Marea Coco
Mar 24th, 2012 by admin
India îi vede pe chinezi poziționându-se treptat în jurul ei: în Tibet, natural, în Myanmar și în Pakistan. Pentru India, oceanul este prin excelență spațiul de profunzime strategică unde își poate proiecta puterea. Nu vrea să-l împartă cu nimeni, nici măcar cu o țară care are în mod clar nevoie de o cale de trecere pentru propriile resurse petroliere venind din Golful Persic. Ce are de gând China în Myanmar, în Bagladesh, până și în Sri Lanka? Vrea să instaleze baze militare, ceea ce Republica Populară Chineză a refuzat întodeauna să ia în calcul, din fidelitate față de vechile idealuri antiimperialiste? În caz contrar ce rost au investițiile enorme în instalații portuare?
Îngrijorarea militarilor indieni este deosebit de intensă în privința gândirii chineze în legătură cu Marea Coco, insulă deținută de Myanmar, situată la mai puțin de 50 km de insulele Andaman și Nicobar și închiriată acum de China. În insula Marea Coco a fost instalat un radar de supraveghere maritimă. Acele instalații de recunoștere îi pot permite Chinei să obțină direct sau indirect informații de primă mână asupra unor serii de activități militare indiene: stațiile de ascultare ale canalului Alexandria din Marea Adaman, activitățile militare din insulele Andaman și Nicobar. Chinezii pot chiar să urmărească rachetele pe care indieni le testează la baza Chadipore, în statul Orissa, adică de celaltă parte a golfului Bengal.
Luând foarte în serios preocupările militarilor, naționaliștii indieni evocă uneori un scenariu sumbru: preluarea controlului insulelor Andaman de China, în caz de criză și interzicerea navelor de luptă cu baza acolo să opereze în largul mării.
De asemenea s-a răspândit, în India, zvonul că Beijingul îi încurajează pe birmanezi să se instaleze în insulele Andaman, trecând prin Bangladesh și Calcutta. Naționaliști indieni dezvăluie un scenariu prin care 20 de insule ale arhipelagului Andaman ar intra în posesia birmanezilor iar în caz de negociere din cele 20, 10 ar rămâne, cu sprijinul chinezilor mediatori, în posesia Myanmar. Atunci ar fi în pericol întreaga marje operațională a marinei indiene în Oceanul Indian.
Myanmar este într-un proces de liberalizare și normalizarea a relațiilor sale cu lumea internațională, ceea ce va duce la schimbarea balanței geopolitice în Asia. Myanmar este cea mai mare țară din sud estul Asiei și s-a aflat sub guvernare militară din 1962. Actual șef al statului este fostul generalul Thein Sein.
După o izolarea autoimpusă timp de jumătate de secol noul preşedinte al ţării împreună cu Aung San Suu Kyi, eroină şi lider al opoziţiei încercă să orchestreze împreună o tranziţie politică la fel de inteligent şi paşnic precum au făcut-o Mandela şi De Klerk în Africa de Sud la începutul anilor 1990. Această afirmație este adevărată? Poate fi în anumite condiții.
Suu Kyi, alături de o mare parte a opoziţiei, începe să admită că liberalizarea politică actuală ar putea fi ceva real. Pentru că generalii regimului din Myanmar nu se exprimă aproape deloc în public, e destul de dificil de ghicit de ce au permis alegeri care să-l aducă la putere pe Thein Sein sau de explicat de ce sunt dispuşi să intre în dialog cu opoziţia pe care au suprimat-o atât timp. Suu Kyi se bucură acum de o libertate de mişcare cum nu a mai avut-o de când a primit acum 20 de ani Premiul Nobel pentru pace, iar Liga Națională pentru Democrație, principalul partid de opoziție, a anunţat recent că se va prezenta cu candidaţi în alegerile parţiale pentru noul parlament.
Evenimentele recente sugerează o explicaţie: guvernanţii au devenit mai conştienţi de faptul că vecinii din nord, China, s-au instalat confortabil în țară. Au apărut în schimb protestele publice, proteste împotriva exploatării comerciale a resurselor naturale de către China. Acestea au devenit atât de răspândite în Myanmar, încât guvernul a decis să oprească lucrările de construcţie ale investitorilor chinezi la imensul baraj Myitsone pe râul Irrawaddy.
Decizia lui Thein Sein de a stopa investiția reprezintă clar o mutaţie politică importantă. E, de asemenea, un semnal către lumea exterioară că noul guvern din Myanmar ar putea fi mult mai dispus decât oricare dintre predecesorii săi să ţină cont de presiunea publică internă, dar şi de opinia internaţională, fiindcă rezistenţa vehementă împotriva construirii barajului se manifestă pe ambele planuri.
