Lecţia de diplomaţie
Aug 6th, 2009 by admin
Bill Clinton fostul preşedinte al SUA a plecat din Anchorange Alaska în primul său voiaj în beneficiul administraţiei Obama folosind un avion fără însemne oficiale, avion aparţinând lui Steve Bing proprietarul companiei Shangri-La Entertainment, magnatul media fiind cel care a plătit costurile călătoriei, companiei aviatice Avjet, cea care a operat zborul până în Coreea de Nord.Vizita declarată cu scop umanitar a fost una a fost una neanuţată nici de SUA şi nici de Coreea de Nord.
Fostul Preşedinte american fost întămpinat cu flori, de pioneri, conform tradiţiei comuniste, la aeroportul Sunan de la Phenian, la ceremonie luând parte Vice Ministrul de Externe Kim Kye Gwan (servind în ţară că negociator şef în problema nucleară) şi de Adjunctul Preşedintelui Parlamentului Corean aşa cum a anunţat agenţia de presă nord-coreeană KCNA (Korean Central News Agency). Ziarul sud-coreean Chosun Ilbo anunţase mai devreme(august 04/2009) că Bill Clinton este în drum spre Coreea de Nord pentru a încerca să obţină eliberarea a două jurnaliste americane la 8 luni de la arestarea celor două (analiştii din Washington consideră că nord coreeni au solicitat un emisar de rang înalt pentru a obţine eliberarea jurnalistelor).
Laura Ling şi Euna Lee lucrau pentru Curent TV, un canal de televiziune cu baza la San Francisco, fondat de fostul vicepreşedinte american Al Gore (fostul vice-preşedinte al lui Bill Clinton). Cele două jurnaliste au fost arestate în 17 martie după ce intraseră ilegal pe teritoriul nord-coreean, venind din China. Se aflau în zona frecventată de călauzele care duc refugiaţii nord coreeni peste graniţă în China. Ele au fost condamnate la 12 ani de muncă forţată pentru că au traversat frontiera fără autorizaţie, pentru denigrarea regimului şi pentru o “infracţiune gravă” neprecizată. Cele două jurnaliste „au recunoscut într-un interviu telefonic că au încălcat legea nord-coreeană” declarînd : “Avem nevoie de ajutorul guvernului nostru. Ne pare rău pentru tot ce s-a întâmplat, dar acum avem nevoie de o mediere diplomatică“. Sora lui Laura Ling, Lisa Ling este reporter de investigaţii la National Geographic şi a intrat în 2006 în Coreea de Nord pentru un documentar „Undercover in North Korea” ca membru al echipei medicale fapt de care autorităţile de la Phenian au ştiut cu siguranţă.
Întâlnirea dintre oficialii coreeni şi fostul Preşedinte al SUA survine într-un moment de criză în relaţiile dintre cele două ţări, criză care ne duce cu gândul la Războiul din 1950 din peninsula coreeană. În ultimele luni Coreea de Nord a abandonat pactul de dezarmare şi discuţiile în Şase referitoare la dezarmarea nucleară şi a testat o rachetă cu rază lungă de acţiune, a condus un test nuclear şi a testat un baraj de rachete balistice în ciuda sancţiunilor Consiliului de Securitate al ONU.
Aceasta a fost cea de-a doua vizită la Phenian a unui lider american după cea a lui Jimmy Carter din 1994 care a soluţionat la acel moment o situaţie tensionată între cele două state. Deşi vizita este una privată guvernul de la Phenian a tratat-o că pe una VVIP ceea ce a facut că o serie de lideri marcanţi ai regimului să participe la întâlnirile prilejuite de această ocazie. Fostul Prşedinte Bill Clinton s-a întalnit cu liderul de la Phenian Kim Jong Il cu care a avut o discuţie mai lungă. Trebuie amintit aici faptul că în primul mandat al lui Clinton între Phenian şi Washington a intrat în vigoare „Agreed Framework” prima dată când Phenianul a acceptat abandonarea programului său nuclear pentru constructia de arme în schimbul unei game variate de beneficii economice, inclusiv construcţia a doua reactoare nucleare cu apă uşoară care să genereze energie elctrică pentru o ţară în pragul dezastrului. Şi istoria s-a repetat atunci Cliton, Preşedintele în exerciţiu al SUA a fost reprezentat neoficial de Jimmy Carter care a avut convorbiri cu tatăl lui Kim JongIl, Kim Il Sen. Deşi acordurile au fost acceptate mai, tărziu ambele părţi s-au acuzat reciproc de violarea acestor înţelegeri. În 2000 târziu în al doilea mandat Cliton a trimis-o pe Madeline Albright să-l întâlnească pe Kim Jong Il prilej cu care cei doi au ciocnit la Phenian paharele de şampanie(atunci Clinton a a cochetat cu ideea de a merge în calitate de preşedinte al SUA la Phenian dar agenda încărcată nu ia permis).
