Alexandru Grumaz

Oriunde-ntorci privirea, văzduh și apă numai.

Talazuri spumegate și nori vijelioși!

Și viforul cu vuiet cum vâjâie de tare!

De ce stăpân s-asculte nu știe-al mării val.

Ovidiu, Tristele

Cum arată acest capăt de Europă astăzi?

Întâlnire de gradul III la Minsk între Vladimir Putin și Petru Poroșenko! Rezultatul 0-0. În schimb, la Sofia, ministrul de Externe Lavrov bate cu pumnul în masa bulgarilor pentru avansarea proiectului South Stream. Armata ucraineană continuă luptele cu insurgenții cu rezultate modeste. Rada, Parlamentul ucrainean, a fost dizolvată, urmând alegeri generale parlamentare. Și totuși, în toiul conflictului cu Moscova, se votează în Parlamentul de la Kiev o rezoluție cu privire la datoriile neplătite pentru importurile de gaze. Parlamentarii ucraineni au aprobat o lege care vizează crearea unui operator național pentru transportul gazelor, la care investitorii americani şi europeni să poată deţine până la 49%. Rusia ameninţă Moldova şi Georgia cu rezilierea acordurilor comerciale. Reprezentantul președintelui Vladimir Putin în Crimeea, Oleg Belaventev, a declarat, la o întalnire cu tineri ruși în cadrul unui forum, că Transnistria va intra până la urmă în componența Rusiei. Comisarul european pentru Energie, germanul Günther Oettinger, pare să schimbe macazul cu fracturarea: gazele de şist vor acoperi doar o zecime din consumul UE. În opinia sa, dependenţa de importurile de gaz nu poate fi redusă prin fracking, ci doar se poate împiedica creşterea acesteia. Virusul Dragonfly atacă centralele energetice ale ţărilor NATO. Companiile europene şi americane au devenit principalele ţinte ale virusului, de provenienţă est-europeană, care ţinteşte sisteme de control ale infrastructurii electrice, firme majore de electricitate, operatorii conductelor de petrol şi furnizorii industriali de echipamente folosite în energie. SUA, Germania, Rusia sunt prinse în jocul spionajului. După izbucnirea scandalului interceptărilor telefonice în Polonia, care a zguduit guvernul Tusk, Germania pare să fie următoarea ţintă de dezbinare a Occidentului. Chiar dacă mâna Rusiei nu se zărește clar în acest caz, noul scandal care slăbeşte relaţia SUA-Germania este pe placul Moscovei, care nu va ezita să profite de răcirea relaţiilor dintre aliaţi. Un angajat al Serviciului german de informaţii externe (BND) a fost arestat, fiind suspectat de spionaj în favoarea Statelor Unite. Agentul dublu ar fi oferit CIA nu mai puţin de 200 de documente confidenţiale, inclusiv informaţii din comisia parlamentară specială creată după scandalul NSA pentru a ancheta modul în care au cooperat serviciile secrete germane şi americane. Culmea ironiei, spionul ar fi fost prins de serviciul german de informaţii interne (Verfassungsschutz) atunci când a încercat să-şi pună bunele intenții şi la dispoziţia serviciilor ruse, promiţând să le ofere tot documente secrete. Țările din Europa de Est și Centrală fac eforturi deosebite pentru a nu fi încălecate de FSB sau GRU. La granița dintre Federeția Rusă și Europa de Est, exercițiile militare sunt la ordinea zilei, acompaniate de conflictul militar din Ucraina. În Crimeea, revin legile sovietice. Procurorul peninsulei Crimeea, Natalia Pklonskaya, i-a interzis liderului comunităţii de tătari Mejlis din peninsulă, Refat Chubarov, să se mai întoarcă acasă o perioadă de cinci ani din cauza semnelor de extremism pe care acesta le-ar fi arătat în timpul discursului