Întâi Siria şi apoi… Iranul, sau amândouă?!
Mar 19th, 2012 by admin
5 martie 1946 – o zi obișnuită din viața americanului de rând. Winston Churchill, aflat în Missouri, la Fulton, a ținut un discurs, prin care trăgea un semnal de alarmă, împotriva agresivităţii Uniunii Sovietice şi cerea întărirea alianţei anglo – americane contra URSS. Eveniment important, pentru că a marcat începutul Războiului Rece.
Churchill a fost întodeauna un prieten al Americii, pe care s-a sprijinit-o în cel de-Al Doilea Război Mondial. Anglia de astăzi are încă o relație specială cu America? Da. Demonstrată în timpul Războiului Rece, dar și după 11 septembrie 2001.
O relație cu suișuri, de genul participării la confruntările militare din Irak și Afganistan, dar și coborâșuri, începând cu actul McMahon din 1946, ce bloca accesul britanicilor la secretele nucleare americane, şi culminând cu Criza Suezului, din 1956, când SUA n-au ezitat să-şi atace partenerii britanici, dacă şi-au văzut ameninţate interesele strategice.
În timpul dezastrului ecologic din Golful Mexic, de anul trecut, Obama n-a ratat ocazia să se refere la compania petrolieră implicată folosind întregul nume, arareori utilizat – British Petroleum.
Ca şi acum 60 de ani, America are din nou nevoie de aliaţi. Pe fondul incertitudinilor „primăverii arabe“ și a emergenței economice și militare a Chinei, SUA nu s-a angajat frontal în campania din Libia, preferând să-i sprijine logistic pe englezi, alături de francezi şi de partenerii din NATO.
Dincolo de retorică şi repoziţionările diplomatice, la 10 ani după atentatele teroriste, de la 11 septembrie 2001, relaţia specială anglo-americană se dovedeşte mai actuală ca niciodată.
Premierii britanici au avut întodeauna o relație aparte cu titularii de la White House. Blair l-a susţinut pe Clinton, primind în schimb prietenia acestuia şi ușa de la Casa Albă deschisă, pe toată durata preşedinţiei acestuia. Prietenia celor doi s-a îmbinat perfect cu intervenţionismul liberal, îmbrăţişat de Tony Blair.
În 1999, Blair a enunţat „doctrina comunităţii internaţionale“, conform căreia era de datoria comunităţii mondiale să intervină în state suverane, în cazul încălcărilor grave ale drepturilor omului. Doctrina a fost pusă în practică în Kosovo, în acelaşi an, dar şi acum, în campania din Libia.
În discursul rostit la debutul vizitei lui David Cameron, preşedintele Obama a pomenit Marea Britanie şi ca… inamic în perioada Războiului de Independenţă. Replica lui Cameron a fost surâzătoare: “Sunt puţin stânjenit de faptul că, în urmă cu 200 de ani, strămoşii mei au incendiat acest loc. Uitându-mă în jur, văd că acum reuşiţi să apăraţi mai bine acest loc. Cu siguranţă nu vreţi să vă asumaţi niciun risc, în ceea ce-i priveşte pe britanici, de data aceasta”.
Într-un articol publicat de Washington Post, semnat de președintele american Barack Obama și premierul britanic David Cameron se afirmă: “a partnership of the heart, bound by the history, traditions and values we share”/”împărtășim împreună un parteneriat din inimă, legat de istorie,tradiții și valori”.
Obama şi Cameron au evocat – în dialogul lor politic – situația din Afganistan, cea din Siria și evoluţia programului nuclear iranian, care amplifică tensiunea dintre Teheran și Tel Aviv. Au mai fost abordate aspecte ale Summitul NATO de la Chicago și Summitul G8 de la Camp Davis.
Afganistanul de azi aduce – la ordinea zilei – imperativul retragerii trupelor aliate și procesul de transfer al responsabilităţilor de securitate de la forțele NATO la cele afgane. Obama și Cameron au menționat succesele obținute în destrămarea organizației teroriste Al Qaida, reducerea puterii talibanilor și transmiterea responsabilităților de securitate armatei afgane, creată și instruită de aliaţi.
Secretarul apărării al SUA, Leon Panetta a declarat că se așteaptă ca procesul de tranziție, în Afganistan, să fie complet până la finele lui 2013. Şi secretarul britanic al afacerilor externe, William Hague a confirmat că, până la finele anului viitor, afganii vor prelua resposabilitățile de securitate ale țării lor.
Acum, interesele americane majore se îndreaptă spre Asia-Pacific, iar Europa contează mai puțin în ecuația geopolitică. În același timp, Londra s-a autoizolat de partenerii europeni, prin refuzul de a semna Pactul fiscal, ridicând în schimb pretenția de a fi un jucător la nivel global.
Pe parcursul vizitei, onoarea excepțională de a fi plimbat cu Air Force One și invitaţia de a asista la un meci de baschet au fost surprizele oferite de Barack Obama oaspetelui său David Cameron.
După zborul cu aeronava prezidențială, la Dayton, în Ohio, Obama și Cameron au asistat la deschiderea campionatului universitar de baschet. Un sport drag preşedintelui american, cu menţiunea, necesară, că statul Ohio are o importanţă crucială în realegerea lui, în noiembrie.
