din 15000 de militari, care apără civilii în special în zona orașului Homs.
FSA este acum o forță de temut. Serviciile de securitate siriene au încercat să îi scoată din ţară pe membrii familiei preşedintelui Bashar al-Assad, dar insurgenţii din Armata Siriană Liberă au dejucat acest plan, potrivit cotidianului egiptean Al-Masri Al-Yum, citând surse din cadrul opoziţiei siriene.
FSA nu este singura forță militară din Siria. Brigăzi constituite ad-hoc purtând numele unor eroi ai confruntărilor actuale sunt dispersate în toată țara acționând la întâmplare fără o coordonare centrală. Atât FSA cât și brigăzile independente au instalat puncte de control în interiorul Siriei.
Soluția la criza Siriană este în mâna Consiliului de Securitate, dar acesta este blocat, în redactarea rezoluției, de Rusia. Presiunea diplomatică a SUA și a aliații săi asupra Rusiei pentru ca aceasta să nu se mai opuna deciziei Consiliului de Securitate al ONU de a solicita demisia președintelui sirian, Bashar al-Assad rămâne la cote ridicate.
Statele arabe cât și cele occidentale au solicitat ONU să acționeze rapid pentru o rezoluție care să-i solicite lui Assad delegarea puterii catre adjuncții săi și să pună capăt astfel protestelor.
Criticii rezoluției ONU pretind însă că aceasta nu exclude explicit intervenția militară externă în Siria. Motivul enunțat mai sus face ca Rusia să se opună votului. Atat Rusia, cât și China s-au opus vehement unei intervenției a forțelor ONU împotriva administrației de la Damasc.
Mai există și altă soluție? Da. Altă cale pentru ca ONU să emită o rezoluție împotriva regimului de la Damasc este cea dată UN General Assambly “Unity for Peace”, rezoluție redactată în 1950 pentru a evita opoziția URSS în conflictul dintre cele două Coreei.
De ce susține Rusia Siria? Moscova s-a opus vehement oricărei intervenţii în Siria şi chiar oricăror alte sancţiuni pentru că Damascul este cel mai important aliat al Rusiei în Orientul Mijlociu şi un cumpărător important de armament rusesc. Aşa se explică şi trimiterea de nave de război în sprijinul regimului Assad. În plină escaladare a revoltelor reprimate sângeros de regimul Assad în oraşe precum Homs, mai multe nave de război ruseşti, printre care şi portavionul Amiral Kuznetsov, au intrat în oraşul-port sirian Tartus, unde Kremlinul are un punct de sprijin militar cu peste 600 de militari. Acolo flota rusă a fost primtă cu onoruri militare la care au participat inclusiv ministrul apărării sirian.
Spectrul înăspririi sancţiunilor Occidentului împotriva Siriei nu a speriat Moscova, care a încheiat un contract cu autorităţile de la Damasc privind vânzarea a 36 de avioane de luptă şi antrenament Yak-130, în valoare de 550 milioane de dolari.
Tartus este singura bază rusească din Orientul Mijlociu, ceea ce arată că Moscova a pierdut aproape de tot influenţa pe care URSS o avea în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. După căderea lui Gaddafi, doar regimurile din Algeria şi Siria au rămas aliaţi ai Rusiei în regiune.
Care sunt actualele provocări în zonă? La ora actuală acestea pot veni din partea grupărilor Hezbollah, a Partidului Muncitorilor din Kurdisatan, a forțelor pro-iraniene din Irak sau chiar a membrilor Gardienilor Revoluţiei Iraniene prezenți în operațiunile militare din Siria.
Combatanţii Armatei Libere au capturat patru militari şi un ofiţer iranieni aflaţi sub ordinul Statului Major al forţelor de securitate siriene în oraşul Homs. Foştii membri ai armatei regulate siriene au făcut apel la ghidul Republicii islamice Iran, Ayatollahul Ali Khamenei, să recunoască prezenţa în Siria a membrilor Pasdaran cu scopul de a ajuta regimul lui Assad la reprimarea poporului sirian.
Teheranul a răspuns precum în bancurile cu Radio Erevan: 11 pelerini iranieni au fost răpiţi de o grupare armată în centrul Siriei în momentul în care autobuzul lor se îndrepta spre Damasc (pasaj din presa iraniană).
Grupările menționate mai sus fac ca Siria să intre în prima linie a țărilor de unde terorismului lansează atentate împotriva Occidentului. Sunniții și șiiți din Irak ar putea intervenii în Siria și ar tarnsforma conflictul de acolo într-un religios. În mai anul trecut Assad a trimis palestinieni să lupte pe înălțimile Golan, în scopul deturnării atenției opinie publice de la manifestațiile de la Damasc.
Implicarea Ligii Arabe nu a avut efectul scontat astfel acesta a aunțat că suspendă misiunea observatorilor din Siria, din cauza intensificării violenţelor la adresa protestatarilor. Regimul de la Damasc acuză însă organizaţia că face presiuni, care într-un final ar legitima o intervenţie străină în Siria. Misiunea în Siria a fost înfiinţată în decembrie, pentru a monitoriza dacă autorităţile de la Damasc respectă planul Ligii Arabe de a pune capăt violenţelor din ţară.
Actualmente activitate referitoare la Siria s-a mutat la Consiliul de Securitatea al ONU. SUA încercă obținerea consensului pentru o rezoluție care să ducă la schimbarea regimului iar Rusia se opune vehement. Liga Arabă încercă să obțină consensul asupra unui paln întocmit de experții ei. Oricum, acesta este modificat față de cel lansat inițial și nu mai cheamă la embargo asupra armelor, sancțiuni sau ca Assad să cedeze puterea vicepreședintelui.
Între timp violențele au escaladat. Colonelul Riyadh al-Assad comandantul Armatei Libere Siriene a anuțat co 50% din teritoriul țării nu mai este sub controlul Damascului.
Ce are de făcut Assad? Să plece cât de curând într-o țară care-i asigură azil politic altfel la începutul verii va sfârși precum colonelul Gaddafi.
Nordul Africii se reconfigurează pentru ca atacul asupra Iranului să nu aibă… opreliști.
Și ca ultimul aliat al rușilor în nordul Africii Algeria să nu aibă parte de o Primăvară arabă, pentru moment, primul ministru algerian Ahmed Ouyahia a anuțat alegeri parlamentare, primele din 2007. Ministrul internelor din Algeria a aprobat 10 noi partide, incluzând 3 islamiste (probabil ca o măsură a divizării votului islamic).
Algeria se află și ea în pargul războiului.
Conflictul izbucnit în orașul Tiaret, cu prilejul funeraliilor unui civil care și-a dat foc din cauza condițiilor de trai și a terorii guvernamentale, s-a răspândit cu repeziciune în orașele apropiate Sougueur și Rahaouiya. Sheikh Abdallah Djaballah, liderul celui mai popular partid islamic algerian, avertiza că dacă se va produce o fraudă la viitoarele alegeri din mai, revoltele se vor amplifica în toată țara.
Primăvara arabă continuă cu varianta “Primăvara arabă 1.2.2012” (generația 1, versiunea 2, varianta 2012)
