Alexandru Grumaz

Orientul Mijlociu are un nou lider: Turcia. Ambiţiile le-a moştenit încă de pe vremea Imperiului Otoman. În ultimele luni, Turcia s-a implicat activ în problemele Orientului Mijlociu, dar şi în cele ale ţărilor arabe.

Turcia clamează, prin vocea ministrului pentru afaceri europene și negociator șef, Egemen Bagis, dorința de aderare la Uniunea Europeană. Va fi aceasta posibilă, în urma refuzului Franței sau al Germaniei? Ce urmează pe tabla de șah a negocierilor? Turcia este un stat membru al NATO.

Ambiţiile Turciei nu sunt simple veleităţi.

Este o ţară mare, la confluenţa dintre continente, culturi şi sisteme valorice. Una ce aparține frontierei dintre religii. Şi care, în vremuri nu foarte îndepărtate, a stăpânit teritorii importante, în sud-estul și centrul european, lăsându-și amprenta culturală în acele zone.

Istambulul este nodul comercial dintre Orient și Occident, dar și puntea geografică între continentul european și cel asiatic. Este locul unde, în vremuri de mult apuse, se încheia Drumul Mătăsii, ce pornea de la Beijing.

Turcia s-a luat la harţă cu Israelul, a dat o mână de ajutor în procesul de tranziţie al Libiei, a ameninţat Siria şi a încurajat, de pe tuşă, ca un bun antrenor, noile candidate arabe la statutul de regim democratic. Acţiunile şi poziţiile Turciei s-au suprapus cu valul revoluţionar, ce a cuprins spaţiul arab. Dar nu l-au generat.

Turcia, odinioară aliatul Israelului în lumea musulmană, s-a îndepărtat de statul evreu după incidentele din 2010. Atunci, o navă turcă a încercat să ducă ajutoare umanitare în Fașia Gaza, deși era avertizată că Israelul avea instituită blocada. Nouă persoane au fost ucise.

Raportul ONU cu privire la raidul israelian relevă că blocada israeliană a fost legală și potrivită, însă felul în care un comando israelian a descins pe vasul cu ajutoare umanitare, a fost “excesiv și nerezonabil”.

Drept urmare a acestei situații, Turcia a anunțat că își reduce legaturile militare și diplomatice cu Israelul, în semn de nemulțumire față de refuzul ulterior al Israelului, de a-și cere scuze pentru raidul  comandoului israelian.

Relaţiile dintre Turcia şi Israel ating un minim istoric în această perioadă.

Turcia a acceptat să găzduiască elemente ale scutului NATO, cu condiţia ca Israelul să nu aibă acces la informaţiile obţinute prin acest sistem.

Ultima ispravă a administrației de la Ankara: s-a opus participării, cu nave de război, ale marinei militare israeliene, la Operațiunea Alianței, din Marea Mediterană, numită Active Endeavour. Motivarea a fost dată de participarea marinei israeliene la raidul amintit.

NATO a lansat operaţiunea menţionată în urma evenimentelor tragice de la New York, din 11 septembrie 2001. Aceasta constă din patrularea, în apele Mediteranei, a unor nave militare aliate, prin rotaţie fiind acolo şi fregatele româneşti, în vederea descoperirii vaselor ce fac trafic de arme, sau/şi transportă mercenari.

În 2008, Israelul a trimis un ofiţer de marină, pentru a lucra la  sediul comandamentului operaţiunilor navale al NATO din Napoli.

La sfârşitul anului 2009, ministrul apărării al Israelului, Ehud Barak, a depus o cerere oficială, la sediul NATO din Bruxelles, cu scopul de a participa, cu o navă militară, prin rotaţie, la Operaţiunea Active Endeavour.

În 2010, Israelul şi NATO au semnat un acord, care trebuia să deschidă calea pentru participarea marinei militare israeliene la operațiunile Alianţei, din Mediterana.

Israelul avea patrule maritime proprii în acest areal maritim, dar operațiunea amintită ar fi fost o oportunitate, pentru apropierea Tzahalului/armata israelienă, de structurile militare ale  NATO.

În timp ce Israelul a participat la numeroase activităţi ale aliaţilor, din ultimul deceniu, nu a trimis trupe sau nave militare, pentru a juca un rol operaţional în cadrul misiunilor Alianței.

Diplomația turcă nu a reuşit să prevină oportunitatea Israelului de a-și îmbunătăţi relaţii sale cu NATO.

Oficiali ai ministerului israelian al apărării au declarat, săptămâna aceasta, că părţile sunt pe punctul de a semna un nou acord de cooperare, ce ar duce la o îmbunătăţire semnificativă a relaţiilor cu aliaţii.

Noul acord va permite Israelului să participe la forumurile de top, ale NATO, chiar dacă acesta nu este un membru al Alianţei.

Ca membru al Dialogului Mediteranean, creat în 1994, pentru a promova relaţiile cu ţările din Orientul Mijlociu, Israelul este frecvent invitat să participe la ateliere de lucru şi exerciţii NATO.

De asemenea, Israelul are în vedere o cerere către reprezentanții NATO, pentru a deschide un birou oficial, la sediul din Bruxelles al Alianței. Faptul este considerat pozitiv de reprezentanții militari, de la Cartierul General, din capitala belgiană.

Întreruperea relaţiilor diplomatice cu Israel are o importanţă foarte mare pentru stabilitatea relaţiilor din Orientul Mijlociu, tocmai pentru că, până nu demult, Turcia a intermediat relaţiile tensionate dintre Siria și Israel, relaţiile dintre Israel şi teritoriul palestinian.

În acelaşi timp, Turcia a fost şi unul dintre cei mai aspri critici ai politicii regionale a Israelului. Egiptul era cel ce tempera şi echilibra, până nu demult, confruntările diplomatice din zonă.

Acum Egiptul are parte de lupte interne, între Frații Musulmani și militarii ce conduc ţara. Vidul de echilibru pare că va fi umplut de Turcia.

De aici și dorința ca guvernul de la Ankara să aibă aceeaşi relevanţă, în lumea arabă și în cea europeană.

Însă, Turcia mai are un drum lung de parcurs, până va adera la Uniunea Europeană. Dacă își va continua reformele s-ar putea integra peste… 10-15 ani.

Dihotomia geopolitică, dintre Est și Vest, este cât se poate de actuală pentru Ankara. Vor reuși liderii turci să negocieze – în calitatea lor dezirabilă, de reprezentanţi ai statului ce râvneşte să i se recunoască menirea de lider regional -, cu Vestul, spre binele Orientului?

Un proverb turcesc spune că fiecare trebuie să ştie unde va ţinti săgeata aruncată. Vom vedea concordanţa dintre dorinţă şi putirinţă.

Tags: Active Endeavor, Israel, Turcia, UE