A produs vizita soluții spectaculoase, la problemele de pe agenda dialogului bilateral?
Vizita este importantă datorită agendei, nu soluțiilor. Pe lângă problemele curente din Afganistan, Iran și Siria s-au mai discutat efectele crizei economice și financiare europene. Marea Britanie optând pentru o distanțare de zona euro. Premierul britanic fiind un adept al austerității.
Între 18-19 mai, la Camp Davis va avea loc summitul G8, unde va participa și Vladimir Putin, în calitate de nou președinte al Rusiei. Șahul Moscovei cu America va continua, iar retorica lui Putin, din timpul cursei prezidențiale, probabil că nu se va schimba.
Acuzațiile împotriva instalării scutului american antirachetă, punctele de vedere contrare, în cazul programului nuclear iranian sau al represiunilor dure din Siria, este posibil să rămână neschimbate.
Resetarea relațiilor va continua și nu se întrevede o perioadă de confruntare militară între Washington și Moscova, sau între Moscova și UE. În această ultimă ecuație, Londra este un pion european important.
Atât Obama, cât și Cameron vor o soluție de oprire a atrocităților comise de regimul de la Damasc şi stoparea programului nuclear iranian. Coaliția anti-Iran devine din ce în ce mai numeroasă și va atinge în curând punctul critic.
Sumitul NATO va surveni după G8 și atunci se va stabili noul calendar al retragerii din Afganistan. Retragerea trebuie să fie făcută într-o ordine prestabilită, astfel ca dispozitivul şi forţa de reacţie a trupelor aliate, de pe târâm afgan, să nu fie serios afectate, cum s-ar întâmpla dacă fiecare țară și-ar stabili propria agendă pentru retragere.
Cameron, la fel ca și Tony Blair este un adept al intervenției militare, pentru prezervarea drepturilor omului. Libia a fost un exemplu elocvent. Churchill și-a început cariera la conservatori, a trecut la liberali în 1904, reântorcându-se la conservatori în 1925.
Actualul premier britanic se vrea un liberal-conservator. El este pentru o intervenție militară în Siria, în sprijinul Armatei de Eliberare Siriană. Se poate constitui o coaliție a voinței de acțiune, spune Cameron, care să lovească regimul sirian – fără o rezoluție ONU.
Referitor la Iran, Cameron se opune unei intervenții militare unilaterale a Israelului și preferă sancțiunile. Dacă iranienii continuă să achiziționeze tehnologie și muniție nucleară, abia atunci se poate lua în discuţie o acțiune militară împotriva Teheranului.
În mod repetat, premierii Marii Britanii au presat președinții americani să acționeze militar în situații deosebite: Churchill pe Roosevelt, Thatcher pe George H.W. Bush, Tony Blair pe George W. Bush. Este poziția lui Cameron diferită de predecesorii săi? Nu.
Cameron s-a apropiat de SUA și s-a îndepărtat de Europa. Nimic nou. De când Marea Britanie a intrat în Comunitatea Europeană, acum 40 de ani, a avut o relație ambivalentă cu Bruxelles. Pactul fiscal va genera o Europă federativă, din care Marea Britanie nu vrea să facă parte. La Davos, cancelarul Angela Merkel a definit viziunea sa asupra viitorului Europei – în termeni federali.
Are Cameron o viziune diferită? Da. El vrea o Europă ce se întinde de la Atlantic la Urali și include Turcia, care este vitală, o piață unică de inovație. Un continent al speranței și voinței politice… Dar care nu va fi un stat federativ. Va fi o țară numită Europa…
Anglia nu va părăsi UE, pentru că a decis să fie un membru activ, dar nu ca membru al unei Uniuni Monetare Europene, care-ți impune o politică externă și de comerț, dar are o politică monetară și financiară lăsată pe mâna altora.
Cameron are o misiune dificilă în Anglia, dar și în Europa. Ultima dată când un om tânăr, ca el, a luat puterea a fost în 1812. Earl din Liverpool – al doilea, în ordine cronologică, după tatăl său, baronul Hawkesbury – nu este remarcat în unele cărți de istorie. După înfrângerea lui Napoleon a condus Anglia într-o perioadă de reduceri a cheltuielilor guvernamentale, cu un şomaj ridicat și multe mișcări populare.
Cameron este în aceeași situație, cu măriri de taxe și reduceri în cheltuielile guvernamentale, la o scară nemaiîntâlnită de la cele de-Al Doilea Război Mondial.
În loc de concluzie.
Întâlnirea dintre Obama și Cameron este pur simbolică. Dar simbolurile sunt importante. Ospitalitatea lui Obama răspunde celei primite de el, anul trecut, la Londra, ceea ce denotă o relație transatlantică puternică, ce risipește orice rumoare asupra legăturilor americano-britanice.
Obama a afirmat că Pentagonul studiază opțiuni militare pentru Siria, pe care o consideră într-o situație diferită de Libia:”Când vedem la televizor ce se întâmplă, instinctul nostru natural este să acționăm. Este important să fim siguri că am făcut tot ce este posibil înainte ca să acționăm militar.”
Și totuși: mai întâi Siria și apoi …Iranul, sau amândouă?!