Alexandru Grumaz

Lumea cibernetică nu este securizată. Fiecare nivel al acestui domeniu –infrastructura fizică, softul operaţional şi oamenii – este susceptibil de a deveni o breşă de securitate prin atac, infiltrare sau accident.

Cyberpower and National Security, Franklin D. Kramer (National Defense University, Washington D.C.)

Este uşor să te pierzi în spaţiul virtual. Această lume nouă, creată de ingineri, este populată de oricine are un PC, o tabletă sau  un iPhone şi arată diferit pentru fiecare grup care interacţionează cu ea. Pentru militarii americani este un nou domeniu de luptă, pentru un om de afaceri este un loc unde poate face bani, pentru un student este un loc unde se întâlneşte cu prietenii şi lista poate continua. Acum, spaţiul virtual a devenit, în opinia militarilor americani, al cincilea domeniu operaţional după cele terestru, aerian, naval şi cosmic. În 2009, la 1 octombrie (coincidenţă sau nu, chiar de Ziua naţională a Republicii Populare Chineze), la Washington, a fost înfiinţat Comandamentul Cibernetic al SUA (US Cyber Command), după o lungă serie de evenimente – începute în anii ’80 şi care au avut consecinţe în furtul de documente sensibile din serverele militare sau civile ale companiilor producătoare de tehnică militară. În 1986, un astrofizician american de la Laboratorul Naţional Berkeley a fost surprins de o erore simplă pe care propriul computer o afişa pe ecran: eroare de 75 de cenţi pe nota de la bancă, eroare pe care mulţi dintre noi am fi neglijat-o. Dar Cliff Stoll, un om de ştiinţă tipicar, un specialist în programare, nu a ignorat-o, a investigat-o. Repede a descoperit că, de fapt, are de a face cu o încercare de a culege informaţii clasificate din serverul unde se aflau documente secrete referitoare la Iniţiativa Strategică de Apărare a SUA, lansată de Ronald Reagan şi care avea ca obiectiv final interceptarea rachetelor balistice sovietice. Documentele fuseseră transferate în Germania de Est de hackeri nemţi, care le-au vândut ulterior ofiţerilor KGB. Internetul era în anii copilăriei sale, aşa încât, în 1988, găsim în statistici 60.000 de computere care conectau 500.000 de utilizatori, faţă de două milioane de utilizatori şi 4 milioane de computere, în 2012.

Continue Reading »

Tags: cyber security, cyberwar, război cibernetic

Muhsin al-Fadhli este una dintre figurile importantate ale Al-Qaeda şi fondatorul grupului terorist care activează în Siria, Khorasan. În 2012, o notă a Departamentului de Stat menţiona recompensa pusă pe capul teroristului: 7 milioane de dolari. Fadhli este un periculos terorist kuweitian, de 33 de ani, fost trezorier şi prieten apropiat al lui Osama bin Laden, dar şi unul dintre puţinii care au ştiut de atacurile teroriste ce urmau să aibă loc la 11 septembrie 2001, în SUA. În 2002, Fadhli a finanţat un atac asupra unui vas francez în apele teritoriale ale Yemenului. A fost prins şi închis în Kuweit de unde a plecat apoi în Iran. Acolo a condus o celulă Al-Qaeda. Continue Reading »

Tags: ISIS, Korasan, Muhsin al-Fadhli

Senatorul John McCain, care şi-a manifestat întotdeauna suspiciunea faţă de preşedintele rus Vladimir Putin, a cărui impredictibilitate caracterizează relaţiile internaţionale pe care Federaţia Rusă le are cu UE şi SUA, avertiza că acesta are de mult timp ochii aţintiţi spre Ucraina, pe care o consideră „perla coroanei ruse”: Ştiu că Putin crede că Ucraina este parte a Rusiei. El este hotărât să o menţină în propria ogradă – spunea senatorul Mc Cain.

