Alexandru Grumaz

În iulie 1973, regele Muhammad Zahir Şah (1933-1973) este înlăturat, monarhia fiind abolită. Afganistanul se proclamă republică. Ulterior, printr-o lovitură de stat, în 1978, puterea este preluată de Partidul Democratic al Poporului – comuniştii. La finalul anului 1979, U.R.S.S. invadează Afganistanul. Invazia generează un lung şi sângeros război civil (1979-1990), în cursul căruia aproape şase milioane de afgani s-au refugiat în Pakistan şi Iran. Cu douăzeci şi cinci de ani în urmă, sosea la Islamabad, Robert Gates, în calitate de adjunct pentru informaţii al directorului CIA,  în vederea organizării, împreună cu liderii militari pakistanezi, a rezistenţei afgane, de-a lungul frontierei comune a celor două state. Călătoria din 1986 a fost una secretă, incluzând prezenţa lui Gates într-o tabără a… Mujahedini-lor. Acolo a văzut, pentru prima dată, luptători afagni care se antrenau în lansarea grenadelor reactive. Fiecare tragere reuşită fiind însoţită de strigătul „Allahu Akbar!”…

Atunci, SUA şi Pakistanul au început o colaborare eficientă pentru a combate duşmanul comun – agenţii sovietici. Efortul s-a concretizat într-o cooperare în domeniul instruirii militare şi a colaborării între serviciile de intelligence. În 1990, trupele sovietice s-au retras din Afganistan. Robert Gates preciza ulterior: „când Uniunea Sovietică a părăsit regiunea, SUA a abandonat Afganistanul şi a tăiat legaturile de cooperare militară cu Pakistanul. A fost o decizie luată pe baza unei evaluări limitate la o viziune pe termen scurt”    

Vremurile s-au schimbat. Preşedintele Obama s-a angajat la un parteneriat strategic, pe termen lung, cu Pakistanul, bazat pe interese comune şi respect reciproc.Unul extins la toate nivelurile, de la cooperarea în domeniul securităţii la dezvoltarea economică. În acest context, legea Kerry-Lugar, adoptată de Congresul american în 2009, a provocat o adevărată dezbatere în Pakistan, armata alăturându-se opoziţiei parlamentare contra ajutorului anunţat de americani. Suma de 7,5 miliarde USD/cinci ani, pentru realizarea de programe  economice în diferite zone, a fost considerată că va permite amestecul SUA în politica guvernamentală a Islamabadului.

Astfel, generalii pakistanezi s-au opus deciziilor guvernului Partidului Popular Pakistanez, care susţine ajutorul acordat de SUA. De fapt, actul ce simbolizează angajamentul american în Pakistan, cere monitorizarea şi cooperarea în derularea acţiunilor contra terorismului. De asemenea se impun eforturi, din partea Islamabadului, pentru prevenirea proliferării nucleare şi dovezi că armata nu se implică în procesul politic. Şeful statului major al armatei pakistaneze, generalul Ashfaq Kayani, a  reiterat că Pakistanul „este un stat suveran şi are tot dreptul de a analiza şi răspunde în concordanţă cu interesele sale naţionale”.  Naivitate…

Vizita lui Robert Gates, acum secretarul apărării al SUA, la Islamabad, reiterează alianţa dintre americani şi pakistanezi, ca aliaţi împotriva terorismului.  Ajutorul militar acordat de Pentagon Pakistanului a crescut la 3 miliarde de USD/an. Astfel, o escadrilă de avioane F16, dar şi 12 aeronave fără pilot RQ7-Shadow vor suplimenta sprijinul dorit de forţele militare pakistaneze, în operaţiunile din Swat Vally, sau Waziristanul de sud. Sacrificiul celor 2.000 de militari pakistanezi, ucişi în ultimii trei ani indică angajamentul lor de a-şi proteja concetăţenii.

Să ne amintim că talibanii pakistanezi acţionează în complicitate atât cu confraţii din Afganistan, cât şi cu membrii reţelei Al-Qaeda. Tranzitul ilegal, posibil peste frontierele din regiune, datorită terenului muntos, greu accesibil trupelor dispuse la graniţe, face ca transferul de insurgenţă să afecteze  regiunea de nord a Asiei de sud. Relaţiile dintre Islamabad şi Beijing sunt „colorate” acum de exportul de insurgenţă islamică în provincia Xinjiang, dominată de… uighuri. O nesăbuinţă a liderilor reţelelor teroriste asiatice, pe care Beijingul o va trata ferm. Fără nici o ezitare.

China rămâne la ora actuală – nota bene -, aliatul principal al Pakistanului, dar păstrează relaţii bune cu New Delhi şi pledează pentru o apropiere de Kabul. Iată de ce Beijing-ul va deveni actorul principal în Asia de sud şi factorul probabil decisiv, de stabilitate, în regiune.

Acum, o nouă generaţie de pakistanezi şi americani învăţă ce înseamnă o alianţă pe termen lung. Analiştii militari sunt atenţi să vadă dacă operaţiunile prevăzute în Waziristanul de nord vor confirma altitudinea acestei colaborări.

Diplomaţia SUA, însă îşi continuă drumul. S-a deschis canalul …Turcia. Un semnal deloc neinteresant pentru Bruxelles.