Nume de cod: Juniper Cobra
Nov 18th, 2009 by admin
Situaţia actuală în Orientul Mijlociu este tensionată. Declaraţiile iresponsabile ale preşedintelui iranian sunt sfidătoare la adresa păcii în zonă, iar acţiunile desfăşurate de Teheran, pentru îmbogăţirea uraniului au fost accelerate. Inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică au descoperit experimentarea unui focos de rachetă, simplu, dar care arată că Iranul se află mult mai aproape de crearea unei arme atomice, având de soluţionat doar problema obţinerii unui uraniu cu puritate ridicată.
Iată de ce, pe fondul aniversării a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului s-au desfăşurat întâlniri neoficiale între liderii prezenţi în Germania, având drept subiect calea aleasă de conducerea statului iranian. Pentru Rusia, Iranul a fost întodeauna un subiect de negociere, datorită implicării Moscovei în problemele economice sau militare ale Teheranului. Teoretic, ruşii ar putea juca rolul unui mediator eficient între Washington D.C., Bruxelles şi Teheran. Însă Kremlinul urmăreşte şi propriile obiective, precum limitarea extinderii NATO, în zonele sale de interes, precum Ucraina şi Georgia, participarea la luarea deciziilor de securitate ce privesc Europa şi – desigur -, mână liberă la periferia Federaţiei Ruse. Franţa susţine poziţia SUA de aplicare a noi sancţiuni împotriva Teheranului. Relaţia amicală dintre preşedinţii Sarkozy şi Medvedev poate facilita, fie şi indirect, investiţiile economice americane în Rusia. Acestea ar favoriza abordarea constructivă a provocărilor geopolitice, care necesită răspunsuri pertinente.
Dialogul de la Berlin survine după ce ministrul britanic de externe, Miliband s-a întâlnit cu Sergei Lavrov, abordând cu acesta şi tema investiţiilor în sectorul economic al Rusiei. Este întâlnirea care a pus surdină acuzaţiilor pe teme de spionaj între cele două puteri europene. Lipsa de tehnologie şi de investiţii poate duce la prăbuşirea economia ruseşti. Efectul previzibil? În absenţa unui sprijin economic extern, dezastrul rusesc poate genera un tsunami în Euro-Asia. Există unele speranţe, pe această temă, legate de întâlnirea lui Obama, cu Medvedev, în Singapore. Acolo, cei doi vor mai aborda, din nou, acordul START, situaţia din Afganistan şi măsurile unilaterale luate de Iran.
Peste Ocean s-au reîntâlnit premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele Obama. Întâlnirea a durat o oră şi patruzeci de minute, incluzând dialogul tete-a-tete, între cei doi lideri şi întâlnirea în plen a ambelor delegaţii. Conferinţa de presă anunţată iniţial a fost anulată, la finalul discuţiilor bilaterale fiind remis presei doar un comunicat sec, în care se reafirmă sprijinul părţii americane pentru prezervarea securităţii Israelului şi abordarea atentă a sfidărilor nucleare iraniene. Pe fondul apariţiei unui nou plan de pace propus de Shaul Mofaz, un avocat israelian membru al partidului Kadima, respins energic de grupul Hamas, dar şi a oscilaţiei preşedintelui Mahmoud Abas, de a mai candida la alegerile pentru preşedinţia Autorităţii Palestiniene, situaţia din Orientul Mijlociu se deteriorează continuu.
În aceste condiţii, afirmaţia adjunctului ministrului de externe al Israelului, Danni Aialon, la postul Sky News, prin care a semnalat, în termeni fără echivoc, că „Israelul ia în serios posibilitatea unor acţiuni militare împotriva programului nuclear iranian”, nu mai miră pe nimeni. Luna trecută, şeful statului major al Tzahal-ului, armata israeliană, generalul Gabi Ashkenazi a declarat că „în timp ce sancţiunile sunt cea mai bună opţiune la pericolul generat de programul nuclear iranian, Israelul are dreptul să se apere împotriva oricărei ameninţări”. Desfăşurate sub numele de cod Juniper Cobra, demonstraţiile de forţă, din sudul Israelului au dat semnalul, pentru opinia publică internaţională, că instruirea comună – a unor unităţi americane şi israeliene, din forţele aeriene şi cele navale – are un scop disuasiv, care nu trebuie deloc ignorat. Au fost prezente 15 nave de război americane. S-au efectuat zeci de zboruri cu avioane de transport echipament militar pe ruta Washington D.C./ Tel-Aviv. Oficial, toate aceste acţiuni fac parte din planul anual de cooperare între cele două armate.
Juniper Cobra este considerat drept cel mai mare exerciţiu comun de apărare anti-rachetă, executat vreodată în zona bazei israeliene Negev. S–au testat patru sisteme de apărare împotriva rachetelor balistice, sistemul israelian Arrow 2, acţiunea rachetelor interceptoare cu baza pe navele Aegis, sistemul THAAD (Terminal High Altitude Area Defense), folosit de forţele americane pentru interceptarea şi distrugerea rachetelor cu rază scurtă şi medie şi sistemul Patriot (PAC) 3.
Este pentru prima dată când aceste sisteme sunt desfăşurate în Israel. Sistemul THAAD a fost conceput pentru a lovi rachetele de tipul SCUD, foarte „populare” în ţări precum Iranul sau Coreea de Nord. Exerciţiul a fost conceput pentru a crea infrastructura necesară apărării anti-rachetă în Israel. La ediţia sa, din 2007, exerciţiul a avut ca obiectiv integrarea sistemelor anti-rachetă de altitudine joasă Patriot, cu sistemele Arrow, de înaltă altitudine şi utilizarea radarului de tip X-Band instalat în Negev.
Mesajul dat de Juniper Cobra este clar. SUA sprijină apărarea Israelului împotriva oricărui atac cu rachete balistice. Concomitent este şi un semnal limpede pentru Moscova şi Phenian. Acela că timpul nu se scurge în favoarea susţinătorilor unui Teheran nuclear. Argument imbatabil? Exerciţiul Juniper Cobra a fost mutat din primăvara lui 2010 acum. Numărătoarea inversă a început…?!