desfăşurat în regiunea Kherson din Ucraina, la o întrunire cu Mustafa Dzhemilev, fostul lider al grupului. Președintele turc în exercițiu, Abdullah Gül, a dezvăluit ca ministrul de Externe, Ahmet Davutoglu, îi va succeda în funcția de prim-ministru deținută de viitorul președinte ales al Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Ankara își flexează mușchii în Marea Neagră. Recent, guvernul de la Ankara a decis să interzică intrarea în cele 27 de porturi majore ale sale a tuturor transporturilor navale internaţionale care trec prin porturile din Crimeea rusă, sancţionând anexarea militară a peninsulei ucrainene. O reacție dură a autorităților de la Ankara, aplicată Rusiei, o politică de nerecunoaștere a anexării, care va avea efecte usturătoare asupra transporturilor ruse. Toate rutele internaţionale ce provin din Crimeea rusă sau au trecut printr-un port din Crimeea nu vor putea trece prin porturile turceşti majore. În schimb, transporturile internaţionale navale a căror acte precizează că au trecut prin porturile din Crimeea ucraineană vor fi acceptate de porturile din Turcia. Decizia Ankarei va face transporturile ruse mult mai dificile în zona Mării Negre, cât şi în alte ape internaţionale importante, precum Golful Persic şi Marea Mediterană. Răspunsul Turciei se datorează, în primul rând, tratamentului aplicat de Moscova tătarilor crimeeni, care se confruntă cu persecuţii asemănătoare celor din epoca sovietică. NATO, la rândul ei, își flexează muşchii în Marea Neagră. Rusia bombăne şi răspunde la fel. În urma exerciţiilor militare navale şi aeriene, desfăşurate de Rusia în Marea Neagră, numărul de nave militare ale Alianţei Nord-Atlantice mobilizate în zonă a ajuns la nouă, cel mai mare din perioada post-sovietică. În luna iulie, crucişătorul american Vella Gulf a fost în portul Burgas, iar fregata franceză Surcouf, care a intrat la 4 iulie în Marea Neagră, a ancorat în portul Batumi din Georgia. Pe lângă cele două nave menţionate mai sus, în Marea Neagră au mai fost mobilizate două nave de recunoaştere franceze, nava militară italiană Dupuy de Lome şi o navă italiană de recunoaştere, Elettra. Alianţa Nord-Atlantică a efectuat, în perioada 4-13 iulie, în apropierea Bulgariei, manevrele militare Breeze 2014, care au inclus navele grupării Standing NATO Mine Counter-Measures Group (SNMCMG2), conduse de nava italiană ITS Aviere, din care au făcut parte nava turcă TCG Akcay, nava britanică HMS Chiddingfold şi nava italiană ITS Rimini. La exerciţiile militare Breeze 2014 au  participat şi forţele navale ale SUA, al căror comandament s-a aflat în baza navală militară din Burgas. Concomitent, marina rusă a mobilizat 20 de nave şi ambarcaţiuni, 20 de avioane şi elicoptere, precum şi artilerie de coastă şi puşcaşi marini. De asemenea, Forțele de Aparare Aerospațială din Rusia simulează respingerea unui atac masiv cu rachete, ca parte a unui exercițiu desfășurat pe poligonul de teste Ashuluk, în sudul Rusiei. În exercițiu sunt implicate sisteme de rachete sol-aer, printre care sisteme S-300, S-400 și Pantir-S, grupate în șase regimente. Mobilizarea forţelor navale ale Alianţei, pe de o parte, și ale Federației Ruse, de cealaltă parte, este un joc de nervi la care cele două forțe s-au angajat în Marea Neagră. Navele de război ale statelor non-riverane pot staţiona în Marea Neagră numai 21 de zile, conform Convenţiei de la Montreux, forţând astfel NATO să mobilizeze forţe navale prin rotaţie.