După atentatele islamiste de la 11 septembrie 2001, preşedintele Bush a situat Coreea de Nord în rândul ţărilor alcătuind “axa răului” în faimosul discurs din ianuarie 2002. Administraţia americană ştia că regimul de la Phenian era unul din principalii furnizori de echipamente militare pentru reţeaua teroristă Al Quaida şi putea deveni oricând un furnizor de material şi tehnologie nucleară pentru aceasta. Liderii nord-coreeni a întrevăzut determinarea Americii astfel încât au acceptat reluarea negocierilor în Şase, cu participarea celor două Coreei, a SUA, Rusiei, Chinei şi Japoniei. În noile condiţii Phenianul a revendicat un pact de neagresiune cu America. Bush a respins cererea dând asigurării clare că SUA nu au intenţia de a ataca Coreea de Nord. Administraţia Bush a luat însă măsuri de retorsiune îngheţând conturile bancare externe ale regimului de la Phenian şi provocând secarea unei părţi a surselor sale de finanţare. În octombrie 2006 s-a produs primul test nuclear nord-coreean acest şantaj cu bomba atomică a funcţionând perfect pentru Kim Yong Il care a obţinut concesii importante în schimbul promisiunii de a închide şi dezafecta centrala nucleară de la Yongbon. Astfel dictatorului i-a fost livrat petrolul atît de necesar regimului său. În timpul ultimului său mandat prezidenţial, Bush a scos Coreea de Nord de pe lista ţărilor care sponsorizează terorismul.
Potrivit postului de radio oficial nord-coreean, preluat de agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, Bill Clinton i-ar fi transmis un mesaj verbal de la preşedintele american Barack Obama liderului de la Phenian, cu care a avut „un lung schimb de opinii”, fapt sugerat de agenţia de presă KCNA. Fostul preşedinte american a participat apoi la un dineu organizat de şeful regimului comunist, a relatat agenţia sud-coreeană. Casa Albă a dezminţit însă faptul că Bill Clinton, aflat în vizită la Phenian, ar fi fost purtătorul vreunui mesaj din partea preşedintelui Barack Obama adresat lui Kim Jong-il. „Nu este adevărat”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, în replică la informaţiile cu privire la acest subiect. Casa Albă a descris vizita fostului lider de la Washington drept o „misiune de ordin strict privat, menită să garanteze eliberarea celor două americance”, refuzând să facă alte comentarii.Mai târziu a comentat “While this solely private mission to secure the release of two Americans is on the ground, we will have no comment,” – purtătorul de cuvânt al Casei Albe Robert Gibbs şi a continuat “We do not want to jeopardize the success of former President Clinton’s mission.”(n.a. : Atât timp cât o misiune americană privată este în desfăşurare,pentru eliberarea a doi cetăţeni americani, nu avem niciun comentariu. Nu dorim să punem în pericol succesul misiunii fostului Preşedinte Clinton)
Concluzii:
Pentru misiunea umanitară au fost nominalizaţi Bill Clinton ,Al Gore şi Guvernatorul statului New Mexico Bill Richardson ( a călătorit de două ori în Coreea de Nord în anii 90 pentru eliberarea prizonierilor americani deţinuţi în Coreea de nord).La cererea celor două familii a fost ales Bill Clintod dar şi datorită credibilităţii pe care fostul Preşedinte al SUA o are la Phenian. SUA nu are relaţii diplomatice cu Coreea de Nord ele fiind reprezentate de ambasada Suediei la Phenian.
Misiunea fostului preşedinte al SUA vine în momentul în care Coreea de Nord nu mai paricipă la discuţiile în Şase iar ONU a înăsprit sancţiunile împotriva acesteia. Din acest considerent şi a faptului că situaţia golbală este grevată de criză economică şi financiară cu consecinţe dezastroase pentru majoritatea ţărilor dialogul cu Coreea de Nord, având la bază considerente umanitare era necesar. Faptul că, Coreea de Nord asigură armament pentru diferite zone de conflict fiind de asemenea un bun prieten al Iranului câtăreşte în ecuaţia diplomatică din Asia şi nu numai.
Starea sănătăţii liderului nord coreean fiind precară, conform surselor Sud Coreene, Kim Jong Il şi-a desemnat succesorul în poziţia supremă în stat : cel de-al treilea fiul al său Kim Jong Un. De fapt este momentul în care se defineşe o nouă situaţie pentru Coreea de Nord iar noua generaţie care va prelua conducerea va trebui să schimbe o strategie falimentară, dar cu respectarea cultul personalităţii lui Kim Il Sen, „părintele naţiunii”.
Dacă a transmis s-a transmis sau nu un mesaj din partea administraţiei nu este cel mai important lucru pentru acest moment, ceea ce contează este procedeul utilizat de liderii americani în soluţionarea unor conflicte delicate. Este de fapt un „lesson learned”. Important este că s-au purtat discuţii la cel mai înalt nivel de un fost preşedinte a cărui credibilitate este de necontestat. Preşedinte american, Barack Obama, încă din campania electorală, nu a respins ideea unui dialog direct cu Phenianul, însă doreşte în paralel şi continuarea discuţiilor celor Şase, care vizează să convingă regimul nord-coreean să-şi abandoneze ambiţiile atomice.
