Republica Moldova trebuie integrată într-un proiect euroatlantic al României
Feb 15th, 2012 by admin
Acesta este un interviu realizat de ziaristul Ion Petrescu cu subsemnatul.
Principalul perdant al noilor jocuri geopolitice
Î: Ca fost diplomat în China, cum apreciaţi relaţionarea Rusiei cu această ţară, în contextul realităţii că, la recenta votare a rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU vizând soluţionarea situaţiei încordate din Siria, diplomatul chinez şi cel rus s-au opus prin veto? Ce îi apropie şi ce îi menţine pe poziţii distincte, din punct de vedere geopolitic, pe liderii de la Beijing şi Moscova?
- Relațiile dintre China si Rusia au avut cunoscute evoluții contradictorii, în ultima jumătate de secol. Iniţial au fost foarte calde, pe vremea lui Stalin, au urmat vremuri de confruntare directă. Anii 60 și 70 sunt marcați de numeroase conflicte armate, la graniţele celor două țări, ca apoi anii 80 să fie cei ai reluării dialogului, prin venirea la putere, în URSS, a lui Gorbaciov. Sfârșitul Uniunii Sovietice a adus cu sine normalizarea relațiilor, între cele două state, prin încetarea conflictului ideologic.
Acum Rusia este principalul perdant al noilor mişcări, pe scena marilor jocuri geopolitice.
Deși a încercat sub conducerea premierului Vladimir Putin să țină pasul cu evoluțiile internaționale, a pierdut acest război inclusiv în Europa, unde China s-a instalat confortabil.
Practic, Kremlinul asistă la jocul de șah dintre Washington și Beijing, încercând să-și atragă UE de partea sa.
Vizita viitorului președinte chinez Xi Jing Ping la Washington devoalează o restartare a relației economice dintre cele două ţări. Am scris economice și nu militare – care rămâne la cote reduse.
Destrămarea URSS a produs o prăbuşire a capacităţilor militare şi industriale ale Moscovei, până în momentul venirii la putere a lui Vladimir Putin, care a stopat fenomenul.
În acest timp, China lui Deng Xiao Ping a cunoscut o creștere economică fără precedent, cu procente de peste 15% anual.
Deși condusă de Partidul Comunist, partid unic, China a alunecat treptat spre binefacerile unei economii de piaţă cu specific chinezesc.
Astfel, Beijingul a devenit, pentru multe state europene, un fel de… paraşută de rezervă. China deține peste 550 de miliarde de dolari din datoria suverană europeană, potrivit informatiilor vehiculate de experţi, dar neconfirmate la nivel oficial.
De ce s-a deplasat recent cancelarul german la Beijing?
Pentru a strânge banii necesari creșterii resurselor Mecanismului European de Stabilitate (ESM). Ce a obținut? Deocamdată China analizează majorarea participării în fondurile de urgenţă destinate rezolvării crizei datoriilor din Europa, așa cum a declarat premierul chinez Wen Jiabao.
În relația dintre Moscova și Beijing poate apărea – în viitorul nu prea îndepărtat – un nou teatru de război: Extremul Orient rus, între Lacul Baikal și Vladivostok.
Peste 30%, dintre cei 6,7 milioane de locuitori ai teritoriului din Extremul Orientul rus sunt concentrați în nouă orașe izolate, iar prognozele arată că vor rămâne 4,5 milioane, până în 2015.
De partea cealaltă a graniței, în cele trei provincii chineze, trăiesc peste 100 de milioane de oameni. Presiunea demografică este un factor esențial. Economia chineză are o foame imensă de resurse naturale.
Căutarea materiilor prime stă la baza politicii externe a Beijingului, care le poate găsi acum, doar trecând granița la ruși. Stepa și tundra ascund, dedesubt, mari rezerve naturale de gaze, petrol, aur și diamante, iar la suprafață se află cantități uriașe de lemn.
Tensiunile dintre cele două puteri se fac deja simțite, pe măsură ce Rusia este incomodată de numărul mare de chinezi, care ajung să se stabilească în această regiune, unde inființează companii de minerit și exploatare a lemnului.
China este conştientă că are multe de pierdut, dacă un imperiu rus propulsat de petrol şi-ar face apariţia la granița ei.
Între cele două țări sunt și relații de cooperare. China și Rusia au relații militare importante, Beijingul reprezentând pentru industria militară rusă un debușeu important, atât pentru piese de schimb cât și pentru echipamente. Pe de altă parte, Rusia are și ea nevoie de bunurile de consum, pe care China le produce la preţuri mici.
Ce i-a unit pe ruși și pe chinezi în vetoul împotriva rezoluțiilor ONU cu privire la Libia, ințial, apoi la Iran și Siria?
Interesele Rusiei sunt direct afectate de posibila schimbare de regim din Siria, în condițiile în care are o alianță veche de 42 de ani, cu familia Assad.
Pe primul loc se află poziția strategică, din punct de vedere militar a Siriei. Acolo, Rusia are ultimul bastion militar la Marea Mediterană, portul Tartus. Apoi este vorba de contractele de miliarde de dolari, pe care Moscova le are cu Damascul.