Pivotul Crimeea Continue Reading »

Tags: Crimeea, Marea Neagră, Rusi, Turcia

Pericolul terorismului transnațional în secolul al XXI-lea este abia la început, fiecare dintre noi fiind o posibilă țintă aici, în țară, cât și în afară. El a continuat să existe și după 11 septembrie 2001, ziua care a zguduit America, dar și întreaga planetă. S-au schimbat denumirile organizațiilor teroriste și metodele de implementare a ideologiei fundamentaliste, iar liderii în vârstă au fost înlocuiți cu lideri tineri, plini de energie, dar și de… demență! Astăzi, în cancelariile occidentale sau în birourile NATO se discută, în noile circumstanțe, strategia militară în abordarea terorismului transnațional.

Cum definim acestă strategie? În Grecia Antică, aceasta era definită ca fiind arta de a aranja cursul evenimentelor într-un război. Astăzi, în dicționarul de termeni militari realizat de Colegiul de Război de la Universitatea Națională de Apărare din Washington găsești nu mai puțin de opt definiții ale strategiei militare. Ciudat este că, în condițiile în care la două granițe ale Alianței Nord-Atlantice sunt confruntări militare în plină derulare (la granița României cu Ucraina și la granița Turciei cu Siria), unii politicieni mai cred că o linie trasată cu creion roșu sau albastru pe o hartă militară deținută de un Stat Major sau o listă de obiective strategice reprezintă, în fapt, o strategie militară suficientă pentru securitatea națională a unei țări. Lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere. Definirea și aplicarea strategiei militare poate duce la victorie sau la înfrângere. În mai 1989, în revista Military Review, colonelul Arthur F. Lykke Jr. lansa o definiție pragmatică, aflată și azi la baza strategiei predate la US Army War College (în paranteză fie spus, articolul fusese exclus de pe lista celor care pot fi publicate în vederea pregătirii cursanților în anul de învățământ 1981!). Lykke a distilat întreaga definiție într-o ecuație simplă: Strategia = obiectivele finale + resursele utilizate + căile folosite (Strategy = Ends + Means + Ways). Pentru scopul acestei discuții, voi oferi și definiția aprobată în documentele Pentagonului de președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore al SUA: arta și știința de a angaja forțele armate ale unei națiuni pentru a securiza obiectivele politicii naționale prin aplicarea forței sau amenințării cu forța.

De ce am dat definița strategiei militare?

Continue Reading »

Tags: Arabia Saudita, Barack Obama, Irak, Iran, ISIS

Este o onoare și o plăcere să vă vedem din nou la Belgrad, mai ales că relațiile nostre se dezvoltă cu succes. Este la ordinea zilei ca relațiile de prietenie între țări să se măsoare în valoarea schimburilor  comerciale. Noi vedem prietenia în mod diferit. Astăzi, Serbia nu are inamici, are numai prieteni mai mari sau mai mici. Noi vedem Federația Rusă ca marele nostru prieten. Vedem ce au făcut înaintașii noștri și-i învățăm pe copiii noștri acest drum (n. AG. al prieteniei sârbo-ruse). Acestea sunt cuvintele președintelui Serbiei, Tomislav Nikolic, cu ocazia primirii omologului său rus, Vladimir Putin, la parada militară de la Belgrad (parada a comemorat 70 de ani de la eliberarea Belgradului de Armata Sovietică și forțele patriotice sârbe de sub ocupația naziștilor).