Summitul NATO de la Celtic Manor, lângă Cardiff, Ţara Galilor, este poate cel mai important eveniment la nivelul Alianţei după încheirea Războiului Rece. De ce? În primul rând, pentru că Federaţia Rusă a reinventat Războiul Rece, iar deciziile pe care Alianţa Nord-Atlantică le va lua în consens vor marca, inevitabil, consolidarea acesteia sau, dimpotrivă, începutul sfârşitului. Ce se doreşte, de fapt? Împreună cu UE, Alianţa trebuie să decidă politic şi militar ce cale va urma, în aşa fel încât să asigure aplicarea Art. 5 din Tratatul de la Washington. Prima reacţie, pe linia măsurilor de securizare a flancului estic al Alianţei, a venit de la Bruxelles, unde Consiliul European l-a ales pe premierul polonez Donald Tusk drept viitorul preşedinte al Consiliului European. Numirea lui Tusk oferă Europei de Est o influenţă sporită în cadrul blocului european. Tusk, un activist anti-comunist încă din studenţie, s-a reafirmat prin poziţia fermă adoptată împotriva Rusiei, dar şi pentru faptul că a îmbunătăţit relaţia Poloniei cu Germania. Rămâne de văzut ce va face Federica Mogherini, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, actualul ministru de externe al Italiei, despre care părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte deciziile ce le-ar putea lua privitor la o viitoare relaţie cu Rusia. Şi, ca să nu lungim un subiect aflat la început de drum, spunem doar că prim-ministrul Italiei, Mateo Renzi, pentru a credibiliza alegerea ministrului european de externe, l-a sunat pe preşedintele Putin să-l avertizeze asupra consecinţelor intrării trupelor ruseşti în Ucraina. Să credem aceste fapte atât timp cât Italia se bazează pe gazele primite de ruşi, iar influenţa fostului prim-ministru Berlusconi, un apropiat al lui Putin, este vizibilă în politica italiană? Thomas Wright, analist la Brookings Institution din SUA, declara, referindu-se la modul în care UE îşi alege reprezentanţi pentru politica externă: Politica externă este complet absentă din această alegere (a ministrului de externe al UE). Wright explică, în Financial Times, că replica de acum 2.000 de ani, Civis romanus sum! (Sunt cetăţean roman!), care însemna că Imperiul Roman avea grijă să-şi protejeze cetăţenii oriunde pe teritoriul său şi dincolo de acesta, este de actualitate pentru diplomaţia europeană, care trebuie să impună sancţiuni dure Rusiei pentru sprijinul acordat insurgenţilor în Ucraina, dar mai ales pentru că 210 europeni au murit dramatic într-un act terorist declanşat de insurgenţii pro-ruşi asupra unui avion civil. Şi totuşi, îşi doreşte Europa sancţiuni dure la adresa Federaţiei Ruse sau diviziunea internă din cadrul ei va duce la toleranţă faţă de acţiunile acesteia? Cert este că Europa oscilează în a lua o decizie clară asupra relaţiei cu Rusia. Balanţa înclină mai mult spre toleranţă? În schimb, în SUA, reacţia foştilor oficiali este dură. Într-o conferinţă organizată pentru Wall Street Journal de Billy Perry, fostul secretar al Apărării din Administraţia Clinton, şi George Shultz, fostul secretar de stat al lui Reagan, aflăm care ar fi măsurile pe care SUA ar trebui să le ia împotriva Rusiei:

1. asigurarea cu echipament militar a armatei Ucrainei;
2. desfăşurarea de forţe militare în Ţările Baltice;
3. mărirea numărului de sancţiuni economice şi financiare împotriva Rusiei (autorii nu precizează cât de dure pot fi aceste sancţiuni, dar ele ar trebui să implice prevenirea accesului companiilor ruseşti la sistemul financiar american şi interdicţia pentru companiile occidentale care fac afaceri în Rusia să facă afaceri în SUA).

Continue Reading »

Tags: Barack Obama, Forță de Reacție Rapidă, Război hibrid, Vladimir Putin

În ultimii 20 de ani, relevanța NATO a fost pusă de multe ori la îndoială,  atât de unii politicieni, cât și de voci din media. Dezbaterea care ne-a marcat traseul din 1990 până astăzi a fost dacă avem nevoie de NATO. Putin a încheiat dezbaterea. Am experimentat, pentru prima dată din 1945, anexarea unui teritoriu european prin mijloace militare, spunea Malcolm Rifkind, președintele Comitetului pentru Apărare din Parlamentul Britanic. Astăzi, datorită președintelui Vladimir Putin, NATO a redevenit relevant. Summitul recent încheiat a demonstrat că unitatea nu este de monolit (la fel ca și în UE), dar există un consens asupra strategiei pe care Alianța urmează să o desfășoare în viitor pentru a descuraja acțiunile militare ale Federației Ruse sau pentru a contracara Statul Islamic în Orientul Mijlociu. De asemenea, remarcăm o schimbare de viziune asupra viitorului organizației, care, vrem sau nu, se îndreaptă spre globalizare, în primul rând datorită amenințării teroriste transnaționale. Noii parteneri (de gradul 1) sunt Finlanda, Suedia, Georgia, Iordania și Australia.

Summitul NATO a subliniat, în primul rând, temerile est-europenilor privind implicarea Federației Ruse în fostul spațiu de influență sovietic și măsurile militare de pregătire a unui răspuns care să descurajeze eventualele intenții agresive ale Moscovei în Europa Centrală și de Est. Vrea Rusia o confruntare cu Occidentul? Nu. Vrea să ia decizii în fostul spațiu sovietic pe care intenționează să-l reconstituie, din bucăți, întocmai ca pisele unui joc de puzzle. Azi, Ucraina, mâine, Moldova, apoi, poate, Belarus sau Kazahstan. Însă mereu cu un ochi deschis asupra țărilor baltice sau a spațiilor pe care altădată le controla fosta Uniune Sovietică.