China la rândul ei se opune politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu și are o serie de contracte militare cu Siria.
Să nu uităm faptul că Beijingul a refuzat să recunoască independenţa Osetiei de Sud şi a Abhaziei, încurajând şi alţi membri ai Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai să procedeze la fel.
Motivele nu sunt greu de identificat. Ca principiu general al politicii străine, China consideră că graniţele naţionale sunt sacrosancte.
Nicio putere, nici măcar ONU, nu ar trebui să-şi permită să le schimbe fără consimţământul ţării în cauză.
Prietenul adevărat al Moldovei
Î: La Summitul NATO de la Lisabona, din 2010, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, a declarat, în prezenţa preşedintelui rus Dmitri Medvedev, că din acel moment Republica Moldova se bucură de protecţia aliaţilor. A înţeles Moscova că spaţiul său de influenţă, agreat tacit de Occident, se opreşte pe Nistru?
- Statele din estul Europei, Ucraina și Moldova sunt importante pentru Rusia nu numai din punct de vedere geografic, dar și economic sau militar.
Ucraina este conștientă de rolul important al propriei relații cu Moscova, dar în același timp își păstrează propria punte de legătură cu Occidentul.
Republica Moldova este o țară împărțită ideologic și care pare paralizată de acest fapt. De fapt, ea este importantă pentru Rusia din punct de vedere geografic, fiind situată între Carpați și Marea Neagră, ruta tradițională a armatelor de invazie înspre Balcanii de Sud.
Moldova este situată lăngă cea mai importantă bază navală a Rusiei, cea din Crimeea. Acolo la Odesa este zona de tranzit energetic către Turcia.
Din punct de vedere politic, Rusia are legături cu partidul comunist al lui Voronin și finanțează liderii Transnistriei.
Mai sunt și urmările apartenenței Moldovei la spațiul URSS: 6% din populație sunt etnici ruși, iar 11% sunt vorbitori de limbă rusă, ca limbă nativă. Moldova depinde 100% de gazul rusesc și 20% din comerț se derulează cu Moscova.
Cât despre Transnistria, Moscova are peste 1000 de soldați desfășurați acolo și controlează 100% economia regiunii separatiste, asigurându-i un ajutor financiar important.
După alegerile desfășurate acolo, controlul a fost preluat de Ucraina, cel puțin la nivelul administrativ.
Cert este că Rusia nu acceptă plecarea propriilor trupe din Trannistria, nici prezența trupelor occidentale, pentru păstrare a păcii.
Ce are de gând Moscova pentru 2012? Să consolideze partidul lui Voronin, să oprească alegerea unui președinte pro-occidental la Chișinău și să aducă Moldova în Uniunea Euro-Asiatică.
În consecință, Moscova va obstrucționa în continuare procesul de negociere dintre Chișinău și Tiraspol.
Formatul 5+2, de negociere a problemei transnistrene nu este decât o formulă de a menţine situația actuală. Soluția ar fi un format de 8 membri plini, în care SUA, UE și România să ia parte la aceste discuții.
În prezent, Moldova este supusă unui mers în echilibru, pe sârmă, între puterile externe.
Polonia și Suedia vor să aducă Moldova în UE, via unui program de parteneriat, dar acesta este un proces pe termen mediu.
Moldova va rămâne, deocamdată, captivă geopolitic, atât timp cât o altă putere externă, precum Germania, nu va contesta prezența Rusiei în regiune.
Acest lucru se poate întâmpla mâine sau… cine știe, când agenda politică a Europei o va cere.
Deocamdată, România rămâne prietenul adevărat al Moldovei și sprijinul real într-o relație efectivă cu NATO și UE.
Dinamismul frontierei euroatlantice
Î: Anul acesta se împlinesc 200 de ani, de la răpirea Basarabiei din trupul ţării. Azi există două state româneşti. Şi o vizibilă campanie antiromânească, în media pro-Moscova, de peste Prut. Ca absolvent al Universităţii Naţionale de Apărare, din Washington D.C., cum credeţi că vor sprijini Statele Unite refacerea unităţii naţionale, având în vedere exemplul european, al unificării paşnice a celor două state germane – R.F.G. cu R.D.G.?
- Moldova este așezată, din punct de vedere geopolitic, pentru Washington, între România – un membru NATO și UE – și Ucraina, un pion strategic în geopolitica europeană.
Moldova este în Parteneriatul pentru Pace cu NATO și caută un acord de asociere cu UE, care o va aduce mai aproape de legislaţia şi standardele europene, în domeniul cooperării politice, migraţiei şi azilului, managementului frontierelor, combaterii drogurilor şi a criminalităţii.
Istoria nouă a început însă în 1990, odată cu căderea Zidului Berlinului.
Cuvântul reunificare a fost frecvent evitat de politicienii din ultimii 20 de ani, cu excepția membrilor partidelor naționaliste.