Europa este în cea mai profundă criză de securitate, generată de conflictul din Ucraina de la sfârșitul Războiului Rece. Criza de la Kiev a influențat direct instituțiile fundamentale europene: UE și NATO. Summitul Europa-Asia de la Milano a avut pe agendă relația economică și politică dintre cele două blocuri, soluțiile pentru situațiile conflictuale din diferite zone, terorismul, crima internațională, răspunsul în situații de criză, cauzate de unele dezastre naturale, dar miezul acestuia a rămas cantonat în criza din Ucraina. Contextul este marcat de nesiguranță, în condițiile în care echilibrul păcii este fragil în Ucraina, ritmul de desfășurare al ostilităților în Orientul Mijlociu, unde ISIS avansează spre Bagdad, este în creștere, iar protestele studenților la Honk Kong și evoluția impredictibilă a viruslui Ebola creează zone de insecuritate. Președintele Putin și-a început participarea la summitul de la Milano cu o întârziere de patru ore, venind de la Belgrad, unde gazdele sârbe i-au oferit o lungă paradă militară (cea mai mare din istoria de după 1990 a Serbiei) în onoarea sa. A intrat direct la dineul șefilor de state, în timpul discursului președintelui Consiliului European, deși avea prevăzută anterior dineului o întâlnire cu cancelarul Angela Merkel. Putin are un obicei de a întârzia. Anul trecut, la întâlnirea stabilită cu Papa Francisc, a întârziat 50 de minute. Putin a avut o agendă separată față de cea a summitului, cu un obiectiv central: anularea/diminuarea sancțiunilor impuse Rusiei după anexarea Crimeei. De asemenea, președintele rus și-a pregătit un breakfast cu președintele ucrainean, Petro Poroshenko, la care au participat și liderii importanți europeni. Prietenul lui Putin, Silvio Berlusconi, l-a întâltint pe președintele rus cu acordul parchetului italian, el fiind în arest la domiciliu, dar primind o zi liberă pentru acest eveniment. Întâlnirea a avut loc după miezul nopții, discuția dintre cei doi durând mai bine de două ore. Întâlnirea cu Angela Merkel s-a desfășurat după dineu, cu patru ore mai târziu decât fusese planificată. Între timp, cancelarul Merkel s-a întâlnit cu președintele ucrainean, Petro Poroshenko. Merkel a avut pe agenda sa, pe lângă problemele economice și financiare ale Europei, situația din Ucraina, care, deși se află sub protecția unui acord de încetare a focului, semnat la Minsk de părțile implicate, are încă multe lacune. Continue Reading »