Geografic Myanmarul domină Golful Bengal, unde influența celor doi grei ai Asiei, India și China se face simțită. Myanmar abundă în petrol, gaze naturale, cărbune, zinc, pietre prețioase, lemn, uraniu și un potențial hidroelectric imens.
Myanmarul cu poziția sa strategică de control a rutelor navale are un potențial imens în a schimba puzzlelul geostrategic. Istoric Myanmarul a fost sub umbrela Chinei începând cu sec al 13-lea ne fiind despărțit de Marele Zid sau alte bariere geografice.
În același timp Myanmarul a fost casa comunității de afaceri indiene stabilită acolo când acesta făcea parte din domeniul coranei britanice ce includea India. Myanmarul se prefigurează ca un hub de energie ce unește India de Asia de sud. Chiar și în condițiile schimbării de atitudine spre vestul condus de SUA, China va beneficia suficient de resursele Myanmarului. Orașul Kunming din provincia chineză Yunnan va deveni cetrul care legă prin rute de cale ferată și navale Myanmarul Laosul, Vietnamul cu China. Mare parte a infrastructurii este realizată. Pe insula Ramree chinezi contruiesc un port de hidrocarburi care să preia petrolul din Africa și Golful Persic. Scopul este de a ocoli Srâmtoarea Malacca.
India construiește și ea un terminal la Sittwe la nord de insula Ramree care va transporta în principal gaze naturale spre provincia Bengalul de Vest prin Bangladesh. Bunurile comerciale vor circula de-a lungul noii autostrăzi ce va lega India de Myanmar. Orașele Kolkata, Chittagong și Yangon vor fi parte, într-un viitor apropiat, nu trei orașe în trei țări diferite, ci parte a zonei unice a Oceanului Indian.
În noile condiții nordul Indiei subdezvoltat și sărac, acoperit de păduri imense de junglă, arie cu revolte populare nenumărate, va avea o ferastră de respirație spre hermeticul până acum Myanmar. În fine India își va putea proiecta acum forțele în Asia și Orientul Mijlociu dar va echilibra și balanța de putere cu China.
Nu trebuie să fim foarte optimiști căci reformele sunt la început în Myanmar. Problema mare este cea a diviziuni etnice la fel ca Irakul sau fosta Yugoslavie.
Myanmarul este organizat în jurul fluviului Irrawaddy. 1/3 din populație nu este birmaneză de origine iar 7 din cele 14 state organizate etnic în Myanmar au frontierele volatile din punct de vedere etnic. Zonele din jurul fluviului sunt populate cu etnici chin, kachin, shan, karen sau karenni care dispun de armate și forțe neregulate și care se bat între ele din perioada Războiului Rece.
Teritoriile sunt divizate inclusiv în interior de triburi diferite cel mai bun exemplu fiind cel al teritoriului etnicilor shan a căror zonă este populată cu triburi was, lahus, paos sau kayans. Toți acestia vin din Tibet, China, Bangladesh, Cambogia sau Thailanda deci în vestul Myanmarului nimic nu este similar cu estul acestuia.
Deci alegerile care aduc la putere birmanezi ce nu țin cont de minorități nu înseamnă progres. Un proces administrativ care să asigure minorităților accesul la putere trebuie reconstruit de la zero. Soluția este un Myanmar federal pentru cei 48 milioane de locuitori.
Discuțiile de pace dintre guvernul central din Naypyidaw și Organizația pentru Independență Kachin(KIO) au fost sistate în martie a.c. KIO controlează teritoriul statului Kachin din 1961 și este singur grup etnic major care nu a ajuns lșa un tratat de pace cu guvernul central. China a încercat să profite de această situație și a intervenit ca mediator. De la izolarea Myanmar din 1962 China a rămas singura alternativă de comerț.
Relațiile cu China au dus la proiectul barajului Myitsone care ar urma să furnizeze energie sudului Chinei. Proiectul implică 7 complexe de baraje care necesită o innudare echivalentă cu sprafața Singapore și mutarea a mii de familii etnici kachin.
De asemenea oleoductul ce leagă orașul Kunming în provincia chineză Yunnan de portul Kyaukphyu trece prin teritoriile etnicilor shan și kachin.
China va încerca în continuare să medieze între centru și periferia etnică birmaneză pentru a-și prezerva interesele economice și militare.