Îmi aduc aminte de reportajele transmise în anii 90 de TVR1, unde podurile de flori și concertele folk ale lui Adrian Păunescu însoțit de marele poet moldovean Grigore Vieru erau singurele evenimente unde se întâlneau românii cu români.
În urmă cu două decenii ar fi fost posibilă o unire bazată pe entuziasm şi nostalgii istorice. Eram entuziaști, deși nu ne cunoşteam.
Pe ecran se perindau politicieni, de pe ambele maluri ale Prutului, care ne explicau că unirea celor două state nu e posibilă…
Situația din cancelariile occidentale era complet diferită. Am aflat asta abia în 1996, când eram student la Universitatea Naţională de Apărare, din Washington D.C..
Astfel, premierul britanic de la acea vreme, Margaret Thatcher, afirma într-un interviu că a vorbit cu Gorbaciov şi că preşedintele de atunci al Uniunii Sovietice i-a spus că vrea să menţină URSS, dar că ea i-a răspuns că ţările baltice şi Republica Moldova nu au aparţinut niciodată spaţiului rusesc.
Preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, era întrebat, în anii 90, de câte ori mergea la Moscova: „Când vă reunificaţi, după modelul german?”.
Dar cel mai important semnal a venit de la Washington, pe 28 iunie 1991, când Comisia de politică externă a senatului american a propus spre adoptare o rezoluţie, votată de plenul senatului, una care recomanda administraţiei americane „să sprijine autodeterminarea poporului din Moldova şi din Bucovina, ocupate de sovietici şi să elaboreze o hotărâre în acest sens” şi „să sprijine eforturile viitoare ale guvernului Moldovei de a negocia paşnic, dacă doreşte reunificarea Moldovei şi Nordului Bucovinei cu România, aşa cum s-a stabilit în Tratatul de pace de la Paris, din 1920, conform normelor în vigoare ale dreptului internaţional şi a principiilor Actului de la Helsinki”.
Tot atunci SUA se temea de destrămarea violentă a URSS. În vizita de la Kiev, din august 1991, președintele SUA George H Bush spunea “Aveţi grijă, nu lăsaţi naţionalismul să distrugă ce aveţi şi gândiţi-vă la ce veţi face”. El a adăugat că Statele Unite voiau să-l susţină în continuare pe preşedintele Mihail Gorbaciov, şi se temeau de aspiraţiile naţionaliste ale unora dintre liderii republicilor sovietice.
SUA și Moldova au avut relații bune încă de la obținerea independenței, în 1991, de către cel de-al doilea stat românesc. În discursul rostit la Chișinău, vicepreședintele Joe Biden a lăudat reformele și valorile democratice instalate după alegerile libere și corecte din 2009.
El a mai precizat că Washingtonul va continua să sprijine eforturile pentru o soluție, în ceea ce privește Transnistria, care să prezerve Moldovei suveranitatea și integritatea teritorială, în granițele recunoscute internațional.
Recent numitul ambasador american în Republica Moldova, William H. Moser, un diplomat de carieră, a accentuat importanţa menţinerii dialogului constructiv, în soluţionarea problemei transnistrene şi a dat asigurări că SUA vor contribui şi în continuare la acest proces.
Din câte cunosc, Senatul american acordă o atenție sporită situației din Republica Moldova.
Astfel, senatorul Lugar a introdus rezoluția S.334, în cea de-a 112 sesiune, care implică renunțarea la articolul IV al Trade Act of 1974 (cunoscut ca amendamentul Jackson-Vanik) pentru facilitarea comerțul cu SUA.
Adoptarea amendamentului înseamnă relații comerciale fără embargou între cele două state.
La fel s-a întâmplat și la Camera Reprezentanților, unde deputatul David Reichert a introdus rezoluția H.R. 1463, pentru renunțarea la același amendament.
Ce am putea face noi pentru Republica Moldova?
Să împingem frontiera euroatlantică în acest spaţiu.
România, după ce a intrat în U.E. a fost conștientă că are în „fişa postului“ frontierele cu Republica Moldova.
Iar ca stat european, trebuie să exporte stabilitate la granița de est și nu numai. Şi instituțiile europene.
Republica Moldova trebuie integrată într-un proiect euroatlantic al României. România are nevoie de Proiectul Moldova.
Revoluțiile portocalii au încercat îndepărtarea Ucrainei de la calea rusească. Decuplarea Ucrainei de Rusia şi Rusia fără Ucraina, vorba lui Zbigniew Brzezinski, nu mai poate fi imperiu, pe dimensiunea vestică.
Adică, dacă Ucraina ar intra în NATO, înaintarea Rusiei spre Vest ar fi blocată. Ce se întâmplă acum în Ucraina este o poveste interesantă.
Am să închei cu o afirmaţie a fostului consilier prezidenţial al lui Mihai Ghimpu, profesorul Dan Dungaciu: “Cel mai mare pragmatism al cetățenilor moldoveni va ajunge să fie unificarea cu România, fiindcă va fi singura soluție, când lucrurile nu vor mai funcționa în Republica Moldova, să primească o pensie europeană, un pașaport european, să-și poată trimite copiii la școli europene.”