Tags: Angela Merkel, Belgrad, Berlusconi, G7, Italia, Putin, Serbia

Marcată de triumful în războiul pentru insulele Falklands cu Argentina, Doamna de fier a politicii engleze, Margaret Thatcher, a plecat, la încheierea ostilităților din Atlanticul de Sud, la Beijing, pentru o ultimă încercare de a păstra Hong-Kong sub autoritatea Londrei, într-o întâlnire cu liderul chinez Deng Xiaoping. Doi ani mai târziu, semna actul de retrocedare către China a Hong-Kong. La 22 septembrie 1982, avionul cu care prim-ministrul britanic se deplasa la Beijing aterizează pentru cea de a doua vizită în capitala chineză (prima vizită a fost efectuată în 1977, atunci în calitate de lider al opoziției britanice). Propaganda chineză anunțase sosirea premierului britanic printre alte știri de importanță, precum vizita lui Kim Il-sung, președintele Coreei de Nord, și reacția minerilor la Congresul național al aparatului de partid chinez. Din delegația britanică făceau parte, printre alții, secretarul privat, Robin Butler, și noul guvernator al Hong Kong, Sir Edward Youde. O delegație ciudată pentru un premier britanic în vizită într-o țară precum China. Misiunea de a păstra Hong Kong în continuare sub control britanic era una imposibilă, singurul lucru posibil fiind acela ca sistemul capitalist să fie prezervat, iar teritoriul să fie transformat într-o zonă economică și politică specială. Propunerea cu care s-a mers la Beijing a fost, în principiu, ca suveranitatea asupra insulei să fie preluată de chinezi iar administrația să rămână la britanici. La sosire, prim-ministrul britanic a fost condus la Casa de Oaspeți Diaoyutai, a administrației chineze, pentru un scurt răgaz de tihnă, urmând ca apoi să se desfășoare ceremonia de primire în Marea Sală a Poporului de prim-ministrul chinez Zhao Ziyang. Un fapt interesant este că a doua zi, îninte de întâlnirea cu premierul britanic, premierul Zhao Ziyang a declarat presei că țara sa va prelua suveranitatea asupra Hong Kong și va asigura stabilitatea acestuia. A urmat, după câteva minute, întâlnirea celor doi lideri politici. La 24 septembrie, s-a petrecut întâlnirea cu „patriarhul” Chinei, Deng Xiaoping. La discuție, Deng a fost flancat de Huang Hua, ministrul de Externe, Zhang Wenjin, viceministru și Ke Hua, ambasadorul chinez la Londra. Deng a început discuția cu următoarele cuvinte: China nu poate altceva decât să preia suveranitatea asupra Hong Kong, în 1997. Asupra unui astfel de truism guvernul chinez va lua în considerare circumstanțe speciale și va adopta politici speciale în vederea menținerii prosperității teritoriului. A fost, de fapt, un ultimatum dat de Deng lui Thatcher. Replica prim-ministrului britanic a fost aceea că înțelege dorința Chinei de a deține suveranitatea asupra insulei, dar administrația trebuie să rămână britanică, pentru a asigura prosperitatea cetățenilor săi. Numai continuând administrația britanică se poate garanta prosperitatea teritoriului. Thatcher a propus, în finalul intervenției sale, continuarea discuțiilor la nivel diplomatic. Deng s-a arătat iritat, deoarece, pentru prima dată din 1972, când relațiile sino-britanice au fost reluate, un oficial britanic contesta dreptul Chinei asupra Hong Kong, începând cu 1997. Deng a repetat afirmațiile sale, respingând categoric orice negociere și a menționat: dacă Marea Britanie nu va coopera la tranziție, China va lua măsuri unilaterale pe care le consideră necesare. Comunicatul final anunța: Liderii celor două țări au purtat discuții într-o atmosferă prietenoasă asupra viitorului Hong Kong. Ambii lideri au declarat, în mod răspicat, pozițiile lor referitoare la viitorul Hong Kong. Ambii au căzut de acord să continue discuțiile prin canele diplomatice după încheierea vizitei, având ca scop menținerea stabilității și prosperității în Hong Kong. Comunicatul prezentat de combatanți a fost rezonabil pentru ambele părți. Dar, la ora 15, comunicatul transmis de Agenția de știri China Nouă (apărut în timpul conferinței de presă a premierului britanic) avea o… adăugire: Poziția guvernului chinez asupra retrocedării Hong Kong este irevocabilă și cunoscută de parteneri. Degeaba a vorbit prim-ministrul britanic despre trei tratate încheiate succesiv cu chinezii, fiindcă finalul a fost cel stabilit de Beijing. China câștigase lupta pentru Hong Kong cu mult timp înainte, în vremea dinastiei Quing. La finalul vizitei, banchetul de adio a avut loc în Marea Sală a Poporului. Singurul înalt oficial care a participat a fost viceministrul Zhao. Ceilalți lideri chinezi au ales să participe la banchetul în cinstea vizitei lui Kim Il-sung, găzduit de aceeași clădire la un alt etaj. În aceeași seară, prim-ministrul britanic a părăsit Beijingul, nu înainte de a-i spune lui Zhao un proverb chinezesc: dacă vezi cu ochii tăi un lucru este mult mai important decât dacă îți vorbesc 100 de persoane despre el. Continue Reading »

Tags: China, Honk Kong, Revolutia umbrelelor

„Există o singură dovadă pe care sovieticii o pot aduce, dincolo de orice îndoială, care ar avansa categoric cauza libertății și a păcii. Domnule secretar general Gorbaciov, dacă doriți pace, dacă doriți prosperitate pentru Uniunea Sovietică și Europa de Est, dacă doriți cu adevărat liberalizare, veniți aici, la această poartă! Domnule Gorbaciov, deschideți această poartă! Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid!”, declara Ronald Reagan la Berlin, la 12 iulie 1987.