Agenţia KCNA (singura sursă de informare oficială de la Phenian) a afirmat că în cursul întâlnirilor lui Bill Clinton cu Kim Jong Il şi cu numărul doi Kim Yong-Nam, “s-a ajuns la un consens în privinţa găsirii unei soluţii negociate” a problemelor dintre Washington şi Phenian (?!). Cât este de credibilă este afirmaţia nu ştim, ceea ce ştim că KCNA este singura sursă care a participat în Coreea de Nord la discuţii. La fel şi afirmaţia că a avut loc „o lungă discuţie cordială” între cei doi ne duce cu gândul la mai multe speculaţii pe tema agendei.Evoluţia ulterioară a evenimentelor poate confirma sau nu o serie de supoziţii facute acum.În Coreea de Nord la fel că şi în timpul fostelor regimuri comuniste din Europa de Est, totul este politică şi propagandă pentru guvern şi „iubitul conducător”.O vizită privată nu implică în niciun caz adminstraţia de la Washington.Vizita lui Jimmy Carter în 1994 s-a încheiat cu un acord, ulterior, asupra îngheţării producerii de combustibil nuclear ce poate fi utilizat în producţia de arme nucleare.
Si mai este un lucru important de remarcat. Zona Asiei în care se găsesc Coreea de Sud, Japonia, China şi Coreea de Nord este una fluidă. Un război convenţional între nord şi sud, în Peninsula Coreea, este o ameninţare care dă fiori în zonă. Peste criza economică, umbra războiului face din Corea de Sud o ţară lipsită de atractivitate pentru investitorii străini.Pe termen lung Corea de Sud vede o posibilă reunificare fapt care nu este vazut cu ochi buni nici la Beijing dar nici de Tokio.China are o dezvoltare spectaculoasă în toate domeniile inclusiv cel militar, Japonia se confruntă cu criza economică care a zgudiit în nenumărate rânduri economia începând cu anii 90 dar şi cu o scăderea demografică, Corea de Sud încercă să dea echilibru zonei dar atenţie toate trei se uită cu mare interes la o posibilă relaţie directă Washington-Phenian şi la consecinţele acesteia pentru zona.
Cert este că misiunea pregatita în secret pe diverse canale care l-a dus pe Bill Clinton in Coreea de Nord a fost un succes care se va răsfrânge inclusiva asupra administraţiei americane, cele două jurnaliste fiind eliberate iar discuţiile cu guvernul comunist de la Phenian reluate neoficial. Sigur Phenianul va trage foloase propagandistice din acesta încercâd o legitimare diplomatică dar în ciuda acestor realităţi ceea ce contează este reluarea discuţiile în Şase. Coreea de Nord este în pragul unor decizii care să-i determine viitorul. America i-a întins o mână.
Ceea ce noi trebuie să luăm aminte este lecţia predată de diplomaţia americană în acest moment. Este o ocazie să recitim însemnările foştilor Secretari de Stat Henry Kissinger sau Zbigniew Brzezinski.
Post Scriptum:
Kim Jong Un a fost înscris la această şcoală internaţională din Elveţia între 1993 şi 1998 sub numele de Chol Pak. El era adus la şcoală cu maşina în fiecare zi, un lucru normal la o şcoală frecventată de copii ai diplomaţilor şi ai familiilor elveţiene bogate, păstrându-se confuzia cu privire la faptul dacă acesta era fiul şoferului sau al unui înalt oficial. El locuia la ambasada Coreei de Nord şi era văzut mâncând în oraş cu ambasadorul.
Până în prezent, principala informaţie anecdotică despre Kim Jong Un provine de la bucătarul japonez pentru sushi al tatălui său, care şi-a publicat memoriile sub pseudonim. Bucătarul s-a aflat în serviciul lui Kim Jong Il timp de 20 de ani, iar în memoriile sale îl descrie pe Kim Jong Un ca glumeţ, gras, capabil să-şi ţină singur băuturile şi un fan al jucătorului american de baschet Michael Jordan. El a învăţat să joace baschet la şcoala din Elveţia, în pofida faptului că este scund (circa 168 de centimetri). “Un coleg israelian l-a învăţat mişcările din baschet”, a declarat fostul său coleg.
“Petrecea mult timp cu un sud-coreean deoarece, cred, acesta desena bine benzi desenate japoneze comice, iar Chol Pak era un fan al personajelor japoneze manga”, a mai declarat acesta. Mama lui Kim Jong Un, fosta dansatoare Ko Yong Hi, era de origine japoneză şi a murit aparent de cancer în 2004, după revenirea lui Kim Jong Un la Phenian. Un alt elev nord-coreean, Kwang Chung, care a frecventat aceeaşi şcoală cu Chok Pol, este suspectat a fi garda de corp a acestuia. “Kwang era mai popular ca Chol pentru că era foarte bun la sport. Cei doi vorbeau despre filmele (guvernatorului american Arnold) Schwarzenegger tot timpul”, potrivit fostului coleg. Chol era un elev bun la matematică, dar nu un “tocilar”, şi se implica în proiectele de caritate ale şcolii a precizat fostul coleg.(sursă MEDIAFAX)