Alexandru Grumaz

Imense suprafeţe de teren sub ape, zeci de case distruse, cartiere în ruină, mii de refugiaţi, zeci de militari pakistanezi care repară drumurile afectate de inundaţii, camioane încărcate cu sinistraţi, aşezaţi de-a valma, ce cară cu ei puţinele lucruri salvate din calea apelor, încearcă să se întoarcă la casele lor din provincia Punjab. O imagine de coşmar în Pakistanul lovit de furia naturii. Inundaţiile recente, cele mai mari din istoria de 60 de ani a Pakistanului (20% din teritoriu inundat), au ucis peste 1600 de oameni şi au afectat alte 14 milioane. Dezastrul a redus capacitatea guvernului de la Islamabad de a controla administrativ regiunile sinistrate, a stopat creşterea economică, a oprit lupta împotriva insurgenţilor şi a reţelelor teroriste şi a afectat relaţiile interne civil-militar. Pe plan internaţional inundaţiile au afectat în egală măsură derularea asistenţei internaţională în caz de calamitate naturală cât şi operaţiunile minlitare în războiului din Afganistan.

Prima consecinţă generată de inundaţii este datorată crizei alimentare produse de distrugerea recoltei agricole pe mii de hectare arabile. Programul Alimentar Mondial, cea mai mare organizație specializată a Organizației Națiunilor Unite cu rol umanitar pentru acordarea de ajutoare internaționale în alimente, s-a arătat îngrijorată de faptul că după propriile estimări peste 6 milioane de pakistanezi riscă să rămână fără alimente în următoarea perioadă. Agricultura pakistaneză va înregistra anul acesta o scădere de 10-15% ceea ce va genera o criză alimentară în întreaga zonă asiatică. Pakistanul este al 3-lea producător de grâu şi al 4-lea producător de bumbac din Asia. Scăderea înregistrată în sectorul agricol va determina o stagnare a creşterii economiei pakistaneze şi, în acelaşi timp, o criză acută a locurilor de muncă (22% din PIB este generat de agricultură iar 2/3 din locurile de muncă sunt în sectorul agricol). Pe lângă reducerea locurilor de muncă în agricultură, locurile de muncă în industria textilă (cea mai importantă ramură a economiei pakistaneze) se vor diminua datorită lipsei de materie primă: bumbacul. În succesiune inflaţia va depăşi 12% iar cheltuielile pentru reconstrucţie şi reabilitare vor necesita o suplimentare cu peste 5 miliarde USD. Astfel acordul Islamabadului cu FMI pentru împrumutul de 10,66 miliarde USD luat în 2008, este în pericol să nu se îndeplinească, un nou împrumut fiind absolut necesar în următoarele 12 luni. A doua consecinţă este cea politică datorată, în principal, unui guvern incapabil de a controla situaţia în zonele afectate şi de a păstra un echilibru în relaţia civil-militar. De fapt cine este câştigătorul declarat al luptei împotriva inundaţiilor? Generalul Ashfaq Kayani. El este omul care deţine actualmente puterea din spatele administraţiei. Prezent în zonele afectate de calamităţi, unde nici un alt reprezentant politic nu a fost prezent, fostul şef al ISI (Serviciul de Informaţii Interarme) între 2004-2008, a obţinut o victorie de moral în faţa politicienilor. Momentul actual a fost precedat de celelalte decizii cheie luate de generalul Kayani de-a lungul timpului. Acuzaţiile aduse de primul ministru englez David Cameron, cu prilejul vizitei în India,şi anume faptul că Pakistanul a devenit un „exporator de terorism” a generat o reacţie considerată extrem de dură din partea generalului Kayani care a ordonat actualului şef al ISI, generalul Shuja Pasha să nu participe la un summit pe probleme de securitate alături de britanici. Retragerea şefului ISI a fost într-un fel bine orchestrată ea fiind simultană cu manifestaţiile de stradă împotriva guvernului de la Islamabad. Ce substrat au aceste evenimente ? Puterea armatei de a face faţă evenimentelor indiferent care ar fi originea lor. În 2007 când generalul Kayani a preluat cea mai înaltă funcţie din armată a promis că aceasta nu se va