Cum va acționa Vladimir Putin în continuare?

Continue Reading »

Tags: NATO, Ucraina, Vladimir Putin

„Există o singură dovadă pe care sovieticii o pot aduce, dincolo de orice îndoială, care ar avansa categoric cauza libertății și a păcii. Domnule secretar general Gorbaciov, dacă doriți pace, dacă doriți prosperitate pentru Uniunea Sovietică și Europa de Est, dacă doriți cu adevărat liberalizare, veniți aici, la această poartă! Domnule Gorbaciov, deschideți această poartă! Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid!”, declara Ronald Reagan la Berlin, la 12 iulie 1987.

Este actuala confruntare între Federația Rusă și Occident un nou Război Rece? Ceea ce se întâmplă acum este similar cu ceea ce s-a întâmplat în a doua jumătate a secolului al XX-lea, imediat după Al Doilea Război Mondial. Ce strategii vor alege liderii lumii în soluționarea acestui conflict? Un lucru este evident: indiferent care va fi finalul confruntărilor din Ucraina, relația Federației Ruse cu SUA și Europa nu va mai fi la fel cum s-a întâmplat în 2008, după invazia Georgiei de mașinăria de război a rușilor. SUA și Rusia au început resetarea relațiilor bilaterale. Arhitectul acestei resetări a fost profesorul american de științe politice de la Stanford, Michael A. McFaul. În cei 5 ani cât a lucrat în Administrația Barack Obama, inițial în calitate de consilier al președintelui Obama pe problemele Rusiei și ale Euroasiei, apoi, din 2012 până în februarie 2014, în calitate de ambasador al SUA la Moscova, s-au întâmplat multe lucruri în relațiile americano-ruse. McFaul a absolvit masterul de Studii Sovietice și Est-Europene de la Stanford University (1986) și a susținut un doctorat la Oxford în relații internațioanale. Pentru prima dată a mers în URSS în 1983, ca student la cursurile de limba rusă, de la Universitatea din Leningrad, iar în 1985 a învățat un semestru la Universitatea din Moscova. În 2008, după criza georgiană, Washingtonul și Moscova au căzut de acord asupra noului tratat privind reducerea amelor strategice New Strategic Arms Reduction Treaty (noul START), iar ulterior, în Consiliul de Securitate al ONU, au convenit noi sancțiuni împotriva Iranului, cooperând în transbordarea echipamentelor militare în/și din Afganistan și pentru securizarea materialului nuclear de-a lungul și de-a latul globului. În același timp, cu sprijinul Washingtonului, Rusia a aderat la Organizația Mondială a Comerțului și a beneficiat de implementarea unui nou regim de vize pe trei ani pentru turiștii și oamenii de afaceri din Rusia care călătoresc în Statele Unite. Pe lângă un nou tratat de reducere a armamentului nuclear, înființarea Comisiei prezidențiale bilaterale, cu cele 20 de grupuri de lucru, colaborarea pe dosare sensibile precum Iranul și Afganistanul, mandatul de ambasador al lui McFaul s-a remarcat mai degrabă printr-o serie de crize fără precedent în relațiile dintre Washington și Moscova, cele mai grave de după destrămarea URSS. Cele două s-au confruntat odată cu desfășurarea operațiunii NATO din Libia sau cu războiul civil din Siria, dar și pe tema criticilor administrației americane la adresa modului de prezervare a libertăților individuale ale cetățeanului rus de Administrația de la Kremlin. Istoria diplomației va nota spectacolul grotesc al arestării presupusului rezident CIA, Ryan Christopher Fogle, sau afacerea Snowden. Eșecul resetării este evident, deși acum cinci ani părea o modalitate ingenioasă de a relansa relațiile dintre SUA și Rusia. America, la începutul mandatului lui Barack Obama, era prinsă în războiul global împotriva terorismului, care a schimbat radical agenda de politică externă a Washingtonului, preluând toate resursele diplomatice disponibile astfel încât relația cu Rusia a rămas pe planul al doilea. Așa a apărut resetarea, ca o șansă de a construi o relație de tip nou cu Rusia. La Washington se spera că Moscova ar fi putut alege apropierea de Occident în fața expansiunii economice a Chinei, inclusiv în zona siberiană a Federației Ruse. Numai că Rusia lui Vladimir Putin, care, în 2012, revenea la Kremlin, avea alte intenții. Cele două puteri s-au despărțit, în fapt, de relația bilaterală, Rusia concentrându-se pe zona periferiei, punând presiune pe statele de la frontieră, pe fostele state sovietice, în timp ce America s-a concentrat pe relația bilaterală cu China și pe Pivotul Asia. Continue Reading »

Tags: Barack Obama, China, Războiul Rece, Vladimir Putin