Feed on
Posts
Comments

China  Romania 

Cine nu ştie şi nu ştie că nu ştie e bolnav – Tămăduieşte-l!

 Cine nu ştie, dar ştie că nu ştie, e neînvăţat – Învaţă-l!

Cine ştie, dar nu ştie că ştie, e adormit – Trezeşte-l!

Cine ştie şi ştie că ştie e învăţat – Urmează-l!

Proverb chinezesc

 

         Lumea se schimbă extrem de rapid și dorința de securitate se amplifică de la un moment la altul. Ceea ce ieri părea de neconceput, astăzi este o realitate. În antichitate, ordinea însemna Imperiul. Acesta  asigura  cultură şi civilizaţie. Sistemul era autoritar, iar promovarea schimbării era interzisă. Dincolo de hotarele imperiale, unde trăiau barbarii, era haos. Imaginea transmisă de un singur centru de putere, ce conferă supuşilor pace şi ordine, a rămas ca o icoană de-a lungul timpurilor, precum Pacea de la Westphalia, din 1648, care a pus capăt războaielor religiose în Europa şi a fixat termenii legitimităţii sistemului internaţional timp de trei secole, până la finele Războiului Rece. Lumea care la începutul secolului XX era divizată între imperiile europene a dispărut. Imperiile Otoman, German, Britanic, Francez, Austriac sau Sovietic sunt acum amintite doar în cărţile de istorie. Continue Reading »

 

 

 

133939-poza-pg-2-presedintele-turciei-abdullah-gull-foto-ap

Calea ferată Baku-Tibilisi-Kars denumit şi noul drum de fier al mătăsii va lega bogata regiune în petrol a Mării Caspice de Turcia şi apoi mai departe de Europa. În sfârşit Turcia va avea o cale directă spre Caucaz. Regiunea dintre Marea Neagră şi Marea Caspică denumită după lanţul muntos care-o străbate, este un tărâm la confluenţa dintre Asia şi Europa, o zonă arhaică şi exotică, o lume fascinantă şi crudă cu propriile legi şi cutume vechi de milenii. Arhietipul masculin Djighitul luptătorul mândru şi neânduplecat care pândeşte ca un vultur trecătorile sălbatice din munţii cei mai înalţi ai Europei este glorificat în floclorul şi tradiţiile locale. Identificarea cu acest luptător ideal, mândru şi rebel care sfidează puterea Moscovei este prezent în gena fiecărui baiat care a văzut lumina zilei la poalele Caucazului. Fie georgian, cecen, cerchez, ingus, azer, avar, osetin, dargin sau daghestanez băiatul visează să ajungă Djighit. În acesată zonă, la intersecţia a trei imperii, călcate de numeroase triburi nomade invadatoare, cele peste 27 de etnii distincte care locuiesc pe aceste teritorii, unde cutumele sunt la loc de cinste iar popoarele de aici şi-au făcut din încăpăţânare şi mândrie scut, iar din curaj sabie, nu exizstă cale de întoarcere. De peste 150 de ani ruşii, fie sovietici sau imperiali, s-au străduit să-i supună. Stalin i-­a deportat şi ei s-au întors înapoi. I-a trecut prin foc şi sabie şi au renăscut. Sunt celebre vorbele capetenii cecene adresate generalului rus Bariatinsky, referitoare la invazia acestora în teritoriile caucaziene: „Vă minţii singuri crezând că ne-aţi cucerit.Nu ne cunoşteţi.Noi vom trăi tot după legile noastre, voi nu puteţi înţelege.Băieţii noştri vor creşte aidoma vulturilor turbaţi.Nepoţii voştri vor fi prăzile lor”. Acesta este Caucazul pe care şi-l dispută Turcia şi Rusia acum.