mai implica în politică. Cotat de partenerii americani ca un adevărat soldat pentru profesionalismul cu care a condus operaţiunile militare împotriva insurgenţilor în zona FATA, acesta a reuşit ca prin acţiunile sale să readucă armata în inimile pakistanezilor. În 2008 a făcut posibilă reinstalarea procurorului şef Iftikhar Muhammad Chaudhry înlăturat de Musharraf şi a readus încrederea concetăţenilor în ISI considerată de-a lungul timpului ca o instituţie care a sprijinit regimurile militare. Recentele dezvăluiri din Wikileaks nu i-au afectat imaginea ba dimpotrivă au făcut ca ISI să devină pentru pakistanezul de rănd o organizaţie pe care s-o numească „a noastră”. Încrederea în militari, conform unor sondaje recente care analizează perioada de la finele anului 2009 la mijlocul anului 2010, a crescut de la 75% la 82% iar încrederea în guvernul actual a scăzut de la 38% la 31%. Generalul Kayani este omul cel mai important astăzi în Pakistan la fel ca în 2008 când a anulat decizia guvernului de a-al trimite pe şeful ISI la Mumbai pentru a organiza o comisie de investigarea a atentatele teroriste derulate acolo. Mandatul generalului Kayani în fruntea armatei expiră în noiembrie 2010 şi mulţi au crezut, iniţial, că va refuza prelungirea acestuia. Acordată în conformitate cu prerogativele constituţionale de către primul ministru,  prelungirea a fost acceptată, iar generalul va fi în continuare şeful armatei încă 3 ani. Nu este un secret relaţia privilegiată pe care generalul o are cu estabishmentul militar de la Washington şi faptul că amiralul Mike Mullen a fost cel care a pledat pentru prelungirea mandatului generalului Kayani. Lăudat de presă pentru iniţiativa ca armata să cedeze salariul pe o zi pentru sinistraţi, prezenţa în zonele inundate, acţiunile derulate de armată în zonele sinistrate, lipsa preşedintelui Zadari de la inundaţii datorită turneului european care nu a fost anulat, a făcut din generalul Kayani „omul zilei” în Pakistan. O a treia consecinţă a inundaţiilor: revigorarea mişcării talibane. Acolo unde armata şi guvernul nu au ajuns, ajutoarele acordate de talibani şi-au făcut apariţia.Talibanii încearcă să câştige simpatia şi sprijinul sinistraţilor cu programele lor de asistenţă socială. Cert este faptul că ajutorul european pentru sinistraţii din Pakistan a fost mai redus decât cel acordat cu prilejul cutremurului din Haiti, mai ales datorită percepţie că banii ajung în mâinile talibanilor sau a funcţionarilor pakistanezi corupţi. Lipsa de solidaritate şi de implicare a Occidentului poate submina, pe termen scurt, câştigurile tactice obţinute de armata pakistaneză în zonele insurgente, iar pe termen lung împiedică refacerea economică a Pakistanului. Criza umanitară creată de succesele operaţiunilor militare în Valea Swat şi Malakand urmată de cea creată de inundaţii a complicat şi mai mult lucrurile. Este timpul ca UE să adopte o strategie comună pentru Pakistan şi Afganistan. Pakistanul devine o piaţă emergentă importantă iar investiţiile UE în India pot trece graniţa cu multă uşurinţă acum. Implicarea UE în cele două state este bine văzută atât la Islamabad cât şi la Kabul. O strategie comună Bruxelles-Washington ar aduce un plus inclusiv relaţiei transaclantice. Pachetul UE de 5,5 milioane euro este mult sub cel solicitat de ONU(1/2 miliarde euro). SUA a promis 7,5 miliarde USD pe 5 ani şi 35 milioane USD asistenţă de urgenţă urmare a inundaţiilor. Casa Albă s-a angajat la trecerea de la programele pe termen lung la cele pe termen scurt cu efecte imediate în sprijinul populaţiei, precum refacerea sistemului energetic în zonele afectate. Alternând între guverne militare puternice şi guverne civile slabe Pakistanul a eşuat în dezvoltarea de instituţii politice sănătoase,în asigurarea unei democraţii de sine stătătoare, în construirea unui sistem judiciar imparţial or în crearea unei structuri economice durabile. De