Alexandru Grumaz

„America şi Europa servesc împreună ca axă de stabilitate globală, locomotiva economiei mondiale şi conexiunea capitalului intelectual precum şi inovaţia tehnologică”. Zbigniew Brzezinski

 Europa a traversat în  ultimele şapte decenii cea mai lungă perioadă de pace din întreaga ei istorie şi asta datorită cooperării transatlantice. Iniţial a fost un vast program de asistenţă economică destinat refacerii economiilor europene distruse de Al II-lea Război Mondial. Lansat pe 5 iunie 1947, în Aula Universităţii Harvard, de secretarul de stat american George C. Marshall, programul de reconstrucţie economică a fost denumit ulterior Planul Marshall. A urmat o reconfigurare a pieţei resurselor în Europa. Tratatul de la Paris (1951) a consfinţit crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului  (Franţa, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg şi Olanda), care partaja resursele statelor membre. America a promovat cu asiduitate noul proiect. În 1957 are loc constituirea la Roma a Comunităţii Economice Europene şi ulterior a Comunităţii Europene a Energiei Atomice. Relaţiile diplomatice dintre SUA şi UE/Comunităţile Europene datează din anul 1953,  Delegaţia Comisiei Europene la Washington D.C. fiind deschisă un an mai tirziu, în 1954, iar Misiunea SUA la Comunităţile Europene începându-şi activitatea la Bruxelles în 1961. În 1964, o Delegaţie a Comisiei Europene, acreditată ca observator la ONU a fost deschisă la New York. Continue Reading »

Odată  cu preluarea oficială a mandatului, în ianuarie 2009, administraţia Obama a hotărât iniţierea unui amplu proces de reevaluare a campaniei din Afganistan. Astfel, noua strategie de stabilizare a Afganistanului, prezentată de preşedintele Obama, cuprinde – pe lângă elemente de noutate – şi numerose lecţii învăţate şi folosite în Irak de trupele americane sub comanda generalului Petraeus. Lecţiile din „reţeta Petraeus” sunt în mare parte operaţionale şi tactice. În schimb teatrele de operaţii din cele două zone diferă în mod evident. În Irak, confruntarea s-a purtat cu gherilele urbane, în timp ce în  Afganistan lupta se dă cu o gherilă rurală, localizată în zona paştună, cu preponderenţă în sudul ţării, aceasta fiind alimentată din Pakistan. Strategia pentru Afganistan are ca obiectiv, crearea, până în 2011, a unei armate naţionale de 134.000 de militari şi a unei forţe de poliţie de 82.000 de oameni. De asemenea, măsura creşterii numărului trupele americane şi a celor aliate, desfăşurate în părţile de sud şi est ale Afganistanului, indică faptul că SUA s-a concentrat pe modificarea raportului de forţe în regiunile controlate de insurgenţa talibană. În acelaşi timp, Washingtonul a deschis canale de comunicaţii cu lumea islamică, a oferit toleranţă, cooperare şi reconstrucţie şi a renunţat la termenii de „război antiterorist“. Continue Reading »

Haos şi incertitudine în alegerile parlamentare din Irak. Al doilea scrutin electoral de la căderea regimului Saddam, s-a încheiat pe fundalul actelor de violenţă interetnice, ce s-au soldat cu cel puţin 38 de morţi şi peste 110 răniţi, în toată ţara. Conform rezultatelor oficiale, Blocul politic Iraqiya condus de fostul prim-ministru Ayad Allawi a reuşit să obţină cele mai multe mandate în alegeri parlamentare. Astfel 91 din cele 325 de mandate pentru Adunarea Naţională au fost atribuite lui Allawi, iar 89 principalilor rivali din Alianţa pentru Statul de Drept. Alianţa Naţională Irakiană, dominată de partide şiite de sorginte religioasă, a primit 70 de mandate iar Alianţa Kurdistan 43 de mandate.Nici un partid nu are majoritatea necesară, 163 de parlamentari, pentru formarea unui guvern. Dacă privim cu atenţie procesul legislativ irakian observăm paşii care trebuie urmaţi: (1) certificarea rezultatelor, (2) organizarea adunării generale a parlamentarilor, (3) alegerea preşedintelui parlamentului şi a celor doi adjuncţi, (4) alegerea noului preşedinte la Irakului, (5) preşedintele ales va desemna blocul parlamentar cel mai mare să formeze guvernul, (6) constituţia acordă, celui desemnat de grupul parlamentar majoritar să formeze guvernul, termenul de 30 de zile pentru nominalizarea membrilor cabinetului. De remarcat că la precedentele alegeri, în 2005, irakieni s-au dovedit foarte inventivi în a mări acest termen dat de constituţie prin diferite subterfugii. Primul ministru Al-Maliki va fi în funcţie până la predarea mandatului noului prim ministru. Continue Reading »