Continue Reading »

Secretele lui Colin Powell

 

carte cp

 

Nu am să mai public multe pasaje din carte. Am să vă las plăcerea s-o cititi în liniște(bineînteles în cazul în care o mai găsiti în librării). Nu doresc în nici un caz să fac propagandă cărtii. Ea devoaleză un mod de viată al unui om, un cumul de învătămite. Este o carte despre una din marile personalităti militare și politice ale lumii contemporane. O carte din care răzbate o filozofie care ne dă putere și încredere în fortele proprii atât timp cât aplicăm principiile enuntate în ea. Nici un principiu nu este obligatoriu să-l aplici atât timp cât nu-l întelegi. Aceasta este o carte pentru liderii politici și militari. Sfatul meu este măcar s-o cititi chiar dacă opiniile Dumneavostră sunt contrare. O să vă facă plăcere. Este, cum spun americani în scoală, o lectie pentru studiu (lesson learned). Intr-un dialog cu Dan Arsenie publicat în Revista 22 numărul 7 din 2 martie 1990  marele filozof român Petre Tutea răspundea la o întrebare: “Dan Arsenie- Vorbisem mai de mult despre Heidegger care știti ca era și americanofob și rusofob…Petre Tutea - Eu nu pot fi americanofob, … din punct de vedre politic, și noi și rușii ar trebui sa avem în freșcele din biserici un Columb (n.a. Cristofor Columb descoperitorul Americii), căci fără el învătam nemtește pe genunchi“.  Powell spunea: „Liderul dă exemplu. În armată sau în viaţa civilă, membrii organizaţiei împrumută modelul liderului – nu ce spune acesta, ci ce face.” Cu aceast ultim fragment, publicat mai jos, vă doresc o lectură placută a cărtii … în întregime. Continue Reading »

 

Afghan One War

 

Sun Tzu a zis: Tactici fără strategie înseamnă zgomot înainte de înfrângere. Strategie fără tactici înseamnă un drum anevoios către viitor”

Frământat de războiul împotriva talibanilor Afganistanul se pregăteşte de alegeri parlamentare în provinciile din sud şi est. Amânate anul trecut, din cauza alegerilor prezidenţiale desfăşurate sub semnul fraudelor masive, acestea au fost reprogramate pe 18 septembrie 2010. Cum nici o oportunitate de a destabiliza, şi aşa precara situaţie din Afganistan, nu este lăsată deoparte de talibani iată un bun prilej pentru liderii lor de a stabili o strategie de intimidare a candidaţilor şi a alegătorilor. Atacurile talibanilor asupra comunităţilor afgane în circumscripţiile stabilite de Comisa Centrală de Alegeri din Afganistan s-au intensificat conform afirmaţiilor Fundaţiei pentru Libertate şi Onestitate în alegerile din Afganistan. Drept consecinţă desfăşurarea lor în unele centre de vot devine un act de curaj. Oficialii afgani au anunţat că 938 din cele 6835 de centre de vot vor fi închise datorită imposibilităţii asigurării condiţiilor de securitate necesare desfăşurării alegerilor în siguranţă.Centrele închise vor priva de dreptul constituţional de vot pentru aproximativ 1,5 milioane afgani. Continue Reading »

SarkozyMerkel

 

Victor Hugo visase o Europă unită. Era la vremea aceea o utopie. “Va veni ziua-spunea Hugo- când ghiulelele şi bombele vor fi înlocuite de voturi, de sufragiul universal al popoarelor, de venerabilul arbitraj al unui mare Senat suveran… va veni ziua când vom vedea Statele Unite ale Americii, Statele Unite ale Europei, faţă-n faţă, întinzându-şi mâna pe deasupra mărilor, făcând schimb de produse, comerţ, industrie, arte, genii… “. Europa din visul lui Hugo este aici, şi trăieşte acum prima ei mare criză. Indiferent de rezultatul acestei crize, Europa este o realitate complexă, incompletă, schimbătoare, o entitate în construcţie şi care are nevoie de o mai mare voinţă şi de o „inimă” mare care să-i de viaţă. Europa este o şansă. Ideea unei uniuni de mai multe ţări, pe baza geografiei, istoriei dar şi pe baza valorilor democraţiei şi libertăţii, este ceea ce al II-lea Război Mondial a generat pozitiv.

Continue Reading »

« Newer Posts - Older Posts »