Reuniunea şefilor de state şi de guverne din statele membre ale Forumului economic Asia-Pacific[i] (APEC), derulată la Singapore a concurat, din punct de vedere mediatic, cu turneul asiatic al liderului de la Casa Albă. Forumul a dezbătut aspecte privind: dosarele nucleare ale Iranului şi Coreei de Nord; apropiata conferinţă vizând schimbarea climatică, de la Copenhaga; combaterea efectelor crizei economice şi a protecţionismului. Întâlnirea a facilitat dialoguri între liderii SUA, Rusiei şi Chinei, precum şi a doua convorbire între preşedintele chinez Hu Jintao şi Lien Chan, preşedintele onorific al Partidului Nationalist Kuomintang, aflat la putere în Taiwan.
Pentru întâia oară, preşedintele Barack Obama s-a aflat faţă în faţă cu cei zece lideri ai Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). Turneul lui Obama marchează momentul prezentării politicii sale pentru zona Asia-Pacific. La Tokio şi Shanghai, el a subliniat importanţa parteneriatului cu Asia, influenţa crescută a acestui areal geopolitic, în ultimele două decenii, dar şi faptul că SUA sunt o naţiune pacifico-asiatică.
Japonia a fost prima etapă a turneului lui Obama în Asia. De altfel, japonezii sunt consideraţi cei mai importanţi aliaţi ai SUA, din această regiune. După instalarea guvernului Yokio Hatoyama, s-a readus în discuţie atât reducerea prezenţei bazelor militare pe insula Okinawa şi a celor peste 47.000 de militari americani staţionaţi pe teritoriul Japoniei, cât şi retragerea marinei japoneze din misiunea începută în 2001, de susţinere, în Oceanul Indian, a luptei antiteroriste defăşurată în Afganistan. În schimb, guvernul japonez a promis un ajutor de cinci miliarde de dolari pentru reconstrucţia statului afgan. În discursul susţinut la Tokio, în faţa a 1500 de participanţi, Obama a subliniat că, pe timpul celor două mandate ale preşedintelui George W. Bush, SUA s-au implicat în conflictele din Afganistan şi Irak, lăsând teren liber Chinei să îşi consolideze rolul de putere regională în Asia, însă “această epocă este încheiată”. În plan economic, preşedintele doreşte să lucreze în “parteneriat” cu ţările asiatice, pentru realizarea unei creşteri economice durabile. Referitor la Coreea de Nord a precizat: “SUA sunt dispuse să îi ofere un viitor diferit, de integrare internaţională, cu oportunităţi economice, dar şi cea mai mare securitate şi respect“. În schimb, nord-coreenii trebuie să reia negocierile în şase, privind dezarmarea sa nucleară. Casa Albă va satisface dorinţa Phenianului, de a purta mai întâi un dialog bilateral între cele două state, emisarul special pentru Coreea de Nord, Stephen Bosworth, urmând să se deplaseze în această ţară la începutul lui decembrie. Obama a întins mâna şi Myanmarului, printr-o “nouă abordare“, având în vedere că sancţiunile impuse regimului militar „nu au permis ameliorarea vieţii birmanilor”. SUA vor alegeri democratice anul viitor, precum şi eliberarea imediată, necondiţionată „a tuturor prizonierilor politici, între care Aung San Suu Kyi“.
Turneul asiatic a continuat la Beijing, unde Obama s-a întâlnit cu omologul chinez, Hu Jingtao, în Marea Sală a Poporului/Parlamentul chinez, din Piaţa Tianmen. Dezvoltarea relaţiilor bilaterale a devenit pentru administraţia Obama prioritatea politicii sale în Asia şi Pacific. Cei doi lideri au discutat despre: dezarmare şi neproliferarea armelor nucleare; dosarele nucleare ale Coreei de Nord şi Iranului; schimbarea climei şi energia curată; situaţia din Pakistan şi Afganistan. După cele şase ore de discuţii – finalizate cu o conferinţă de presă fără întrebări -, a devenit vizibilă o Chină sigură pe sine.
Dialogul vizând ameninţarea nucleară iraniană, devalorizarea monedei chineze – yuanul -, sau respectarea drepturilor omului nu a fost finalizat printr-un consens. Declaraţia comună, în cinci puncte indică dorinţa unor schimburi constante de delegaţii politice la nivel înalt şi sugerează preocuparea sporită pentru problemele strategice. Se reiterează respectarea angajamentele asumate ca parteneri economici. Anterior, alţi preşedinţii americani au insistat asupra unor priorităţi în relaţia bilaterală. Astfel, Bush a pus accentul pe războiul împotriva terorismului, Bill Clinton a sprijinit China, în aderarea sa la Organizaţia Mondială a Comerţului. În schimb, oficialii chinezi au făcut unele concesii, inclusiv în domeniul drepturilor omului. Acum, deşi Obama nu s-a întâlnit cu Dalai Lama, preşedintele Hu nu a urmat exemplul preşedintelui rus Medvedev, privitor la noile sancţiuni împotriva Iranului. El a apreciat că problema „se va rezolva prin negocieri şi dialog cu regimul iranian”.
*
În mod evident, preşedinte american nu şi-a propus să creeze animozităţi la Beijing, fiind atent la menţinerea unui trend pozitiv al relaţiilor bilaterale. Generos cu viitorul, Barack Obama a emis ipoteza că o Chină puternică, poate deveni o forţă notabilă pentru comunitatea naţiunilor. Comunitatea sugerând, în acest caz, dezirabila convergenţă dintre actuala şi o posibil viitoarea superputere a lumii.
[i] Forumul, lansat in 1989, pentru promovarea liberului-schimb, are 21 de state, cu un total de 2,6 miliarde de persoane – adică peste 40% din populatia lumii -, reprezintă 54,2%, din PIB-ul mondial si 43,7%, din comertul international. Din APEC fac parte Australia, Brunei, Canada, Chile, China, Coreea de Sud, SUA, Filipine, Hong Kong, Indonezia, Japonia, Malayezia, Mexic, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee, Peru, Rusia, Singapore, Thailanda, Taiwan şi Vietnam.