Este actuala confruntare între Federația Rusă și Occident un nou Război Rece? Ceea ce se întâmplă acum este similar cu ceea ce s-a întâmplat în a doua jumătate a secolului al XX-lea, imediat după Al Doilea Război Mondial. Ce strategii vor alege liderii lumii în soluționarea acestui conflict? Un lucru este evident: indiferent care va fi finalul confruntărilor din Ucraina, relația Federației Ruse cu SUA și Europa nu va mai fi la fel cum s-a întâmplat în 2008, după invazia Georgiei de mașinăria de război a rușilor. SUA și Rusia au început resetarea relațiilor bilaterale. Arhitectul acestei resetări a fost profesorul american de științe politice de la Stanford, Michael A. McFaul. În cei 5 ani cât a lucrat în Administrația Barack Obama, inițial în calitate de consilier al președintelui Obama pe problemele Rusiei și ale Euroasiei, apoi, din 2012 până în februarie 2014, în calitate de ambasador al SUA la Moscova, s-au întâmplat multe lucruri în relațiile americano-ruse. McFaul a absolvit masterul de Studii Sovietice și Est-Europene de la Stanford University (1986) și a susținut un doctorat la Oxford în relații internațioanale. Pentru prima dată a mers în URSS în 1983, ca student la cursurile de limba rusă, de la Universitatea din Leningrad, iar în 1985 a învățat un semestru la Universitatea din Moscova. În 2008, după criza georgiană, Washingtonul și Moscova au căzut de acord asupra noului tratat privind reducerea amelor strategice New Strategic Arms Reduction Treaty (noul START), iar ulterior, în Consiliul de Securitate al ONU, au convenit noi sancțiuni împotriva Iranului, cooperând în transbordarea echipamentelor militare în/și din Afganistan și pentru securizarea materialului nuclear de-a lungul și de-a latul globului. În același timp, cu sprijinul Washingtonului, Rusia a aderat la Organizația Mondială a Comerțului și a beneficiat de implementarea unui nou regim de vize pe trei ani pentru turiștii și oamenii de afaceri din Rusia care călătoresc în Statele Unite. Pe lângă un nou tratat de reducere a armamentului nuclear, înființarea Comisiei prezidențiale bilaterale, cu cele 20 de grupuri de lucru, colaborarea pe dosare sensibile precum Iranul și Afganistanul, mandatul de ambasador al lui McFaul s-a remarcat mai degrabă printr-o serie de crize fără precedent în relațiile dintre Washington și Moscova, cele mai grave de după destrămarea URSS. Cele două s-au confruntat odată cu desfășurarea operațiunii NATO din Libia sau cu războiul civil din Siria, dar și pe tema criticilor administrației americane la adresa modului de prezervare a libertăților individuale ale cetățeanului rus de Administrația de la Kremlin. Istoria diplomației va nota spectacolul grotesc al arestării presupusului rezident CIA, Ryan Christopher Fogle, sau afacerea Snowden. Eșecul resetării este evident, deși acum cinci ani părea o modalitate ingenioasă de a relansa relațiile dintre SUA și Rusia. America, la începutul mandatului lui Barack Obama, era prinsă în războiul global împotriva terorismului, care a schimbat radical agenda de politică externă a Washingtonului, preluând toate resursele diplomatice disponibile astfel încât relația cu Rusia a rămas pe planul al doilea. Așa a apărut resetarea, ca o șansă de a construi o relație de tip nou cu Rusia. La Washington se spera că Moscova ar fi putut alege apropierea de Occident în fața expansiunii economice a Chinei, inclusiv în zona siberiană a Federației Ruse. Numai că Rusia lui Vladimir Putin, care, în 2012, revenea la Kremlin, avea alte intenții. Cele două puteri s-au despărțit, în fapt, de relația bilaterală, Rusia concentrându-se pe zona periferiei, punând presiune pe statele de la frontieră, pe fostele state sovietice, în timp ce America s-a concentrat pe relația bilaterală cu China și pe Pivotul Asia. Continue Reading »