la naşterea sa din 1947 Pakistanul a luptat cu sentimentul incertitudinii în mijlocul unei crize de identiate. Incapacitatea Islamabadului de a crea o identitate naţională a condus la intensificarea naţionalismului etnic, lingvistic şi regional care a fragmentat ţara. Exemplul dramatic s-a petrecut în 1971 odată cu sccesiunea din estul Pakistanului şi crearea statului independent Bangladesh. Partidele politice, deşi în număr mare, sunt dominate de elitele tradiţionale şi măcinate de corupţie. Pakistanul este departe de a crea o formă consistentă de guvernământ, având o politică polarizată pe trei direcţii majore: realţiile între militari şi civili, relaţiile între grupurile etnice şi grupurile provinciale şi relaţiile între islamişti şi secularişti.Va cădea guvernul Zadari? Poisbil. De ce? Datorită rejectării propriei culpabilităţi aceea de a soluţiona situaţia generată de inundaţii care a lăsat pe drumuri milioane de pakistanezi. Ceea ce este corect până la un anumit punct. Au fost şi vor fi probleme economice, au fost şi vor fi insurgenţi, au fost şi va continua declinul statului atât timp cât administraţia nu va lua măsurile necesare construirii instuţiilor democratice. Apetitul de putere, baza electorală de conjunctură conduce după doi ani şi jumătate la pierderea credibilităţii actualului guvern. Starea aparent conflictuală apărută între Washington şi Islamabad, generată de situaţia imediată inundaţiilor, este, de fapt, începutul unei schimbări de strategie între cele două. În urma evenimentelor care au avut loc în satul Mandati Kandaw, în apropierea frontierei afgane, în  districtul tribal Kurram, din zona provinciei afgane Paktya când un elicopter care desfăşura un raid împotriva isurgenţilor talibani a pătrus 5 km în spaţiul aerian pakistanez şi a vizat un post militar al corpului de graniceri, omorand trei soldaţi şi rănind alţi trei a creat o stare de volatilitate în relaţii Washington-Islamabad. Reacţia Pakistanului? Atacul s-a soldat cu măsuri de retorsiune din partea pakistaneză care a închis punctul de trecere Torkham la graniţa cu Afganistanul. Acesta este  situat în strâmtoarea Khyber principala axa rutieră de aprovizionare pentru Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a NATO, care luptă impotriva talibanilor în Afganistan. 100 de camioane care trec zilnic cu materiale de război frontiera cu Afganistanul au fost blocate. În acelaşi timp Pakistanul a cerut 600 milioane USD compensaţii pentru folosirea drumurilor. Răspunsul Washingtonului? Alte rute ale materialelor prin Estonia-Rusia şi prin Asia Centrală Kazakstan şi Uzbekistan. Consecinţe? Islamabadul a cerut propriului ambasador la Bruselles să adreseze un protest oficial la sediul NATO. Washingtonul a ordonat ambasadorului la Islamabad să prezinte scuze şi a deschis o anchetă asupra evenimentelor. Şeful CIA Leon Paneta a purtat discuţii la Islamabad cu preşedintele Asif Ali Zadari cu primul ministru Yousuf Raza Guliani şi cu şefii serviciilor de informaţii pentru a găsi o cale de ieşire. În spatele scenei sunt multe elemnte care contrazic o stare conflictuală. Trupele din Afganistan au nevoie de materiale, Pakistanul are nevoie de sprijinul financiar consistent al SUA dar în acelaşi timp vrea ca operaţiunile militare de pe propriul teritoriu să se deruleze sub comanda militarilor pakistanezi în conformitate cu standardele internaţionale şi cu acordurile de cooperare semnate. Ce vrea în fapt Islambadul? Închierea incursiunilor unilaterale ale trupelor SUA şi în particular ale Diviziei de Activităţi Speciale ale CIA în zonele din FATA, coordonarea atacurilor dronelor şi încetarea acuzaţiilor că pakistanezi nu-şi respectă calendarul privitor la acţiunile împotriva militanţilor din Waziristanul de Nord. Cert este că Washingtonul nu poate accepta o destabilizarea severă a Pakistanului o nouă strategie impunându-se de la sine în aceste condiţii.